O iubire interzisa

[miaunica]

Am cam intarziat :( Nu-i nimic!

Capitolul 5: Moartea nu tine cont de frumusete
Tot cu gandul plecat departe, ma trezesc cu Kin langa patul meu. Ma intreba de ce plangeam cand a venit. Cand i-am raspuns, a ramas profund impresionata. Ca un bebelus ce sunt am scapat iar o lacrima, care insa disparut cu o mangaiere calda din partea micutei domnisoare. E atat de delicata!
Trist, ma intorc la perete si adorm. In vis imi apare frumoasa mea Itsu, pe care n-o voi uita niciodata. Parul acela blond, ochii verzi mari si expresivi, jucausi, si acea voce de privighetoare cu care uimea o clasa intreaga la orele de muzica... si cu care ma alinta de fiecare data cand imi canta. Mi-a ramas in inima si de acolo nu mi-o va scoate nimeni si nimic niciodata.

*flashback*
- Copii, azi avem o misiune de rang S, atentioneaza Madara-sensei. Barbatul parea foarte mandru de noi, niste gennini, ca suntem suficient de pregatiti pentru o astfel de misiune.
Aveam in echipa pe cei mai buni prieteni posibili: printesa mea si pe Tai, camaradul meu din gradinita. El era fiul cel mare al lui Minato Namikaze, al patrulea Hokage, si al Kushinei Uzumaki. Avea parul blond, scurt, si ochii albastri.
Madara-sensei, un om pe atunci pe la vreo treiji doi de ani, era tot un Uchiha, dar o ruda mai indepartata de-a mea. Logic, seamana putin cu mine, adica e tot brunet are parul mai valvoi, asa si ochii aceia negri te fac sa te pierzi in ei.
Odata ajunsi, suntem incoltiti de o gramada de ninja foarte puternici, incepand sa luptam cu ei pentru a o salva pe printesa Tinutului Zapezii. Insa Itsu ajunge la capatul puterilor, prabusindu-se la pamant. Oh, parca ii aud glasul strigandu-mi numele, de cele mai multe ori insotit de alinturi dulci.
- Itachi, pisi, imi poti da un ultim sarut? ma intreba fata intr-o balta de sange, cu un glas abia auzit.
I l-am dat. Pentru ultima data in vesnicie, buzele noastre s-au unit. Manuta ei de copila aveam fiecare vreo 14 ani isi facu loc in parul meu, tragand putin. Cu limba imi facea conturul buzelor.
Deodata am simtit cum inima mea se rupe in mii, poate milioane de bucati pentru ca era MOARTA! Blondina mea micuta nu mai respira deloc si se facuse rece. Un ninja reusi sa ma taie pe spate cu un rahat de kunai, insa n-am simtit nimic caci mai mult ma durea faptul ca Itsu nu mai e.
Cand ajungem intr-un loc sigur, Tai se duce cu Madara-sensei dupa ajutoare. Fiind un rau de lacrimi, o strang la piept, exact asa cum faceam in fiecare noapte cand venea pe la mine sau invers. Simteam cum cerul cade pe mine, iar durerea din piept se intensifica, exact ca si cum ceva din mine mi-ar fi fost luat.
Itsu, oriunde-ai fi, eu te iubesc cu toata fiinta mea! Chiar daca au trecut trei ani, eu tot nu te-am uitat si nimeni nu te va inlocui.
*end flashback*

Somnu-mi dulce imi este intrerupt de o galagie de nedescris. Kabuto nu pare a fi bine deloc! Kin, disperata, il priveste plangand. L-au dus la un salon special, cica.
Dumnezeule, ma uit la Kin si constat cat de mult seamana cu Itsu. Singura diferenta e culoarea parului si a ochilor: ea este o bruneta cu ochi negri, iar Itsu era blonda si avea ochi verzi, insa la fel de mari si expresivi. Pana si vocile erau la fel. Doamne, ce de coincidente!

Ma uit pe geamul cu vedere la hol si ii vad chiar pe Tai si Madara-sensei. Imi zic ca nu se poate, ca e doar visul meu. Insa mai si vorbesc. Dialogul care mi-a fost dat sa-l aud este de-a dreptul ucigator:
- Madara-sensei? il striga pe sensei vechiul meu prieten, cu ochii sticlosi, dand sa planga cand ma vazu.
- Ce, e, Tai? intreba omul vizibil afectat de starea mea si ingandurat. La ce naiba se gandea?
- Nu vreau ca Itachi sa pateasca ca Itsu-chan. Are viata inainte! raspunse blondul, apoi izbucni in lacrimi.
- Nu, Tai. Nu va muri Itachi, il contrazise brunetul strangandu-l la piept.
- I-intram? intreba baiatul scotandu-si chipul brazdat de lacrimi din "ascunzatoare".
Senseiul da din cap afiramtiv, indreptandu-se catre clanta usii. Ii tremura mana al dracului de tare, insa in cele din urma a deschis incet, intrand cu pasi mici. Tai il urma, iar cand ma vazu, vechiul meu tovaras ma saluta cu lacrimi in ochi. Se aseza in liniste pe un scaun si se trase mai langa mine.

- Itachi, iti amintesti cand eram mici? Faceam numai boacane! ma intreba tanarul, inghiontindu-ma usor.
- O, da... ii raspund eu. Toate draciile posibile.
Privesc spre Madara, care ma mangaia pe crestet, ca atunci cand am terminat Academia si mi-am primit bandana de ninja. Desi la anu' am majoratul, in ochii lui sunt tot acel copil pe care l-a antrenat si caruia i-a aplicat invataturile sale, pentru a ajunge un shinobi cat mai bun. Ii datorez tot respectul din lume.
- Hai sa jucam joculetul ala, stii tu, "gadilici", veni Tai cu o idee absolut brilianta.
"Gadilici" era jocul nostru preferat. Trebuia sa ne gadilam intre noi pana ce unul ceda si primea o pedeapsa. Ba pana si Sasuke il joaca cu Naruto, fratele mai mic al lui Tai si prietenul lui cel mai bun. Am o gramada de amintiri placute in legatura cu acest joc, pe care il jucam zilnic cand eram un copil pur si inocent, fara nicio grija si obligatie.
- Da, bro. Ca-n vremurile bune! zic eu ridicandu-ma in fund. Tanarul Uzumaki se aseaza langa mine si nebunia incepe.
- Madara-sensei, te bagi? intreaba Tai jucaus.
- Hai ca ma bag si eu! Dumnezeule, am dat in mintea copiilor! glumi brunetul intrand in jocul nostru.
Si am inceput sa ne jucam toti trei. Sa dea dracii de nu faceam ca toate animalele, bagand-o in sperieti pe Shizune, care a venit sa verifice daca totul e in regula. Bruneta izbucni in ras cand ne vazu gadilandu-ne in voie.
- Hai, Itachi! striga tanara inca pe jos de ras, facandu-mi galerie.

Ca de obicei, Tai pierde si este nevoit sa cotcodaceasca de 10 ori sarind intr-un picior.
- Tai, baga! indemna senseiul nostru numarand sariturile pe care le facea invinsul nostru.
Asistenta iesi din salonul nostru rasufland usurata ca totul e OK. Ma gandesc la Kabuto, ceea ce ma face sa tresar putin. Oare va fi bine?