Nu ești un membru încă? Înregistrează-te acum!
Creează un cont nou  

Umbra iubirii

#14
Heei. *hugs*
Mulţumesc că m-aţi anunţat, btw. :]
Eniuei. O să spun prima dată ce m-a deranjat, şi-apoi ce mi-a plăcut în mod special.
First, capitolul e cam scurt. Puteai să mai scrii muuulte chestii, dar te-ai limitat. Păcat.
Nu ştiu, dar mi se pare că acţiunea cam grăbită. Adică tipa deja s-a îndrăgostit. Totuşi, aş mai fi vrut puţină descriere a sentimentelor, a locului, etc, etc. Spre exemplu, Aiden şi Edward s-au întors cam repede. În timp ce ei lipseau, tu ai mai fi putut scrie câteva rânduri despre nu ştiu, Nicole sau mă rog, înţelegi tu.
Dialogul mi s-a părut cam forţat. Adică replicile păreau scoase cu un cleşte, nu erau deloc naturale. Poate greşesc şi mi se pare mie. Eniuei.
Ai uitat să pui virgulele pe la vreo două-trei propoziţii. Probabil din grabă, sunt sigură. :] Şi am văzut că nu scrii cu diacritice. Well, e puţin cam inestetic. Un capitol cu, şi altul fără. Sinceră să fiu, nu se vede vrea frumos. ._.'
Secănd.
Hm, personalitatea lui Nicole şi felul în care s-a comportat. Deşi credeam că la sfârşit se va duce după el sau ceva de genul, n-a făcut-o. După mine, asta a fost chiaaar bine. Aşa nu seamănă c-o psihopată. :]]
Plus, ar fi drăguţ ca cei doi sa fie împreună şi lol, sigur vor fi. Totuşi, mi-ar plăcea ca Nicole să nu-şi mai schimbe aşa brusc personalitatea. Adicăă să rămână calmă şi stăpână pe situaţie. *smile*
Cam atât am avut de spus.
Vă urez la amândouă spor la scris şi multă-multă inspiraţie! *hugs*
P.s; să mă anunţaţi când postaţi continuarea.

XoXo, Mad Hatter.
[Imagine: tumblr_lvu3z0OC361qkx1cbo1_500_large.gif]
The Mad Hatter: Have I gone mad?Alice: I'm afraid so. You're entirely bonkers. But I'll tell you a secret. All the best people are.




Răspunsuri în acest subiect
Umbra iubirii - de Shadow. - 15-06-2011, 10:14 PM
RE: Umbra iubirii - de Rose ^^ - 15-06-2011, 10:46 PM
RE: Umbra iubirii - de Katniss - 15-06-2011, 11:53 PM
RE: Umbra iubirii - de Mad Hatter - 16-06-2011, 11:47 AM
RE: Umbra iubirii - de Me†al. - 16-06-2011, 12:48 PM
RE: Umbra iubirii - de Stella - 17-06-2011, 01:33 PM
RE: Umbra iubirii - de Candy_Girl_Love. - 20-06-2011, 09:40 AM
RE: Umbra iubirii - de Vero - 20-06-2011, 04:47 PM
RE: Umbra iubirii - de Me†al. - 20-06-2011, 05:14 PM
RE: Umbra iubirii - de Candy_Girl_Love. - 20-06-2011, 05:22 PM
RE: Umbra iubirii - de Rose ^^ - 21-06-2011, 10:50 AM
RE: Umbra iubirii - de Vir - 21-06-2011, 12:31 PM
RE: Umbra iubirii - de Stella - 21-06-2011, 02:24 PM
RE: Umbra iubirii - de Mad Hatter - 21-06-2011, 05:05 PM
RE: Umbra iubirii - de Daria - 26-06-2011, 04:43 PM
RE: Umbra iubirii - de Shadow. - 28-06-2011, 09:53 PM
RE: Umbra iubirii - de Candy_Girl_Love. - 28-06-2011, 11:10 PM
RE: Umbra iubirii - de Rose ^^ - 29-06-2011, 09:25 AM
RE: Umbra iubirii - de Stella - 29-06-2011, 12:32 PM
RE: Umbra iubirii - de Mad Hatter - 29-06-2011, 04:05 PM
RE: Umbra iubirii - de Daria - 29-06-2011, 08:43 PM
RE: Umbra iubirii - de Vir - 08-07-2011, 12:56 PM
RE: Umbra iubirii - de Mizantropul - 09-07-2011, 05:21 PM
RE: Umbra iubirii - de Vero - 01-08-2011, 01:41 PM
RE: Umbra iubirii - de Stella - 01-08-2011, 02:42 PM
RE: Umbra iubirii - de Daria - 01-08-2011, 03:08 PM
RE: Umbra iubirii - de Mizantropul - 01-08-2011, 03:55 PM
RE: Umbra iubirii - de Rose ^^ - 05-08-2011, 07:59 PM
RE: Umbra iubirii - de Shadow. - 24-08-2011, 11:53 PM
RE: Umbra iubirii - de Mad Hatter - 25-08-2011, 01:48 AM
RE: Umbra iubirii - de Daria - 25-08-2011, 04:16 PM
RE: Umbra iubirii - de Stella - 25-08-2011, 09:34 PM

Subiecte de discuție similare...
Subiect: Autor Răspunsuri: Vizite: Ultimul răspuns
  Dusmanul din umbra Dark Angel 0 1.861 13-06-2013, 06:12 PM
Ultimul răspuns: Dark Angel
  Asasinul din umbra MiraA 48 30.566 03-04-2013, 08:26 PM
Ultimul răspuns: Kira's Scarlet
  Omoara-ti umbra Storymaker 1 2.347 20-06-2012, 06:33 PM
Ultimul răspuns: Storymaker
  Obscurul vietii, traind in umbra. crazy little red 20 12.097 21-01-2012, 10:22 PM
Ultimul răspuns: Abbeh.
  Asasinul din umbra Aniella 0 2.009 06-09-2011, 10:46 AM
Ultimul răspuns: Aniella
  Criminalul din umbră AyumiHamasaki 3 2.729 22-07-2011, 09:39 PM
Ultimul răspuns: Miranda.
  Un trandafir ascuns in umbra Zuzy Is Angell 4 3.862 26-06-2011, 02:38 PM
Ultimul răspuns: ~*Fallen* ~* Angel*~
  Umbra Demonului yaoi (+18) Grella. 50 31.901 22-03-2011, 04:27 PM
Ultimul răspuns: Liar
  Doar o umbră .Anne 5 3.265 09-01-2011, 11:12 PM
Ultimul răspuns: Amélie
  In umbra soarelui Setsumi. 3 3.914 08-11-2009, 01:47 PM
Ultimul răspuns: Teh


Utilizatori care citesc acest subiect:
1 Vizitator(i)