Accidentally in love [SasuSaku] +15

[Search]

4.A fi sau a nu fi îndrăgostit.

Avea să-l cunoască. Doar un rând de bănci şi câteva minute din oră îi mai despărţea. Inima îi surâdea, îi bătea cu putere. Vroia să iasă afară din piept să-i întâlnească inima brunetului. Nu-şi luase privirea de la el. Nu fusese atentă la nici măcar un cuvânt spus de profesor. Tot ce vroia era să sară peste bancă, să ajungă la el, să-l strângă puternic în braţe, să-l sărute. Starea asta de visare îi fu întreruptă de o bucată mică de hârtie care îi fusese aruncată în faţă. Luă bileţelul şi-l citi: „Ce ţi-a captat atât de tare atenţia?”. Se uită în jur, dar nu vedea pe nimeni care să mişte sau care să se uite la ea. Toţi erau pe jumătate adormiţi, gândidu-se că nu a ratat nimic nefiind atentă la oră. Profesorul stătea la catedră povestind visător despre nu ştiu ce carte pe care o citise în tinereţile lui de mult veştejite. Se uită la Hinata care mâzgălea absentă pe o foaie de hârtie. Stătea acum şi privea absentă prin clasă. Se gândea dacă nu cumva soneria se stricase. Nu exista niciun ceas în clasă, doar bănuia că ora era pe sfârşite. Următoarele câteva minute fură apăsătoare, fata încercând cu greu să-şi ţină capul sus, să nu şi-l pună pe bancă pentru un moment de linişte adormită. Într-un târziu, dorinţa îi fu îndeplinită şi clopoţelul anunţa pauza. Zgomotul furnizat de sonerie o făcu să tresare, gândindu-se că va veni momentul în care îl va cunoaşte. Bruneta nu se mişcase. Sakura o implora în tăcere să facă un gest prin care să-i spună să se ridice, să-i facă cunoştinţă cu prietenii ei. Hinata parcă o auzi gândind şi se uită zâmbitoare la rozalie. Aceasta îşi luă la rândul ei un zambet larg pe buze. Se ridicară de pe scaune şi se îndreptau acum spre primul rând de la geam unde se strânsese un grup de vreo 6 persoane. Se uită după brunet. Era acolo. Parcă aşteptând-o. Sângele îi pulsa nebuneşte în vene, parcă tot mai tare cu fiecare pas pe care îl făcea. Îşi aduse aminte cuvintele brunetei care îi spuneau că avea să se integreze imediat în rândul prietenilor ei. Spera cu toată fiinţa sa să nu se înşele. Privirile celor din grup erau acum aţintite asupra lor, rozalia înroşindu-se puţin în obraji. Nu-i stătea de obicei în fire să fie atât de timidă, dar prezenţa brunetului pur şi simplu o sufoca. Vroia să plece. Nu-şi explica de ce dar vroia să plece undeva departe, departe de ochii brunetului, departe de simţămândul acela pe care îl stârnea doar uitandu-se la ea. Hinata parcă trăgea de ea acum. „Taci şi mergi. Parcă vroiai să-l cunoşti”. Încerca să se motiveze dar nu-i reuşea foarte tare. Se apropiau repede, respiraţia începând să i se taie uşor, uşor. Stătea cu privirea îndreptată spre podea, prefăcându-se că analiza ceva de pe ea. Hinata se opri brusc şi la fel făcu şi ea. Îi strânse mâna atât de tare Hinatei încât probabil ca o durea, dar nu zise nimic. Se concentră puţin, îşi ridică capul într-un zâmbet puţin fals zicând cât de liniştită putea un „Bună” emoţionat. Aceştia îi răspunseră vesel şi plin de viaţă tot printr-un „Bună” dar ceva mai relaxat. Starea asta de bine pe care o aveau, trezi adânc în rozalie parca un gram de încredere. Aşa că îşi luă inima în dinţi şi prima dată dete mâna cu o fată blondină cu părul prins într-o coadă sus, o şuviţă fiind lăsată liberă. Avea ochii albaştrii veseli iar tenul îi era puţin bronzat. Era îmbrăcată într-un tricou verde cu floricele tot verzi, dar mai închise la culoare, cu pantaloni scurţi gri, iar în picioare cu o pereche de opincuţe verzi. Află că o cheamă Ino aşa că trecu mai departe la un băiat cu părul blond ţepos cu ochii d-un albastru pătrunzător cu o faţă drăgălaşă. Era îmbrăcat într-un tricou verde cu un hanorac fară mâneci portocaliu, jeanşi verzi cu o pereche de teneşi portocalii în picioare. Află că îl cheamă Naruto aşa că trecu mai departe. Urmară încă două persoane pe care le uită imdediat cum făcu cunoştinţă cu ele. Probabil că nu-şi dete seama dar acum stătea faţă în faţă cu brunetul. Îşi ridică ochii şi acum se uita în ochii ăia mari negrii in care-şi vedea reflexia. Credea că o să leşine, că o să i se facă rău. Dar nu fu aşa. Văzând că nu zice nimic, băiatul spuse zâmbind că îl cheamă Sasuke şi că este încântat să o cunoască. Părea că nu asculta ce spunea. În mintea ei, vocea lui era ca un cântec angelic care îi umplea sufletul de fericire. Îi privea buzele cărămizii pe care se abţinea cu greu să nu le sărute. Îl analiza din cap până în picioare, remarcând corpul perferc al acestuia care era acoperit din păcate de un tricou negru şi cu nişte blugi albastrii cu puţin tut şi încălţat cu nişte teneşi simplii verzi. „Păcat că este îmbrăcat?”. Aceasta râse la propiul gând, trezindu-se din acea transă, spunându-i ca o cheamă Sakura. Cu greu, trecu mai departe la următoarele persoane. Nu o mai interesa. Dar ca să nu facă o impresie rea, făcu cunoştinţă şi cu acestea. Dar ce mai conta acum? Băiatul pe care îl iubea enorm aproape accidental o privise, îi zămbise sincer. Fără să-şi dea seama, în sufletul ei se năştea acum un sentiment real nu doar un vis. Nu avusese timp să-şi pună întrebare dacă şi el o place, dar nu vroia să se gândească la asta. Tot ce conta acum era că stăteau acolo, vorbind, glumind, zâmbindu-şi reciproc.

Clopoţelul anunţa că pauza se terminase şi că începea o alta oră plictisitoare de istorie. Deci încă o oră în care putea să-l examineze pe Sasuke. Devenise obsesiv privitul ăla. Nu se putea opri din a-l privi. Îl iubea. Nu-l cunoştea încă aproape deloc, dar în iubea. Simţea că dacă cineva i-ar fi cerut să aleagă între familie, prieteni, viaţă şi Sasuke, l-ar fi ales fară să se gândească prea mult pe brunet. Tânjea după privirea băiatului, dar acesta deocamdată nu-i făcea pe plac. Ora trecu pe nesimţite şi spre dezamăgirea fetei nu primise nici o privire de la brunet. Dar nu-şi pierdu încrederea. Căzuse de acord cu ea însăşi să nu-l streseze pe săracul băiat cu prea multă vorbărie, lăsându-l să vadă dacă o bagă în seamă. Pauza trecu dar niciun semn, niciun cuvânt, nicio privire. Orele trecură, dar fata nu observă nici o schimbare în comportamentul acestuia, de parcă ar fi uitat de fata cu parul roz de pe rândul al treilea. Stătea gândindu-se că poate a fost doar un vis, doar o iluzie şi că nu are nici o legătură cu realitatea. Ce o tulbura însă era faptul că acum nu mai simţea că era doar un vis, că sentimentele au fost extrase din acel coşmar, nu, acum simţea ceva real, ceva care nu i se întâmplă foarte des, dat fiind că era o personă ceva mai rece privind băieţii. Spera să treacă tepetându-şi că doar i se pare, că nu o caracterizează o dragoste la prima vedere. Poate doar simţea un fel de atracţie la corpul său care arăta bine, sau că visul o influenţa într-un fel. Sau că despărţirea de Mike a derutat-o puţin, sau că avea nevoie de o atingere, una relaxantă, una care să o facă să uite de toţi şi de toate. Şi lista cu explicaţii ar putea continua.
-Nu-ţi bagi caietele să mergem?
Sakura se trezi din visare şi privi în direcţia din care se auzise vocea. Naruto stătea chiar în faţa ei, excesiv de aproape. Aceasta se trase un pic înapoi, făcând ca distanţa să fie mai discretă. Nu-şi dăduse seama că se sunase sau că toţi din clasă plecareseră.
-Haide. Ceilalţi ne aşteaptă afară.
Naruto începu să-i bage caietele în gentuţă fiind neexplicabil de amabil. Aceasta nu fu împotriva ajutorului, ba chiar îi mulţumi că făcea asta, deoarece avea o stare nu tocmai vioaie. Se ridică de pe scaun şi porniră către curtea liceului. Ieşiră din clasă şi acum mergeau pe coridorul îngheţat de linişte. Ecoul paşilor lor era singurul sunet subit ce facea ca liniştea să nu fie înnebunitoare. Nu vorbeau. Naruto îi mai arunca câte o privire pe furiş, dar aceasta nu-i răspundea la ea. Tot ce spera acum era să ajungă cât mai repede afară unde atmosfera spera să fie ceva mai veselă, sustăgând-o de la gândurile abstracte pe care le avea. Vroia să uite de Sasuke măcar pentru câteva momente.
-Până la urmă, la ce te uitai în oră?
Sakura îşi întoarse privirea spre el puţin uimită. Nu prea se aştepta ca el să-i fi trimis bileţelul.
-La nimic important. Sunt puţin obosită şi ora de istorie mi-a cam pus capac.
Naruto spuse un fel de „Ahaa” dezamăgit îndreptându-şi privirea spre pământ.

Când ajunseră într-un sfârşit afară, liniştea sufletească nu o cuprinse aşa cum se aştepta. Brunetul stătea chiar acolo, în lumina soarelui. Razele aurii ale mândrului soare aterizau pe pielea albicioasă a băiatului, făcând-o parcă să sclipească. „Este un înger...”. Dădu din cap încercând să alunge acea propoziţie din minte. Nu mai vroia să-l privească ca pe cineva special. Nu era. Nu exista în viaţa ei decât ca o umbră. Sângele îi fierbea în vene. Dorinţa cu greu stăpânită de a-l atinge devenea insuportabilă. Începuse să respire greu iar inima bătea atât de tare încât începu să creadă că forma acesteia se vedea prin haine. Se ura. De ce nu putea să facă faţă situaţiei. „Am trecut peste tentaţii mai grave. Pot să trec şi peste asta!”. Se uită la Hinata, dar aceasta vorbea cu un băiat roşcat. Mări pasul sperând să ajungă mai repede lângă brunetă. Ajunse într-un târziu, Hinata îi oferi un zambet larg, liniştitor. O luă de mână pe rozalie şi spuse un „Să mergem” vesel. Buna dispoziţie a brunetei o făcu şi pe Sakura să se simtă mai în largul ei. Brusc se opri şi îşi dete o palmă peste frunte, aducându-şi aminte cu voce tare că trebuia să se ducă după ore la directoare. Hinata o întrebă grijulie dacă vrea să o aştepte, dar aceasta dădu din cap dezaprobator spunând că s-ar putea să dureze ceva. Îşi luă rămas-bun de la gaşcă uitându-se pentru ultima oară spre brunet. Ar fi vrut ca acesta să-i fi spus măcar un amărât de „Pa” forţat sau să-i arunce o privire ca la al şaisprezecelea fel de mâncare dar nici măcar atât nu făcu. Toţi o priveau acum îndepărtându-se în pas alert spre intrarea în şcoală.
-Ştiţi la ce mă gândeam?spuse Hinata întorcându-se brusc cu fa-a spre ceilalţi. Mă gândeam să o luăm diseară la club.
Toţi zâmbeau aprobator, numai Sasuke stătea cu ochii închişi, calm. Îşi ridică ploapele şi spuse cu o fermitate deosebită în glas, dar totuşi calm, un simplu „Nu”. Toate privirile erau acum aţintite asupra lui.”Ce-o fi în mintea ta, Sasuke?” se întreba Hinata uitându-se dur la el.
-Ei bine. Dacă până acum te ascultam, de data asta sunt nevoită să mă împotrivesc. Nu înţeleg ce este greşit în toată treaba asta. Chidacă nu te interesează, este de treabă. Mie una mi-a câştigat încrederea.
Sasuke o privea indiferent şi îi făcu un semn cu mâna însemnând „Faci ce vrei”. Hinata zâmbi ducându-se spre el şi îl îmbrăţişă ca pe un frate la care ţinea enorm, şoptindu-i „Nu o să se afle nimic. Promit.”.

Sakura povesteÅŸte.
Mergeam pe coridorul gri luminat doar de câteva ferestre ce refractau o lumină gri din cauza norilor. Era pustiu, la fel ca inima mea. Nu vroiam să mai simt acea atracţie nebunească. Îmi doream să dispară pur şi simplu din gândul şi sufletul meu şi să nu se mai întoarcă niciodată. Îmi spuneam ca proasta că nu am niciun motiv să simt asta pentru el, dat fiind că nu-l cunosc decât de o zi. Şi cu gândul îmi dădeam dreptate, dar inima îmi spunea altceva. Încercam să nu o ascult, să nu-i dau atenţie. Dar nu puteam. O forţă misterioasă mă făcea să tremur, să mă clatin pe picioare. Dragostea? Nu. Obsesia? Cu siguranţă. Eram obsedată de acest băiat pe care îl cunoscusem doar de o zi şi care îmi făcea inima să bată excesiv de tare. Eram obsedată de chipul lui, de ochii lui, de zâmbetul lui, de vocea lui, chiar şi de mirosul lui. Felul în care mă trata, mă făcea să vreau mai mult să-l cunosc, să-i ascult gândurile. „Doamne, măcar un semn de la tine aş vrea, să mă conving că nu mă urăşte!”. M-am oprit. Aşteptam nimicul. Telefonul îmi vibrează. Îl iau repede şi vad ca am un mesaj. Era de la Hinata „Grăbeşte-te. În seara asta mergem la club :x”. Oare ăsta era semnul pe care îl aşteptam? Speram din tot sufletul să fie...