23-07-2011, 12:09 AM
Nextuuuu\\\'... mie prea somn pentru a verifica din nou greselile gramaticale, si sper ca am mai evoluat cat de cat la descrieri. Singura chestie e ca vocabularul meu roman e mult prea \\\"mic\\\" pentru descrieri si trebuie sa ma duc pe net pentru a gasi ceva adjective .w. naaah... asta e.
[vorbesc din perspectiva Amelie-ei]
Capitolul 2.
Intrasem in casa dar mult prea obosita pentru a urca scarile catre camera mea asa ca m-am dus in salon lasandu-mi ghiozdanul langa un fotoliu.
Valeria trebuia sa fie prin casa asa ca am strigat anuntand-o ca am venit de la scoala. Ea era cea care m-a gasit acum trei ani. De atunci m-a luat in casa in care locuia singura, m-a educat si a avut grija de mine. Lucra ca invatatoare la gradinita pentru ca iubea copii chiar daca ea nu putea avea.
- Ti-ai luat pastilele? ma intreaba din bucatarie. Mie nu mi se parea ca sunt bolnava dar ma punea sa imi iau acele pastile in fiecare zi. Nu ma impotriveam caci stiam ca o face pentru binele meu, ma considera copilul ei.
- Nu. Sa mananc prima data! zisesem eu ducandu-ma spre bucatarie. Valeria era pe scaun si bea ceaiul ce si-l facea aproape in fiecare dupa amiaza. Parea la fel de obosita ca si mine. Ridurile ii erau mai accentuate decat de obicei, iar ochii ei verzi pierdusera din stralucire. Era inca imbracata de lucru, cu o pereche de pantaloni negri si o camasa rozalie ce ii dona perfect chipului ei deschis la culoare, parul era ca intodeauna, legat intr-o coada la spate. Uitandu-se la mine isi aranja ochelarii mai bine pe nas.
- Atunci ia si mananca. Nu uita de pastile! Dupa o lunga pauza in care termina ceaiul adauga: Eu am sa plec la gradinita pentru cateva ore. Pusese ceasca in chiuveta, apoi zambindu-mi pleca fara sa imi mai zica nimic. Mi-am facut repede ceva de mancare debea asteptand sa stau pe ceva moale caci nu mai puteam de picioare, pur si simplu nu mai aveam energie. Nu uitasem nici de pastile pentru ca nu vroiam sa o supar pe Valeria.
Spalasem vasele si am plecat imediat in camera mea de la etaj. Era o camera destul de simpla, peretii era toti albi in cea casa dar camera mea nu facea diferenta. Aveam un pat dublu, mai mereu nefacut caci nu aveam timp dimineata. Mobilele erau toate din lemn inchis la culoare. Singurul lucru ce mai dadea putin de culoare in camera era mica mea biblioteca plina doar cu carti de fantasy. Acolo erau lipite adezive de toate culorile cu cartile ce vroiam sa le citesc si sa le cumpar. Daca nu stateam pe internet imi pierdeam timpul citind o carte.
Ma dusesem la geamul care dadea spre strada avand un singur nume in cap: Edoardo. Ma uitam la blocul din fata casei. Deci acolo locuia el. Sincer, putin imi pasa. Eram doar curioasa... si uimita. Nu stiam de ce dar baiatul ala ma atragea in un mod ciudat, dar de fapt cred ca in acel mod atragea toate fetele din clasa.
Ma pusesem in pat luand leptopul cu mine. Cand ma plictiseam ma uitam la filme sau anime de pe internet, ziua si noaptea.Uneori la scoala eram cu psihicul la pamant pentru ca dormeam foarte putin si nu ma puteam concentra.
Ziua trecuse repede. Asa se intampla mai mereu cand eram la calculator. Nici de data asta nu dormisem toata noaptea. Se vedea ca Valeria se ingrijora dar macar ma intelegea. Venise pe la sase si jumatate ca sa ma scoale iar eu eram intinsa pe pat cu capul pe leptop. Imediat isi daduse seama ca eu nu dormisem toata noaptea.
- Amelie, dupa ce te imbraci vino jos sa mananci. imi zisese inchizand usa mai cu forta avertizandu-ma sa ma grabesc.
Imi luasem o pereche de blugi neri mai mulati si un tricou gri si simplu. Ce somn aveam! Cu ochii intre-deschisi incepusem sa merg spre baia din capatul holului. Inca putin si faceam infart cand mi-am vazut chipul in oglinda. Aveam cearcane ingrozitoare dar cu un pic de fond te ten speram ca o sa arat mai bine. Aveam nevoie de un dus dar mai aveam doar douazeci de minute pana cand venea autobuzul deci nu prea aveam timp. Imbraca si aranjata pentru scoala coborasem in bucatarie sa mananc. Paharul de lapte cu ciocolata ce mil facea Valeria in fiecare dimineata se afla pe masa parca facandu-mi cu ochiul. Ma asezasem langa Valeria iar in timp ce bea cafeaua incepusem si eu sa imi beau laptele cu ciocolata.
Dupa ce terminasem, luandu-mi ghiozdanul am salutat-o si m-am indreptat spre cea mai apropiata statie de autobuz. Afara era destul de frig chiar daca soarele era deja pe cer, dar din cauza vantului ce batea putin mai tare aveai nevoie de haine mai groase chiar daca era sfarsitul primaverii. Ca de obicei, Ryan era deja in statie asteptandu-ma.
- Buna dimineata! Hai ca arati bine. imi zisese in mod sarcastic. Imediat si-a dat seama ca eu nu dormisem iar uneori chiar ma enerva faptul ca pentru el eram o carte deschisa.
- Da\' mersi. Va trebui sa imi dai un premiu daca nu voi adormi la ore.
- Vino aici draga ca ti-l voi da in anticip. zisese in timp ce se apropia incet de mine si zambind ma saruta in aer pe obraji. Incepusem amandoi sa radem dandu-i un pumn in burta.
- Am cam inversat rorurile!
Zambeam uitandu-ma la el. Era chiar un tip dragut si amuzant, dar si unic. Nu doar la fizic, si sa va spun sincer multe fete tanjeau dupa ochii lui ca smeraldul si parul lui roscat ce parea ca de foc in bataia vantului. Chiar si eu ma mai pierdeam in privirea lui dar era deja luat. Eu si Ryan suntem prieteni destul de buni dar nu o suport pe prietena lui, Melissa. Cate o data am impresia ca se da prea mare. Are un corp de invidiat, destul de slab dar abundant unde trebuie. Parul ei e asa de blond si lung ca pare vopsit iar ochii ei sunt inchisi la culoare. E o fata foarte frumoasa dar egoista si geloasa. Nu prea ma lasa sa stau cu Ryan cand iesim toti trei si de multe ori chiar ma ignora, dar oricum... eu si Ryan suntem vecini deci putem vorbi oricand.
- \'Neata! ne zisese Edoardo zambind cand atraversa strada. Uite un altu\' care ma trezea la realitate. Stai, stai stai! Zambea? Ok, asta era cam ciudat dar era asa de dragut. De obicei era serios. Eu si Ryan ne uitasem unul la altul pentru un timp inainte sa ii raspundem in cor:
- Buna dimineata! dar inainte ca sa mai spunem ceva ajunsese autobuzul. Ryan si Edoardo intrara primii lasandu-ma ultima. Ce gentlemen! Oftasem cautand un loc unde sa ma asez. In acel moment Ryan imi facu cu ochiul si mersese in spate, ca de obicei. Dar ce l-a apucat ? Mi-am dat seama de ce mi-a facut acel gest doar cand am vazut ca singurul loc liber era langa Edoardo. Doar nu credea ca eu si el... adica... Doamne! Nu imi placea asa de mult gandul ca trebuie sa stau si in autobuz langa Edoardo, deja imi ajungea ca statea in banca cu mine la scoala, dar decat sa stau in picioare m-am pus langa el. Era ciudat de cum ma simteam asa de bine in preajma lui, parca protecta. Adoram starea aceea de pace si liniste ce doar langa el o puteam simti.
Drumul pana la scoala e destul de lung si ar fi fost mai bine daca am incepe o conversatie. Fara sa imi dau seama gura-mi incepuse a vorbi:
- Vroiam sa te intreb ceva. Esti italian? speram sa nu fi gresit. Obrajii imi deveneau din ce in ce mai rossi in timp ce privirea mi se fixase spre el. Aveam o pereche de jeans larguti de culoare inchisa ce ii stateau perfect cu perechea de Nike negri si bluza de training gri ce ii era descheiata.
- Da. raspunse el uitamdu-se la mine. Imi zambea in acel mod inocent si dulce ce incepusem sa ador.
- Pai... eu stiu un pic de italiana. ii zisesem zambind la randul meu.
- Davvero? (Chiar?) ma intrebase in italiana. Ce accent frumos avea. Avea o voce asa de dulce si armonioasa cand vorbea in limba lui de origine. Imi scuturasem capul incercand sa alung acele ganduri. Mi-am dat seama ca astepta raspunsul meu cand privirile ni s-au intalnit iar capul lui s-a inclinat putin tot uitandu-se la mine. Cine stie cat de rosie eram in obraji.
- Si. (Da.) am raspuns privind spre geam. Eram aproape de scoala. Cladirea aceea imensa si alba se zarea de departe.
Ma ridicasem incet impreuna cu ceilalti ce se indreptau spre usa autobuzului. Ma uitam in stanga si in dreapta sa vad daca Edoardo avea de gand sa vina cu mine in clasa dar nici urma de el. In timp ce mergeam intrasem in cineva.
- Scuze! aplecasem capul rosind din nou si toata lumea se uita la mine. Dar ce am facut?
- Nu-i nimic. zisese persoana din fata mea. Ridicasem capul pentru a vedea peste cine am dat cand deodata obrajii parca imi luara foc. Era un baiat, cred ca mai dragut ca Edoardo. Parul lui argintiu putin mai lung era pur si simplu superb cand razele soarele se bateau peste el, iar ochii inchisi la culoare zambeau impreuna cu buzele lui subtiri si rozalii.
Fara sa mai spun ceva plecasem de acolo inainte sa observe ca eram rosie la fata. Uram cand eram asa timida iar gandul ca cineva m-ar putea vedea imi faceau obrajii sa se infierbante.
Oftasem intrand in clasa. Edoardo era deja la locul lui dar avea di nou acea fata indiferenta. Isi indreptase privirea spre mine in timp ce eu mergeam lin spre banca mea. Nu zambea dar pe fata lui notasem o urma de... ingrijorare.
[vorbesc din perspectiva Amelie-ei]
Capitolul 2.
Intrasem in casa dar mult prea obosita pentru a urca scarile catre camera mea asa ca m-am dus in salon lasandu-mi ghiozdanul langa un fotoliu.
Valeria trebuia sa fie prin casa asa ca am strigat anuntand-o ca am venit de la scoala. Ea era cea care m-a gasit acum trei ani. De atunci m-a luat in casa in care locuia singura, m-a educat si a avut grija de mine. Lucra ca invatatoare la gradinita pentru ca iubea copii chiar daca ea nu putea avea.
- Ti-ai luat pastilele? ma intreaba din bucatarie. Mie nu mi se parea ca sunt bolnava dar ma punea sa imi iau acele pastile in fiecare zi. Nu ma impotriveam caci stiam ca o face pentru binele meu, ma considera copilul ei.
- Nu. Sa mananc prima data! zisesem eu ducandu-ma spre bucatarie. Valeria era pe scaun si bea ceaiul ce si-l facea aproape in fiecare dupa amiaza. Parea la fel de obosita ca si mine. Ridurile ii erau mai accentuate decat de obicei, iar ochii ei verzi pierdusera din stralucire. Era inca imbracata de lucru, cu o pereche de pantaloni negri si o camasa rozalie ce ii dona perfect chipului ei deschis la culoare, parul era ca intodeauna, legat intr-o coada la spate. Uitandu-se la mine isi aranja ochelarii mai bine pe nas.
- Atunci ia si mananca. Nu uita de pastile! Dupa o lunga pauza in care termina ceaiul adauga: Eu am sa plec la gradinita pentru cateva ore. Pusese ceasca in chiuveta, apoi zambindu-mi pleca fara sa imi mai zica nimic. Mi-am facut repede ceva de mancare debea asteptand sa stau pe ceva moale caci nu mai puteam de picioare, pur si simplu nu mai aveam energie. Nu uitasem nici de pastile pentru ca nu vroiam sa o supar pe Valeria.
Spalasem vasele si am plecat imediat in camera mea de la etaj. Era o camera destul de simpla, peretii era toti albi in cea casa dar camera mea nu facea diferenta. Aveam un pat dublu, mai mereu nefacut caci nu aveam timp dimineata. Mobilele erau toate din lemn inchis la culoare. Singurul lucru ce mai dadea putin de culoare in camera era mica mea biblioteca plina doar cu carti de fantasy. Acolo erau lipite adezive de toate culorile cu cartile ce vroiam sa le citesc si sa le cumpar. Daca nu stateam pe internet imi pierdeam timpul citind o carte.
Ma dusesem la geamul care dadea spre strada avand un singur nume in cap: Edoardo. Ma uitam la blocul din fata casei. Deci acolo locuia el. Sincer, putin imi pasa. Eram doar curioasa... si uimita. Nu stiam de ce dar baiatul ala ma atragea in un mod ciudat, dar de fapt cred ca in acel mod atragea toate fetele din clasa.
Ma pusesem in pat luand leptopul cu mine. Cand ma plictiseam ma uitam la filme sau anime de pe internet, ziua si noaptea.Uneori la scoala eram cu psihicul la pamant pentru ca dormeam foarte putin si nu ma puteam concentra.
Ziua trecuse repede. Asa se intampla mai mereu cand eram la calculator. Nici de data asta nu dormisem toata noaptea. Se vedea ca Valeria se ingrijora dar macar ma intelegea. Venise pe la sase si jumatate ca sa ma scoale iar eu eram intinsa pe pat cu capul pe leptop. Imediat isi daduse seama ca eu nu dormisem toata noaptea.
- Amelie, dupa ce te imbraci vino jos sa mananci. imi zisese inchizand usa mai cu forta avertizandu-ma sa ma grabesc.
Imi luasem o pereche de blugi neri mai mulati si un tricou gri si simplu. Ce somn aveam! Cu ochii intre-deschisi incepusem sa merg spre baia din capatul holului. Inca putin si faceam infart cand mi-am vazut chipul in oglinda. Aveam cearcane ingrozitoare dar cu un pic de fond te ten speram ca o sa arat mai bine. Aveam nevoie de un dus dar mai aveam doar douazeci de minute pana cand venea autobuzul deci nu prea aveam timp. Imbraca si aranjata pentru scoala coborasem in bucatarie sa mananc. Paharul de lapte cu ciocolata ce mil facea Valeria in fiecare dimineata se afla pe masa parca facandu-mi cu ochiul. Ma asezasem langa Valeria iar in timp ce bea cafeaua incepusem si eu sa imi beau laptele cu ciocolata.
Dupa ce terminasem, luandu-mi ghiozdanul am salutat-o si m-am indreptat spre cea mai apropiata statie de autobuz. Afara era destul de frig chiar daca soarele era deja pe cer, dar din cauza vantului ce batea putin mai tare aveai nevoie de haine mai groase chiar daca era sfarsitul primaverii. Ca de obicei, Ryan era deja in statie asteptandu-ma.
- Buna dimineata! Hai ca arati bine. imi zisese in mod sarcastic. Imediat si-a dat seama ca eu nu dormisem iar uneori chiar ma enerva faptul ca pentru el eram o carte deschisa.
- Da\' mersi. Va trebui sa imi dai un premiu daca nu voi adormi la ore.
- Vino aici draga ca ti-l voi da in anticip. zisese in timp ce se apropia incet de mine si zambind ma saruta in aer pe obraji. Incepusem amandoi sa radem dandu-i un pumn in burta.
- Am cam inversat rorurile!
Zambeam uitandu-ma la el. Era chiar un tip dragut si amuzant, dar si unic. Nu doar la fizic, si sa va spun sincer multe fete tanjeau dupa ochii lui ca smeraldul si parul lui roscat ce parea ca de foc in bataia vantului. Chiar si eu ma mai pierdeam in privirea lui dar era deja luat. Eu si Ryan suntem prieteni destul de buni dar nu o suport pe prietena lui, Melissa. Cate o data am impresia ca se da prea mare. Are un corp de invidiat, destul de slab dar abundant unde trebuie. Parul ei e asa de blond si lung ca pare vopsit iar ochii ei sunt inchisi la culoare. E o fata foarte frumoasa dar egoista si geloasa. Nu prea ma lasa sa stau cu Ryan cand iesim toti trei si de multe ori chiar ma ignora, dar oricum... eu si Ryan suntem vecini deci putem vorbi oricand.
- \'Neata! ne zisese Edoardo zambind cand atraversa strada. Uite un altu\' care ma trezea la realitate. Stai, stai stai! Zambea? Ok, asta era cam ciudat dar era asa de dragut. De obicei era serios. Eu si Ryan ne uitasem unul la altul pentru un timp inainte sa ii raspundem in cor:
- Buna dimineata! dar inainte ca sa mai spunem ceva ajunsese autobuzul. Ryan si Edoardo intrara primii lasandu-ma ultima. Ce gentlemen! Oftasem cautand un loc unde sa ma asez. In acel moment Ryan imi facu cu ochiul si mersese in spate, ca de obicei. Dar ce l-a apucat ? Mi-am dat seama de ce mi-a facut acel gest doar cand am vazut ca singurul loc liber era langa Edoardo. Doar nu credea ca eu si el... adica... Doamne! Nu imi placea asa de mult gandul ca trebuie sa stau si in autobuz langa Edoardo, deja imi ajungea ca statea in banca cu mine la scoala, dar decat sa stau in picioare m-am pus langa el. Era ciudat de cum ma simteam asa de bine in preajma lui, parca protecta. Adoram starea aceea de pace si liniste ce doar langa el o puteam simti.
Drumul pana la scoala e destul de lung si ar fi fost mai bine daca am incepe o conversatie. Fara sa imi dau seama gura-mi incepuse a vorbi:
- Vroiam sa te intreb ceva. Esti italian? speram sa nu fi gresit. Obrajii imi deveneau din ce in ce mai rossi in timp ce privirea mi se fixase spre el. Aveam o pereche de jeans larguti de culoare inchisa ce ii stateau perfect cu perechea de Nike negri si bluza de training gri ce ii era descheiata.
- Da. raspunse el uitamdu-se la mine. Imi zambea in acel mod inocent si dulce ce incepusem sa ador.
- Pai... eu stiu un pic de italiana. ii zisesem zambind la randul meu.
- Davvero? (Chiar?) ma intrebase in italiana. Ce accent frumos avea. Avea o voce asa de dulce si armonioasa cand vorbea in limba lui de origine. Imi scuturasem capul incercand sa alung acele ganduri. Mi-am dat seama ca astepta raspunsul meu cand privirile ni s-au intalnit iar capul lui s-a inclinat putin tot uitandu-se la mine. Cine stie cat de rosie eram in obraji.
- Si. (Da.) am raspuns privind spre geam. Eram aproape de scoala. Cladirea aceea imensa si alba se zarea de departe.
Ma ridicasem incet impreuna cu ceilalti ce se indreptau spre usa autobuzului. Ma uitam in stanga si in dreapta sa vad daca Edoardo avea de gand sa vina cu mine in clasa dar nici urma de el. In timp ce mergeam intrasem in cineva.
- Scuze! aplecasem capul rosind din nou si toata lumea se uita la mine. Dar ce am facut?
- Nu-i nimic. zisese persoana din fata mea. Ridicasem capul pentru a vedea peste cine am dat cand deodata obrajii parca imi luara foc. Era un baiat, cred ca mai dragut ca Edoardo. Parul lui argintiu putin mai lung era pur si simplu superb cand razele soarele se bateau peste el, iar ochii inchisi la culoare zambeau impreuna cu buzele lui subtiri si rozalii.
Fara sa mai spun ceva plecasem de acolo inainte sa observe ca eram rosie la fata. Uram cand eram asa timida iar gandul ca cineva m-ar putea vedea imi faceau obrajii sa se infierbante.
Oftasem intrand in clasa. Edoardo era deja la locul lui dar avea di nou acea fata indiferenta. Isi indreptase privirea spre mine in timp ce eu mergeam lin spre banca mea. Nu zambea dar pe fata lui notasem o urma de... ingrijorare.