Dragostea invinge

[MaDy^^]

Hey:*. Imi pare rau ca nu am mai postat de mult insa lipsa de idei si de timp au pus stapanire pe mine. Acum gata cu vorba si iata insfarsit capitolul 5. Sper sa va placa. Lectura placuta!



Capitolul 5


Timpul trecu foarte repede. Nici nu observasem ca se facu deja ora 19. Trebuia sa plecam, insa inainte Dna. Mizuki ne dadu cate un medalion mie si lui Ayumi. Aceste medalion era in forma de inima si de un mov stralucitor care iti lua ochii.
- Aceste medalioane sunt foarte inportante deoarece semnifica prietenia voastra. Insa daca voi doua o sa va certati puterea lor se va stinge.
Dupa aceste spuse care ne intrara in cap foarte bine, am plecat spre casele noastre povestind despre acea zi minunata.
Cand am ajuns in fata casei mele, eu si Ayumi ne luasem la revedere una de la alta. Intru pe poarta si facand cativa pasi ajung la usa. Deschid usa si imi salut parinti care erau in bucatarie si pregateau cina. Ii salut, iar mama imi spune sa ma schim deoarece cina imedia era gata. Dupa ce indeplinesc aceasta sarcina cobor si ma asez la masa. Termin de mancat si urc grabita scarile pentru a ajunge in camera mea. Intru si ma asez pe patul moale care era astenut cu o patura alba ca neaua. Ma intind si ma gandesc ca ziua urmatoare era ziua mea de nastere cand implineam 13 ani. Foarte neabdatoare ma imbrac in pijama care era formata dintr-un tricou roz si pataloni trei- sferturi de aceiasi culoare. Dau jos patura care acoperea patul si ma bag sub plapuma adormind instantaneu.
A doua zi de dimineata sunt trezita de catre vocea blanda si duioasa a mamei mele.
- Orhime draga, trezeste-te. Este ziua ta. La multi, multi ani!
- Iti multumesc din tot sufletul mama pentru aceasta urare.
Ma dau jos din pat, ma duc la baie sa ma pregatesc si cobor sa iau miculdejun. Jos ma asteptau mama si tata care incepura sa imi cante la multi ani si spunandu-mi sa suflu in lumanari. Tortul era destul de maricel, avand 3 straturi de blat si fiind glazurat cu crema de capsuni care era aroma mea preferata. Inauntru tortul era umplut cu inghetata de capuni, iar pe tort scria cu litere mari “ La multi ani Orhime!”.
Dupa ce am terminat de mancat tortul care fusese foarte delicios, ma ridic de la masa si le multumesc parintilor pentru toate acestea. Insa ei nu m-au lasat sa plec doarece mai aveau o surpriza pentru mine. Imi spusera sa inchid ochii si sa ii deschid doar cand imi vor spune ei. Ajung in suvragerie, iau mainile de la ochi si in fata mea era un catelus micut si dragalas. Avea blana alba si stralucitoare, ochii destul de micuti dar foarte dragalasi, iar in jurul gatului avea o zgarda rosie simpla de care atarna un medalion pe care scria Max. Mi-am dat seama ca acesta era numele catelusului. Ii starang in brate pe parinti mei si le multumesc cu cel mai mare entuziasm posibil.
Dintr-o data aud ca telefonul meu suna. Fug in camera mea si raspund.
- Alo, Orhime la telefon. spun eu deoarece nu ma uitasem cine era apelantul.
- Sunt Ayumi. Orhime te rog sa vi cat poti tu de repede in parcul de langa scoala noastra. Este o urgenta foarte importan… iar apelul se incheie.
Foarte speriata de cele auzite imi scot din dulap o rochita mov care era pana la genunchi, iar pe ea erau multe inimioare de un mov mai deschis decat cel pe care il avea rochia. O imbrac repede, imi las parul desfacut si alerg jos. Ma incalt cu niste sandale albe si le spun parintilor unde ma duceam. Ies ca o vijelie din casa si alergam atat de repede incat in 4 minute eram deja in locul indicat. Ajunsem in fata uni parc verde si linistit de langa scoala noastra, sau cel putin fusese linistit. Cea ce tulburase aceasta liniste era faptu ca o creatura uriasa devasta pe lang parc, si cateva case aflate in apropiere. Din fericire nu locuia nimeni in acele case deoarece erau noi. Acea creatura avea intre 2- 3 metri inaltime, avea corpul unei caracatite, un singur ochi si 12 tenacule uriase. Cand o vazusem m-am speriat foarte tare. Ciudat era faptul ca pur si simplu nu ma mai puteam misca. Era ca si cum cineva ma legase cu o franghie astfel incat sa nu pot face nimic. Eram foarte suparat deoarece fiind imobilizata nu puteam sa o ajut pe Ayumi care era prinsa in tentaculele creature si pe ceilalti oameni cazuti prada acestui minstru oribil. Printre victime se mai alfa si Tsukune. Cand am vazut ca dragostea vieti mele era si ea capturata, rauri de lacrimi au inceput sa curga pe fata mea catifelata si pura.
Fara sa bag de seama, medalionul pe care il aveam la gat a inceput sa straluceasca, eliberand o lumina foarte puternica care imi invaluise tot corpul. Simteam cum corpul meu era controlat in miscari si ca el le executa fara ca eu sa fi facut asta. Dupa cateva secunde acea lumina imi parasise corpul lasand in urma o fata total schimbata. Parul meu cel castaniu si ondulat, acum era alb ca varul si drept ca o foaie neindoita. Rochita pe care o purtasem era mult mai lunga si total schimbata. Era neagra, iar pe unele locuri avea albastu inchis, de la brau in jos era simpla insa tot de la brau in sus aveam o brosa cu un trandafir negru. In picioare purtam niste pantofi cu toc tot negri si pe cap aveam o bentita tot neagra avand si ca si rochia, acelasi trandafir, iar canini devenisera mult mai mari si ascutiti.
Eram cu totul schimbata, chiar si eu simteam asta deoarece eram mult mai increzatoare in mine. Puterea mea de vampire iesise la iveala. Si nu eram mirata deoarece Dna. Mizuki ne spusese mie si lui Ayumi ca la 13 ani puterile noastre o sa iasa la suprafata. Asa ca fara sa stau mult pe ganduri – reusind din nou sa ma misc – am inceput sa imi ascult inima care ii dadea comenzi creierului ce ar trebui sa fac. Am inceput sa ma concentrez, iar o pereche de aripi de liliac doar ca mult mai mari au iesit din spatele meu. Apoi inaltanduma catre vazduh ajunsem fata in fata cu creatura. M-am concentram din si cand am deschid ochi creatura era stana de piatra. Acesta era rezultatul unei incantati care imi venise in minte.
Toti oameni acum erau liberi, iar eu am revenit la normal inainte ca cineva sa ma vada. Din fericire prima care se trezise era Ayumi si apuca sa ma vada. Dupa ce oameni plecara forte buimaci si confuzi, crezand ca fusese doar un vis, am observat ca doar o singura persoana nu isi revenise. Aceea persoana era Tsukune. Asa ca fara sa mai stam pe loc, am alergat amandoua la el. Incercarile noastre de trezire nu fura zadarnice.
- Orhime ce… ce sa intamplat? intreba Tsukune foarte buimac.
- Pai se pare ca te-ai impiedicat de o bicicleta si ai cazut lovindu-te la cap.
- Aha… Se pare ca creatura aceea si tu ca vampire a fost doar un vis sa inteleg, nu?
Dau din cap afirmand cele spuse de el si pornind toti trei catre casele noastre, povestim diverse lucruri.
Chiar inainte de a ajunge la casele noastre, Tsukune ma intreaba cu o voce blanda si foarte calma daca cumva marti dupa ore as fi ocupata. Ii spun ca nu sunt si ne despartim luandu-ne ramas bun, iar eu cu zambetul pe buze, intru in casa foarte fericita.