Mafia love. Crime love... [18+]

[Too Many Dreams.]

Salut tuturor >:D< Va cer scuze de asteptarile milenare pe care v-am facut sa le suportati, dar cred ca stiti cum e cu lenea... :-" Hai ca nu o mai lungesc, Enjoy >:D<

Cap. 5 – Fara sa stiu

-Vad ca tot nu te astamperi, Sakura. imi spuse Neji in salonul de la spital dupa ce mi-a pus la mana perfuzia cu calmante.
Ma simteam relaxata, nu ma durea mai nimic, parca puteam sa adorm in orice moment. Pe scurt, eram cu capul in nori. Ii explicam medicului ca banuiesc ca ori Hidan a pus asasini de-ai sai pe urmele mele de frica sa nu il dau de gol, ori cineva m-a descoperit si mi-a pus pe urme politia.
Oricum, in momentul de fata eram in viata si cu un picior in bandaje. Voi pierde multe de la scoala ninja, dar putin imi pasa. Desi omul care se afla printre persoanele cele mai detestate de mine m-a trimis acolo, chiar voiam sa merg. Nu din obligatie cat de distractie, chiar imi doaream sa incerc ceva nou.
Medicul iesi din salon linistit, lasandu-ma sa ma odihnesc.
Ma uit pe pereti si deja incep sa ma plictisesc. Usa se deschise si intra insusi Sasuke care ma privea calm.
-Cum te mai simti? m-a intrebat punandu-mi mana fina pe obraz, incepand apoi sa il mangaie.
-Relativ ok… am spus cu o ezitare.
Piciorul incepuse sa ma arda din ce in ce mai tare. Strang cat pot din dinti pana nu mai suport si incep sa tip. Inchid ochii si ii strang asa de tare incat aveam impresia ca sunt doar eu, singura, intr-o camera complet intunecata. Toti muschii din corpul meu se contracta violent datorita durerii. Tip in speranta ca cineva va face ceva. Printre gafaieli, reusesc sa spun:
-Sasuke…ma arde. Doare! iar acesta se uita la mine neputiincios strangadu-ma de mana.
La un moment dat, tasni de langa mine si incepu sa strigi disperat pe holuri dupa un medic. Asteptam. Asteptam si parca acest timp nu se mai termina. Fiecare secunda trecea din ce in ce mai greu, iar durerea se amplifica din ce in ce mai mult. Incep sa ametesc. Peretii se invarteau odata cu sperantele mele ca durerea sa dispara. Dar nu disparea.
Acum respiram desi mai incet si mai greu, linistit. Eram intr-un loc…monoton. Acelasi intuneric nesfarsit. Din departare se auzeau voci atat de familiare. Scandal, una din ele ma chema. Se certa cumva, nu intelegeam deloc. Auzeam doar ecouri a caror voci se stingeau, se indepartau din ce in ce mai mult.
Nu se mai auzea nimic. Oare am murit? Ei, pe naiba, cum sa mori de la un simplu crac impuscat? Defapt… daca mi-ar fi nimerit o artera sau ceva, era posibil. Imi spuneam eu in sinea mea. Dar totusi, ma simteam de parca dormeam atat de profund incat si daca ar fi fost orasul atacat de bombe nucleare eu tot nu aveam chef sa ma trezesc. Parca era unul din acele nopti in care iti doresti atat de mult sa visezi, incat adormi atat de profund incat nu visezi nimic.
Capul meu parca incepuse car decat sa se dezmorteasca, dar totusi stiam ca nu e bine sa deschid ochii, pentru ca m-ar fi luat o ameteala de nu stiam daca ma voi afla pe un vapor sau daca sunt intr-una din acele masini enervante dar totusi extrem de amuzante de la balci, in care te ameteste pana ajungi sa scoti din tine toata vata de zahar pe care ai mancat-o, impreuna cu sticlele de suc. Imi dau seama ca totusi nu pot evita asta, asa ca ma incumet sa deschid ochii si sa ma uit in jurul meu. Inspir adanc aer in piept si imi adun mintile, odata cu putinul curaj de care dispuneam. Incepeam sa simt din ce in ce mai multe, cum ar fi o mana calda pe fruntea mea si furicaturi tot in acea zona, sau o amorteala urmata de ceva asemanator a mii de ace care intrau fara remuscari in piciorul meu. …Stai, nu cumva ala era piciorul meu impuscat?
Ma ridic alarmata in sezut si deja ma ia durerea de cap. Clipesc de cateva ori si ma adaptez incetutul cu incetutul la lumina din jurul meu. Studiez ceea ce se afla in jurul meu, incepand chiar cu mine. Piciorul meu era bine bandajat, cu o mana de barbat deasupra, inconjurata de ceva ca un fel de lumina verde si linistitoare. Am mai ridicat privirea si i-am zarit acei ochi abisali, mai negri decat intunericul noptii. Acea sclipire de ingrijorare era prezenta ca de obicei. Nu am bagat-o in seama, ma interesa mai mult de ce se intampla cu piciorul meu.
-Sasuke, ce e chestia aia? l-am intrebat aratandu-i din priviri locul cu pricina.
-Asta este un “truc” al medicilor ninja din Konoha. Il vei invata si tu, imi raspunse acesta calm.
-Si totusi cum functioneaza? eram confuza, nu stiam ce se intampla.
-In corpul uman exista diferite energii. Ninja din Konoha isi concentreaza aceste energii in anumite puncte ale corpului pentru diferite cauze, acest ajutor al lor fiind numit Chackra. Ei bine, aceasta chiackra te poate ajuta sa te urci in copac fara sa te ajuti de maini, sa stai fara probleme pe tavanul unei incaperi, sa mergi pe apa si sa vindeci rani de asemenea. imi explica acesta cu vocea lui tandra.
-Ai mai facut asta pana acum?
-Nu, am mai testat doar pe animale.
-Deci eu am devenit micul tau cobai sub forma umana? l-am intrebat pregatindu-ma sa ii ofer o palma cu toate ca tineam atat de mult la el.
-Sakura, stiu ce fac. Vrei sa mai ajungi in Konoha sau nu? m-a intrebat dupa care am cedat.
Mai astept cateva minute dupa care il mangai pe fata, trecandu-mi degetele peste liniile perfecte care ii defineau chipul. Nimic nu il putea descrie mai bine decat un inger pierdut in aceasta lume mizerabila. Il mangai finut pe obraz iar acesta inclina usor capul, parca vrand sa imi simta mana cat mai mult pe chipul sau. Se opri, iar acea “chackra” se retrase linistit in mainile lui moi si catifelate.
-Incearca sa misti usor piciorul. Poti?
Am incercat intocmai cum spusese el, dar nu reuseam prea mult.
-Este amortit. Nu pot prea mult.
-Inseamna ca e bine, afirma acesta dupa care ma lua in brate de dupa sold si de dupa genunchi.
M-a dus pana in biroul lui Neji, care era absorbit in totalitate de niste hartii colorate, asemeni unor retete medicale.
-Se poate, intreba Sasuke iar doctorul de uita cu interes catre el; zarindu-ma pe mine in bratele brunetului, se ridica brusc de pe scaun. O sa imi iau pacieinta acasa.
Doctorul ma studia atent si imi puse si mana la frunte sa vada daca am febra.
-I-am aplicat eu “tratamentul” meu special. Fii fara griji, e bine acum, a ramas doar cu o mica vanataie. In trei zile va trece complet.
-Mi-as dori sa pot proceda si eu ca tine. Pacat ca asa voi dezvalui prea mult din lumea ninja.
Stai, stai, stai! Neji stie de chestia aia pe care a facut-o Sasuke? Mie de ce nu mi-a zis nimeni?

*Peste doua zile*

Puneam deja valizele in portbagajul lui Sasuke. Imi va fi dor de Tokyo, totusi aici am petrecut trei ani din viata mea, dar orice are un nou inceput, nu? Ma indrept catre portiera pasagerului dar Sasuke ma opreste brusc, doar pentru a-mi deschide usa asemeni uni domn. Chiar m-a impresionat, rar mai gasesti tipi asemeni lui in ziua de azi. Ma asez in scaunul moale, acoperit cu piele. Sasuke intra si el nu dupa mult timp in masina si incepu sa conduca linistit. Masina mergea atat de lin pe autostrada, incat am adormit fara sa imi dau seama…

~ Va urma! ~


Cam atat, scuzati eventualele greseli de tastare/exprimare si lungimea capitolului care e cam micuta :"> Sper ca v-a placut. :-) Bye.