Ultimul zambet

[Addeh]

Deeeci, va multumesc pentru comentarii and also, va mai astept pe aici ^^ . Here's the next chapter - mai tarziu ce-i drept, buuut... --

Capitolul 9 ~ Urmari

Luka's Point of View :

Si-l priveam de la spate, facand aceiasi pasi mari, parca nedorind sa se intoarca si sa ma priveasca in ochi. Ce-i drept, era dureros sa stiu ca ma uraste, caci era vorba de mine, persoana care i-a rapit inocenta si l-a violat fara mila. Inca mai traiam acea intamplare, reactiile necunoscute si gesturile pline de dispret la adresa mea. Nu am mai suportat. Dumnezeule, si-acum regret ! Imi era singurul frate si tineam la el mai mult decat la oricine; imi este dor de el, recunosc si regret ce i-am facut.
Chiar si cand mi-a aruncat in fata cuvintele dure incarcate cu ura, acelea ca-i provoc repulsie, eu tot am continuat sa-l iubesc, dar din aceasta cauza, din cauza faptului ca-l iubeam prea mult, a dorit sa fuga de mine, sa ma uite. Si apoi, in flacarile incendiului provocat de el insusi, i-am citit pe buze un banal ' adio '...

Cat de mult seamana cu fratiorul meu. Yarin... Un nume fascinant, precum si proprietarul sau. Dormea acum, atat de linistit, incat nu-mi venea sa-l trezesc si sa-i reamintesc ceea ce i-am facut si ca acum se afla pe un pat al spitalului. Lesinase de cum il imbratisasem; probabil a avut un soc cand l-am obligat sa...sa-mi faca chestia aia. Dezgustator pentru un copil ca el.
Imi aduce aminte de el - nu m-as mira sa-mi spuna ca ma uraste, sa vrea sa nu ma mai vada si apoi sa se sinucida, exact ca Arhm. Nici macar lacrimile nu-mi mai pot spala pacatele si actiunile lipsite de morala, fara gandire. Nici macar un zambet nu ma mai poate ajuta sa dau timpul inapoi si sa-i spun ca-l iubesc, sa-i soptesc in cele mai frapante moduri, iar apoi... Sa regret in cele mai prostesti feluri.

Brusc, simt o atingere pe mana, niste degete impleticindu-se in palma mea cu miscari usoare. Aceeasi atingere urca mai sus, stergandu-mi lacrimile murdare cu o blandete nemaintalnita. Il aud vorbind.
- Sa nu crezi ca te urasc, eu... - facu o pauza; era in cautarea cuvintelor potrivite pentru a continua si, apoi le gasi la final de tot -; simt ca te-nteleg si nu stiu de ce, chiar deloc, insa nu cred ca as putea sa te urasc pentru ce mi-ai facut.
Parea ca mai trecuse prin situatii asemanatoare de cateva ori.
Imi revin repede si-l poftesc sa guste cateva fursecuri pregatite de mine. Era uimit ca am trecut de la o stare la alta, era usor observabil.
- Imi pare rau, spun in cele din urma, lasandu-mi capul in jos cu privirea rusinata, asemeni unui pusti cu sentimente de vinovatie.
- Off, Luka, nu ai de ce sa te scuzi - uite, am uitat totul, bine ? Hmm, fursecurile sunt bune, tu le-ai facut ?
- Oh, de fapt, reprezentau pranzul meu din moment ce nu am mancat acasa, dar e ok, poti manca si tu din ele. Nu ma consider un bucatar extrem de priceput, insa cat de cat sunt bun.
Nu-mi dadusem seama ca vorbisem ca un copil stupid, nepotrivit pentru varsta mea, astfel am tacut din gura inainte de a mai rosti alte prostii. El suradea calm, usor amuzat de situatie. Bineinteles, e prea inocent pentru a fii fals, chiar si o regina a noptii moarte este imposibila.
Timpul trecu si Yarin parca uitase ce se intamplase cu, cateva ore in urma; eu pe de-o parte, inca nu uitasem - era greu si apasator -, dar ma bucuram oarecum.
Macar il puteam considera un prieten.
I-am povestit apoi de natura mea umana, bizara poate, insa eu sufeream de multipla personalitate, de aceea am reactionat asa, aiurea.

*

Atipisem.
Cand m-am trezit, Yarin plecase si-mi lasase o bucata de hartie unde erau aruncate intamplator cateva cuvinte.

Luka,
Sper sa nu te superi, insa a trebuit sa plec din probleme personale. Nu-i nimic grav, stai linistit.

P.S. : Nu vreau sa ai constiinta incarcata. Ce-a fost azi, apartine trecutului si, de asemenea, as dori sa incepem o minunata prietenie. Nu cred ca-i prea tarziu...

Yarin.

Asadar, eram fericit si aveam motive chiar mai intemeiate ca la inceput. Primul meu prieten.
M-am ridicat de pe scaun, dorind sa ies din incapere, dar odata ridicat, am sesizat sunetul zgomotos al unui aparat. Telefon, mai bine zis. Persoana care apela era un anume ' Arth '. Citindu-i numele pe ecranul telefonului, m-am simtit cutremurat de un impuls cunoscut. Mi se parea mai mult ca seamana cu un vechi deja-vu; de ce oare eram tulburat de un simplu nume, de un strain ? Mi-am dat seama ca era telefonul lui Yarin, deci trebuia sa-l gasesc si sa i-l inapoiez.
Necunoscutul tot suna. Nu era frumos sa raspund, dar putea fi ceva urgent. Prostia-mi m-a impins in a raspunde apelantului. Si nu am ezitat.
- Aa, alo ?
O scurta tacere era dincolo de aparat.
- Dulceata, misca pan' la mine ca am un chef de sex. La fel si Kurt; stii unde sa vii, nu ? in acelasi loc, strada Sixth n' Seven, numarul 14, ultima cladire pe stanga in caz c-ai uitat. Ar fi bine sa nu intarzii.
Apoi, rasetele teribile de la celalalt capat al telefonului s-au facut auzite precum un val rece de gheata. Intepator. Imi zgaria auzul numai cu acele cuvinte demne de dispret si, intr-un fel, imi erau cunoscute - parca-mi apartineau.

Acel beep lung ma asigura ca cel numit Arth inchisese telefonul. Si totusi, ce legatura avea toata treaba asta cu Yarin ? El era doar un copil, un elev de liceu...
Ma macina curiozitatea in aceasta privinta - oare satenul era implicat in treburile mafiotilor de aici ? Ma informasem despre orasul respectiv, numai sa aflu ca era plin de infractori, talhari, grupuri de violatori si de drogati.
Nu demult, eram si eu considerat unul dintre ei, de aceea a trebuit sa stau la inchisoare sub pretextul ca eram vinovat de moartea fratelui meu, insa nimeni nu m-a crezut. Toata sinceritatea mi-a fost aruncata undeva departe din aceasta cauza.
Si am continuat sa sufar.
De aceea, nu vreau ca Yarin sa sufere.

M-am indreptat catre locul indicat de strain, fara pic de ezitare, de frica sau orice alt sentiment incalcit. Nu eram legat de maini sau de picioare, nici macar ochii nu-mi erau acoperiti in impiedicarea aflarii adevarului - totul depindea de mine.
Imaginile cartierului treceau pe langa mine cu o viteza imposibila, parca taindu-mi respiratia. Opresc masina si cobor din ea usor punctual, atent. M-am uitat la ceas. Indica ora sapte fara douazeci; deja incepuse a se intuneca. Cladirea respectiva se afla in fata ochilor mei, era veche, iar mirosurile din jurul acesteia erau groaznice. Cine-ar putea sta intr-un asemenea loc ?
In fine, am impins usa din lemn, aceasta provocand un scartait.
Tinandu-mi respiratia, am urcat sus, unde auzeam discutii aprinse intre doi barbati. Trebuia sa-mi fie teama, dar subiectul discutiei lor era chiar Yarin, pretiosul meu prieten Yarin; de aceea, m-am lasat purtat de curiozitate si de nerabdarea de a afla mai multe.
De cum am pasit in camera unde se aflau cei doi, am simtit atmosfera specific apasatoare. Parca aerul se ingreuna. Cei doi s-au intors spre mine, privindu-ma.
Era clar ca nu pe mine ma asteptau.
- Si tu, ma rog, cine esti ? replica unul dintre ei, un tip inalt cu parul vopsit de-o culoare cenusie, batatoare la ochi.
Prima data, nu am raspuns, nu stiam ce sa zic, dar cand celalalt barbat m-a intrebat acelasi lucru, parca am fost trezit la realitate.
Cine putea avea o asemenea voce ? Atat de rece, neclintita si menita sa te faca o bucata de piatra irosita, pierduta in timp. Asa eram eu la acel moment, blocat si pierdut undeva, nici macar nu stiam unde. Infatisarea sa era... off, nu aveam cuvinte, dadeam dovada de o incapabilitate sinistra cand il priveam in ochi.
Erau de o culoare albastra cu pete mici, violete, in jurul pupilelor acestora. M-a atras, ce-i drept. Nu stiam de ce, dar eram sigur de un lucru...
Dumnezeule, il cunosteam !


Si iata, cum am fost impins sa fac cea mai idioata fapta, cel mai ridicol gest, acela de a afla prostescul adevar...