O nouă șansă la fericire

[Leontina]

In primul rand imi cer scuze pentru absenta de la acest fic, dar nu prea am avut idei pentru el. Dar am adus continuarea si sper sa va placa :*
Lectura placuta.

Capitolul 12

Următoarea dimineaţă în timp ce mă îmbrăcam inima îmi bătea destul de tare. Şi, orice aş fi făcut, nu mă puteam linişti. Prea multe întrebări mi se învârteau în minte. Oare luasem decizia corectă? Cedasem prea uşor? Ce avea să se întâmple acum? Oare Josh chiar era aşa cum părea sau tot ceea ce făcuse până acum avea ca unic scop să-mi câştige încrederea? Exageram eu, fără vreun motiv prea întemeiat?
Nu puteam găsi răspunsul la toate aceste întrebări, indiferent cât de mult m-aş fi concentrat.
Noaptea trecută întorsesem problema pe toate părţile fără însă a ajunge la vreo concluzie. Acum, stând pe pat şi aşteptând-o pe Jeni să iasă din baie, două teorii mi-au înflorit în minte. Dacă Josh se prefăcuse şi, în cele din urmă, s-ar fi dovedit a fi un nemernic lucrurile nu s-ar fi sfârşit prea bine. Pentru mine cel puţin. Pe de altă parte, dacă totul era doar în mintea mea, atunci Josh era un băiat chiar dulce. Şi atunci poate chiar merită acea şansă. Şi poate, doar poate, că m-aş fi putut simţi chiar foarte bine petrecând timpul cu el.
Am încercat să mă liniştesc şi să cântăresc cele două posibilităţi. Până acum nu găsisem niciun indiciu, cât de mic, că el m-ar fi minţit în tot acest timp. Fusese foarte drăguţ cu mine. Mă dusese în parcul de distracţii, apoi mă invitase în oraş, iar, în cele din urmă, acea plimbare pe plajă. Şi tot ceea ce îmi spusese...
Ce ar trebui să fac?
Glasul lui Jeni m-a trezit din visare.
- Pământul către Allyson! Trezeşte-te la realitate. Vrei să ajungem la micul dejun, nu-i aşa?
Am clipit somnoroasă de câteva ori, mai apoi pronunţând un „Da...” cam lipsit de vlagă. În acel moment a luat loc lângă mine pe pat soţând un oftat lung. M-a privit cu nişte ochi ce trădau îngrijorare şi m-a întrebat ce am păţit. A adăugat că nu se va mişca de acolo, chiar şi de-ar fi să nu prindem micul dejun, până nu îi voi spune de ce sunt aşa abătută.
Am oftat la rândul meu, realizând că de data asta nu mai aveam cum să ascund asta de ea. Mă prinsese, iar acum era momentul să mărturisesc.
I-am povestit tot ceea ce mă frământa. Când am terminat mă simţeam oarecum uşurată. Măcar acum puteam obţine o părere din partea cuiva. Cine ştie? Poate că acest lucru m-ar fi putut ajuta.
O perioadă, vreo câteva minute, a stat pe gânduri, probabil procesând tot ceea ce aflase. Nu-i spusesem chiar toate detaliie, doar ceea ce consideram eu că ar trebui să ştie astfel încât să poată ajunge la o concluzie.
- Mai trebuie să fie ceva, a spus luându-mă prin surprindere. Sigur, a fost drăguţ şi tot restul, dar am senzaţia că ai omis ceva. Poate discuţia ta cu ghidul de ieri...
Ultima propoziţie a fost spusă pe un ton plin de subînţeles, privirea ei sugerând faptul că mă văzuse.
Un zâmbet mi-a înflorit pe buze. Uneori aveam impresia că are o atenţie distributivă foarte bună.
- Ai dreptate. Am omis acest mic detaliu.
Îmi aminteam foarte clar cele întâmplate în acea zi. Fiecare amănunt.
De dimineaţă mă simţisem destul de prost pentru faptul că-l lăsasem baltă pe Josh cu o seară înainte. Mi-era şi teamă să dau ochii cu el. Mă aşteptasem să-l întâlnesc la micul dejun, dar, spre surprinderea mea, nu se întâmplase aşa. Mă şi uitasem de jur împrejur de câteva ori, nu că ar fi fost posibil să nu-l zăresc dacă chiar s-ar fi aflat acolo. Fusesem oarecum dezamăgită, poate chiar puţin tristă, din cauza faptului că nu era acolo, deşi nici eu nu înţelegeam prea bine de ce. Îmi spusesem că sigur îl voi întâlni în excursia din acea zi. Din nou, am fost luată prin surprindere. Asta pentru că cel care ne era ghid astăzi nu era Josh. Era un băiat şaten cam ciufulit şi ochi căprui. Jeni mi-a spus că el mai fusese ghid în ziua în care eu rămăsesem la pensiune. Deci Josh îl rugase să-i ţină locul pentru acea zi. Asta m-a făcut să mă întreb de ce şi dacă avea cumva legătură cu mine. Trebuia să găsesc un moment în care să-l întreb pe acest băiat.
În fine, excursia a fost plictisitoare. Iar după noaptea trecută îmi mai era şi somn. La prânz am observat că stătea de unul singur la o masă şi m-am gândit că acesta era momentul mult aşteptat. Am rugat-o pe Jeni să-mi cumpere şi mie ceva, apoi m-am îndreptat spre masa lui.
În momentul în care am ajuns în faţa lui şi-a ridicat ochii privindu-mă mirat. M-a întrebat pe un ton cât se poate de politicos dacă mă poate ajuta cu ceva. Am tras aer adânc în piept înainte de a începe.
- De fapt, da. Voiam să te întreb de Josh. Nu el trebuia să ne fie ghid?
- Şi chiar contează atât de mult? A întrebat pe un ton glumeţ, un zâmbet apărându-i pe faţă.
La asta nu am ştiut ce să răspund. Până la urmă, ce aş fi putut să-i spun?
- Cum te cheamă?
Asta m-a surprins, dar i-am răspuns totuşi că numele meu este Allyson.
- Ah, deci tu eşti faimoasa Allyson, a zis cu un zâmbet amuzat pe faţă.
Asta chiar că m-a determinat să fac ochii mari. Ce voia oare să spună cu asta? Şi tot nu-mi răspunsese la prima întrebare.
- Hai să facem o mică plimbare şi-ţi explic totul.
S-a ridicat în picioare şi a făcut câţiva paşi, apoi s-a oprit aşteptând probabil ca eu să-l urmez. La un moment dat îmi trecuse prin cap să-l întreb dacă asta nu va da programul peste cap. Dar apoi am realizat că pe mine nu mă interesa de fapt deloc acel program. Aşa că l-am urmat.
După ce ne-am îndepărtat de grup mi-a spus că e prieten cu Josh şi că acesta îl rugase să-i ţină locul pentru ziua aceea. Am aflat de asemenea că numele lui era Ash. Mi-a spus că Josh îi povestise despre mine, lucru care m-a determinat să privesc în altă direcţie.
Deci Josh vorbea despre mine... Dintr-un anumit motiv asta m-a făcut să mă emoţionez. Oare ce îi spusese despre mine?
La un moment dat l-am auzit chicotind, ceea ce m-a determinat să-l privesc din nou.
- Ştii, eu cred că el chiar te place. Ar trebui să auzi cum i se schimbă tonul vocii când vorbeşte despre tine.
- Ţi-a... ţi-a spus el asta?
A stat un minut pe gânduri ănainte de a-mi răspunde. În tot acest timp eu am aşteptat cu inima în gât.
- De fapt, cred că mi-a spus. Chiar azi dimineaţă. Se pare că, din cauza unor chestii pe care ţi le-a spus, nu ţi-ai format o părere prea bună despre el. Şi, dacă tot am început, cred că aş putea să-ţi spun şi unde este acum. Este probabil în camera lui chinuindu-se să-ţi scrie o scrisoare prin care să îţi explice că el nu este aşa cum crezi tu că este. Îl cunosc de când eram doar nişte copii şi trebuie să ştii că lui i-a venit întotdeauna foarte uşor să spună ceea ce gândeşte şi ceea ce simte. Depinde de situaţie.
Mi-am lăsat ochii în jos gândindu-mă la tot ceea ce aflasem. Deci Josh spusese adevărul. Chiar mă plăcea...
- Şi... de ce îmi spui toate astea?
- Pentru că, deşi îi este uşor să spună ceea ce gândeşte, când vine vorba de a pune aceste lucruri în scris... ei bine, să zicem doar că ar ieşi un adevărat dezastru.
După încă cinci minute a spus că trebuie să ne întoarcem. Tot drumul mă gândisem la ceea ce tocmai aflasem. De un singur lucru eram absolut sigură acum. Trebuia să-l găsesc pe Josh şi să vorbesc cu el.
După ce ne-am întors la pensiune am început să-l caut, iar după un timp începusem să mă întreb pe unde o fi umblând. Îl căutasem aproape peste tot şi nu dădusem de el. În cele din urmă am decis să-l caut pe plajă. Coboram scările destul de repede şi nu am observat că cineva venea din direcţia opusă. M-am ciocnit cu respectivul băiat destul de tare şi cred că dacă nu m-ar fi prins de braţ aş fi dat cu capul de scări. Abia apoi mi-am dat seama că cel de care mă ciocnisem era nimeni altul decât Josh.
După ce m-a ajutat să-mi recapăt echilibrul a rămas pur şi simplu ca trăsnit. Părea că nu ştie ce să spună sau ce ar trebui să facă. Stătea acolo privindu-mă. Asta m-a făcut să mă simt puţin cam stingherită.
Am tras aer adânc în piept şi i-am spus tot ceea ce aveam de zis. Apoi, după o mică reacţie glumeaţă din partea lui, l-am sărutat pe obraz şi m-am îndreptat spre scări. Am coborât vreo două trepte, apoi m-am oprit pentru a-i spune că are un prieten adevărat. Am coborât scările, lăsându-l acolo total buimăcit de tot ceea ce se întâmplase, îndreptându-mă spre plajă.
Nici măcar acum, după douăzeci şi patru de ore, nu-mi prea venea a crede că tot ceea ce se întâmplase fusese real şi că nu avusese loc doar în capul meu.
Lui Jeni nu i-am spus însă toate aceste detalii, ci doar că acel ghid era prieten bun cu Josh şi că îmi spusese că acesta mă place într-adevăr. Asta şi tot ce mai spusese despre el.
După ce a auzit ce am zis prietena mea a început să zâmbească.
- Deci? Ce crezi că ar trebui să fac acum?
- Sincer, eu cred că ai luat decizia corectă. Şi de asemenea sunt convinsă că el merită acea şansă.
- Crezi acest lucru din cauza a tot ceea ce mi-a spus ÅŸi a fizicului lui, cumva?
- Crezi ce vrei, dar nu acela este adevăratul motiv pentru care sunt atât de convinsă.
Asta m-a uimit. De obicei Jeni judeca după aspect. Cred că asta era o premieră pentru ea.
- Tu poate că nu ştii, dar în ziua aceea în care te-ai luat la întrecere cu Miriam până la stâncă nu salvamarii au fost primii care au ajuns acolo pentru a vă salva. Ci Josh. El a fost şi cel care te-a scos pe tine la suprafaţă atunci. Sunt sigură că aşa s-a întâmplat pentru că am fost extrem de atentă la tot ceea ce s-a petrecut în acele momente.
Nu-mi venea să-mi cred urechilor. Deci Josh fusese cel care îmi salvase viaţa. Iar la momentul respectiv nici măcar nu mă cunoştea. Nu schimbasem prea multe cuvinte cu el înainte de acel eveniment. Cu toate acestea, el a riscat venind în larg după mine... Lucrurile s-ar fi putut sfârşi foarte urât pentru toţi în acea zi.
Åži totuÅŸi el...
Una peste alta, acum că aflasem şi acest detaliu, el chiar merita acea şansă.
Acum, mai mult decât oricând, eram convinsă că Josh este un băiat drăguţ şi de treabă. Un zâmbet mi-a apărut pe buze la acest gând.