O nouă șansă la fericire

[Leontina]

Bun, imi cer scuze pentru absenta, sunt aici, deci aduc si un capitol nou. Hmm, nu prea am ce sa mai adaug, in afara de faptul ca nu stiu ce e din capul lui deoarece l-am scris azi si eram destul de somnoroasa cand am facut asta, deci s-ar putea sa nu fie prea reusit. :-?
De un singur lucru sunt sigura: dupa ce terminati de citit cred ca ma veti injura macar putin :))

Capitolul 13

M-am ridicat de pe pat fiind într-o stare de spirit foarte bună. Nu mai aveam niciun fel de îndoieli în privinţa lui Josh. Nu după ce aflasem tot ceea ce făcuse el pentru mine. I-am zâmbit lu Jeni şi i-am mulţumit pentru faptul că îmi spusese ce se petrecuse în acea zi, apoi am ieşit amândouă pe uşă şi ne-am îndreptat spre sala de mese pentru micul dejuns.
Când am ajuns acolo m-am uitat de jur împrejur după Josh, dar nu l-am zărit nicăieri.
Ce s-a mai întâmplat de data asta?
Exact acum se găsise să dispară? Exact când aflasem şi eu tot adevărul şi voiam să discut serios cu el?
Am lăsat un oftat lung să-mi scape printre buze şi m-am îndreptat spre bufet pentru a alege ceva. Deşi simţisem că-mi pierise toată pofta de mâncare. Am sfârşit prin a alege omletă, ceea ce mi-a amintit şi mai mult de faptul că Josh nu era aici.
Am luat loc la prima masă pe care am zărit-o, iar Jeni s-a aşezat în faţa mea. Un timp a fost linişte. Apoi, deodată, o voce a întrerupt acea linişte ce se aşternuse în toată sala.
Am privit în direcţia vocii pentru a-l veeda pe Josh, care stătea în picioare cu o porta-voce în mâini.
- Puţină atenţie, vă rog. Din păcate, din cauza schimbărilor vremii excursiile de astăzi au fost anulate. Aveţi întrega zi la dispoziţie pentru a face orice doriţi.
La început nu am înţeles la ce se referea, dar apoi am privit e geam şi am observat că turna cu găleata. Era imposibil să ieşi afară pe o vreme ca aceea.
Acestea fiind spuse a coborât de pe masă şi a venit fix la noi două, luând loc lângă mine. Mi-a zâmbit, ceea ce m-a determinat să privesc în altă direcţie. Asta mi-a amintit că aveam ceva important de discutat cu el. Problema era că nu prea aveam nicio idee cum să încep. Şi chiar de-aş fi ştiut tot ar fi trebuit să găsesc un moment în care să vorbesc cu el între patru ochi. Că doar nu urma să-i spun un lucru atât de important de faţă cu Jeni, nu că ea ar fi fost singura de aici care ar fi auzit.
- Ce păcat că s-au anulat toate evenimentele de azi, a spus Jeni pe un ton ce se voia a fi supărat, deşi nu prea îi ieşea.
- Într-adevăr, deşi nu pot spune că-mi pare rău. Mă cam plictisisem oricum de atîta făcut pe ghidul.
- Zău? Din câte îmi amintesc eu ai chiulit de câteva ori, am spus pe un ton de glumă.
- Adevărat. Dar am avut motive destul de bune, nu crezi? A spus apropiindu-se puţin de mine.
- Oare? Am spus apropiindu-mă şi eu de el.
- Ce vrei să spui? Că nu a meritat chiulul? Nu cumva eşti genul care nu ar lipsi de la şcoală nici dacă ar avea febră şi de-abia s-ar ţine pe picoare.
Când se transformase toată chestia într-o discuţie în contradictoriu? Asta dacă o pot numi aşa. Deoarece de fapt noi nu ne certam, ci pur şi simplu glumeam. Chestia interesantă era că la fiecare propoziţie ne apropiam şi mai mult unul de altul, ca şi cum dacă făceam asta ceea ce spunea unul avea superioritate în faţa celuilalt. Ştiam că e un joc destul de prostesc, dar nu mă puteam abţine să nu continui.
Nu ştiu cât a durat toată tărăşenia, dar la un moment dat am fost întrerupţi de vocea prietenei mele.
- Dacă tot aveţi de gând să vă pupaţi aţi putea cel puţin să nu o face-ţi de faţă cu toată cantina?
O zisese pe un ton ironic şi de-abia atunci am realizat că în momentul de faţă feţele noastre erau atât de apropiate încât tot ce ne mai despărţea buzele erau câţiva centimetri.
Cred că nici el nu realizase acest aspect înaintea mea. Zic asta pentru că în acel moment amândoi ne-am întors în direcţii diferite aproape stând cu spatele unul la calălalt. Eu una ştiu că m-a înroşit toată pentru că mi-am simţit faţa fierbinte. Nu ştiu ce reacţie a avut Josh pentru că nu am avut suficient curaj să mă uita la el.
Nu-mi venea să cred. Dacă Jeni nu s-ar fi băgat în discuţia noastră probabil că am fi ajuns să ne sărutăm. Şi nu oricum, ci pe buze. Acest gând a făcut să-mi treacă un fior pe şira spinării. Apoi, m-am surprins gândindu-mă la cum ar fi fost să ne sărutăm pe bune. Oare cum era? Nu avusesem niciodată prieten până acum. Fără să-mi dau seama am început să-mi imaginez cum ar fi arătat toată scena dacă chiar ne-am fi sărutat.
Am scuturat din cap pentru a scăpa de acele imagini. Ce naiba făceam? Ce rost avea să-mi imaginez chestii de genul când nici măcar nu ştiam cum era să săruţi pe cineva?
Ce frumos ar fi fost...
Bun, deci nu numai că îmi imaginam tot felul de scene, dar acum mai şi voiam ca asta să se întâmple. Of, dar ştiu că sunt destul de ciudată uneori...
M-am uitat la Jeni pentru a constata că mă privea cu o expresie amuzată pe chip. Deci ajunsesem şi motiv de distracţie acum. Minunat. Măcar îi făceam pe ceilalţi fericiţi, asta deşi eu aveam inima în gât de la atâtea întâmplări şi gânduri aiurite.
L-am privit apoi pe Josh pentru a constata că el se uita pe geam, deşi mie mi se părea că gândurile lui erau în cu totul altă parte.
Am oftat neştiind ce ar trebui să fac sau să spun acum.
Din fericire pentru amândoi, Jeni a fost cea care a rupt tăcerea.
- Am o idee. Dacă tot avem toată ziua la dispoziţie ce-ar fi să mergem la o discotecă, un club? Nu ştiu, un loc unde să putem dansa.
- Hmm, o discotecă zici, a spus Josh concentrându-se. Cred că ştiu un loc care e numai bun pentru aşa ceva.
După ce a terminat ultima propoziţie un zâmbet i-a părut pe buze. Părea destul de încântat de idee. Şi Jeni de asemenea.
M-a întrebat dacă nu aş vrea să vin şi eu, iar după câteva minute de gândire am acceptat. Am terminat toţi de mâncat, apoi ne-am dus în camere pentru a ne lua ceva mai gros pe noi urmând să ne întâlnim la ieşirea din pensiune.
În zece minute eram gata şi nu a durat mult până să vină şi Josh. Avea două umbrele cu el şi ne-a spus că din păcate trebuia să mergem pe jos până acolo şi că nu găsise decât două umbrele. Jeni a luat repede una dintre ele zicând că ea are nevoie de spaţiu sub umbrelă şi că eu şi Josh va trebui să mergem împreună.
Mda, sigur ăsta era motivul. Jeni putea fi atât de şireată uneori. A ieşit spunându-ne că ne aşteaptă afară.
Câteva minute ne-am uitat unul la altul fără să zicem sau să facem nimic. Eu una chiar că nu mai ştiam ce ar trebui să fac. Situaţia nu prea îmi plăcea. Preferam totuşi să merg sub aceeaşi umbrelă cu Jeni, dar bineînţeles că nu mai aveam de ales acum.
După ce mi-a zâmbit încurajator, Josh a deschis umbrela, a ieşit afară şi a continuat să ţină uşa deschisă aşteptând să ies şi eu. După câteva minute am ieşit intrând sub umbrelă. A lăsat uşa să se închidă după care ne-am alăturat pretenei mele.
Josh ne indica drumul, iar noi îl urmam foarte cuminţi. Ce-i drept mie îmi era destul de incomod la cum stăteam înghesuiţi sub aceeaşi umbrelă, mai ales că încercam să nu mă apropii foarte mult de el. Mai ales după ce se întâmplase la micul dejun. Un alt lucru care mă incomoda era că mie mi se cam făcuse frig, asta deşi îmi luasem un hanorac destul de gros pe mine şi aveam şi pantaloni lungi. Dar nu prea aveam ce să fac. Eram o persoană destul de friguroasă de felul meu, în concluzie am cam început să tremur.
Nu era nevoie să fii un geniu pentru a-ţi da seama când mie mi-e frig, deci m-am trezit că Josh şi-a pus braţul liber în jurul umerilor mei, trăgându-mă mai aproape de el. Primul impuls a fost să mă îndepărtez de el, dar corpul lui era atât de cald, deşi afară era destul de frig, încât nu am reuşit să fac acest lucru. Mă simţeam bine în braţele lui. Parcă frigul nici măcar nu mă mai putea atinge.
Peste aproximativ zece minute am ajuns în faţa unei clădiri. Era destul de mică, dar era de asemenea foarte viu colorată. Ca şi cum cel care construise acest loc avusese intenţia să iasă în evindenţă şi să fie greu de ratat.
Am intrat înăuntru şi imediat m-a izbit toată atmosfera din jur. Locul nu era foarte aglomerat, dar se aflau aici suficienţi oameni care dansau şi se simţeau bine, astfel încât era greu să nu te laşi în voia atmosferei.
Josh a lăsat umbrelele la intrare şi ne-a condus pe amândouă pe ringul de dans. Jeni părea foarte încântată de loc şi deja începuse să danseze. Josh se mişca oarecum pe ritmul muzicii. Numai eu stăteam acolo privindu-i pe amândoi fără să ştiu ce ar trebui să fac. Îmi venea să intru în pământ de ruşine. Numai eu pot să vin într-un club şi să nu am nicio idee despre ce ar trebui să fac.
Josh m-a întrebat ceva, dar nu am auzit ce anume din cauza muzicii care acoperea orice alt sunet. Văzând că nu l-am auzit s-a apropiat de mine şi şi-a apropiat buzele de urechea mea, ceea ce mi-a dat fiori pe şira spinării.
- Ai păţit ceva? A zis aproape ţipând întrebarea
- Sunt ok, i-am ţipat şi eu în ureche.
- Nu ai mai fost în club până acum?
După ce a întrebat asta s-a dat înapoi privindu-mi reacţia. Am dat din cap în semn că nu, iar el a zâmbit amuzat. Mi-a luat mâinile în ale lui şi a început să îmi ghideze mişcările. După un timp m-am obişnuit şi începusem să mă simt destul de bine dansând cu el.
Desigur, momentul a durat până când cuiva i-a venit geniala idee de a pune o melodie lentă. În acel moment toţi s-au oprit din dansat, iar când m-am uitat în jur am observat că Jeni dispăruse în mod de-a dreptul miraculos.
L-am privit pe Josh care acum se uita la mine cu nişte ochi strălucitori şi cu un zâmbet timid pe faţă.
S-a apropiat de mine şi şi-a pus mâinile în jurul mijlocului meu, iar eu mi-am pus mâinile pe umerii lui. Nu eram deloc bună la genul ăsta de dans, dar dacă el era acolo cu mine nu-mi era teamă că aş putea arăta ridicol. Ne mişcam amândoi pe ritmul muzicii, iar eu una mă simţeam destul de bine. Nu ştiam că poate fi atât de plăcut să mergi în club. Dacă nu altceva, măcar învăţasem ceva nou.
Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar cert e că la un moment dat ne apropiasem atât de mult unul de celălalt încât frunţile ni se atingeau. Feţele noastre erau atât de apropiate încât îi puteam simţi respiraţia. Cel mai ciudat era că nici măcar nu mă deranja faptul că eram atât de apropiaţi. Faptul că era lângă mine îm dădea o senzaţie de siguranţă.
Melodia se apropia de sfârşit din câte îmi puteam da eu seama, dar nu prea eram atentă la ce se întâmplă în jurul meu. Am închis ochii gândindu-mă că ziua asta începuse destul de bine.
Când i-am deschis am constatat că acum feţele noastre erau şi mai apropiate decât înainte, dar nu am făcut nimic pentru a schimba acest lucru. Nu mă deranja. Pentru o secundă am crezut că de data asta chiar ne vom săruta, dar apoi el s-a îdepărtat, iar eu abia atunci mi-am dat seama că melodia se sfârşise. L-am privit şi am văzut că zâmbea şi părea destul de fericit. Asta m-a făcut să mă întreb ce figură aveam eu pe faţă în secunda asta.
Apoi Jeni a venit lângă noi şi ne-a spus că nu se simte prea bine şi că ar vrea să se întoarcă la pensiune. Era puţin palidă aşa că am ieşit de pe ringul de dans şi am însoţit-o înapoi la pensiune.
Am mers cu ea până în cameră ca să mă asigur că nu păţeşte nimic. Mi-a mulţumit spunându-mi apoi că mâncase ceva la micul dejun care nu-i picase prea bine şi că tot ce îi trebuia acum era un somn bun.
După aceea eu am coborât scările şi m-am dus pe plajă. Era răcoare încă, iar nisipul era ud, dar cel puţin nu mai ploua. Am stat acolo pur şi simplu privind marea pe care acum se formaseră nişte valuri destul de mari. Asta mi-a amintit de ziua în care mă luasem la întrecere cu Miriam. Şi de faptul că încă nu vorbisem cu Josh despre ceea ce tocmai aflasem de laJeni de dimineaţă.
Cum aveam să-i spun? Şi, mai important, ce avea să se întâmple după aceea? Până la urmă această tabără se va sfârşi într-o bună zi. Şi atunci ce se va întâmpla cu mine şi cu Josh?
Am scuturat din cap. Nu voiam să măgândesc la asta. În momentul ăsta nu voiam decât să mă bucur de ceea ce se întâmpla în prezent fără să-mi fac griji pentru ceea ce va urma.