Accidentally in love [SasuSaku] +15

[Search]

5. Adevarul despre Kiba.

Dragostea este oarbă, mincinoasă, plină de regrete, un mare secret pentru unii, un joc banal pentru alţii. Când eram mică, îmi imaginam dragostea ca fiind o femeie frumoasă, desprinsă din infern, cu părul roşu ca focul, cu ochii verzi atât de cruzi, buzele roşii parcă pătate cu sângele pur al unei virgine, iar tenul era alb ca pietrele funerare, provocând aceeaşi durere sufletească. Îmi imaginam că purta întotdeauna aceeaşi rochie roşie, având pe ea scrise cu litere negre, într-un scris ciudat, pe care numai ea putea să-l descifreze, toate cuplurile din lumea întreagă. Îmi închipuiam că atunci când două inimi se despărţeau, numele lor se deslipeau de pe rochie, iar din ochii ei adânci, în care te-ai fi putut pierde cu uşurinţă, curgeau lacrimi păcurii, ce pătau chipul alb atât de inocent. Stătea mereu pe acelaşi tron mare negru, într-o sală albă fără margini, iar în faţa ei avea toate cuplurile ca nişte marionete pe care le manevra după bunul plac, trăgând de milioane de sfori de argint. Acum mi-o imaginez la fel, dar totuşi altfel. O văd îmbrăcată la fel, stând pe acelaşi tron, în aceeaşi sală, trăgând de aceleaşi sfori, dar totuşi altele. A vărsat atâtea lacrimi pentru mine, încât probabil că şi-a prospus să-mi ia tot, să numai simt dragostea niciodată, sa numai simt niciodată atingerea unui bărbat pe trupul meu dezgolit simţind plăcerea dragostei în miez de noapte. Dacă mi-a luat asta? Nu. Refuz să cred asta. Există atâţia bărbaţi în lume care ar vrea să mă aibe pentru o clipă de plăcere dar care totuşi să nu poate să-mi redea acel sentiment numit dragoste. Aşa că, dacă tu chiar exişti, fiinţă a celui mai profund sentiment, te rog ascultă-mă. Mai dă-mi o şansă şi-ţi promit că nu te voi mai face să verşi nici măcar o lacrimă pentru mine. Nu din cauza mea cel puţin...

Vroia ca acea seară să fie perfectă. Vroia ca ea să fie perfectă. Nu dorea eşecul aşa că nu vroia să se gândească la el. Dacă acolo undeva în infinit exista o şansă pentru ea, vroia să profite din plin. Nu vroia să piardă, nu în faţa lui. Nu avea motiv să o urască dar nici să o iubească. Se acomodase cu acest gând. Mama ei îi spusese o dată că „Nimic nu este gratis. Trebuie să transpiri pentru a obţine ceva.”. Pe moment , cuvintele ei sunau ca nişte ecuaţii complicate la mate, însă cu timpul, defapt nu, decând l-a cunoscut pe Sasuke, cuvintele mamei sale aveau o explicaţie cât se poate de logică. Ura faptul că era deacord cu maicăsa, dar lupta cere sacrificii, dragostea cere sacrificii.

Cu fiecare moment care trecea, pulsul i se accentua simţind cum adrenalina lupta să se desfăşoare. Nu vroia să-i dea drumul. Nu acum. Îşi doarea atât de mult această victorie încât simţea că ar fi făcut orice ca s-o obţină. Vroia să-l facă să o iubească, să înnebunească fără prezenţa ei, să tânjească dupa atingerea ei, vroia să fie obsesia lui. Deşi nu vroia să-şi recunoască, în acel moment îl considera pe Sasuke ca fiind un premiu, un trofeu. Obsesia era definiţia sentimentelor ei. Iubirea pe care o simţise doar înainte cu câteva ore, dispăruseră fără urmă de pe meleagurile sufletului ei încă nepătruns. Inima îi cânta acum un cântec zgomotos de răzbunare, înlocuind acea baladă dulce de dragoste. „La dracu’ cu dragostea! Poate că e timpul pentru puţin amuzament.” Îi treceau prin minte tot felul de gânduri perverse la care chiar ea râdea. Se hotărâse să-l ia pe Sasuke în râs, să-l privească normal, fără nici o scânteie aprinsă în acei ochi verzi, fără prea multă atenţie, deci sec. Era sigură că poate face absolut tot din ceea ce îşi propusese, că nimeni nu o va opri din această cale pe care o alesese pentru moment. Vroia să o ia doar ca pe o activitate extraşcolară. Era hotărâtă să o facă deşi nu-i prea stătea în fire.

Un ciocănit în uşă o făcu pe rozalie să eşueze în a-şi picta ultima unghie, lăsând să se prelingă pe deget o dungă curbată turcoaz. Îşi ridică privirea spre uşă înjurând silenţios dupî care spuse „Intră” cu o oarecare asprime în voce. Uşa se deschise uşor cu o scârţâietură aproape inexistentă, lăsând să se vadă o faţă drăguţă albicioasă, cu doi ochi mari liliacii, un nas perfect, două buze carmine frivole şi un păr lung negru spre mov.
-Deranjez?
Hinata afişă un zâmbet larg pe buze iar Sakura dete dezaprobator din cap, afişând şi ea un zâmbet sincer. Bruneta intră în cameră şi se aşeză pe patul nefăcut, dând căştile de la telefon într-o parte.
-Ştii… Ţi-am promis că îţi voi spune ce s-a întâmplat azi-dimineaţă, aşa că mă voi ţine de promisiune.
Sakura se uita la ea încercând să-şi aducă aminte ce se întâmplase. Era atât de preocupată de Sasuke încât uitase de tot şi de toate din jur. O privea în acei ochi mari şi trişti, neînţelegându-i. Îşi închise sticluţa de ojă şi stătea ca la grădiniţă aşteptând ca educatoarea să înceapă a povesti un basm, care, spre deosebire de viaţa reală, are întotdeauna un happy end*. Hinata se îmbujoră în obraji, fiind evident emoţionată.
-Dacă nu este bine pentru tine să povesteşti… Adică oricum nici nu ne cunoaştem şi poate nu ai…
-Nu. Hinata îi tăie scurt fraza luând-o de mână. Am încredere în tine.
Cuvintele brunetei o sensensebilizară pe rozalie, lăsând să se facă aşternut pe buze un zâmbet prietensesc. Hinata înghiţi în sec, privind în jos, ascunzându-şi privirea, încercând sî caute acolo undeva, în interiorul ei, un gram de curaj pentru a începe să-şi istorisească povestea ce o copleşea atât de tare.

Hinata povesteÅŸte:

Eram în clasa a X-a. Prietenul meu atunci era Kiba. Nici nu cred că poţi să-ţi descriu felul în care îl iubeam. Mă simţeam atât de legată de el încât credeam că nici moartea nu putea tăia acea legătura dintre noi. Nimic numai conta pentru mine când eram lângă el şi mâna lui o ţinea pe a mea încât părea că nu vrea să-i mai dea drumul niciodată. Şi sincer, nici eu nu vroiam să-i dau drumul. Vroiam ca acele săruturi speciale care mă făceau să cred că numai eu contam pentru el, să dureze la nesfârşit. Mi-l doream atât de tare încât nu mi-am pus niciodată întrebarea dacă şi el mă doreşte. Defapt, probabil că nici nu vroiam să-mi pun această întrebare, temându-mă de răspuns. Aveam atâta încredere în el, credeam că-l cunosc încât la toate întrebările mele neadresate, simţeam că avea un răspuns tăcut, dar atât de expresiv. Mă făcea întotdeauna să zâmbesc atunci când îmi era cel mai greu să înţeleg acel lucru banal, dar totuşi atât de important numit fericire. Îmi alunga lacrimile atunci când îmi era greu să le stăpânesc , şoptindu-mi cuvinte încurajatoare, spunându-mi că mă iubeşte şi că va fi cu mine pentru totdeauna. Îl credeam. Naiva de mine chiar îl credea. Mă durea fiecare părticică a corpului când nu eram lângă el. Adunasem multe nopţi nedormite, gândindu-mă la el, la cum mă voi simţii ziua următoare când îi voi putea asculta din nou vocea ce-mi alina inima, când îi voi putea simţi buzele sărutându-le pe ale mele, atât de atent. Ajunsesem la faza în care dormeam în ore cu capul pe picioarele lui, el mângâindu-mi părul prudent, pentru a nu mă trezi. Îmi scria chiar şi lecţiile pe caiet pentru a se asigura că nu voi rata vreo lecţie din care ar putea să mă asculte. Niciodată nu mă obliga să fac lucruri pe care nu aş vrea să le fac. Întotdeauna atât de grijuliu... Îl iubeam ca pe însăşi viaţa mea. Şi nu ştiu de ce, dar şi acum în prostia mea absurdă cred că şi el a simţit ceva pentru mine. Era atât de onest, niciodată nu m-a minţit, dar nici eu. Îl iubeam atât de mult încât cred că dacă l-aş fi minţit, m-aş fi distrus pe mine singură. Niciodată nu l-am minţit. Niciodată...
Dar lumea este rea, geloasă, invidioasă. Întotdeauna va exista cineva care să distrugă un lucru măreţ cum ar fi dragostea, să distrugă cu arme cum ar fi minciuna.

În liceu au început să apară zvonuri de la o sursă neaşteptată, prietena mea cea mai bună de atunci, TenTen, acuzându-mă că îl înşel pe Kiba cu un tip pe care nici în prezent nu-l cunosc. Şi ca să fie şi mai presus toată treaba, a spus cum că m-aş fi culcat cu tipu’ ăla. Kiba nici măcar nu a vrut să audă aşa ceva, spunând că sunt numai căcaturi pe care nu dă nici măcar doi bani. Mă simţeam atât de bine auzindu-l vorbind aşa, încât părerea celorlalţi chiar nu mă mai interesa fiind oricum doar nişte vorbe în vânt. Atât prietenii mei pe care deja îi ştii, cât şi Kiba, au declarat-o pe curva aia ca fiind doar o prefăcută şi o mincinoasă fară scrupule. Zvonurile s-au liniştit pentru o perioadă de vre-o lună. Totul era frumos. Exact ca înainte. Parcă nici nu existase TenTen. El a făcut ca ea să dispară cu tot cu minciunile ei. Mai mult de atât. Părinţii mei cât şi ai lui, au căzut de acord că putem să dormim unul la altul, bineînţeles fară să existe acte sexuale între noi. Îţi dai seama... Eu deja nu-mi mai imaginam un viitor fără el. Un viitor fără acele sărutări fierbinţi cu care adormeam, fără acele îmbrăţişări pline de dragoste dis-de-dimineaţă ar fi însemnat ca eu să numai exist sau să fiu doar o umbră a tot ce am fost.

Era doar cu câteva, parcă două săptămâni, înaintea balului de sfărşit de an. Eram fericită. TenTen chiar dispăruse cu totul din viaţa noastră. Totuşi, într-o zi blestemată de vineri, Kiba a fost sunat de un apelant necunoscut care i-a spus să se ducă la restaurantul de vis-a-vis de casa lui şi să se aşeze la a treia masă de lăngă perete. Kiba tocmai trebuia să se întâlnească cun un prieten pentru a-i da nu ştiu ce telefon. Crezând că e el, mi-a spus unde se duce şi cu cine se va întâlni. A ieşit pe uşă spunându-mi că mă iubeşte şi că se va întoarce repede. Nici nu mi-am făcut griji. Aveam încredere în el. Ştiam că se poate descurca în orice fel de încurcătură. În fine. La restaurant s-a întâlnit cu TenTen. Când a văzut-o i-a pus că nu are ce discuta cu ea, aşa că a vrut să plece dar aceasta la prins de mână, l-a tras cu urechea la buzele ei spunându-i că are dovada a ceea ce a spus. I-a dat adresa unde ar putea să se ducă să vadă ce era de văzut. La început a spus că nu vroia să se ducă, de aceea nici nu mi-a spus de acea întâlnire, dar telefoanele continuau să insiste, aşa că după o săptămână s-a dus la ea. Acolo a văzut un film, în care protagoniştii erau acel băiat cu care se presupunea că-l înşelam pe Kiba şi „eu” făcând sex. Mi-a spus cu lacrimi în ochi că era în pragul disperării, că numai înţelegea nimic. A fost captivat de farmecele acelei fiinţe pe care nu o pot numi om, a cedat şi au făcut şi ei sex. În tot acest timp eu nu am bănuit absolut nimic. Toate aceste chestii mi le-a spus ceva mai târziu.

În fine vine şi balul unde am mers împreună cu Kiba, am dansat, mă rog, totul a decurs perfect. Era puţin trecut de ora 00:00, când Kiba îmi spune că vrea să-mi arate ceva.

Hinata se opri din povestit, acum plângând înduioşător. Lacrimie i se prelingeau pe faţa ei atât de imaculată, alunecând uşor ca cele mai de preţ perle. Sakura o luă în braţe spunându-i să se calmeze şi să se oprească din povestit dacă o doare atât de tare. Nu credea că o va vedea pe brunetă aşa de distrusă vreodată. Plângea în hohote, durerea arătându-se într-un mod îngrozitor. Tremura în braţele Sakurei, aceasta nereuşind să o calmeze. Încerca să se concentreze, să încerce să se oprească. Tremuratul începea să se domolească şi lacrimile la fel. Îşi drese vocea de câteva ori, se desprinse uşor din braţele Sakurei şi acum se uita pe tavanul albicios, încercând să se liniştească.
Hinata reia printre lacrimi.

Ne-am dus către b-baie. S-a asigurat că nu este nimeni, m-a luat de mână, m-a pus la perete şi a început s-să-mi desfacă rochia. Eram disperată, copleşită de durere, nu înţelegeam ce se întâmplă. Numai aveam nici un strop de putere în corp, panica începând să se instaleze imediat. Începuse să mă sărute violent, întrebându-mă de ce l-am înşelat, spunându-mi că a ţinut la mine şi că eu aşa l-am răsplătit. Printre lacrimi am reuşit să spun că nu înţeleg şi atunci s-a oprit, mi-a dat o palmă trântindu-mă pe gresia rece, scoţând din buzunar telefonul şi arătându-mi filmuleţul. Mă vedeam pe „mine”, dar eram cu spatele. Eram părul meu, chiar şi semnul de pe spate din naştere. Doar căteva persoane înafară de părinţii mei ştiu de semn şi anume TenTen şi Kiba. Ştiam că este o înscenare, dar îmi era frică să-i spun asta, aşa că tăceam stând pe acea gresie, plângând. Îmi amintesc şi acum acele cuvinte dureroase: „Îţi place? Îţi place ce vezi, nu? Te-ai simţit foarte bine în timp ce ţi-o trăgeai cu ăla şi eu stăteam ca prostu’ acasă gândindu-mă la ce face iubita mea prietenă, nu? Ei bine, dacă ăla te-a făcut a lui neoficial, nefiind cu el, nu ştiu ce ar fi în neregulă dacă ai fi a mea, oficial.”. Ţipa la mine, în timp ce se desfăcea la pantaloni. M-am întors cu faţa spre el privindu-l în ochi. Nu-l mai recunoşteam. Îi citeam în acei ochi negrii, cândva sincer şi iubitori, ură şi dispreţ. Mă considera demnă de dispreţ. M-a ridicat de pe jos şi m-a trântit de perete dându-mi chiloţii jos. Plângeam în hohote spre amuzamentul lui. Chiar vroia să mă viloze... Kiba al meu vroia să mă violeze. A mai urmat încă o serie de palme, pumni şi şuturi în stomac, nu de alta dar, „plânsul nu-l excita”. Eram iarăşi pe gresia rece, văzând sângele cum se prelingea pe jos. Se pusese pe mine şi îi simţeam penisul cum vroia să mă pătrundă. Atunci a venit el, cel care m-a eliberat din mâinile acelei bestii dezlănţuite. L-a luat pe Kiba după mine şi l-a bătut bine spuându-i că dacă va mai pune mâna pe mine vreodată, se va asigura că nu va scăpa cu viaţă. După aceea, m-a luat în braţe şi nu-mi mai aduc aminte ce s-a întâmplat, doar că m-am trezit într-o cameră unde numai fusesem vreodată.

Hinata se opri, lăsând câteva lacrimi să-i curgă, dar de aceasta dată lăsând şi un zâmbet plin de afecţiune.
-Păi şi până la urmă, cine a fost cel care te-a salvat?
-Cel care îmi este mai mult decât un frate, eroul meu, Sasuke.
Sakura încremenii. Sasuke era un erou.. Deci nu era o persoană rece, distantă şi nepăsătoare. Se arăta aşa doar când era vorba de ea, de Sakura. „De ce? Ce ţi-am făcut eu? De ce eşti aşa cu mine, Sasuke?”...

Stiu ca poate este cam lung dar... Sper ca este si interesant. Va rog sa-mi scuzati eventualele greseli de ortografie sau tastare si sper ca veti fi interesati sa comentati acest capitol.