03-09-2011, 07:12 PM
Va multumesc pentru comentarii :* In sfarsit am avut si eu ceva idei pentru acest fic, asa ca uitati continuarea.
Sper sa va placa.
Nu-mi venea să cred. Exact când credeam și eu că ajung undeva... mi se întâmplă asta. Și lucrurile păreau că merg în direcția cea bună noaptea trecută. Asta până când am deschis eu gura. Uneori mă uram atât de mult pentru faptul că spun deschis tot ceea ce gândesc.
În mod normal toți ar vrea să fie în locul meu, dar în momentul ăsta pierdeam din cauza acestei ușurințe în a spune celorlalți exact ce gândesc.
Acum Allyson probabil crede că le spun astfel de chestii tot timpul fetelor.
Eu și gura mea cea mare. Și acum ce ar trebui să fac? Cum puteam să o conving că nu sunt așa cum mă crede ea?
Nici măcar nu-mi mai aminteam ce ar fi trebuit să fac astăzi. Am luat programul și am observat că azi era planificată una din acele excursii plictisitoare la muzeul de artă. Nu mi-a plăcut niciodată să fac pe ghidul în acel loc.
Poate reușesc să-l conving pe Ash să-mi mai țină locul o dată.
Ash este prietenul meu încă de când eram doar niște copii. Cred că ne cunoștem încă dinainte de a putea vorbi. Dacă cineva mă putea ajuta atunci el era acela.
Am ieșit din cameră și m-am îndreptat spre casa lui. Era destul de aproape. În zece minute mă și aflam acolo.
În loc să sun la ușă am început să arunc cu pietricele în fereastra de la camera lui. Mi-a luat cam cinci minute pentru a-i atrage atenția. Când a deschis în sfârșit geamul se freca la ochi somnorors. Era un băiat puțin mai slăbuț decât mine cu părul de un șaten deschis, care de obicei era ciufulit, și ochi căprui deschis. I-am făcut cu mâna să coboare și s-a conformat imediat.
- Tu nu te uiți niciodată la ceas? Știi ce oră e?
Avea dreptate. Era cam devreme pentru vizite, dar aveam nevoie de sfatul și de ajutorul lui. Era singura persoană care mă înțelegea cu adevărat.
- Știu, dar este important.
- Bine, te cred.
Am intrat și am urcat tiptil scările până la camera lui pentru a nu-i trezi părinții. El a luat loc pe pat, iar eu pe scaunul de lângă biroul lui.
- Te ascult. Ce mai e de data asta?
I-am povestit tot ce se întâmplase noaptea trecută. M-a ascultat cu atenție, iar după ce am terminat a stat pe gânduri câteva minute înainte să vorbească.
- E aceeași fată din cauza căreia m-ai rugat să-ți țin locul ultima oară?
Am dat afirmativ din cap. Părea puțin neîncrezător și m-a rugat să-i arăt pozele pe care i le făcusem noaptea trecută. Aveam aparatul foto cu mine așa că i le-am arătat. Nu vedeam de ce nu aș face-o. Era prietenul meu cel mai bun.
- E chiar frumoasă, a zis după ce a văzut câteva poze. Acum am înțeles de ce ești mort după ea. Scuze, glumeam doar. Trebuie să fie chiar drăguță dacă îți place de ea.
- Problema e că am cam făcut o greșeală, iar acum nu știu cum să obțin o a doua șansă de la ea. Aici intervii tu cu un sfat, am zis cu un zâmbet pe buze.
- Am înțeles. Să mă gândesc. De ce nu-i scrii o scrisoare în care să-i explici cum ești tu de fapt?
Să-i scriu o scrisoare? Nu părea o idee chiar atât de rea. Aș putea încerca. L-am rugat să-mi țină locul azi. Aveam nevoie de toată liniștea din lume pentru ceea ce trebuia să fac. A acceptat, deși parcă i-am văzut lipsa de chef din privire. Era un prieten adevărat Știam că mă puteam baza pe el.
M-am întors în camera mea fiind hotărât să scriu acea scrisoare. Am luat câteva foi de hârtie și un pix. Vreo jumătate de oră nu am făcut altceva decât să stau acolo gândindu-mă ce aș putea să-i scriu. Nu aveam nici cea mai vagă idee.
Of, asta e mai greu decât mi-am imaginat...
Mă așteptasem să-mi fie ușor, dar nici nu voiam să-i creez aceeași senzație ca ieri seară. Nu voiam să-și facă o impresie și mai proastă despre mine.
În cele din urmă, și după multe foi mototolite reușisem să scriu ceva acceptabil. Îmi trebuiseră câteva ore, dar măcar reușisem ceva, cât de cât.
Poate ceea ce s-a întâmplat aseară ți-a lăsat o impresie proastă depsre mine. Îți scriu această scrisoare pentru a-ți spune că eu nu sunt genul de băiat care crezi în acest moment că sunt. Faptul că ți-am spus acele lucruri atât de ușor se datorează faptului că mie îmi este în general destul de simplu să le spun altora exact ceea ce gândesc. Poate ți se va părea ciudat, însă ăsta este adevărul. Chiar vreau acea șansă despre care am vorbit și nu aș vrea ca personalitatea mea să strice totul.
Te rog să mai îmi dai puțin timp.
Nu ieșise exact așa cum îmi dorisem, dar nu prea mai aveam timp să scriu încă una. Îmi storsesem creierii prea mult deja. Și apoi chiar voiam să i-o dau astăzi.
Am pus scrisoarea într-un plic pe care am scris numele ei și am ieșit în fugă din cameră.
Bănuiam că se afla pe plajă la ora asta. Însă spre surprinderea mea nu o puteam zări nicăieri. Asta mi s-a părut destul de ciudat. Tot timpul după excursii se afla pe plajă. Oare pățise ceva?
Am sfârșit prin a o căuta peste tot, dar nimic.
Tocmai acum s-a găsit să dispară? Am gândit disperat.
Peste vreo oră singurul loc unde nu o căutasem era camera ei. Am intrat în pensiune și mai aveam de urcat un etaj când m-am ciocnit cu o fată care cobora scările. Nu eram atent la ce se întâmplă în jurul meu și cred că dacă nu aș fi prins-o de braț la timp ar fi căzut destul de rău. Abia atunci am realizat că cea de care mă ciocnisem fusese chiar Allyson.
I-am dat drumul la mână după ce și-a recăpătat echilibrul. Ceva îmi țipa în cap spunându-mi să-i dau scrisoarea, dar rămăsesem acolo blocat pur și simplu. Nu mai știam ce ar trebui să fac sau să spun. Ea mă privea amuzată cu un zâmbet pe buze. Părea că mai are puțin și începe să râdă.
Minunat. Nu numai că mă ciocnisem cu ea, dar acum probabil că mai arătam și ridicol. Până acum totul mergea perfect.
Și acum ce ar trebui să fac?
Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost să plec și să uit de ea. După tot ceea ce se întâmplase și având în vedere că scrisoarea era jalnică, mă îndoiam că mi-ar mai fi acordat vreo șansă. Tocmai voiam să mă întorc pe călcâie când ea a rupt liniștea dintre noi.
- Mă căutai?
Întrebarea ei m-a surprins. Bănuia că o cătam pe ea? Hai, că eram chiar ridicol. De ce ar bănui așa ceva? Probabil o spusese la cacealma.
- Și eu te căutam
Asta chiar că m-a șocat. Mă căuta? De ce? Un lucru era sigur: întreaga situașie devenea din ce în ce mai interesantă.
Ok, revino-ți odată!
- Zău? De ce?
Încercam să par cât mai relaxat posibil, deși tind să cred că nu-mi ieșea deloc. Inima îmi bătea prea tare pentru a mă putea relaxa cât de puțin. Înainte de a continua și-a lăsat privirea în jos de parcă nu se simțea în largul ei.
- Voiam să-mi cer scuze pentru reacția mea de seara trecută. Cred că am cam exagerat. Și referitor la acea șansă... ei bine, mi-ar plăcea să ți-o acord.
Nu-mi venea să-mi cred urechilor. De unde schimbarea asta bruscă? Cred că priveam cu gura căscată pentru că a început să chicotească.
- Cine ești și ce ai făcut cu Allyson?
- Ha ha. Foarte amuzant. Eu trebuie să plec acum, dar poate ne mai vedem pe aici.
M-a sărutat pe obraz apoi a trecut pe lângă mine îndreptându-se spre scări. A coborât două trepte apoi s-a oprit și m-a privit din nou. Privirea ei era caldă și parcă înțelegătoare.
- Apropo, să știi că ai un prieten adevărat.
Zicând acestea a plecat lăsându-mă acolo total nelămurit. Am luat loc pe una dintre trepte nemaiștiind ce să cred. De ce se răzgândise atât de brusc? Și acel sărut... nu-mi venea să-mi cred ochilor și urechilor.
Apoi mi-am amintit ce a zis despre un prieten adevărat al meu. Ash. Deci Ash îi spusese ceva? Dar ce? Trebuia să aflu neapărat.
M-am ridicat de acolo și m-am îndreptat spre casa lui. Acolo am aflat că Allyson îl întrebase de mine și despre motivul pentru care nu eram acolo. Se pare că nu i-a putut ascunde faptul că rămăsesem la pensiune pentru a-i scrie o scrisoare. I-a mai spus de asemenea și câteva lucruri despre mine. Mai exact tot ceea ce vrusesem eu să-i spun prin acea scrisoare, doar că într-un mod mai simplu.
Deci de aceea...
I-am mulțumit după care m-am întors în camera mea. Într-un fel mă bucuram că nu trebuise să-i dau acea scrisoare. Nu eram prea bun în a scrie ceea ce simt.
Inițial m-am gâdit să o arunc, dar apoi m-am răzgândit. Am pus-o în sertarul biroului păstrând-o ca pe o amintire.
M-am întins pe pat și un zâmbet mi-a apărut pe buze. Totul avea să fie bine de acum încolo. Eram sigur.
Sper sa va placa.
Capitolul 11
Josh
Nu-mi venea să cred. Exact când credeam și eu că ajung undeva... mi se întâmplă asta. Și lucrurile păreau că merg în direcția cea bună noaptea trecută. Asta până când am deschis eu gura. Uneori mă uram atât de mult pentru faptul că spun deschis tot ceea ce gândesc.
În mod normal toți ar vrea să fie în locul meu, dar în momentul ăsta pierdeam din cauza acestei ușurințe în a spune celorlalți exact ce gândesc.
Acum Allyson probabil crede că le spun astfel de chestii tot timpul fetelor.
Eu și gura mea cea mare. Și acum ce ar trebui să fac? Cum puteam să o conving că nu sunt așa cum mă crede ea?
Nici măcar nu-mi mai aminteam ce ar fi trebuit să fac astăzi. Am luat programul și am observat că azi era planificată una din acele excursii plictisitoare la muzeul de artă. Nu mi-a plăcut niciodată să fac pe ghidul în acel loc.
Poate reușesc să-l conving pe Ash să-mi mai țină locul o dată.
Ash este prietenul meu încă de când eram doar niște copii. Cred că ne cunoștem încă dinainte de a putea vorbi. Dacă cineva mă putea ajuta atunci el era acela.
Am ieșit din cameră și m-am îndreptat spre casa lui. Era destul de aproape. În zece minute mă și aflam acolo.
În loc să sun la ușă am început să arunc cu pietricele în fereastra de la camera lui. Mi-a luat cam cinci minute pentru a-i atrage atenția. Când a deschis în sfârșit geamul se freca la ochi somnorors. Era un băiat puțin mai slăbuț decât mine cu părul de un șaten deschis, care de obicei era ciufulit, și ochi căprui deschis. I-am făcut cu mâna să coboare și s-a conformat imediat.
- Tu nu te uiți niciodată la ceas? Știi ce oră e?
Avea dreptate. Era cam devreme pentru vizite, dar aveam nevoie de sfatul și de ajutorul lui. Era singura persoană care mă înțelegea cu adevărat.
- Știu, dar este important.
- Bine, te cred.
Am intrat și am urcat tiptil scările până la camera lui pentru a nu-i trezi părinții. El a luat loc pe pat, iar eu pe scaunul de lângă biroul lui.
- Te ascult. Ce mai e de data asta?
I-am povestit tot ce se întâmplase noaptea trecută. M-a ascultat cu atenție, iar după ce am terminat a stat pe gânduri câteva minute înainte să vorbească.
- E aceeași fată din cauza căreia m-ai rugat să-ți țin locul ultima oară?
Am dat afirmativ din cap. Părea puțin neîncrezător și m-a rugat să-i arăt pozele pe care i le făcusem noaptea trecută. Aveam aparatul foto cu mine așa că i le-am arătat. Nu vedeam de ce nu aș face-o. Era prietenul meu cel mai bun.
- E chiar frumoasă, a zis după ce a văzut câteva poze. Acum am înțeles de ce ești mort după ea. Scuze, glumeam doar. Trebuie să fie chiar drăguță dacă îți place de ea.
- Problema e că am cam făcut o greșeală, iar acum nu știu cum să obțin o a doua șansă de la ea. Aici intervii tu cu un sfat, am zis cu un zâmbet pe buze.
- Am înțeles. Să mă gândesc. De ce nu-i scrii o scrisoare în care să-i explici cum ești tu de fapt?
Să-i scriu o scrisoare? Nu părea o idee chiar atât de rea. Aș putea încerca. L-am rugat să-mi țină locul azi. Aveam nevoie de toată liniștea din lume pentru ceea ce trebuia să fac. A acceptat, deși parcă i-am văzut lipsa de chef din privire. Era un prieten adevărat Știam că mă puteam baza pe el.
M-am întors în camera mea fiind hotărât să scriu acea scrisoare. Am luat câteva foi de hârtie și un pix. Vreo jumătate de oră nu am făcut altceva decât să stau acolo gândindu-mă ce aș putea să-i scriu. Nu aveam nici cea mai vagă idee.
Of, asta e mai greu decât mi-am imaginat...
Mă așteptasem să-mi fie ușor, dar nici nu voiam să-i creez aceeași senzație ca ieri seară. Nu voiam să-și facă o impresie și mai proastă despre mine.
În cele din urmă, și după multe foi mototolite reușisem să scriu ceva acceptabil. Îmi trebuiseră câteva ore, dar măcar reușisem ceva, cât de cât.
Dragă Allyson,
Poate ceea ce s-a întâmplat aseară ți-a lăsat o impresie proastă depsre mine. Îți scriu această scrisoare pentru a-ți spune că eu nu sunt genul de băiat care crezi în acest moment că sunt. Faptul că ți-am spus acele lucruri atât de ușor se datorează faptului că mie îmi este în general destul de simplu să le spun altora exact ceea ce gândesc. Poate ți se va părea ciudat, însă ăsta este adevărul. Chiar vreau acea șansă despre care am vorbit și nu aș vrea ca personalitatea mea să strice totul.
Te rog să mai îmi dai puțin timp.
Josh
Nu ieșise exact așa cum îmi dorisem, dar nu prea mai aveam timp să scriu încă una. Îmi storsesem creierii prea mult deja. Și apoi chiar voiam să i-o dau astăzi.
Am pus scrisoarea într-un plic pe care am scris numele ei și am ieșit în fugă din cameră.
Bănuiam că se afla pe plajă la ora asta. Însă spre surprinderea mea nu o puteam zări nicăieri. Asta mi s-a părut destul de ciudat. Tot timpul după excursii se afla pe plajă. Oare pățise ceva?
Am sfârșit prin a o căuta peste tot, dar nimic.
Tocmai acum s-a găsit să dispară? Am gândit disperat.
Peste vreo oră singurul loc unde nu o căutasem era camera ei. Am intrat în pensiune și mai aveam de urcat un etaj când m-am ciocnit cu o fată care cobora scările. Nu eram atent la ce se întâmplă în jurul meu și cred că dacă nu aș fi prins-o de braț la timp ar fi căzut destul de rău. Abia atunci am realizat că cea de care mă ciocnisem fusese chiar Allyson.
I-am dat drumul la mână după ce și-a recăpătat echilibrul. Ceva îmi țipa în cap spunându-mi să-i dau scrisoarea, dar rămăsesem acolo blocat pur și simplu. Nu mai știam ce ar trebui să fac sau să spun. Ea mă privea amuzată cu un zâmbet pe buze. Părea că mai are puțin și începe să râdă.
Minunat. Nu numai că mă ciocnisem cu ea, dar acum probabil că mai arătam și ridicol. Până acum totul mergea perfect.
Și acum ce ar trebui să fac?
Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost să plec și să uit de ea. După tot ceea ce se întâmplase și având în vedere că scrisoarea era jalnică, mă îndoiam că mi-ar mai fi acordat vreo șansă. Tocmai voiam să mă întorc pe călcâie când ea a rupt liniștea dintre noi.
- Mă căutai?
Întrebarea ei m-a surprins. Bănuia că o cătam pe ea? Hai, că eram chiar ridicol. De ce ar bănui așa ceva? Probabil o spusese la cacealma.
- Și eu te căutam
Asta chiar că m-a șocat. Mă căuta? De ce? Un lucru era sigur: întreaga situașie devenea din ce în ce mai interesantă.
Ok, revino-ți odată!
- Zău? De ce?
Încercam să par cât mai relaxat posibil, deși tind să cred că nu-mi ieșea deloc. Inima îmi bătea prea tare pentru a mă putea relaxa cât de puțin. Înainte de a continua și-a lăsat privirea în jos de parcă nu se simțea în largul ei.
- Voiam să-mi cer scuze pentru reacția mea de seara trecută. Cred că am cam exagerat. Și referitor la acea șansă... ei bine, mi-ar plăcea să ți-o acord.
Nu-mi venea să-mi cred urechilor. De unde schimbarea asta bruscă? Cred că priveam cu gura căscată pentru că a început să chicotească.
- Cine ești și ce ai făcut cu Allyson?
- Ha ha. Foarte amuzant. Eu trebuie să plec acum, dar poate ne mai vedem pe aici.
M-a sărutat pe obraz apoi a trecut pe lângă mine îndreptându-se spre scări. A coborât două trepte apoi s-a oprit și m-a privit din nou. Privirea ei era caldă și parcă înțelegătoare.
- Apropo, să știi că ai un prieten adevărat.
Zicând acestea a plecat lăsându-mă acolo total nelămurit. Am luat loc pe una dintre trepte nemaiștiind ce să cred. De ce se răzgândise atât de brusc? Și acel sărut... nu-mi venea să-mi cred ochilor și urechilor.
Apoi mi-am amintit ce a zis despre un prieten adevărat al meu. Ash. Deci Ash îi spusese ceva? Dar ce? Trebuia să aflu neapărat.
M-am ridicat de acolo și m-am îndreptat spre casa lui. Acolo am aflat că Allyson îl întrebase de mine și despre motivul pentru care nu eram acolo. Se pare că nu i-a putut ascunde faptul că rămăsesem la pensiune pentru a-i scrie o scrisoare. I-a mai spus de asemenea și câteva lucruri despre mine. Mai exact tot ceea ce vrusesem eu să-i spun prin acea scrisoare, doar că într-un mod mai simplu.
Deci de aceea...
I-am mulțumit după care m-am întors în camera mea. Într-un fel mă bucuram că nu trebuise să-i dau acea scrisoare. Nu eram prea bun în a scrie ceea ce simt.
Inițial m-am gâdit să o arunc, dar apoi m-am răzgândit. Am pus-o în sertarul biroului păstrând-o ca pe o amintire.
M-am întins pe pat și un zâmbet mi-a apărut pe buze. Totul avea să fie bine de acum încolo. Eram sigur.
![[Imagine: air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png]](http://fc03.deviantart.net/fs71/f/2010/297/b/2/air_gear_by_zzfoxzz-d31fttj.png)