Mafia love. Crime love... [18+]

[Too Many Dreams.]

Cap. 14 – Taisul cutitului

Poate ca daca parintii mei nu mureau, acum nu ma simteam in starea asta. Imi doresc atat de mult sa ajung acolo pe unde mama se plimba in liniste veghindu-mi neputincioasa toate tampeniile pe care le fac. As vrea atat de mult sa ajung acolo langa ea, in Rai. Dar e imposibil. La cat am omorat pana acum drumul dus catre infern este asigurat si gratuit. Dar de drumul de intoarcere nu a avut parte absolut nimeni. Nu voi fi eu aia care va primi aceasta sansa pentru prima oara in istorie doar pentru ca am fost cuprinsa de niste remuscari stupide in legatura cu viata de rahat pe care o duc.
M-am sprijinit de balustrada balconului, privind luna care domnea pe cer. Aveam atatea ganduri in cap inainte de moarte, si toate imi aduceau o stare de melancolie de care imi era chiar dor. Nu se va termina rapid, dar se va termina frumos si incet. Nu voi suferi mult.
O briza usoara imi ciufuli suvitele rozalii. Mi-am adus aminte de clipele frumoase din diminetile de vara, inainte ca Itachi sa plece in vreo misiune in care nu eram implicata. Mergeam seara tarziu si ne plimbam de nebuni pe plaja. Nu exista plimbare la care sa nu imi aduca cate un trandafir mare si frumos, de culoarea sangelui. Rosu inseamna culoarea iubirii in limbajul florilor. De cate ori nu mi-a spus ca ma considera o micuta floare de cires, iar eu ma faceam rosie ca racul. Ii aratam cat de mult il iubesc. Rosu… rosu e si sangele, care de multe ori inseamna moarte. De cate ori nu am vazut in cimitire copii ramasi orfani, care veneau cu buchete de trandafiri sangerii la mormintele lor. Pe atunci, ma bucuram ca eu sunt alaturi de parintii mei iar ei alaturi mie. Dar nu durase mult aceasta perioada. Ma urasc.
Daca ma gandesc mai bine, ce este viata cu adevarat? As putea sa o aseman cu o floare, boboc se bucura de “copilarie” si de soare, apoi dupa ce apar altele dupa un timp se ofileste si moare. Asa se intampla si cu noi, oamenii. Cat suntem copii ne bucuram de parintii nostri si mofturile pe care ni le fac, in tinerete avem si noi la randul nostru copii, iar la batranete, in cele din urma, murim. Ei bine, eu nu astept sa ma fac o babuta zbarcita fara dinti in gura care mananca numai piure de cartofi si supa. Chit ca ar fi frumos daca as gandi mai departe. As sarbatori nunta de aur impreuna cu mosneagul cu care as fi convietuit atata timp, care cat era tanar era frumos si chipes si m-as bucura de fiecare vizita pe care mi-ar face-o copii impreuna cu nepotii. As duce o batranete fericita. Am inceput sa zambesc la acest gand, asa ca am scuturat usor din cap pentru a-l alunga.
Cat de greu am ajuns sa ma lipesc de oameni si sa ajung sa ii iubesc. Dar Sasuke asta… are ceva special, si inca vreau sa aflu ce e acel ceva. Tin la persoana asta ca la ochii din cap. Mi-as da si viata pentru el, dar cum nu am de ce, o termin acum, ca oricum nu mai am chef de ea. M-am uitat inca o data - pentru ultima data - in camera in care brunetul dormea linistit. Nici macar nu se miscase de cand am iesit, ceea ce e bine. Inseamna ca doarme adanc. Am profitat de moment si m-am indepartat de balustrada, admirandu-I chipul perfect pentru ultima oara. Era atat de frumos si de dulce, incat nici nu voiam sa il trezesc pentru a-mi lua adio.
Am dus cutitul la mana stanga si l-am atins usor de piele. Era atat de ascutit, incat firisoarele de sange deja aparusera, stralucind in lumina lunii. Mi-am facut curaj si am apasat putin mai tare. Usturimea profunda pe care o simteam ma facu sa scap o lacrima cristalina din lacasul ei sfant.
-Imi pare rau, Sasuke. am soptit ca pentru mine si am apasat si mai tare, gata sa rup si cealalta vena.



Edit: Va anunt ca next e gata. Pe moment, va mai torturez un pic pana aduceti comentarii. >:)