Rapita de vampiri

[Me_Samy]

Buna lume... Scuzati dublu posting-ul... Vreau sa va anunt ca voi continua ficul meu... si sper sa vin cu nextul cat mai curand posibil[ am intarziat cam un an : ))]... Sper sa imi cititi ficul si sa criticati, pentru a stii ce sa fac sa evoluez. Multumesc anticipat tuturor care imi citesc ficul! La revedere! Spamspamspamspamspam!...

Dupa vreo cateva ore

Am venit cu nextul!:)

Capitolul 4

A doua zi m-am trezit mai obosita ca niciodata si nici macar mult prea adorata baie nu ma facut sa-mi revin. Toate informatiile de ieri mi se incurcau in mintea si asa destul de incalcita si desi incercam sa-mi fac ordine in ganduri, nu reuseam in nici un fel.

Stand in pat si citind in sfarsit o carte de la Lorcan, l-am auzit intrand. Era imbracat ca de obicei, lejer, cu neschimbatul lui zambet fericit pe fata. Pe baiatul asta chiar nu-l supara nimic? Presupun ca da, dar nu vrea el sa arate.
- Scuze, am crezut ca dormeai, ti-am adus niste haine.
- Nu este nimic, nu ma deranjai. Lasa-le acolo, daca vrei. i-am spus aratandu-i spre dulapul de mahon.
-Nu vrei nimic? ma intreba el, in timp ce se uita pe birou sa vada ce carte am ales. Rapit de pirati. spuse el amuzant. E chiar hilar sa stii. rase el.
-Nu este deloc amuzant. Toata viata mea era si asa destul de urata, acum ma aduci aici, brusc imi amintesc cel mai groaznic cosmar al meu si nici macar nu stiu ce caut aici. am spus, aruncand cartea pe jos si dandu-ma jos din pat.
Vroiam sa lovesc ceva si nu am gasit altceva decat corpul lui Lorcan, m-am aruncat spre el, dar acesta ma prinse inainte de a ma misca, nelasand ca palmele mele sa-i atinga fata. M-am smucit din stransoarea lui si acesta imi dadu drumul, de nervi lacrimile au inceput sa tasneasca din ochii mei, fara sa le pot opri, uram cand plangeam, aratam lasitate. Am cazut in genunchi si mi-am acoperit fata cu mainile, ma simteam furioasa pentru ca nu intelegeam ce se intampla si totodata vinovata pentru ca m-am repezit asa la Lorcan. El ma ajuta si eu cum il rasplateam.

Din nou aceea durere surda, imi punea stapanire pe corp si aceea presiune asupra tamplelor mele isi facea aparitia. Imi aminteam, eram pe camp verde, plinde flori multicolore, langa o padurice de stejari, soarele trona pe cer si pasarelele cantau un cntec minunat. Eu ma jucam cu o papusica de portelan, imbracata cu o rochita alba cand doi domni, imbracati elegant si uimitor de frumosi m-au intrebat unde stau. Unul dintre ei purta ochelari de vedere in forma de semiluna, dupa care se vedeau doi ochi albastrii si blanzi si avea parul lung si blond, iar celalalt era brunet si mai tanar decat celalalt. I-am indrumat spre ferma unde locuiam si le-am spus sa strige la poarta, caci am doi caini mari. Dupa aceea mi-am reluat jocul. Dupa ceva vreme, tot ce am auzit a fost scheunatul cainilor mei. Mi-am spus ca nu era ceva important, poate cainii s-au repezit la cei doi barbatii, iar unul dintre ei i-or fi lovit. Am ajuns pe seara acasa, iar peste tot domnea o liniste de nedescris, am intrat in sufrageria spatioasa si am descoperit cei doi caini lup, morti, plini de sange, langa corpurile...

E prea mult, durerea de cap incepe sa se amelioreze, eu incercand sa inlatur imaginile macabre. Incep sa-mi recapat cunostinta si aud vocea ingrijorata a lui Lorcan. Eram in pat, iar Lorcan era aplecat peste mine, privindu-ma ingrijorat.
- Doamne, credeam ca nu te mai trezesti? spuse el cu o nota de usurare in glas.
- Cat am fost inconstienta? am spus, inca cu ochii inchisi.
- Cateva zile.
E o perioada lunga de timp pentru a-mi aminti ceva atat de urat din viata mea. Cand am putut in sfarsit sa vorbesc si sa pot sa-l privesc fara sa ma doara capul, i-am spus ce am vazut. El imi spuse ca era o parte a copilariei mele si ca ar fi fost mai bine daca induram pana la capat. Doar am indrugat ceva despre Lorcan, cum ca ar fi nebun, sunt sigura ca m-a auzit, dar nu-mi pasa. Mi-a mai spus ca asa s-ar putea intampla de fiecare data cand imi amintesc ceva si deja ma demoralizat complet. As vrea doar sa se termine mai repede ziua asta. Stand asa, motaind, l-am auzit pe Lorcand spunand ceva.
- Tu nu te-ai plictisit stand aici inchisa?
- Nu! Eu dau petreceri cand tu nu esti aici. o mare "calitate" a mea- sarcasmul.
- Mda, draguta gluma, dar vorbesc serios. Ce-ar fi daca ai iesi pe aici?
- Da sigur! Nu trebuie sa ma indemni tu, ma voi duce singura in groapa cu lei.
Intr-un final i-am zis ca as vrea sa ies un pic din camera si asta il facu sa se mai insenineze putin, dar mai ramanea sa stiu cum pot iesi, fara sa stiu mancata. Lorcan imi spuse ca nu o sa patesc nimic si chiar l-am crezut, asa ca urmatoarea zi, imbracata cu un tricou alb si o pereche de blugi, am pasit peste pragul custii mele.


~Va urma...~




Foarte, foarte scurt, stiu..dar n-am ce-i face.. Va rog sa intelegeti ca n-am mai scris de mult si mie greu sa reiau firul povestii.
Spor la citit!