Gheata patata(titlu nedefinit)

[AyumiHamasaki]

Capitolul II
Băiatul perfect


„Hai fato, nu da acum înapoi, ești mai curajoasă decât crezi”. Am tras adânc aer în piept și l-am urmat în liniște. Parcă eram în filmele alea stupide cu spioni, când eram mică spunea că e ciudat cum de nu se văd. Am zâmbit, exact ca un spion, nici el nu mă putea vedea. Oameni care treceau mă priveau ciudat, poate pentru că încă aveam la gât medalia, eram ușurată că nu am fost recunoscută. L-am urmat pe o stradă întunecată care se termina într-un perete de cărămidă roșie. Erau clădiri înalte, vechi, era o ușă care dădea la ieșirea din spate. Când am privit mai atent am observat umbrele care se mișcau agitate. Erau cinci bărbați, erau înalți și bine dezvoltați. „ Asta înseamnă probleme”, da eul meu avea dreptate. Eram sigură că idiotul ăsta o intrat în probleme, îi stă în caracter să o facă lată. Mi-am mușcat buza, luptam cu impulsul de a mă duce glonț la el și să-i dau două.
- Ai adus mai repede banii?
Vocea era rece, era o voce care îți dădea fiori pe șira spinări. Am băgat mâna în buzunar, sper că nu o luat mulți banii de la ei. Arătau înfiorători, mai bine zis erau înfiorători. Mi-am lăsat capul pe spate și am tras adânc aer în piept. Oare câți banii mai am în cont, nu am mai intrat de vreo trei luni să verific, nu mi-a mai păsat de banii lui. Am intrat pe aleea aia, era chiar jegoasă, era plină de gunoaie, erau cutii de mâncare de pisici, chiar prea multe. Frate, sunt cumva invizibilă? Parcă priveau prin mine, sper că priveau prin mine şi nu pe mine.
- Ce caută o prințesa în locul ăsta? Nu e prea jegos pentru tine frumoaso?
Mi-am dat ochii peste cap, cred că o omor și pe Chou când îl omor pe Sai.
-Câți banii îți datorează?
Speram ca vocea să nu îmi trădeze teama, pe dracu, vocea îmi era spartă. Parcă eram într-o telenovelă de prost gust acum, fata își salvează fratele, iubitul ei o consideră o persoană minunată și trăiesc în pace. Mă rog, am nevoie de un iubit înainte să fiu o persoană minunată care își salvează fratele.
-Ce dracu cauți aici? Dispari! Mergi acasă, acum!
-Nu văd de ce aș face ce-mi spui tu? Deci cât?
Unul dintre ei a înaintat pentru al vedea, era așa cum îmi imaginam eu băiatul perfect, dar iubirea mea nu trebuia să o găsesc aici. Era brunet, ochii lui erau verzi, chipul îi era alb, buzele rozali trasau o linie perfect dreaptă. Purta un tricou negru, mulat, era perfect. Mi-am mușcat buza când am privit atent acei ochii inexpresivi. Rece, asta simțeam când îl priveam, simțeam cum un cub de gheață îmi cade pe inimă.
-Nimic, consideră datoria achitată. În schimb tu și cu mine ieșim în seara asta.
Era vocea pe care am auzito la început, probabil el e șeful. Păi nu cere prea mult, o să mergem la petrecere la Chou, era o idee bună. și dădea bine și la imaginea mea, să merg cu un tip așa de drăguț la petrecere. Înainte să pot răspunde Sai sări ca ars.
-Nu! Toshiko dute acasă, nu am nici o problemă, rezolv singur.
Mda, și eu m-am născut aseară, îmi dau ochii peste cap și casc plictisită.
-Ai terminat? Deci ce spui dacă în loc de o întâlnire vi tu cu mine la o petrecere.
Am observat o scânteie în ochii lui, buzele lui subțiri se arcuiră ușor într-un zâmbet pervers.
Facem schimb de numere și îi spun că vorbim mâine, Sai încă protesta când eu mi-am luat la revedere de la prieteni mei pe care abea dacă îi știu.