08-09-2011, 08:52 PM
-Am... eu ma duc sa fac o plimbare. Daca apare ceva nou am sa va anunt.
M-am intors si am iesit pe usa afara, in aerul racoros al noptii. Am inspirat adanc si am inceput sa merg, reflectand asupra tabloului.
Ceva nu era in regula cu el. Faptul ca servitorii sunt oameni trebuie sa insemne ceva. Cine stie? Poate ca are un fel de plan pentru a pune mana pe umanitate.
Ma plimbam adancita in gandurile mele cand am dat nas in nas cu cineva. O, vai! M-a prins directoarea!
Ridic privirea spre persoana in care am dat. Spre surprinderea mea nu era direcoarea, ci Darkwater. Am oftat usurata.
-Stii ca stingerea e la 11, nu? A spus el
-Da, imi pare rau. Ma duc acum in camera mea. M-am intors si am dat sa plec, dar el m-a pins de umar si a spus:
-Chiar nu ma recunosi, nu?
-Amm...Imi pare rau, nu. Ar trebui?
-Mai gandeste-te, imi spuse el zambind bland.
In acel moment am realizat ca el era omul, mai bine zis elful, care m-a salvat.
- Dean?
-Chiar el.
Nu m-am putut stapani si l-am imbratisat. Dean! Dean! Dean! Cel care m-a salvat de pe strada. Cel care mi-a oferit un umar pe care sa plang. Cel care mi-a fost cel mai bun prieten cand aveam nevoie. Cel care m-a oferit o a doua sansa cand mi-a aratat aceasta scoala. Nu l-am recunoscut in chip de elf. La naiba! Nu l-am recunoscut de loc.
-Ce-ai zice de o plimbare?
-Sigur! am spus, fiind constienta ca mi se puteau citi emotiile in voce.
M-am intors si am iesit pe usa afara, in aerul racoros al noptii. Am inspirat adanc si am inceput sa merg, reflectand asupra tabloului.
Ceva nu era in regula cu el. Faptul ca servitorii sunt oameni trebuie sa insemne ceva. Cine stie? Poate ca are un fel de plan pentru a pune mana pe umanitate.
Ma plimbam adancita in gandurile mele cand am dat nas in nas cu cineva. O, vai! M-a prins directoarea!
Ridic privirea spre persoana in care am dat. Spre surprinderea mea nu era direcoarea, ci Darkwater. Am oftat usurata.
-Stii ca stingerea e la 11, nu? A spus el
-Da, imi pare rau. Ma duc acum in camera mea. M-am intors si am dat sa plec, dar el m-a pins de umar si a spus:
-Chiar nu ma recunosi, nu?
-Amm...Imi pare rau, nu. Ar trebui?
-Mai gandeste-te, imi spuse el zambind bland.
In acel moment am realizat ca el era omul, mai bine zis elful, care m-a salvat.
- Dean?
-Chiar el.
Nu m-am putut stapani si l-am imbratisat. Dean! Dean! Dean! Cel care m-a salvat de pe strada. Cel care mi-a oferit un umar pe care sa plang. Cel care mi-a fost cel mai bun prieten cand aveam nevoie. Cel care m-a oferit o a doua sansa cand mi-a aratat aceasta scoala. Nu l-am recunoscut in chip de elf. La naiba! Nu l-am recunoscut de loc.
-Ce-ai zice de o plimbare?
-Sigur! am spus, fiind constienta ca mi se puteau citi emotiile in voce.