24-08-2011, 04:24 AM
Heii:*.
Scuze că am întârziat cu nextul, dar am avut o lipsă totală de inspiraţie. Nu e printre cele mai reuşite capitole, dar sper să vă placă :]!
andrra:Daaa, sunt sadică >:).Te mai aştept pe aici cu sfaturi şi păreri :].
PinkAngel: Yep, secvenţă SasuHina special pentru tine:*. Sper să rămâi o cititoare fidelă :*.
stylish.lov3: Faza de la sfârşit am gândit-o de la începutul capitolului pentru că voiam să vă las pe toţi în supans :>. Anyway... mă bucuuuuur mult de tot că îţi place >:D<.
- N-Naruto?
Cuvântul desprins de pe buzele mele tremurânde sună mai mult ca o şoaptă, dar străpunge tăcerea dintre noi... trei. Închid ochii pentru o secundă cu gândul că totul este un alt vis stupid, şi nu o scenă penibilă la care participă cele mai importante două persoane din viaţa mea. Însă e prea târziu.
Băiatul care abia a apărut în peisaj se încruntă în timp ce îşi ţine mâinile încrucişate la piept. Îmi urmăreşte fiecare mişcare sau gest minor şi se uită sfidător la la mine şi la Sasuke. C-ce se întâmplă cu Naruto?! Niciodată nu l-am mai văzut aşa de... de mânios, de frustat. Îi urmăresc cu atenţie direcţia privirii: mâna mea... peste cea a lui Sasuke.
A interpretat totul greşit! Îmbrăţişarea şi întâlnirea dintre mine şi brunet nu au fost mai mult decât o refacere a prieteniei noastre! Simt o durere puternică în tot corpul, simt cum inima mea se sfâşie în mii de bucăţele. Bucăţele care, la rândul lor, devin doar nişte particule minuscule de praf.
- Te rog, Naruto, există o explicaţie!
Două- trei lacrimi îmi pătează delicat chipul. Le şterg rapid cu mâneca dreaptă a gecii şi încerc să ma abţin de la o altă repriză de plâns. În fond, scena dintre noi e deja destul de jenantă, aşa că nu vreau s-o transform într-o telenovelă lacrimogenă.
- Hinata, chiar nu e nevoie să te consumi.
Vocea seriosă şi dură brunetului mă surpinde. Mă uit în direcţia lui şi observ cum Sasuke îl priveşte plin de dezgust pe Naruto.
Pe un ton mai nervos, Uchiha continuă:
- Abilităţile tale de ninjutsu sunt cam slabe, să ştii. Nici măcar Tehnica Transformării nu-ţi iese prea bine. Aşa că renunţă la tot teatrul ăsta, Sakura.
- Poftim?!
Întrebarea mea seamăna mai mult cu un ţipăt isteric.
Falsul Naruto nu mai e la fel de sigur pe el ca înainte. Se teme. Îi pot citi frica în ochi, pe întreg chipul. Un nor de fum dens se ridică din direcţia lui şi învăluie peisajul, iar în locul blondinului apare Sakura, prietena mea cea mai bună.
O privesc surprinsă timp de câteva secunde. Dar uimirea s-a transformat în ÅŸoc, iar ÅŸocul în mânie. Acum înÅ£eleg comportamentul lui “Narutoâ€: el nu era gelos pe Sasuke, el era gelos pe mine.
Încerc să fiu oarecum calmă şi să nu trag concluzii pripite, aşa că o întreb:
- Sakura, ce cauţi aici?
- Hina, chiar îmi pare rău... Ştiam că tu şi Sasuke vă întâlniţi ... şi... te-am urmărit. Scuze.
Îi ascult scuzele jalnice şi explicaţiile fără sens. Poate că acum rozalia pare neajutorată şi inocentă, dar am presimţirea că nu este deloc sinceră. Ea crede că îi pot ierta orice greşeală, dar nu mai suport felul în care se comportă cu mine, cum profită de slăbiciunile mele.
- E chiar atât de important Sasuke?! Nici măcar nu e interesat de tine! Nu îl cunoşti, nu ştii cum gândeşte. Eşti atât de superficială, Sakura... Îţi place doar fizicul lui şi nimic mai mult! Şi sunt sătulă de felul în care mă tratezi! Te-ai transformat în Naruto doar ca să-mi răneşti sentimentele, să mă faci să sufăr. Un fel de răzbunare pentru că ţi l-am furat pe dragul de Sasuke, nu-i aşa?
Cred că este printre primele dăţi când vorbesc aşa de hotărâtă şi sigură pe mine. Brunetul mă priveşte uluit şi mândru în acelaşi timp, în timp ce Sakura doar îşi înclină descurajată capul spre pământ.
Continui pe acelaÅŸi ton ferm:
- Mereu am stat în umbra ta, te-am împins de la spate, te-am ajutat să evoluezi. Iar tu ştii doar să profiţi de punctele mele slabe. După ce ai reuşit să pierzi prietenia cu Ino din cauza lui Sasuke, nici noi nu mai suntem prietene. Şi ghici de ce? Din cauza iluziilor tale stupide şi a obsesiei pentru un băiat. Felicitări, scumpo. Şi, ca să te fac mai fericită, eu şi Sasuke nu suntem decât amici vechi.
- Hinata, stai! Eu doar...
Dar imediat ce îmi termin aşa-zisul discurs, fug înapoi spre sat cu o viteză uluitoare. E deja prea multă presiune pentru o singură zi: m-am împăcat cu cel mai bun prieten şi m-am certat cu cea mai bună prietenă. În plus, povestea lui Itachi încă mă afectează.
Ajung la lacul de lângă reşedinţa Hyuuga, singurul loc unde mă pot relaxa şi îmi pot clarifica sentimentele. O mică întindere de apă cristalină, acum îngheţată, în inima unei păduri nu prea dese de stejar formează micul meu colţ de Rai. Copacii din jur sunt acoperiţi de un strat fin de zăpadă şi îmi amintesc de vata de zahăr din copilărie. Îmi place albul acesta pur, specific iernii. Îmi dă un sentimentent de profundă siguranţă.
Mă aşez pe o buturugă la margine lacului şi privesc visătoare cerul întunecat, zugrăvit ici-colo de nori cenuşii. Uneori îmi doresc să fiu doar un simplu nor. Să nu am nicio grijă, să plutesc veselă peste întrega planetă şi să mă las purtată de val. În schimb, sunt o fiinţă umană, un biet atom, un fir de praf uitat undeva, în propriul meu univers. Deseori mă întreb care este sensul vieţii, motivul pentru care noi, oamenii, trăim. Majoritatea persoanelor afirmă că este acela de a iubi. Da... este frumos să iubeşti. Dar cred că e şi mai frumos să fii iubit.
Încă resimt furia provocată de cearta cu Sakura şi mă întreb dacă nu am fost prea dură cu ea. Faza cu iluziile stupide şi obsesia pentru un băiat a sunat cam ironic. Oare eu nu mă regăsesc perfect în ea? Poate că rozalia exagerează, dar măcar persoana pe care o iubeşte este conştientă de sentimentele ei. În schimb, eu îl iubesc sincer, dar nu am avut niciodată curajul necesar să-i mărturisesc, nu ştiu cum ar reacţiona.
Mă uit tristă la reflexia mea pe suprafaţa lină a gheţii, însă nu sunt singură acolo. O siluetă foarte cunoscută se contureză treptat, iar eu îi observ trăsăturile feţei şi acei ochi albaştri inconfundabili.
- De ce naiba ai venit? Sunt foarte supărată şi nervoasă acum, înţelege! îi spun, fără a mă uita la chipul lui.
- S-scuze, Hinata. Păi, ce am făcut greşit?
Acea voce îmi răspunde pe un ton confuz. E chiar el?
- Ah, îmi pare rău, Naruto, te-am încurcat cu altcineva! Scuze, am avut o zi complicată. Tu ce mai faci?
Se pare că furia are un efect benefic asupra mea. Deşi inima îmi bate de două ori mai repede, eu nu mă simt deloc intimidată şi sunt sigură că tenul şi obrajii mei au culoarea lor obişnuită.
- Eu bine, am avut o zi grea de antrenament. Sakura şi inteligentul ăla de Sasuke au lipsit, aşa că Kakashi-sensei mi-a arătat cânteva jutsuri noi. Foarte tare, nu?
Eu aprob din cap şi îl întreb suspicioasă:
- Åži cum de ai ajuns tocmai aici?
- Vin la lac foarte des, mă relaxeză locul ăsta. Îmi place foarte mult.
- Mai mult decât standul cu ramen?
Băiatul surâde uşor şi îmi zice:
- Nu, nimic nu se compară cu un bol de ramen de la Ichiraku! Sau poate două boluri…
Chicotesc discret când îi aud răspunsul. Un dialog atât de simplu cu Naruto îmi înveseleşte întreaga zi, iar prezenţă lui mă face să mă simt fercită şi protejată. Dar gândul la Itachi, acea bestie care mă pândeşte din întuneric, îmi distruge zâmbetul şi buna-dispoziţie.
- Tu nu pari ok. Hinata, ce ai păţit? Eşti în regulă?
Îi aud vocea bâlbâită şi îi privesc uimită chipul îngrijorat. În timp ce ne uităm unul la altul şi menţinem un contac vizual intens, Naruto îşi pune timid mână pe umărul meu stâng.
Scuze că am întârziat cu nextul, dar am avut o lipsă totală de inspiraţie. Nu e printre cele mai reuşite capitole, dar sper să vă placă :]!
andrra:Daaa, sunt sadică >:).Te mai aştept pe aici cu sfaturi şi păreri :].
PinkAngel: Yep, secvenţă SasuHina special pentru tine:*. Sper să rămâi o cititoare fidelă :*.
stylish.lov3: Faza de la sfârşit am gândit-o de la începutul capitolului pentru că voiam să vă las pe toţi în supans :>. Anyway... mă bucuuuuur mult de tot că îţi place >:D<.
Capitolul 9
O primă atingere, o primă speranţă
- N-Naruto?
Cuvântul desprins de pe buzele mele tremurânde sună mai mult ca o şoaptă, dar străpunge tăcerea dintre noi... trei. Închid ochii pentru o secundă cu gândul că totul este un alt vis stupid, şi nu o scenă penibilă la care participă cele mai importante două persoane din viaţa mea. Însă e prea târziu.
Băiatul care abia a apărut în peisaj se încruntă în timp ce îşi ţine mâinile încrucişate la piept. Îmi urmăreşte fiecare mişcare sau gest minor şi se uită sfidător la la mine şi la Sasuke. C-ce se întâmplă cu Naruto?! Niciodată nu l-am mai văzut aşa de... de mânios, de frustat. Îi urmăresc cu atenţie direcţia privirii: mâna mea... peste cea a lui Sasuke.
A interpretat totul greşit! Îmbrăţişarea şi întâlnirea dintre mine şi brunet nu au fost mai mult decât o refacere a prieteniei noastre! Simt o durere puternică în tot corpul, simt cum inima mea se sfâşie în mii de bucăţele. Bucăţele care, la rândul lor, devin doar nişte particule minuscule de praf.
- Te rog, Naruto, există o explicaţie!
Două- trei lacrimi îmi pătează delicat chipul. Le şterg rapid cu mâneca dreaptă a gecii şi încerc să ma abţin de la o altă repriză de plâns. În fond, scena dintre noi e deja destul de jenantă, aşa că nu vreau s-o transform într-o telenovelă lacrimogenă.
- Hinata, chiar nu e nevoie să te consumi.
Vocea seriosă şi dură brunetului mă surpinde. Mă uit în direcţia lui şi observ cum Sasuke îl priveşte plin de dezgust pe Naruto.
Pe un ton mai nervos, Uchiha continuă:
- Abilităţile tale de ninjutsu sunt cam slabe, să ştii. Nici măcar Tehnica Transformării nu-ţi iese prea bine. Aşa că renunţă la tot teatrul ăsta, Sakura.
- Poftim?!
Întrebarea mea seamăna mai mult cu un ţipăt isteric.
Falsul Naruto nu mai e la fel de sigur pe el ca înainte. Se teme. Îi pot citi frica în ochi, pe întreg chipul. Un nor de fum dens se ridică din direcţia lui şi învăluie peisajul, iar în locul blondinului apare Sakura, prietena mea cea mai bună.
O privesc surprinsă timp de câteva secunde. Dar uimirea s-a transformat în ÅŸoc, iar ÅŸocul în mânie. Acum înÅ£eleg comportamentul lui “Narutoâ€: el nu era gelos pe Sasuke, el era gelos pe mine.
Încerc să fiu oarecum calmă şi să nu trag concluzii pripite, aşa că o întreb:
- Sakura, ce cauţi aici?
- Hina, chiar îmi pare rău... Ştiam că tu şi Sasuke vă întâlniţi ... şi... te-am urmărit. Scuze.
Îi ascult scuzele jalnice şi explicaţiile fără sens. Poate că acum rozalia pare neajutorată şi inocentă, dar am presimţirea că nu este deloc sinceră. Ea crede că îi pot ierta orice greşeală, dar nu mai suport felul în care se comportă cu mine, cum profită de slăbiciunile mele.
- E chiar atât de important Sasuke?! Nici măcar nu e interesat de tine! Nu îl cunoşti, nu ştii cum gândeşte. Eşti atât de superficială, Sakura... Îţi place doar fizicul lui şi nimic mai mult! Şi sunt sătulă de felul în care mă tratezi! Te-ai transformat în Naruto doar ca să-mi răneşti sentimentele, să mă faci să sufăr. Un fel de răzbunare pentru că ţi l-am furat pe dragul de Sasuke, nu-i aşa?
Cred că este printre primele dăţi când vorbesc aşa de hotărâtă şi sigură pe mine. Brunetul mă priveşte uluit şi mândru în acelaşi timp, în timp ce Sakura doar îşi înclină descurajată capul spre pământ.
Continui pe acelaÅŸi ton ferm:
- Mereu am stat în umbra ta, te-am împins de la spate, te-am ajutat să evoluezi. Iar tu ştii doar să profiţi de punctele mele slabe. După ce ai reuşit să pierzi prietenia cu Ino din cauza lui Sasuke, nici noi nu mai suntem prietene. Şi ghici de ce? Din cauza iluziilor tale stupide şi a obsesiei pentru un băiat. Felicitări, scumpo. Şi, ca să te fac mai fericită, eu şi Sasuke nu suntem decât amici vechi.
- Hinata, stai! Eu doar...
Dar imediat ce îmi termin aşa-zisul discurs, fug înapoi spre sat cu o viteză uluitoare. E deja prea multă presiune pentru o singură zi: m-am împăcat cu cel mai bun prieten şi m-am certat cu cea mai bună prietenă. În plus, povestea lui Itachi încă mă afectează.
Ajung la lacul de lângă reşedinţa Hyuuga, singurul loc unde mă pot relaxa şi îmi pot clarifica sentimentele. O mică întindere de apă cristalină, acum îngheţată, în inima unei păduri nu prea dese de stejar formează micul meu colţ de Rai. Copacii din jur sunt acoperiţi de un strat fin de zăpadă şi îmi amintesc de vata de zahăr din copilărie. Îmi place albul acesta pur, specific iernii. Îmi dă un sentimentent de profundă siguranţă.
Mă aşez pe o buturugă la margine lacului şi privesc visătoare cerul întunecat, zugrăvit ici-colo de nori cenuşii. Uneori îmi doresc să fiu doar un simplu nor. Să nu am nicio grijă, să plutesc veselă peste întrega planetă şi să mă las purtată de val. În schimb, sunt o fiinţă umană, un biet atom, un fir de praf uitat undeva, în propriul meu univers. Deseori mă întreb care este sensul vieţii, motivul pentru care noi, oamenii, trăim. Majoritatea persoanelor afirmă că este acela de a iubi. Da... este frumos să iubeşti. Dar cred că e şi mai frumos să fii iubit.
Încă resimt furia provocată de cearta cu Sakura şi mă întreb dacă nu am fost prea dură cu ea. Faza cu iluziile stupide şi obsesia pentru un băiat a sunat cam ironic. Oare eu nu mă regăsesc perfect în ea? Poate că rozalia exagerează, dar măcar persoana pe care o iubeşte este conştientă de sentimentele ei. În schimb, eu îl iubesc sincer, dar nu am avut niciodată curajul necesar să-i mărturisesc, nu ştiu cum ar reacţiona.
Mă uit tristă la reflexia mea pe suprafaţa lină a gheţii, însă nu sunt singură acolo. O siluetă foarte cunoscută se contureză treptat, iar eu îi observ trăsăturile feţei şi acei ochi albaştri inconfundabili.
- De ce naiba ai venit? Sunt foarte supărată şi nervoasă acum, înţelege! îi spun, fără a mă uita la chipul lui.
- S-scuze, Hinata. Păi, ce am făcut greşit?
Acea voce îmi răspunde pe un ton confuz. E chiar el?
- Ah, îmi pare rău, Naruto, te-am încurcat cu altcineva! Scuze, am avut o zi complicată. Tu ce mai faci?
Se pare că furia are un efect benefic asupra mea. Deşi inima îmi bate de două ori mai repede, eu nu mă simt deloc intimidată şi sunt sigură că tenul şi obrajii mei au culoarea lor obişnuită.
- Eu bine, am avut o zi grea de antrenament. Sakura şi inteligentul ăla de Sasuke au lipsit, aşa că Kakashi-sensei mi-a arătat cânteva jutsuri noi. Foarte tare, nu?
Eu aprob din cap şi îl întreb suspicioasă:
- Åži cum de ai ajuns tocmai aici?
- Vin la lac foarte des, mă relaxeză locul ăsta. Îmi place foarte mult.
- Mai mult decât standul cu ramen?
Băiatul surâde uşor şi îmi zice:
- Nu, nimic nu se compară cu un bol de ramen de la Ichiraku! Sau poate două boluri…
Chicotesc discret când îi aud răspunsul. Un dialog atât de simplu cu Naruto îmi înveseleşte întreaga zi, iar prezenţă lui mă face să mă simt fercită şi protejată. Dar gândul la Itachi, acea bestie care mă pândeşte din întuneric, îmi distruge zâmbetul şi buna-dispoziţie.
- Tu nu pari ok. Hinata, ce ai păţit? Eşti în regulă?
Îi aud vocea bâlbâită şi îi privesc uimită chipul îngrijorat. În timp ce ne uităm unul la altul şi menţinem un contac vizual intens, Naruto îşi pune timid mână pe umărul meu stâng.
![[Imagine: 11qpgxx.jpg]](http://i50.tinypic.com/11qpgxx.jpg)