O sclipire in intuneric

[Rose ^^]

Va multumesc tuturor de comentarii/ critica. Kayla, imi cer scuze pentru chestia asta. Sotia mea scumpa, mersi de com si sper ca acum e mai bine:* Aveti noroc ca *Black~~Heart* a tras de mine, ca de nu..nu veneam prea curand cu nextu. Lectura placuta.

Cap XII
O singura inima= multa durere...

SAKURA:

Va fi ce? Ce a zis? Ca el imi va fi sot? Nu vreau asta, nu vreau sa ma marit. Abia am saisprezece ani, e prea devreme si de ce tocmai cu el. Nu am nimic personal, dar nu e genu meu, nu arata nici bine si eu..mie..cred, off, dar poate e dragut pe interior, poate chiar e special. Dar ce vorbesc aici, tocmai mi-a dat cineva in cap.
Am crezut ca eu imi voi alege sotul si din dragoste, nu din afaceri si protejare. De ce trebuie sa fie asa dura viata?
Cei din clasa de jos spun ca a fi printesa e usor, dar nu au nici cea mai mica idee de cate sacrificii trebuie facute pentru altii. Trebuie sa-ti sacrifici inima si viata pentru ce? Pentru oameni care nu iti sunt recunoscatori, cand te vad toate bune si frumoase, numai lapte si miere, dar pe la spate te barfesc de zici ca vine acum potopu si nu mai au timp.
Doamne unde se duce lumea asta?
- Draga mea, timp de doi ani va veti cunoaste mai bine, dupa ce implinesti varsta de optsprezece ani va ve-ti logodi, iar la un an dupa logodna v-a veni si casatoria.
- Hinata, valabil si pentru tine. Sotul tau v-a fi Naruto.

Pot sa-mi sap groapa, ma vor rade toti, dar nu asta e important, ce conteaza e faptul ca nu il iubesc si nu il voi iubi niciodata. Bine de Hinata, macar unchiu Yamato a ales bine, la ales pe blond care arata chiar bine si se pare ca cei doi se inteleg, dar eu..eu am cazut in pacat. Eu am aceasta cruce grea si rece, aceasta povara ce trebuie dusa pana la capat. Nu mai e cale de scapre, asta mi-a fost ales: sa sufar in tacere. Sa mi se franga aripile mereu exact ca fluturii, daca le atingi fragilele aripi nu mai pot zbura oricat ar incerca. Asa si eu, incerc dar nu pot sa ma ridic de la sol, sa ating infinitul fericirii.
Insa infinitul fericirii nu exista sau daca exista nu poate fi atins, nimeni nu poate fi complet fericit. Caci mereu vei avea o cazatura si fiecare v-a fi mai dura si durerea cu atat mai mare. Chiar daca spunem ca nu suntem afectati, in interiorul nostru stim prea bine ca e multa durere, ca sunt foarte multi ghetari acumulati.
Oare voi ajunge mai rece ca un ghetar, nu voi mai primi iubirea? Stiu prea bine ca sufletul meu acum e rece si negru, fara nici o raza de lumina. Poate ea a existat, dar a fost stinsa, nu cred ca mai poate cineva sa lumineze acel loc sinistru.

Incerc sa scot macar un mic zambet sa nu para ca nu sunt crescuta cum nu trebuie. Cum as putea zambi cand sotul meu va fi acest print, acest “fat-frumos”? Insa de ce, de ce e si Sasuke aici? Acel brunet ce m-a fermecat numai cu privirea si inca ma priveste cu ochii lui care te absorb si te ratacesti in ei.
Simteam cum o mica flacara incepe sa se aprinda in interiorul meu, iar cel ce ma facea sa simt aceasta imensa caldura era el, brunetul. Inima mea incepea sa bata cu putere, doar pentru o simpla privire, una singura ce m-a facut sa-i cad la picioare.
Tocmai si-a prins prada, m-a capturat, mi-a luat inima si a incuiat-o intr-un cufar ce la dat pe mare sa pluteasca la nesfarsit, pana cand...
El ma controleaza acum, el are cheia salvarii mele, poate sa faca ce vrea: sa ma lase sa mor si sa sufar in tacere, sa ma consum pana in ultima clipa, pana cand ultima bataie a inimi se v-a face auzita in intreaga lume sau poate sa ma salveze si sa fim impreuna pe vecie.
A stiut cum sa-mi patrunda in suflet si si-a lasat o mare amprenta acolo, ce nu o pot face sa dispara, nici cu moartea caci mereu inima mea, tinuta captiva in lanturile lui, va continua sa bata pentru el, pentru o privire si doua cuvinte banale adresate, dar mie si nu altcuiva.

M-am asezat la masa, iar langa mine a venit viitorul sot, cel ce mi-a distrus viata, ce mi-a marcat copilaria in sens negativ. Simteam ca innebunesc, mai ales ca Sasuke era fix in fata mea, acum nu aveam scapare, fie ca doream sau nu tot il priveam chiar si pentru cateva secunde.
Saracul Lee, el incearca sa vorbeasca cu mine, dar eu ii raspund doar cu un simplu si banal “Da” sau “Nu”. Cum ar trebui sa fiu cand castelul meu s-a “prabusit” peste mine? iar zidurile reci nu ma lasa sa ies la suprafata si sa vad soarele din nou, acel disc ce straluceste pe cer in fiecare zi, numai ca in sufletul meu nu mai straluceste. Candva totul era roz, dar cu moartea mamei el a inceput sa nu mai lumineze asa tare, iar acum deloc pana a lasat o pana definitiva de curent in interiorul meu.
Cerul care il credeam frumos si de neatins, fara o distanta exacta intre noi si el tocmai mi-a demonstrat ca poate atinge pamantu, mi-a picat in cap si doare, dar eu stau si inghit ca o fata cuminte si viitoare regina dura ce va avea in mainile sale viata multor oameni. Daca ma plang acum ce vor spune supusii mei? Ca sunt o fricoasa, nu vor avea incredere in mine si in felul asta voi provoca un haos intre ei.

Nu mai suport atmosfera de aici: Sasuke se uita la mine, iar eu incercam sa-l evit. Lee dorea sa ma cunoasca mai bine, iar Hinata se intelegea de minune cu Naruto. Konan se uita pe sub gene la Itachi, zambesc in sinea mea la acest gand ca ea s-ar indragosti si m-as bucura enorm de mult. Familiile noastre vorbeau despre problemele statului, iar mamele impartaseau experiente sau povesteau despre copii lor, doar a mea lipseste, stiu ca ii placea foarte mult sa vorbeasca despre mine si nazbatiile mele.
Ca sunt printesa nu inseamna ca sunt o papusa controlata, logic ca spargeam lucruri, nu ascultam mereu si multe altele. Tin minte ca odata am dat drumu la cai, iar animalele simtind libertatea au fugit si locul ideal a fost gradina de trandafiri, pentru asta mi s-au dat teme duble.

Mi-am cerut scuze si am plecat de la masa, insa nu cred ca mi-a observat cineva plecarea cu exceptia lui Lee, care sper ca l-am lamurit ca revin imediat, asta sa o creada el.
Ies din castel si incep sa ma plimb prin gradina cu flori. Luna plina straluceste mai puternic in seara asta, iar stelele parca s-au inmultit si fiecare doreste sa-si arate misterul si stralucirea astfel provocandu-se o intrecere cu vecina. Micii greieri isi dreg glasurile si incearca din rasputeri sa ne incante urechile, insa ceea ce imi place este mirosul dulce al florilor ce ma mai indulceste si pe mine, macar pentru cateva secunde, care eu le consider ore.

Gandul mi se duce din nou la Sasuke, of mai rau mi-a facut. Nu putea sa stea acasa si sa se joace de-a cavalerul pe calul alb? Nu, a trebuit sa vina si sa-mi suceasca mie mintile, sa ma duca in prapastia dragostei. Vrea sa ma impinga spre pacat, exact cum sarpele a impins-o pe Eva, iar ea l-a luat si pe Adam in acel noroi si au tradat increderea Tatalui.

De ce tata? Eu trebuia sa intru in altar fericita, sa-i molipsesc si pe altii cu fericirea mea, iar tu sa ma duci mandru la altar si sa ma “predai” iubitului meu sot. Sa zburd ca un copil mic ce alearga dupa fluturii in acea zi in care voi spune acel simplu cuvant “Da” in fata lui Dumnezeu si ne vom jura iubire vesnica. Un simplu cuvant ce ne leaga pentru totdeauna, iar binecuvantarea Celui Sfant sa domneasca peste noi pe vecie.
In acea zi in care totul trebuia sa fie dulce, porumbeii albi zburand la nunta mea si notele muzicale ale pasarilor sa deschida inimile tuturor, iar noaptea luna sa fie partasa la momentul magic in care sotul meu ma v-a avea atat trup cat si suflet si ne vom contopi unul cu celalalt in magie si placere.
Asa trebuia sa fie ziua in care ma voi casatori, cea mai frumoasa zi a vietii mele, insa acum va fi una intunecata, chiar daca rochia va fi alba pentru mine e neagra cum a devenit viata mea in acest moment. Ce e ales de rege nu poate fi schimbat, doar daca el decide si nu cred ca tatal meu va dori.

In acel moment am simtit o mana rece, dar totusi calda aterizand pe umarul meu. Ma intorc fara nici o problema si intalnesc o pereche de ochi negri ce ma privesc. Stam in tacere cateva clipe si privindune in ochii adanc. Incer sa-l citesc insa nu pot, vreau sa stiu ce simte. Daca ma iubeste sau se joaca cu mine.
Respiratia mi se accentueaza cu fiecare minut, imi vine sa-i sar in brate si sa-i spun ca nu pot trai fara el, sa-i simt buzele dulci peste ale mele. Simt ca si el vrea acelasi lucru. Respiratia lui e plina de dorinte arzatoare, iar ochii incep sa-i cedeze.
- Sakura, ma iertati, printesa Sakura ce a-ti patit? De ce fata dumneavoastra exprima numai tristete? Ar trebui sa radiati de fericire ca va veti casatori. –vocea lui era una blanda, insa se putea citi usor urma de regret combinata cu gelozia. El e gelos, pe Lee?-
- Nu-i necesar sa-mi vorbesti asa, poti sa mi te adresezi cu “tu”. Zimi tu cum ar trebui sa fiu eu cand tatal meu, propriul meu tata mi-a spus ca peste trei ani ma voi marita, iar ce e cel mai important e faptul ca nu-l iubesc si nu cred ca voi ajunge sa-l iubesc vreodata. Te rog eu mult, hai mai in spatele gradinii, stiu eu un loc. Nu as vrea sa ne vada cineva.

Am plecat cu brunetu in spatele meu spre un loc mai retras. Doream sa nu fim vazuti, nu vreau sa stiu ce ar putea interpreta altii. Gura lumii e foarte acra si plina de venin.
Acum sunt cu el, cu paznicul inimii mele. Persoana ce ma tortureaza in fiecare clipa a vieti, fericirea pentru mine e o camera de tortura, iar cel ce se ocupa e Sasuke.
Vrea sa ma vada cersind libertatea pe care stiu ca nu o voi obtine.
Ne asezam la tulpina unui cires, razele lunii patrund printre crengi dand un aer misterios si magic. Luna, craiasa noptii, e martora la drumul nostru, la acest moment in care stam doar noi doi. Nu conteaza ca nu ma tine de mana sau ca nu ma saruta, ceea ce conteaza e ca e aici cu mine, chiar si ca amic, dar e cu mine.
- De ce? De ce e viata asa dura cu noi si nu ne permite sa ne bucuram de ea?
- Sakura...imi pare sincer rau. As vrea sa pot face ceva, dar ce? Sunt prins la fel ca tine intr-un univers negru si plin de asteroizi ce ma lovesc din moment in moment pana cad epuizat la pamant fara nici o forta de a ma mai ridica, insa nu renunt si incerc mereu. E adevarat nu intotdeuna ne iese ce dorim insa trebuie sa pretuim ce avem.
- Sasuke, fericirea mea e luata. Mai intai imi pierd mama, am incercat sa ma ridic, am reusit cu greu, dar am fost pe picioarele mele, iar acum am fost lovita din nou si nu stiu daca ma mai pot ridica. Inima mea nu ii apartine lui Lee, ea e luata de o singura persoana ce voi fi mereu prizoniera lui.
- Pot sa stiu cine e?
M-am indreptat ochii sticlosi spre el, doream sa-si dea singur seama de acea “misterioasa” persoana care era chiar el. Statea langa mine si ii auzeam fiecare bataie a inimii, iar cu fiecare minut aceasta accelera si mai mult, mi-era frica sa nu sara din piept, dar daca se intampla asta si inima mea pleca cu ea. De mana amandoua si impreuna pentru totdeauna.
Vad cum isi apropie capul de al meu, parca ii e frica sa nu il refuz sau sa-l pocnesc insa daca ar sti ca si eu astept acelasi lucru. Fara voia mea sau poate ca este voia mea ma apropii si eu de el. Pe la mijlocul drumului buzele noastre s-au atins, dar nimic mai mult, deoarece ne-am retras repede si nu inteleg de ce.
Cu toate astea am simtit o mare dorinta venind din partea lui de a ma saruta, de a-mi gusta buzele trandafirii, iar eu le ale lui. Sa-mi pun pana in parul sau negru si sa ne dezmierdam fara oprire, pana cand bataile inimi inceteaza, iar apoi sa o luam de la capat.
Insa nu, ne chinuim reciproc, vrem sa suferim si mai mult. Ne place ce ne facem, suntem exact ca soarecele si pisica sau cainele si pisica.

Ma ridic de pe banca si ii spun brunetului ca eu ma retrag in apartamentul meu. Da usor din cap dupa care ma fac nevazuta. L-am lasat acolo, dar nu mai puteam sa stau langa el.
A fost doar la un pas de a ma saruta, insa prostia noastra ne-a facut sa ne retragem ca niste lasi.
Drumul pana in camera mea mi sa parut infernal si parca peste tot erau obstacole ce ma impiedicau sa ajung sus in patul meu si sa ma culc. Fara a mai face vreo baie sau macar sa am intentia de a ma schimba ma “izbesc” de pat in speranta de a gasi linistea si pacea macar in vise.

***

Priveam cerul albastru cu cativa norisori albi pe alocuri. Trilul pasarilor imi dadea o oarecare stare de euforie si liniste, in timp ce fluturii ma duceau cu gandul la libertatea ce eu nu o am. Eu sunt prinsa in spinii vietii, sangerez, dar nimanui nu-i pasa.
A mai trecut o saptamna dura, plictisitoare si plina de ganduri amare exact ca pelinul. In toata aceasta saptamana care a trecut pe nesimtite pe langa mine asa cum trece apa printre pietre, ele raman, iar ea pleaca mai departe asa si cu mine, m-am gandit doar la brunet si la acel sarut al visului, al dorintei ce nu a fost sa fie.
Lee a incercat sa ma cunoasca, a mai venit pe la mine, insa eu eram total absenta.
Eram bolnava, dar de dragoste, mereu priveam in gol si doar ma gandeam unde am gresit. Defapt poate ca eu sunt o greseala a naturii, poate ca eu nu am ce cauta in acest loc, sunt menita sa sufar fara macar un pic de bucurie.

Trebuie sa-i spun tatei, nu mai suport, adica a trecut doar o saptamana si eu am impresia ca au trecut milenii. Poate ca va intelege, dar sincer prefer sa raman fata batrana decat sa fiu cu unul pe care nu il iubesc si sa ma faca a lui fara ca eu sa simt acea placere interioara, dar si trupeasca.
Merg incet pe holul lung, in timp ce rochia visinie lunga pana in pamant cu o bretea aurie sub sani si un micut decolteu intr-un “v” mai despicat se uneste cu mocheta rosie. Tablourile de familie sau cu natura parca imi arata incotro sa o iau.
Ajung in fata unei usi negre, iar de dincolo aud doua voci: a tatei si a lui Tsunade.
Vorbeau despre un copil, se pare ca blonda vrea sa-si gaseasca “ingerul”. Stie ca inca traieste, doar e mama, vreau sa ajut. Stiu acest sentiment ca cele doua parti sa fie despartite, in memoria mamei trebuie sa fac ceva.

Deschid usa brusc, iar cei doi se uita putin speriati la mine, e hai ca nu arat asa rau.
- Tsunade, iti vom gasi copilul. Te voi ajuta chiar eu, vreau acest lucru. Hai sa-l cautam.
- Draga mea, Tsunade se referea la...
- Sakura, multumesc de entuziasm si sustinere. Ma lasi te rog sa vorbesc cu regele, dupa promit ca vin sa-ti vorbesc si tie.

Ii las in pace si plec in gradina, am si uitat de ce m-am dus, ce scop aveam, dar nu m-ai conteaza.
Soarele straluceste puternic pe cer, in timp ce miile de flori stau drepte ca la armata. Cand te gandesti la ea iti vine sa zambesti.
O simpla samanta ce este pusa in pamant si i se ofera apa, se pliveste, iar peste putin timp creste mare, alaturi de semenele sale. Totul e aranjat de mana omului, dar oferit de Bunul Dumnezeu ce a creat aceasta lume, numai ca noi nu stim sa o pretuim si incepem sa o distrugem cu ura noastra, iar acest lucru il raneste si pe Tatal. Faptul ca fii Lui uita de El si de tot ce face pentru noi, insectele care nu au pic de recunostinta.

Fara sa vreau am ajuns la acel cires in care eu si brunetu am fost asa aproape. Atentia imi este atraga de doua initiale mai spre stanga. Fac doi pasi si sunt surpinsa sa vad initialele noastre intr-o inima. Acesta e cel mai frumos lucru, zambesc usor, dar totusi sufletul meu nu se lasa si varsa cateva lacrimi. Nu stiu daca sunt de dor, de fericire sau suferinta, insa stiu ca eu chiar il iubesc. Foarte mult, asa cum nu am mai iubit pe nimeni in viata mea si nu voi mai iubi pe nimeni.
Imi duc mana la acea opera, iar trei cuvinte ies fara voia mea din gura.
- Te iubesc, Sasuke...

~Vallee succes cu nextu si incearca sa nu te grabesti la actiunea ca ma grabesti si pe mine si ma incurci. Mersi ^.^ deci imi cer iertare daca am fugit cu actiunea la un moment dat, insa trebuia sa o ajung pe Vallee:D ca altfel va zapaceam si nu mai intelegeati nimic. Sper ca va placut:* ^.^" ~