Trairi demonice

[Allison]

Here goes chapter two =^w^= ! Mulțumesc tuturor pentru critici, le-am luat în considerare. Ah, și... • Rusk`Key • ...Oxana nu e chiar așa de bine conturată pentru că: 1. ficul e din punctul ei de vedere, relatarea evenimentelor este realizată de ea, iar ea nu prea stă să se analizeze psihologic de una singură... dar stai liniștită, de-a lungul ficului i se va tot contura mai bine personalitatea. 2. nu am vrut să stric distracția din primul fic... firea ei trebuie descoperită în timp, cu fiecare capitol nou.

P.S.: No offense taken.


Chapter Two

-Nu incerca sa ma minti, demonule. Nu e mort.
Mi-am intensificat stransoarea asupra bratului sau, facandu-l sa scrasneasca din dinti de durere, dar ramase tacut, spre dezamagirea mea.
-Cum de esti atat de sigura? se stradui el sa intrebe, in ciuda suferintei.
-As fi simtit viata scurgandu-i-se din trup.
Deoarece faceam parte din aceeasi echipa, intre mine si Chris exista o legatura destul de puternica, legata in mod artificial in momentul in care am fost numiti asasini si am fost repartizati impreuna. Desi nu era naturala, relatia noastra se comporta de parca ar fi astfel, permitandu-ne sa ne cunoastem unul altuia starile de spirit 24/7 si rareori, chiar sa comunicam telepatic. Ne puteam localiza cu usurinta, iar faptul ca eu eram demon intensifica totul, facand din acea legatura ceva aproape imposibil de rupt. Exista insa si dezavantaje. Numai organizatia noastra era capabila de a crea aceste legaturi, era o tehnologie proprie, creata de noi… pentru noi. Odata divulgat faptul ca exista o legatura intre mine si Chris, oricine isi putea da seama exact pentru cine lucram si care era scopul nostru.
-Ah, deci esti de-a lor. Ma gandeam eu ca e prea ciudat ca mercenarii sa lucreze in echipa.
-Pari sa ai destula experienta, am spus, apropiindu-mi si mai mult coltii de gatul lui.
-Intr-adevar…
-De ce esti asa de cautat?
-Am un mileniu si ceva de viata, scumpo.
M-am incruntat, incurcata. Nu mintea, puteam sa simt asta datorita puterilor mele. I-am dat incet drumul, indepartandu-ma de el.
-Nu pe tine trebuie sa te ucid, am spus, mai mult pentru mine, decat pentru el, adancindu-ma in ganduri.
Zambi, de data aceasta si cu ochii, frecandu-si bratul.
-Vino, iti voi arata unde este prietenul tau, spuse, pornind de-a lungul coridorului.
L-am urmat, atenta la fiecare miscare pe care o facea. Dupa o analiza mai atenta, am observant stralucirea pielii lui, precum mici licurici, abia vizibili, ce pluteau in jurul intregii lui siluete. Era Antic, fara doar si poate, iar eu fusesem cat pe-aci sa-l ucid. Ar fi fost greseala vietii mele… Iar eu nu fac greseli.
Anticii erau cei mai varstnici demoni cunoscuti vreodata, iar datorita varstei lor inaintate reprezentau si cele mai puternice creaturi, lucru ce ii aseza in varful piramidei sociale. Ei conduceau lumea din umbra, iar uciderea unuia dintre ei, indiferent daca era vorba despre un renegat sau un membru important al Ligii, era interzisa. In ciuda puterii colosale, aceste fiinte nu erau, cum s-ar crede, invincibile, insa erau fara doar si poate greu de ucis, chiar si pentru mine. Mi-as fi putut pierde viata in lupta, iar daca as fi avut norocul sa il dobor, as fi fost oricum haituita de Liga si acolitii lor tot restul vietii... ce nu avea sanse sa fie indelungata.
Anticul ma conduse de-a lungul unor coridoare intortocheate, urcand trei etaje intregi si strabatand doua aripi ale conacului inainte sa se opreasca intr-un final in fata unei usi albe, cu decoratiuni aurite pe margini si in jurul manerului, care era si el poleit cu aur. Acesta deschise usa si patrunse precaut inauntru, avand grija sa imi lase loc sa trec dupa el. Am patruns in incapere, privind repede in jur in cautarea partenerului meu... pe care l-am gasit imediat zacand inconstient pe podea. Nu m-am grabit sa ii sar in ajutor, ci i-am analizat prêt de cateva secunde chipul, trecand in revista lovitura de la cap din care ii siroia in continuare sange, precum si hainele pe jumatate rupte, semn ca se zbatuse destul de mult inainte sa fie adus in starea actuala. Intr-o tacere absoluta, mi-am intors privirea spre Antic si am ridicat o spranceana, cerand astfel explicatii.
-Care ti-a fost misiunea? intreba el in schimb, indreptandu-se cu un pas sprinten spre mini-bar, fara sa ii pese ca avea spatele la mine desi cu doar cateva minute in urma avusese jugulara la mila coltilor mei.
-Sa ucid un demon ce terorizeaza de doua luni de zile cartierul, am raspuns eu cu mai mult respect in voce acum ca stiam ca nu ma aflam intr-o pozitie de superioritate. Am informatii ca si-ar avea adapostul aici si ca are de gand sa le aduca la cunostinta oamenilor despre existenta celorlalte rase prin actele lui.
-Prostii, mormai el in barba inainte sa duca paharul cu whisky la buze si sa ii dea pe gat continutul dintr-o singura inghititura.
-Unde e demonul? Nu am tot timpul la dispozitie, l-am zorit eu, incercand sa raman politicoasa totusi.
-Nu exista nici un demon, draguta, spuse el, aruncandu-mi o privire amuzata. Chiar nu iti dai seama? Ai fost trimisa aici sa ma gasesti.
-De ce?
-Oh, asta as vrea si eu sa stiu.
Statu cateva minute pe ganduri, privind in gol tavanul, apoi isi indrepta din nou atentia spre mine. Isi adanci privirea patrunzatoare de demon in a mea, iar pret de cateva secunde am ramas amandoi tacuti. Putini stiau care sunt abilitatile Anticilor, iar eu nu ma numaram printre ei, astfel ca mi-am incordat intreg corpul, asteptand sa vad ce avea de gand. Poate imi citea gandurile, dar asta era ceva inofensiv in momentul de fata. Eu nu imi gandeam miscarile inainte sa le realizez. Eram mai bine antrenata de-atat.
-Pleaca, spuse Anticul intr-un final pe o voce ragusita, dar autoritara.
Putin a lipsit sa nu ma cutremur sub puterea tonului sau. Vocea ii parea brusc mai puternica, amplificata fiind de ecoul camerei.
-Ia-ti acolitul si pleaca. Spune-le sefilor tai ca ai primit informatii gresite. Nu pomeni nimic de mine si vino peste trei zile din nou aici, la miezul noptii.
Nu am spus nimic, ci am ramas inlemnita in loc, contemplandu-l cu o privire usor admirativa. Era primul Antic pe care il intalneam si era exact asa cum mi-l imaginam. Simpla lui prezenta impunea ascultare, daca nu cumva era vorba de propriile farmece la mijloc. Eram o persoana orgolioasa si aroganta, eu nu respectam nici un fel de reguli si nu mergeam dupa firul nici unui plan, fie el oricat de bine pus la punct. Eram o singuratica si faceam cum ma taia capul, actionand din instinct, ghidata de primul impuls, iar acest lucru nu mi se reprosase pana acum pentru ca de fiecare data reusisem sa imi ating scopul fara sa creez complicatii.
Insa acum mi se parea vital sa urmez vorbele acestui barbat, fara sa inteleg macar de ce.
El zambi, intorcandu-se din nou cu spatele la mine, si spuse:
-Ceva imi spune ca destinul a facut sa ne intalnim, micuta demon.