04-06-2011, 06:31 PM
Buna, fetelor! Stiu ca v-am facut sa asteptati destul de mult, dar sper ca nu ati uitat de noi. Muza mea cred ca s-a suparat pe mine si ma viziteaza foarte rar. T_T
Stiu ca urmatorul capitol nu va fi asa cum va imaginati, dar sper sa ne iertati sadicismul. Multe imbratisari si sper sa va mai vad pe aici. >:D<
_____________________
Ch. 9
Intreaga zi se gandise la discutia avuta cu Daichi si la faptul ca urmau sa se vada mai tarziu. Ce aveau sa faca nu stia, dar pentru asta exista improvizatia. Pentru orice eventualitate se gandise sa ia cu el cateva carti, nu vroia sa intre la banuieli dupa ce ii fusese atat de usor sa se integreze acolo. Inca il uimea usurinta cu care calugarii l-au acceptat si de faptul ca ii pusesera foarte putine intrebari si nici una destul de importanta pentru a-si da seama de ceva. Totusi, trebuia sa fie atent, ceea ce nu fusese cu cateva ore in urma cand il sarutase pe Daichi in gradina.
Ofta si lasa cateva carti pe masa din biroul staretului. Era singur si asta chiar il bucura, nu avea chef de discutii, probabil nici nu ar fi fost atent, gandul zburandu-i in alta parte. Iesi din birou si se indrepta spre biblioteca fredonand un cantec vesel fara sa isi dea seama. Alesese rapid trei carti si se indrepta mai intai spre camera lui. Era ora opt si un sfert, dar decise sa nu para atat de disperat.
Lasa cartile pe masa si se aseza pe pat inspirand si expirand de cateva ori. Daca intreaba cineva, merge sa ii explice cateva lucruri lui Daichi care il rugase sa faca asta. Oricine il va crede, deci nimic mai simplu. Mai trebuia sa iasa din camera, dar nu inainte de a se calma. Se intinse pe pat incercand zadarnic sa isi gaseasca locul, stand cand in sezut, cand pe spate, cand pe-o parte, pe burta, in pozitie de fetus si orice alta pozitie i-a trecut prin minte. Ofta din nou si isi privi ceasul, trecusera doar trei minute. Incepu sa se gandeasca la telefonul lui care ii lipsea teribil. Ar fi vrut sa discute cu cineva, cu un prieten despre asta si asa ajunsese sa se intrebe daca prietenii lui, oamenii lui credeau ca el este vinovat. Stramba din nas si alunga acel gand.
Privi din nou ceasul constatand ca de data asta trecusera doar doua minute. Din nou se intinse pe pat si incerca sa isi mentina pozitia pentru mai mult timp, dar din nou fara succes. Cu cat astepta mai mult cu atat se agita mai mult, asa ca, hotarat, se ridica de pe pat si merse tinta pana in fata usii lui Daichi. Ridica mana sa bata la usa si se opri cu doar cativa centimetri inainte sa o atinga. Uitase cartile. Cu pasi la fel de hotarati si repezi se intoarse in camera de unde lua cele trei carti si se intoarse in fata usii lui Daichi. De data asta reusi sa bata la usa, dar nu inainte de a se asigura ca nu mai uitase nimic. Vocea lui Daichi se auzi de partea cealalta a usii spunandu-i sa intre, iar el deschise usa si intra repede.
- Buna! il saluta pe Daichi dupa ce inchise usa.
- Salut.
- Ce faci? intreaba oarecum incurcat. Nu prea stia ce sa ii spuna, oricum era deja putin emotionat de aceasta intalnire.
- Stau, tu ce faci? intreaba ironic, dupa ce ofta si il privi ciudat.
Tsukasa lasa cartile pe masa si se aseza pe pat, langa Daichi fara sa fie invitat, curand buzele lui lipindu-se de ale lui, incepand un sarut apasat. Nu stia de ce facuse asta, dar in acel moment vroia sa ii simta buzele, sa il sarute pana cand nu mai avea aer. Limba lui patrunse cu usurinta in gura lui Daichi si incepu un joc innebunitor. Se departa de el mai repede decat ar fi vrut si ii atinse usor chipul cu degetele.
- Momentan te privesc pe tine, ii raspunse parand pierdut in ochii lui, dar Daichi ramasese deloc impresionat de actiunea lui Tsukasa, nu facuse nimic, niciun gest si nu ii spuse nimic. Nu ii placea asta.
- Intotdeauna esti asa de rece sau sunt eu mai special? banuia ca intotdeauna e asa, totusi.
Daichi clipi de cateva ori parand adorabil de dezorientat si intr-un final ii zambi, spre bucuria lui Tsukasa. Era si asta ceva.
- Ba chiar sunt cald cu tine, ii raspunse pe un ton sincer. Tsukasa ridica o spranceana in timp ce mana lui cobora pe gatul lui, mangaind usor.
- Atunci cred ca e ceva in neregula cu mine, pentru ca nu vad si nu simt nimic cald.
Nu avea dreptul sa ii ceara socoteala sau sa faca remarci de genul asta, dar nu ii placea atitudinea lui sau mai bine spus, vroia ca Daichi sa isi deschida sufletul in fata lui, sa spuna ce are de spus fara nici cea mai mica retinere.
- Ce inseamna pentru tine ceva cald?
- Afectiune? Sau macar o urma de afectiune.
- Aa... bine. Pentru mine ceva cald inseamna focul, linistea si... caldura?
Din nou tonul lui Daichi era ironic si il facu pe Tsukasa sa ofteze. Era o persoana dificila, realiza asta, dar nu conta, hotararea lui era inca valabila si va face orice sa ii schimbe atitudinea. Asta chiar parea ceva greu de facut, dar era dispusa sa incerce macar.
- Mda, dragut raspuns, ii replica fiind ironic la randul lui. Se departa putin de Daichi, dar ii prinse mana intr-a sa. Il placea mult.
- Deci ce lectii ziceai tu ca ma inveti in seara asta? il intreba ironic apropiindu-se foarte mult de el.
- Ce vrei sa inveti?
- Ce se poate invata? il intreba indiferent, privindu-l incurcat si se departa de el, de pe chipul lui disparand orice sentiment care parea sa apara, inca o dovada pentru Tsukasa ca Daichi era dificil. Va avea mult de lucru daca chiar vroia sa il schimbe catusi de putin.
- Incep sa cred ca iti place sa ma torturezi cu atitudinea ta, ii marturisi continuand sa il priveasca.
- De ce? Cum vrei sa ma comport? il intreba privindu-l atent.
- Nu stiu. Cum vrei sa te comporti?
- Nu stiu... nu socializez foarte bine..., ar fi putu spune 'deloc', dar totusi, nu o facu.
- Atunci as putea sa incerc sa te invat cum sa socializezi?
- Crezi ca vei fi un profesor bun?
Intrebarea lui i se paru incredibil de dulce lui Tsukasa care ii zambi si se apropie de el pentru a-l saruta scurt.
- Cred ca pot sa incerc.
- Atunci incearca.
Se apropie din nou de el, de data asta sarutandu-l mai lung. Buzele lui erau dulci si ademenitoare, ii placea sa le simta, dar punea pariu ca era mult mai bine daca Daichi ar fi participat oricat de putin. Ii privi ochii si ii zambi.
- Spune-mi ce iti doresti cel mai mult acum.
- Sa imi spui de ce te afli aici. De ce ma placi pe mine si nu pe oricine altcineva din biserica asta, ii spuse prinvindu-i ochii intr-un mod serios, ii atinse chipul si zambii, ceea ce il facu pe Tsuksa sa ii intoarca zambetul. Era si asta un inceput.
- Ma aflu aici pentru ca te iubesc si nu as putea spune de ce. Pur si simplu imi placi si vreau sa petrec cat mai mult timp cu tine, sa te cunosc, sa te sarut. Dragostea nu se poate explica, stii? ii raspunse continuand sa ii zambeasca si sa il priveasca dragastos.
- E o diferenta mare in a placea, a iubi si dragoste, spuse, ochii lui sclipind intr-un mod ciudat si buzele arcuindu-i-se intr-un zambet rautacios, obraznic si pervers. Tsukasa incepu sa rada amuzat de remarca lui.
- Serios? Si care e diferenta?
- A place pe cineva e un sentiment comun pe care il poti impartasii multor oameni, a iubi pe cineva e un sentiment unic, a fi indragostit si a crede in dragoste e altceva, e un sentiment destul de puternic, nu crezi? intreba strambandu-se.
Chicoti, de data asta Daichi parandu-i-se mult mai adorabil decat inainte. Nu stia daca sa ii accepte explicatia sau nu, dar fie, macar de data asta putea sa nu il contrazica sau sa porneasca o discutie interminabila pe tema asta.
- Da, este un sentiment foarte puternic care ma tine aici si ma face sa ma gandesc tot timpul la tine si sa te privesc asa cum o fac, din nou Tsukasa nu se ferea sa spuna ce simte si ce crede.
- Si cum ma privesti?
Se daparta putin de Daichi si il privi cu dragoste, cu afectiune, cu admiratie. De fapt, el nu stia cum il privea pe Daichi, putea doar sa banuiasca, dar stia ca in ochii lui i se citesc sentimentele, vroia sa i se citeasca. Isi deschidea inima in fata lui Daichi fara sa se gandeasca la consecinte.
- Asa, ii raspunse apoi simplu.
Obrajii lui Daichi aveau acum o tenta stacojie si ii zambise putin incurcat lui Tsukasa, ramanand totusi acolo unde era nestiind exact ce sa ii zica.
- Pot sa raman aici in noaptea asta? Promit sa nu fac nimic, ii spuse zambindu-i. Desi vroia, nu putea sa faca foarte multe, nu vroia sa para un disperat si nu vroia sa il sperie pe Daichi.
- Ramai, ramai, ii spuse si incepu sa rada amuzat, trantindu-se pe pat.
Tsukasa il lua in brate si il saruta lung si apasat, bucurandu-se de raspunsul lui Daichi care acum participa mai vioi la sarut. Ii atinse piciorul urcand la fese si ii atinse o parte din pielea de pe abdomen pe sub materialul hainei, dar nu trecu mai departe. Continua sa il tina in brate pe Daichi, zambetul fiindu-i prezent pe buze si bucurandu-se ca nu il respinge. Asta era un inceput foarte bun.
Stiu ca urmatorul capitol nu va fi asa cum va imaginati, dar sper sa ne iertati sadicismul. Multe imbratisari si sper sa va mai vad pe aici. >:D<
_____________________
Ch. 9
Intreaga zi se gandise la discutia avuta cu Daichi si la faptul ca urmau sa se vada mai tarziu. Ce aveau sa faca nu stia, dar pentru asta exista improvizatia. Pentru orice eventualitate se gandise sa ia cu el cateva carti, nu vroia sa intre la banuieli dupa ce ii fusese atat de usor sa se integreze acolo. Inca il uimea usurinta cu care calugarii l-au acceptat si de faptul ca ii pusesera foarte putine intrebari si nici una destul de importanta pentru a-si da seama de ceva. Totusi, trebuia sa fie atent, ceea ce nu fusese cu cateva ore in urma cand il sarutase pe Daichi in gradina.
Ofta si lasa cateva carti pe masa din biroul staretului. Era singur si asta chiar il bucura, nu avea chef de discutii, probabil nici nu ar fi fost atent, gandul zburandu-i in alta parte. Iesi din birou si se indrepta spre biblioteca fredonand un cantec vesel fara sa isi dea seama. Alesese rapid trei carti si se indrepta mai intai spre camera lui. Era ora opt si un sfert, dar decise sa nu para atat de disperat.
Lasa cartile pe masa si se aseza pe pat inspirand si expirand de cateva ori. Daca intreaba cineva, merge sa ii explice cateva lucruri lui Daichi care il rugase sa faca asta. Oricine il va crede, deci nimic mai simplu. Mai trebuia sa iasa din camera, dar nu inainte de a se calma. Se intinse pe pat incercand zadarnic sa isi gaseasca locul, stand cand in sezut, cand pe spate, cand pe-o parte, pe burta, in pozitie de fetus si orice alta pozitie i-a trecut prin minte. Ofta din nou si isi privi ceasul, trecusera doar trei minute. Incepu sa se gandeasca la telefonul lui care ii lipsea teribil. Ar fi vrut sa discute cu cineva, cu un prieten despre asta si asa ajunsese sa se intrebe daca prietenii lui, oamenii lui credeau ca el este vinovat. Stramba din nas si alunga acel gand.
Privi din nou ceasul constatand ca de data asta trecusera doar doua minute. Din nou se intinse pe pat si incerca sa isi mentina pozitia pentru mai mult timp, dar din nou fara succes. Cu cat astepta mai mult cu atat se agita mai mult, asa ca, hotarat, se ridica de pe pat si merse tinta pana in fata usii lui Daichi. Ridica mana sa bata la usa si se opri cu doar cativa centimetri inainte sa o atinga. Uitase cartile. Cu pasi la fel de hotarati si repezi se intoarse in camera de unde lua cele trei carti si se intoarse in fata usii lui Daichi. De data asta reusi sa bata la usa, dar nu inainte de a se asigura ca nu mai uitase nimic. Vocea lui Daichi se auzi de partea cealalta a usii spunandu-i sa intre, iar el deschise usa si intra repede.
- Buna! il saluta pe Daichi dupa ce inchise usa.
- Salut.
- Ce faci? intreaba oarecum incurcat. Nu prea stia ce sa ii spuna, oricum era deja putin emotionat de aceasta intalnire.
- Stau, tu ce faci? intreaba ironic, dupa ce ofta si il privi ciudat.
Tsukasa lasa cartile pe masa si se aseza pe pat, langa Daichi fara sa fie invitat, curand buzele lui lipindu-se de ale lui, incepand un sarut apasat. Nu stia de ce facuse asta, dar in acel moment vroia sa ii simta buzele, sa il sarute pana cand nu mai avea aer. Limba lui patrunse cu usurinta in gura lui Daichi si incepu un joc innebunitor. Se departa de el mai repede decat ar fi vrut si ii atinse usor chipul cu degetele.
- Momentan te privesc pe tine, ii raspunse parand pierdut in ochii lui, dar Daichi ramasese deloc impresionat de actiunea lui Tsukasa, nu facuse nimic, niciun gest si nu ii spuse nimic. Nu ii placea asta.
- Intotdeauna esti asa de rece sau sunt eu mai special? banuia ca intotdeauna e asa, totusi.
Daichi clipi de cateva ori parand adorabil de dezorientat si intr-un final ii zambi, spre bucuria lui Tsukasa. Era si asta ceva.
- Ba chiar sunt cald cu tine, ii raspunse pe un ton sincer. Tsukasa ridica o spranceana in timp ce mana lui cobora pe gatul lui, mangaind usor.
- Atunci cred ca e ceva in neregula cu mine, pentru ca nu vad si nu simt nimic cald.
Nu avea dreptul sa ii ceara socoteala sau sa faca remarci de genul asta, dar nu ii placea atitudinea lui sau mai bine spus, vroia ca Daichi sa isi deschida sufletul in fata lui, sa spuna ce are de spus fara nici cea mai mica retinere.
- Ce inseamna pentru tine ceva cald?
- Afectiune? Sau macar o urma de afectiune.
- Aa... bine. Pentru mine ceva cald inseamna focul, linistea si... caldura?
Din nou tonul lui Daichi era ironic si il facu pe Tsukasa sa ofteze. Era o persoana dificila, realiza asta, dar nu conta, hotararea lui era inca valabila si va face orice sa ii schimbe atitudinea. Asta chiar parea ceva greu de facut, dar era dispusa sa incerce macar.
- Mda, dragut raspuns, ii replica fiind ironic la randul lui. Se departa putin de Daichi, dar ii prinse mana intr-a sa. Il placea mult.
- Deci ce lectii ziceai tu ca ma inveti in seara asta? il intreba ironic apropiindu-se foarte mult de el.
- Ce vrei sa inveti?
- Ce se poate invata? il intreba indiferent, privindu-l incurcat si se departa de el, de pe chipul lui disparand orice sentiment care parea sa apara, inca o dovada pentru Tsukasa ca Daichi era dificil. Va avea mult de lucru daca chiar vroia sa il schimbe catusi de putin.
- Incep sa cred ca iti place sa ma torturezi cu atitudinea ta, ii marturisi continuand sa il priveasca.
- De ce? Cum vrei sa ma comport? il intreba privindu-l atent.
- Nu stiu. Cum vrei sa te comporti?
- Nu stiu... nu socializez foarte bine..., ar fi putu spune 'deloc', dar totusi, nu o facu.
- Atunci as putea sa incerc sa te invat cum sa socializezi?
- Crezi ca vei fi un profesor bun?
Intrebarea lui i se paru incredibil de dulce lui Tsukasa care ii zambi si se apropie de el pentru a-l saruta scurt.
- Cred ca pot sa incerc.
- Atunci incearca.
Se apropie din nou de el, de data asta sarutandu-l mai lung. Buzele lui erau dulci si ademenitoare, ii placea sa le simta, dar punea pariu ca era mult mai bine daca Daichi ar fi participat oricat de putin. Ii privi ochii si ii zambi.
- Spune-mi ce iti doresti cel mai mult acum.
- Sa imi spui de ce te afli aici. De ce ma placi pe mine si nu pe oricine altcineva din biserica asta, ii spuse prinvindu-i ochii intr-un mod serios, ii atinse chipul si zambii, ceea ce il facu pe Tsuksa sa ii intoarca zambetul. Era si asta un inceput.
- Ma aflu aici pentru ca te iubesc si nu as putea spune de ce. Pur si simplu imi placi si vreau sa petrec cat mai mult timp cu tine, sa te cunosc, sa te sarut. Dragostea nu se poate explica, stii? ii raspunse continuand sa ii zambeasca si sa il priveasca dragastos.
- E o diferenta mare in a placea, a iubi si dragoste, spuse, ochii lui sclipind intr-un mod ciudat si buzele arcuindu-i-se intr-un zambet rautacios, obraznic si pervers. Tsukasa incepu sa rada amuzat de remarca lui.
- Serios? Si care e diferenta?
- A place pe cineva e un sentiment comun pe care il poti impartasii multor oameni, a iubi pe cineva e un sentiment unic, a fi indragostit si a crede in dragoste e altceva, e un sentiment destul de puternic, nu crezi? intreba strambandu-se.
Chicoti, de data asta Daichi parandu-i-se mult mai adorabil decat inainte. Nu stia daca sa ii accepte explicatia sau nu, dar fie, macar de data asta putea sa nu il contrazica sau sa porneasca o discutie interminabila pe tema asta.
- Da, este un sentiment foarte puternic care ma tine aici si ma face sa ma gandesc tot timpul la tine si sa te privesc asa cum o fac, din nou Tsukasa nu se ferea sa spuna ce simte si ce crede.
- Si cum ma privesti?
Se daparta putin de Daichi si il privi cu dragoste, cu afectiune, cu admiratie. De fapt, el nu stia cum il privea pe Daichi, putea doar sa banuiasca, dar stia ca in ochii lui i se citesc sentimentele, vroia sa i se citeasca. Isi deschidea inima in fata lui Daichi fara sa se gandeasca la consecinte.
- Asa, ii raspunse apoi simplu.
Obrajii lui Daichi aveau acum o tenta stacojie si ii zambise putin incurcat lui Tsukasa, ramanand totusi acolo unde era nestiind exact ce sa ii zica.
- Pot sa raman aici in noaptea asta? Promit sa nu fac nimic, ii spuse zambindu-i. Desi vroia, nu putea sa faca foarte multe, nu vroia sa para un disperat si nu vroia sa il sperie pe Daichi.
- Ramai, ramai, ii spuse si incepu sa rada amuzat, trantindu-se pe pat.
Tsukasa il lua in brate si il saruta lung si apasat, bucurandu-se de raspunsul lui Daichi care acum participa mai vioi la sarut. Ii atinse piciorul urcand la fese si ii atinse o parte din pielea de pe abdomen pe sub materialul hainei, dar nu trecu mai departe. Continua sa il tina in brate pe Daichi, zambetul fiindu-i prezent pe buze si bucurandu-se ca nu il respinge. Asta era un inceput foarte bun.
![[Imagine: LCGbvGa.png]](http://i.imgur.com/LCGbvGa.png)