Lose yourself [K&K +18]

[Balonaş]

So...

Cap III.

"Oare de ce uita asa de dispretuitor la mine? Oare l-am suparat cu ceva?"

-Kensuke, astea sunt lucrurile tale...pe care le-ai uitat ieri la scoala... oricum imi dai o mana de ajutor aici? a spus Kasumi cu un zambet dulce pe buze.

-Te-as ajuta, dar vad ca te descurci si singura! ii spusese Kensuke foarte dezgustat.

La auzirea acestor cuvinte, Kasumi lasa capul in jos si incepu sa ii stranga lucrurile lui Kensuke de pe jos, punandu-le in ghiozdan si ridicandu-se de pe jos, i l-a dat. Acesta i l-a smucit din mana si a trecut pe langa ea ca o briza rece de iarna ce lasa in urma numai racoare.

Kasumi il striga pe Kensuke spunandu-i sa se opreasca. El se opri din mers. Acum cei doi erau spate in spate la distanta de cativa pasi. Kasumi lasa capul in jos si intorcandu-se spre el ii spuse:

-Vreau niste explicatii!

La auzul acestor cuvinte Kensuke lasa capul in jos si ii spuse:

-De ce ti-as da tie explicatii? Crezi ca stii totul despre mine? Crezi ca ma poti intelege? si intorcandu-se spre ea observa ca Kasumi avea deja lacrimi in ochii ei mari si negri. Se uita la ea si s-a apropiat. Ajuns in fata ei acesta ii ridica barbia cu mana si ii spuse:

-Deoarece daca raspunsul este da, atunci voi fi foarte bucuros sa iti impartasesc toate secretele mele. Dar nu astept acum un raspuns te voi mai lasa inca doua zile; si sarutand-o pe frunte a plecat spre scoala lasand-o pe Kasumi in urma.

Ea, ramasa acolo, se uita la el cum se indeparteaza spre orizontul neatins de niciun om, de nicio fiinta. Un orizont nesfarsit, albastru, luminat de razele jucause ale soarelui ce abia rasarise. Kasumi il privi pana acesta disparuse, ramanand in urma lui doar stalpii de iluminat ce abia se stingeau dupa ce au vegheat toata noaptea drumul celor rataciti.

Urmatoarele minute trecura fara ca ceva sa miste cu exceptia copaciilor a caror crengi pline de frunze de un verde crud erau miscate armonios de catre vant.

"Ce a mai fost si asta? De ce imi pasa atat de mult de el? Oare poate fi asta dragoste?" Kasumi se simtea ciudat. Simtea ca aproape pluteste. Fata ei era rosie ca si culoarea semaforului. Totul in jurul ei era foarte colorat. Pe fata avea un zambet de fericire. Era indragostita. Dar ea nu credea in dragoste. Pana acum nu a mai avut niciun prieten. Nu se indragostise de nimeni. Auzise de la prietenele sale ce au simtit cand s-au indragostit pentru prima oara, cum s-au simtit cand au primit primul lor sarut si cum au reactionat cand au auzit cuvintele magice "Te iubesc!". Dar Kasumi credea ca asta va fi inceputul unei prietenii destul de ciudate, cu multe obstacole si cu multe compromisuri.

Cu toate acestea Kasumi se uita la ceas si observa ca, drumul spre scoala va fi contratimp, deoarece dupa plecarea lui Kensuke, Kasumi visase cu ochii deschisi treizeci de minute. Intrand in panica si uitand tot ceea ce se intamplase mai devreme fugi din locul acela spre scoala.

Odata ajunda la scoala, Kasumi, realizase ca ajunsese cu sase minute inainte de a se suna de intrare, asa ca se dusese langa colegii ei care stateau pe o banca si povesteau fel si fel de intamplari. Dupa ce Kasumi li se alatura, toti radeau in hohote, deoarece ea era o fata foarte vesela si intotdeauna ii facea pe cei din jur sa rada, insa ce nu observasera ei era faptul ca pe o alta banca, langa un copac inflorit statea o persoana ce nu le acorda atentie. Acea persoana avea parul de o culoare maro asemenea castanelor, ochii erau de un caprui intens, dar privirea lui era rece si nemiloasa. Pielea lui era alba ca varul si parea foarte sinsibila. Ciudat de sensibila pentru raceala din privirea lui deasemenea de atitudinea lui. Era imbracat intr-o pereche neagra de blugi si o camasa alba cu manecile scurte, iar la aceasta camasa avea o cravata neagra, iar in picioare o pereche de conversi neagra. Asa arata Kensuke. Statea pe acea banca cu o poza in mana. Era poza unei fete ce dormea si era acoperita doar cu un prosop. Parul ei era de un negru abisal. Pielea ei parca era nuantata de catre un pictor sensibil, ce vrea sa redea sensibilitatea si blandetea in modul in care el le intelege, facandu-i pielea de un roz sters. Buzele erau de un rosu aprins ca cel al trandafirilor. Iar ochii desi erau inchisi erau foarte fermecatori. Uitandu-se din ce in ce mai mult la poza Kensuke incepuse sa planga, insa stiind ca oricine putea sa il observe incerca sa isi astampere emotiile numai ca nu reusea, deoarece mii de ganduri, mii de amintiri ii bantuiau mintea.

Insa inevitabilul pentru Kensuke se intamplase. Cineva il vazuse plangand,insa nu doar o persoana il vazuse la crimand ci doua. Una era Kasumi, bineinteles, iar cealalta era o alta fata. O fata ce il cunoastea de mult timp. Se poate spune ca il cunostea de cand Kensuke avea sapte ani. Avea aceeasi varsta ca si el. Avea parul blond asemenea spicelor de grau. Ochii albastri parca rupti din cer, iar pielea era de un roz aprins. Era imbracata intr-o fusta neagra iar pe dedesubt avea o pereche de dres alb, o camasa alba cu o cravata neagra si in picioare avea o pereche de pantofi cu toc de trei centimetrii. Aceasta vroia sa se duca la Kensuke sa il intrebe ce are, insa Kasumi i-o luase inainte, facand-o pe Mika, caci asa o chema, sa o priveasca pe Kasumi cu multa ura.

Kasumi se indeparta de grupul ei de prieteni si se indrepta cu repeziciune spre Kensuke, intrebandu-se de ce plange.

-Kensuke!

Kensuke tresari parca trezindu-se din somn. Era speriat deoarece Kasumi il vazuse plangand de doua ori.

-Kensuke! Ce s-a intamplat? De ce plangi?

-Pai...