04-08-2011, 12:48 PM
deci dragi mei ca sa intelegeti ceva mai ales .4U
stiu cum arata un scenariu de film si unul de teatru
dar eu nu la asta m-am referit ci ca actiunea din fic ar fi perfecta pentru un film
si cand am zis ca vreau sa-l fac ca pe un film ma refeream la chestia cu episadele viitor si anterior
stiu ca sunt scurte capitolele si asta doar pentru ca nu am mult timp de stat la calculator
ceea ce postez il scriu atunci pe loc poate de aceea sunt cateva greseli
nu am timp sa scriu mai intai in calculatr si apoi sa postez deoarece nu sunt mereu la calculatorul meu si sincer daca scriu ceva intr-o zi si nu postez in acea zi,
in a doua zi uit de el sau nu imi mai place
deci nu stiu daca se intelege ceva din ce am scrie su aici dar in fine
multumesc cititorilor si comentatorilor pt sfaturi
Din episodul anterior :
" Ah de ce trebuie sa mi se intample toate numai mie?...doar cand imi amintesc ma ia cu dureri de cap!... Imi trec usor degetele prin parul ud si nu realizez ca cineva s-a asezat langa mine. Un tusit ma trezeste din visare si imi intorc privirea spre acea persoana. Ochii mei de un verde patrunzator il priveau suspicioasa. Parul lui negru era acoperit de un capison rosu....- Ce vrei?...- Esti ranit. Lasa-ma sa te ajut! "
Capitolul 3 - Te vad, dar....oare tu ma vezi?
Vreau sa plec, dar mana acestuia ma trage inapoi, facandu-ma sa-mi intorc privirea. Incerc sa ma zmucesc, dar mana lui calda e mult mai puternica decat mine. Ochii lui negri ma privesc ca si cum ar vrea sa ma controleze. Deodataacesta imi spune sa ma asez, iar eu nu ma opun avend in vedere ca inca ma strangea de incheietura mainii. De indata ce ma asez acesta imi da drumul si incepe sa ma devoreze din priviri. Ah urasc sa stau sub microscop! Dar se pare ca am o portita de scapare, caci autobuzul s-a oprit. Ma ridic repede si ies din autobus luand-o spre casa, dar ceea ce nu stiam eu era ca eram urmarita. O iau la dreapta pe o alee pentru a ajunge mai repede, dar simt o atingere pe umar si ma intorc instinctiv, fara sa stiu ce primejdie ma paste. Imi intorc putin capul si ma trezesc cu un cutit la gat. Vreau sa vad chipul celui din fata mea, dar nu reusesc din cauza esarfei negre ce o are legata peste nas, aproape acoperindu-i ochii. Corpul meu incepe sa tremure, fiind cuprins de un fior mai rece ca gheata si plin de amintiri inspaimantatoare. Acesta incepe sa zambeasca malefic facandu-mi sila si pielea de gaina.
- Ei ei ei, dar ce avem noi aici? Nu stii ca nu e bine sa vi singura la casa unui barbat? Mai ales la o ora asa tarzie. O sa am eu grija sa regreti asta.
Si acesta incepu sa rada malefic, dar se opri brusc si ma privi cu niste ochi ucigatori. Privirea lui de dement ma facea sa regret ca am venit in aceasta tara si ca am terminat liceul. Deodata vocea lui infioratoare ma aduce iar la creda realitate spunandu-mi sa fac ce zice el ca de nu...Nu stiu ce vrea sa insemne asta, dar nu vreau sa fiu batjocurita de unul ca el, dar daca incerc sa fug voi muri sigur. Acesta ma inpinge spre un colt mai intunecat si incepe sa rada ca si cum ar fi doua persoane intr-una. Dar deodata o cutie de pateu il lovi in cap si il facu sa se intoarca morocanos si sa injure ceva printre dinti. Deodata o voce cunoscuta imi umple auzul facandu-ma sa privesc in fata.
- Hei ratatule! Cine a spus ca asta e casa ta?
Nu...nu se poate! E el! Dar acum nu mai conteaza cine e atata timp cat pot sa scap. Bruntetul imi face semn cu ochiul si mai arunca o cutie de pateu. Eu incep sa fug spre el si el spre mie. Brunetul ma apuca de incheietura si incepem amandoi sa fugim fara sa ne uitam inapoi sau sa stiu unde o luam. Acum stiu! Acesta e mai mult ca sigur cel care m-a doborat. Odata ajunsi destul de departe, ne oprim sa ne tragem sufletul. Acesta incepe sa rada si chitae un " cu placere ". Eu ma inrosesc putin si scot un " multumesc " tras de coada, apoi vreau sa plec, dar vocea acestuia ma opreste.
- Cine esti? Intrebarea lui ma incremeneste. Nimeni nu a fost curios in legatura cu identitatea mea de cand am ajuns in Korea. Ma intorc spre el si afisez un zambet fals, folosti mereu ca sa-mi ascund ingrijorarea.
- Nu conteaza, oricum acum suntem chit nu-i asa? Acesta da afirmativ din cap, iar eu plec spre casa.
In dimineata urmatoare....
- Sakuraaaaa trezireaaaaaaaaaa!!!!!! Tipetele lui Tsunade ma scot din sarite si ma fac sa ies din lumea viselor. Ma ridic nervoasa si incep sa tip si sa dau din maini si picioare, apoi lasandu-ma la loc in pat. Tsunade vine si imi arunca pe pat un afis. Ma uit la ea nedumerita si iau afisul pe care scria ceva cu litere mari in koreana. Ma intorc spre blonda si ii spun trista ca nu inteleg ce scrie. Aceasta se aseaza pe coltul patului meu cu asternuturi roz si verzi si incepe sa vorbeasca. Dupa ce termina de zis o intreb ce legatura are cu mine.
- Pai concertul e la clubul " Heartstrings ", deci e exact inainte sa canti tu. Lumea se va strange datorita concertului acelor " Saki " si deoarece tu canti imediat dupa ei publicul va fi triplu ca de obicei. Eu raman masca si o rog sa continue.
- De aceea trebuie sa participi la acest concert si sa vezi daca ei sunt mai buni decat tine, deoarece o data ce au urcat pe sceana aceea ne va fi foarte greu sa-i dam jos. Asa ca ai grija sa fi mai buna decat ei! De asta am plecat din Japonia, ca sa te realizezi! Acestea fiind zise blonda se ridica si inainte de a iesi imi spune ca pleaca la coafor. Hmm deci asa... un concert, suna destul de interesant.
Peste cinci ore....
Pasesc incet pe trotuarul din fata clubului, gandindu-ma la ceea ce a zis Tsunade. Imaginea acelui poster tot imi vine in cap si ma face sa-mi amintesc de prima mea competitie muzicala de acum doi ani. Pe vremea aceea era in Japonia si abia atunci o cunosteam pe Tsunade.
Flashback
Stau pe un leagan din parc incercand sa-mi adun gandurile. Parul meu rozaliu era impletit intr-o coada tip sirena ce aluneca usor pe tricoul meu alb cu Hello Kity. Ochii mei verzi priveau pamantul ganditori. Adierile calde ale lunii iulie faceau frunzele copacilor sa cante un cantec neinteles de mine. Leaganul se balanganea pe loc incet, iar eu faceam cercuri cu varful papucilor in pamant. Deodata mana mea firava prinse lantul leaganului strangandu-l cu putere. Mici perle incepura sa curga siroaie din ochii mei de un verde crud: plangeam. Fara sa observ o persoana se pozitiona in fata mea blocand razele soarelui. Imi ridic usor ochii inlacrimati si observ o femeie. Ma sterg incet si o sprivesc inca o data. Parul ei blond era prins in doua codite, asemeni scolaritelor si lasate sa alunece incet pe rochia ei alba cu floricele ros, asemeni florilor de cires. Chipul ei angelic ma linistea ca si cum as fi cunoscut-o din totdeauna. Aceasta femeie pe care o vad pentru prima data ma priveste bland asemeni unei mame. Femeia imi intinde o mana si imi zambeste larg. Eu o apuc si ma ridic lenesa de pe leagan, dar privind-o in continuare. Deodata aceasta incepu sa vorbeasca, glasul ei optimist asemeni unui clopotel imi rascolea prin auz.
- Vad ca inca te macina pierderea aceea. O privesc uimita si o intreb de unde stie.
- Pai sa spunem ca te-am urmarit de ceva vreme. Ai o voce superba, iar cu un asemenea corp sunt sigura ca vei avea succes. Singura ta problema este ca nu ai intalnit persoana potrivita. Ar trebui sa ai mai multa incredere in tine si in vocea ta! Sa canti despre un sentiment necunoscut este ceva forte greu, dar daca muncesti mult si ai incredere in talentul tau nimeni nu va observa.
Incremenesc la cele auzite. Respiratia mi se opreste pentru cateva clipe si privirea mi se fixeaza pe aceasta femeie. O privesc fara a clipi timp de cateva secunde si aceasta se intoarce si ma priveste in ochii.
- De...de unde stii? Cine esti?
- Numele meu este Tsunade si sunt in cautare de noi talente pentru a le lansa in Korea. Si eu am fost ca tine candva asa ca stiu cat de greu iti e. Japonia e cruda cand vine vorba de fetele bune asa ca ce ai zice daca ai veni cu mine?
O privesc tulburata si scot un " poate " miorlait.
Peste trei zile....
Telefonul incepe sa sune din nou si din nou. E a saptea oara pe ziua de azi si stiu sigur cine e. Ma uit inghitind in sec spre el si il iau. De cealalta parte era Tsunade...
- Ce? Un concert? Esti sigura de ceea ce zici? Adica sigur e bine ceea ce facem?
- O... va fi perfect ne intalnim acolo la sapte ok? Imi musc incet buza de jos la cele auzite si dau afirmativ din cap. Se pare ca azi va fi ziua mea victorioasa.
La ora sapte.....
Stau pe o banca din fata unui club din Tokio, locu sugerat de Tsunade, asteptand ca blonda sa isi faca aparitia cu raspunsul managerului. Deodata imi aud numele strigat si ma intorc. O vad pe Tsunade venind cu un dosar spre mine si cu un zambet larg pe buze, insotita de un baiat de vreo 15 - 16 ani. O privesc cu o sclipire in ochi referitor la dosarul din mana ei, dar ii fac un semn discret sa-mi explice cine e baiatul. Aceasta isi drege vocea si imi spune ca e fiul managerului. Dau afirmativ din cap si ii spun sa continue.
- Sakura el....trebuie sa il incluzi in concertul tau. Este o conditie ca sa poti canta aici. Fac ochii mari si imi indrept privirea spre pustiul din fata mea. Parul lui negru era suflat de vant in toate partile, iar ochii lui negri ma priveau plictisiti. Inghit in sec apoi scot un "fie" nepasator si intram toti trei in club, el indrumandu-ma spre scena. La un momendat acesta se opreste si ma priveste suspicios, apoi incepe sa se apropie din ce in ce mai mult de mine. Ce e drept si am omis este ca acesta e mai inalt decat mine si nu sunt sigura de varsta lui, dar pare mult mai tanar. Deodata simt o atingere si imi dau seama ca acesta ma prinde de mana si ma trage mai aproape de scena. Scot un "ce vrei?" incet si ma smucesc din stransoarea lui. Acesta nu pare prea fericit si imi da o chitara alba. Ma uit la el indrumandu-l parca sa vorbeasca.
- Imi pare rau, dar te rog sa iei asta. Vreau sa vad daca tu chiar stii sa canti inainte sa ne ruinezi afacerea. Dau rusinata din cap si ma asez incepand sa cant la chitara, dar mana acestuia ma opreste. Ma uit la le ridicand din sprancene pana aud un " Pleaca m-ai convins". Il privesc mirata timp de cateva clipe, pana aud din dou vocea lui.
- Ti-am zis sa pleci. Nu ma auzi? Pleaca odata si asa stiu ca nu esti deacord ca eu sa fiu in spectacolul tau.
- Tu...tu ma placi? Acesta se opri din vorbit si un zambet isi facu aparitia pe chipul lui, lucru pe care nici nu stiam ca-l poate face. Acesta incepu sa rada in hohote incepand sa ma sperie, mai ales atunci cand se opri brusc, dar ceva necunoscut ma facea si pe mine sa rad, poate radeam de rasul lui sau chiar de al meu. Dupa ce ne oprim amandoi din ras acesta imi intinde mana sa ma ridic si se prezinta, iar eu aflu ca in cheama Miku. Ne-am imprietenit si primul mu concert a fost o experienta amuzanta chiar din cauza lui deoarece m-a sustinut pana la sfarsit. Chiar daca am cantat doar cinci piese, am primit aplauzele multimi cu drag si incurajarile lui Miku la fel. Asa am descoperit un bun prieten si inceputul carieii mele.
End back
Pasesc incet fara a-mi mai pasa daca ma impiedic sau daca ma luvesc de cineva. Un zambet larg imi apare pe fata la acele amintiri. Deodata ma lavesc de ceva si matrezesc pe jos. Dandu-mi seama ca am cazut imi ridic nervoasa privirea spre cauza accidentului, dar raman stupefiata cand vad ca persoana de care m-am lovit nu e nimini altul decat salvatorul meu de seara trecuta.
Din episodul urmator:
" Nu...nu poate fi adevarat...ei nu ar face asa ceva!!....Nu-mi pasa tu trebuie sa ai grija ca ei sa nu urce pe scena....Cine e el?Cine esti?...Eu?Dar eu? "
Gata am reeditat mersi de sfaturi si ca cititi acest fic....
Chitara alba: http://www.flickr.com/photos/23766348@N00/1008280400/
Miku: http://www.google.ro/imgres?q=oh+won+bin...24&bih=564
stiu cum arata un scenariu de film si unul de teatru
dar eu nu la asta m-am referit ci ca actiunea din fic ar fi perfecta pentru un film
si cand am zis ca vreau sa-l fac ca pe un film ma refeream la chestia cu episadele viitor si anterior
stiu ca sunt scurte capitolele si asta doar pentru ca nu am mult timp de stat la calculator
ceea ce postez il scriu atunci pe loc poate de aceea sunt cateva greseli
nu am timp sa scriu mai intai in calculatr si apoi sa postez deoarece nu sunt mereu la calculatorul meu si sincer daca scriu ceva intr-o zi si nu postez in acea zi,
in a doua zi uit de el sau nu imi mai place
deci nu stiu daca se intelege ceva din ce am scrie su aici dar in fine
multumesc cititorilor si comentatorilor pt sfaturi
Din episodul anterior :
" Ah de ce trebuie sa mi se intample toate numai mie?...doar cand imi amintesc ma ia cu dureri de cap!... Imi trec usor degetele prin parul ud si nu realizez ca cineva s-a asezat langa mine. Un tusit ma trezeste din visare si imi intorc privirea spre acea persoana. Ochii mei de un verde patrunzator il priveau suspicioasa. Parul lui negru era acoperit de un capison rosu....- Ce vrei?...- Esti ranit. Lasa-ma sa te ajut! "
Capitolul 3 - Te vad, dar....oare tu ma vezi?
Vreau sa plec, dar mana acestuia ma trage inapoi, facandu-ma sa-mi intorc privirea. Incerc sa ma zmucesc, dar mana lui calda e mult mai puternica decat mine. Ochii lui negri ma privesc ca si cum ar vrea sa ma controleze. Deodataacesta imi spune sa ma asez, iar eu nu ma opun avend in vedere ca inca ma strangea de incheietura mainii. De indata ce ma asez acesta imi da drumul si incepe sa ma devoreze din priviri. Ah urasc sa stau sub microscop! Dar se pare ca am o portita de scapare, caci autobuzul s-a oprit. Ma ridic repede si ies din autobus luand-o spre casa, dar ceea ce nu stiam eu era ca eram urmarita. O iau la dreapta pe o alee pentru a ajunge mai repede, dar simt o atingere pe umar si ma intorc instinctiv, fara sa stiu ce primejdie ma paste. Imi intorc putin capul si ma trezesc cu un cutit la gat. Vreau sa vad chipul celui din fata mea, dar nu reusesc din cauza esarfei negre ce o are legata peste nas, aproape acoperindu-i ochii. Corpul meu incepe sa tremure, fiind cuprins de un fior mai rece ca gheata si plin de amintiri inspaimantatoare. Acesta incepe sa zambeasca malefic facandu-mi sila si pielea de gaina.
- Ei ei ei, dar ce avem noi aici? Nu stii ca nu e bine sa vi singura la casa unui barbat? Mai ales la o ora asa tarzie. O sa am eu grija sa regreti asta.
Si acesta incepu sa rada malefic, dar se opri brusc si ma privi cu niste ochi ucigatori. Privirea lui de dement ma facea sa regret ca am venit in aceasta tara si ca am terminat liceul. Deodata vocea lui infioratoare ma aduce iar la creda realitate spunandu-mi sa fac ce zice el ca de nu...Nu stiu ce vrea sa insemne asta, dar nu vreau sa fiu batjocurita de unul ca el, dar daca incerc sa fug voi muri sigur. Acesta ma inpinge spre un colt mai intunecat si incepe sa rada ca si cum ar fi doua persoane intr-una. Dar deodata o cutie de pateu il lovi in cap si il facu sa se intoarca morocanos si sa injure ceva printre dinti. Deodata o voce cunoscuta imi umple auzul facandu-ma sa privesc in fata.
- Hei ratatule! Cine a spus ca asta e casa ta?
Nu...nu se poate! E el! Dar acum nu mai conteaza cine e atata timp cat pot sa scap. Bruntetul imi face semn cu ochiul si mai arunca o cutie de pateu. Eu incep sa fug spre el si el spre mie. Brunetul ma apuca de incheietura si incepem amandoi sa fugim fara sa ne uitam inapoi sau sa stiu unde o luam. Acum stiu! Acesta e mai mult ca sigur cel care m-a doborat. Odata ajunsi destul de departe, ne oprim sa ne tragem sufletul. Acesta incepe sa rada si chitae un " cu placere ". Eu ma inrosesc putin si scot un " multumesc " tras de coada, apoi vreau sa plec, dar vocea acestuia ma opreste.
- Cine esti? Intrebarea lui ma incremeneste. Nimeni nu a fost curios in legatura cu identitatea mea de cand am ajuns in Korea. Ma intorc spre el si afisez un zambet fals, folosti mereu ca sa-mi ascund ingrijorarea.
- Nu conteaza, oricum acum suntem chit nu-i asa? Acesta da afirmativ din cap, iar eu plec spre casa.
In dimineata urmatoare....
- Sakuraaaaa trezireaaaaaaaaaa!!!!!! Tipetele lui Tsunade ma scot din sarite si ma fac sa ies din lumea viselor. Ma ridic nervoasa si incep sa tip si sa dau din maini si picioare, apoi lasandu-ma la loc in pat. Tsunade vine si imi arunca pe pat un afis. Ma uit la ea nedumerita si iau afisul pe care scria ceva cu litere mari in koreana. Ma intorc spre blonda si ii spun trista ca nu inteleg ce scrie. Aceasta se aseaza pe coltul patului meu cu asternuturi roz si verzi si incepe sa vorbeasca. Dupa ce termina de zis o intreb ce legatura are cu mine.
- Pai concertul e la clubul " Heartstrings ", deci e exact inainte sa canti tu. Lumea se va strange datorita concertului acelor " Saki " si deoarece tu canti imediat dupa ei publicul va fi triplu ca de obicei. Eu raman masca si o rog sa continue.
- De aceea trebuie sa participi la acest concert si sa vezi daca ei sunt mai buni decat tine, deoarece o data ce au urcat pe sceana aceea ne va fi foarte greu sa-i dam jos. Asa ca ai grija sa fi mai buna decat ei! De asta am plecat din Japonia, ca sa te realizezi! Acestea fiind zise blonda se ridica si inainte de a iesi imi spune ca pleaca la coafor. Hmm deci asa... un concert, suna destul de interesant.
Peste cinci ore....
Pasesc incet pe trotuarul din fata clubului, gandindu-ma la ceea ce a zis Tsunade. Imaginea acelui poster tot imi vine in cap si ma face sa-mi amintesc de prima mea competitie muzicala de acum doi ani. Pe vremea aceea era in Japonia si abia atunci o cunosteam pe Tsunade.
Flashback
Stau pe un leagan din parc incercand sa-mi adun gandurile. Parul meu rozaliu era impletit intr-o coada tip sirena ce aluneca usor pe tricoul meu alb cu Hello Kity. Ochii mei verzi priveau pamantul ganditori. Adierile calde ale lunii iulie faceau frunzele copacilor sa cante un cantec neinteles de mine. Leaganul se balanganea pe loc incet, iar eu faceam cercuri cu varful papucilor in pamant. Deodata mana mea firava prinse lantul leaganului strangandu-l cu putere. Mici perle incepura sa curga siroaie din ochii mei de un verde crud: plangeam. Fara sa observ o persoana se pozitiona in fata mea blocand razele soarelui. Imi ridic usor ochii inlacrimati si observ o femeie. Ma sterg incet si o sprivesc inca o data. Parul ei blond era prins in doua codite, asemeni scolaritelor si lasate sa alunece incet pe rochia ei alba cu floricele ros, asemeni florilor de cires. Chipul ei angelic ma linistea ca si cum as fi cunoscut-o din totdeauna. Aceasta femeie pe care o vad pentru prima data ma priveste bland asemeni unei mame. Femeia imi intinde o mana si imi zambeste larg. Eu o apuc si ma ridic lenesa de pe leagan, dar privind-o in continuare. Deodata aceasta incepu sa vorbeasca, glasul ei optimist asemeni unui clopotel imi rascolea prin auz.
- Vad ca inca te macina pierderea aceea. O privesc uimita si o intreb de unde stie.
- Pai sa spunem ca te-am urmarit de ceva vreme. Ai o voce superba, iar cu un asemenea corp sunt sigura ca vei avea succes. Singura ta problema este ca nu ai intalnit persoana potrivita. Ar trebui sa ai mai multa incredere in tine si in vocea ta! Sa canti despre un sentiment necunoscut este ceva forte greu, dar daca muncesti mult si ai incredere in talentul tau nimeni nu va observa.
Incremenesc la cele auzite. Respiratia mi se opreste pentru cateva clipe si privirea mi se fixeaza pe aceasta femeie. O privesc fara a clipi timp de cateva secunde si aceasta se intoarce si ma priveste in ochii.
- De...de unde stii? Cine esti?
- Numele meu este Tsunade si sunt in cautare de noi talente pentru a le lansa in Korea. Si eu am fost ca tine candva asa ca stiu cat de greu iti e. Japonia e cruda cand vine vorba de fetele bune asa ca ce ai zice daca ai veni cu mine?
O privesc tulburata si scot un " poate " miorlait.
Peste trei zile....
Telefonul incepe sa sune din nou si din nou. E a saptea oara pe ziua de azi si stiu sigur cine e. Ma uit inghitind in sec spre el si il iau. De cealalta parte era Tsunade...
- Ce? Un concert? Esti sigura de ceea ce zici? Adica sigur e bine ceea ce facem?
- O... va fi perfect ne intalnim acolo la sapte ok? Imi musc incet buza de jos la cele auzite si dau afirmativ din cap. Se pare ca azi va fi ziua mea victorioasa.
La ora sapte.....
Stau pe o banca din fata unui club din Tokio, locu sugerat de Tsunade, asteptand ca blonda sa isi faca aparitia cu raspunsul managerului. Deodata imi aud numele strigat si ma intorc. O vad pe Tsunade venind cu un dosar spre mine si cu un zambet larg pe buze, insotita de un baiat de vreo 15 - 16 ani. O privesc cu o sclipire in ochi referitor la dosarul din mana ei, dar ii fac un semn discret sa-mi explice cine e baiatul. Aceasta isi drege vocea si imi spune ca e fiul managerului. Dau afirmativ din cap si ii spun sa continue.
- Sakura el....trebuie sa il incluzi in concertul tau. Este o conditie ca sa poti canta aici. Fac ochii mari si imi indrept privirea spre pustiul din fata mea. Parul lui negru era suflat de vant in toate partile, iar ochii lui negri ma priveau plictisiti. Inghit in sec apoi scot un "fie" nepasator si intram toti trei in club, el indrumandu-ma spre scena. La un momendat acesta se opreste si ma priveste suspicios, apoi incepe sa se apropie din ce in ce mai mult de mine. Ce e drept si am omis este ca acesta e mai inalt decat mine si nu sunt sigura de varsta lui, dar pare mult mai tanar. Deodata simt o atingere si imi dau seama ca acesta ma prinde de mana si ma trage mai aproape de scena. Scot un "ce vrei?" incet si ma smucesc din stransoarea lui. Acesta nu pare prea fericit si imi da o chitara alba. Ma uit la el indrumandu-l parca sa vorbeasca.
- Imi pare rau, dar te rog sa iei asta. Vreau sa vad daca tu chiar stii sa canti inainte sa ne ruinezi afacerea. Dau rusinata din cap si ma asez incepand sa cant la chitara, dar mana acestuia ma opreste. Ma uit la le ridicand din sprancene pana aud un " Pleaca m-ai convins". Il privesc mirata timp de cateva clipe, pana aud din dou vocea lui.
- Ti-am zis sa pleci. Nu ma auzi? Pleaca odata si asa stiu ca nu esti deacord ca eu sa fiu in spectacolul tau.
- Tu...tu ma placi? Acesta se opri din vorbit si un zambet isi facu aparitia pe chipul lui, lucru pe care nici nu stiam ca-l poate face. Acesta incepu sa rada in hohote incepand sa ma sperie, mai ales atunci cand se opri brusc, dar ceva necunoscut ma facea si pe mine sa rad, poate radeam de rasul lui sau chiar de al meu. Dupa ce ne oprim amandoi din ras acesta imi intinde mana sa ma ridic si se prezinta, iar eu aflu ca in cheama Miku. Ne-am imprietenit si primul mu concert a fost o experienta amuzanta chiar din cauza lui deoarece m-a sustinut pana la sfarsit. Chiar daca am cantat doar cinci piese, am primit aplauzele multimi cu drag si incurajarile lui Miku la fel. Asa am descoperit un bun prieten si inceputul carieii mele.
End back
Pasesc incet fara a-mi mai pasa daca ma impiedic sau daca ma luvesc de cineva. Un zambet larg imi apare pe fata la acele amintiri. Deodata ma lavesc de ceva si matrezesc pe jos. Dandu-mi seama ca am cazut imi ridic nervoasa privirea spre cauza accidentului, dar raman stupefiata cand vad ca persoana de care m-am lovit nu e nimini altul decat salvatorul meu de seara trecuta.
Din episodul urmator:
" Nu...nu poate fi adevarat...ei nu ar face asa ceva!!....Nu-mi pasa tu trebuie sa ai grija ca ei sa nu urce pe scena....Cine e el?Cine esti?...Eu?Dar eu? "
Gata am reeditat mersi de sfaturi si ca cititi acest fic....
Chitara alba: http://www.flickr.com/photos/23766348@N00/1008280400/
Miku: http://www.google.ro/imgres?q=oh+won+bin...24&bih=564
![[Imagine: mtpgs9.jpg]](http://i56.tinypic.com/mtpgs9.jpg)