Ultimul zambet

[Addeh]

Thanks for the comms, readers xD Deeci, iertati-ma ca-i atat de scurt, dar asa am vrut sa-l fac, caci am ceva surprize in urmatoarele capitole. Ma voi revansa ^^

Capitolul 4 ~ Amalgam nedefinit

Ma simteam atat de neputincios, cum spuneam mai inainte - folosit intr-un mod prea jalnic, dar totodata, demn de o asemenea persoana, caci da, incepeam sa cred ca eu chiar asta reprezint... Pentru un moment, uitasem de fata din fata mea, persoana ce-a reusit sa ma socheze cu doar doua vorbe, cu acel nume ce-l blestemam de cateva ore incoace; dar din fericire, mi-am stapanit sentimentele bizare, emotiile puternice si am fost distras in cele din urma, de catre fata.
- Hei...
Glasul ei era dragut, parca i se potrivea atat de perfect cand vorbea, cand ma privea cu acei ochi mari si verzi; ce nemernic; cum de a avut curajul sa abuzeze de o copila ? Sunt sigur ca mai mult de cincisprezece ani nu are, si totusi, a indraznit - acum, mai mult ca niciodata, incep sa ma simt dezgustat de astfel de persoane, pana si de mine, stiind ca am fost atins de el, ba chiar mai mult... inca ii mai simt atingerile reci in acele locuri, retraiesc acea durere si acele chinuri. Cu toate acestea, pe langa ce-a trebuit sa-ndure ea - din cate imi inchipui - este o nimica toata, prea neinsemnat.
- Sunt bine, i-am raspuns eu venindu-mi in fire si incercand sa n-o ingrijorez mai mult decat este deja - ma simteam vinovat pentru ce i s-a intamplat. Si desi stiu ca nu ar trebui, parca doar eu mai reusesc s-o inteleg, si inteleg durerea si suferinta, insa in nici macar un caz, ea nu trebuie sa afle ce-am patit de mana aceluiasi violator.
- Ahm, eu sunt Mairead...
- Yarin Copenhs, imi poti spune simplu, Yarin, replic intr-un mod politicos. Ce zici, doresti sa te plimbi cu mine ? Scuza-ma ca-s atat de direct, nici macar nu stiu unde stai...
Ma asteptam sa-mi spuna adresa sa, in schimb insa, mi-a raspuns cu un zambet trist si deprimant, parca.
- Crede-ma ca nu-mi amintesc... Dupa acel... ma rog, nu-mi amintesc sa fi avut o familie, parinti care sa tina la mine si sa ma protejeze, poate din aceasta cauza am fost si violata si...
O ascultam cu atentie si imi dadusem seama ca aveam mai multe " in comun " decat imi imaginam vreodata sa fi avut cu cineva; totusi, o compatimeam intr-un fel si sa va spun sincer, nici eu nu inteleg bine de ce. Cert este un singur lucru : acum ma simt responsabil de Mairead mai mult ca niciodata.


Inca ne mai plimbam de-a lungul coridorului, in speranta gasirii directorului; dupa o scurta discutie cu Mai, am hotarat ca ar fi bine daca ar urma un liceu - caci, exact cum credeam, are doar cincisprezece ani, deci noua sa clasa va fi a IX-a C, cel putin pana cand ii vom gasi familia.
Intr-un final, dupa lungi cautari, iata-ne in cabinetul directoral. Nu ma gandeam ca inscrierea fetei va fi atat de usoara de facut - da, probabil ca ma asteptam la cateva examene, teste si asa mai departe.
- Ei bine, domnisoara Wayne, de acum esti eleva la liceul nostru - liceul Saint Tropez, replica directorul Iannis cu un suras calm la adresa fetei.
Exact, de-acum incolo Mairead va merge la aceeasi scoala ca si mine - nu ma mai simteam atat de singur; desi stiam ca nu-i ceva permanent, nu doream ca aceasta atmosfera de moment sa fie distrusa. In fine, luandu-si orarul, fata spuse ca vrea sa faca o scurta plimbare pe afara. Probabil ca avea cateva vorbe de adresat chiar mie.
Ii multumesc directorului pentru tot, dupa care ii zambesc scurt.
- Oh, Yarin, stii bine ca imi poti cere orice favoare, deci nu ai pentru ce sa-mi multumesti, spuse barbatul cu parul carunt. Facand o scurta plecaciune in semn de respect, iesim din acea incapere.
Soarele era prea puternic pentru o zi de septembrie, dar preferam asa - o zi insorita, decat una mohorata ce aduce doar monotonia aceea specifica. Mairead pasea alaturi de mine, putin sfioasa ce-i drept, dar se vedea pe chipu-i veselia rar intalnita.
- Uhmm... Yarin... incepu ea cu timiditatea-i caracteristica, privindu-ma apoi.
- S-a intamplat ceva ? Pari nelinistita, agitata.
- Daca nu imi voi face prieteni ? Si daca ceilalti colegi vor rade de mine ? Off, Yarin, poate vor afla ca eu... am fost... off, stii tu...
Doamne, cata compasiune puteam sa am acum pentru aceasta fata ! Ii era frica, oare eu de ce nu ma simt precum ea ? Daca reflectez asupra ultimelor intamplari, realizez ca nu m-au schimbat atat de mult pe cat ma asteptam - poate doar mi-am pierdut din acel sentiment numit " fericire " sau chef de viata... Stiu doar ca melancolia a pus stapanire pe mine si nu ma mai lasa sa zambesc de-a dreptul. Ma simt intr-un fel incatusat de acest amalgam necunoscut de sentimente. E greu - foarte dificil de uitat acea intamplare.
Cu amintirea celor petrecute, o imbratisez strans pe Mairead, vrand sa-i arat ca va fii in regula, va fii in siguranta.
- Hei, uita-te la mine, o indemn luandu-i chipul in palme si privind-o in ochi. Totul va fii bine, deci nu te teme.
Si asta am de gand sa fac, o voi proteja orice s-ar intampla.


- Ca sa vezi... Doi iepuri dintr-o data, hm ? Mai bine de-atat, nu se putea, vorbi strainul ca pentru el, razand discret cu o umbra de rautate in glas. Devenea mai dificil ca la inceput.