Sayuuki, mulțumesc de comentariu, hun. * huggies * Am revenit cu o chestiuță, nu e chiar briliantă, plus că e cam scurtă, dar aștept păreri. :]
Frica pusese stăpânire pe el. Nu mai auzise de mult de ea, dar acum numele ei era scris cu literele alungite perfect, ce doar ea le putea scrie, Abigail Paden. A deschis ușor plicul, luând scrisoarea în mâini.
Dragul meu iubit,
Te urăsc. Urăsc să știu că buzele tale le-au atins atât de profund pe ale mele. Urăsc frigul pe care corpul meu îl simte de când tu nu mai ești aici. Dar cel mai mult, nu mai rezist ideii că am putut să te iubesc - și de fapt, încă o fac. Îmi lipsești atât de mult, nu am de ce nega. Dar nici prin gând nu îmi trece să te primesc înapoi. Nu ai fost aici când am avut cea mai mare nevoie de tine, deși eu mereu am fost lângă tine la greu. Ții minte când tatăl tău a murit ? Pe cine chemai noaptea să stea cu tine, să îți audă plânsul pueril ? Cine altcineva te-ar fi lăsat să îi pătezi cu lacrimile tale hainele ? Am un singur răspuns la toate astea. Eu.
S-a oprit puțin din citit și și-a șters lacrimile ce ea i le provocase. Dar nu, nu era vina ei. Realiza și el acum. El era singurul vinovat. A revenit la scrisoare, ținând-o cu mâini tremurânde.
Știi că am încercat să te sun ? Oh, da, ore întregi stăteam cu numărul tău în față, forțându-mă să nu fiu o lașă și să te sun. Dar nu am putut. Dacă mi-ar fi răspuns ea ? Nu pot să îi pronunț numele, îmi cer scuze ; știi că nu sunt atât de puternică. Știu că m-ai iubit – poate încă o faci –, asta se vedea din cum mă priveai. Mă adorai. M-am gândit de multe ori că poate nu eram decât o tipă care îți gâdila orgoliul. Să fii văzut cu Abigail Paden la braț, nu era chiar de colo. Îți plăcea asta. Să știi că alți bărbați te privesc meschin pentru că mă ai pe mine, te făcea să te simți glorios. După ce m-am gândit intens la acest fapt mi-am dat seama că asta era doar un bonus. Tu chiar mă iubeai. Atunci, de ce m-ai înșelat ? Eu eram cea care te aștepta noaptea acasă, cu mâncarea pusă în farfurii și frământându-mi mâinile de grijă. Dar tu totuși te duceai la ea. Trist . . .
Aș vrea să îmi înțelegi durerea pe care o simt acum. Știi că nu îmi place să îmi arăt slăbiciunile. Dar îmi e dor de tine. Prăpastia dintre noi mă afectează mai tare decât ai crede. Mă doare fizic că nu ești aici. Oare știi cum e ? Oh, dar stai. Tu nu ai timp de sentimente infantile – cum le-ai numit – când o ai pe ea aproape. Probabil nici nu mă mai ții minte. Să mă descriu ? Nu, mai bine pun o poză.
El ridică poza ce căzuse pe masă când deschisese plicul. Scoase un suspin zgomotos. Poza era făcută la aniversarea lor de un an. Se recunoscu pe el, cu zâmbetul care spunea clar ’ sunt îndrăgostit ’, doar cu opt luni în urmă. Chiar așa schimbat era ? Își scutură capul și trecu la persoana de lângă el. Abby a lui . . . Părul lung și cafeniu i se revărsa în cascade strălucitoare, pe umeri. Ochii ei – ce aveau cea mai frumoasă nuanță de albastru ce o văzuse el vreodată – inspirau bucurie. Buzele ei erau date cu rujul acela roșu ce îl înnebunea. Pe gâtul lui chiar se putea vedea urma buzelor ei. Trase adânc aer în piept și își continuă lectura.
Te rog, vino și caută-mă. Vreau să fim iar împreună. Deși credeam că nu te pot ierta, mai bine îmi rănesc orgoliul decât să sufăr toată viața. Te iubesc.
Se ridică de pe scaun, cuprins de o idee subită. O va găsi. Chiar de va fi ultimul lucru pe care îl va face.
Amintește`ți de mine
Frica pusese stăpânire pe el. Nu mai auzise de mult de ea, dar acum numele ei era scris cu literele alungite perfect, ce doar ea le putea scrie, Abigail Paden. A deschis ușor plicul, luând scrisoarea în mâini.
Dragul meu iubit,
Te urăsc. Urăsc să știu că buzele tale le-au atins atât de profund pe ale mele. Urăsc frigul pe care corpul meu îl simte de când tu nu mai ești aici. Dar cel mai mult, nu mai rezist ideii că am putut să te iubesc - și de fapt, încă o fac. Îmi lipsești atât de mult, nu am de ce nega. Dar nici prin gând nu îmi trece să te primesc înapoi. Nu ai fost aici când am avut cea mai mare nevoie de tine, deși eu mereu am fost lângă tine la greu. Ții minte când tatăl tău a murit ? Pe cine chemai noaptea să stea cu tine, să îți audă plânsul pueril ? Cine altcineva te-ar fi lăsat să îi pătezi cu lacrimile tale hainele ? Am un singur răspuns la toate astea. Eu.
S-a oprit puțin din citit și și-a șters lacrimile ce ea i le provocase. Dar nu, nu era vina ei. Realiza și el acum. El era singurul vinovat. A revenit la scrisoare, ținând-o cu mâini tremurânde.
Știi că am încercat să te sun ? Oh, da, ore întregi stăteam cu numărul tău în față, forțându-mă să nu fiu o lașă și să te sun. Dar nu am putut. Dacă mi-ar fi răspuns ea ? Nu pot să îi pronunț numele, îmi cer scuze ; știi că nu sunt atât de puternică. Știu că m-ai iubit – poate încă o faci –, asta se vedea din cum mă priveai. Mă adorai. M-am gândit de multe ori că poate nu eram decât o tipă care îți gâdila orgoliul. Să fii văzut cu Abigail Paden la braț, nu era chiar de colo. Îți plăcea asta. Să știi că alți bărbați te privesc meschin pentru că mă ai pe mine, te făcea să te simți glorios. După ce m-am gândit intens la acest fapt mi-am dat seama că asta era doar un bonus. Tu chiar mă iubeai. Atunci, de ce m-ai înșelat ? Eu eram cea care te aștepta noaptea acasă, cu mâncarea pusă în farfurii și frământându-mi mâinile de grijă. Dar tu totuși te duceai la ea. Trist . . .
Aș vrea să îmi înțelegi durerea pe care o simt acum. Știi că nu îmi place să îmi arăt slăbiciunile. Dar îmi e dor de tine. Prăpastia dintre noi mă afectează mai tare decât ai crede. Mă doare fizic că nu ești aici. Oare știi cum e ? Oh, dar stai. Tu nu ai timp de sentimente infantile – cum le-ai numit – când o ai pe ea aproape. Probabil nici nu mă mai ții minte. Să mă descriu ? Nu, mai bine pun o poză.
El ridică poza ce căzuse pe masă când deschisese plicul. Scoase un suspin zgomotos. Poza era făcută la aniversarea lor de un an. Se recunoscu pe el, cu zâmbetul care spunea clar ’ sunt îndrăgostit ’, doar cu opt luni în urmă. Chiar așa schimbat era ? Își scutură capul și trecu la persoana de lângă el. Abby a lui . . . Părul lung și cafeniu i se revărsa în cascade strălucitoare, pe umeri. Ochii ei – ce aveau cea mai frumoasă nuanță de albastru ce o văzuse el vreodată – inspirau bucurie. Buzele ei erau date cu rujul acela roșu ce îl înnebunea. Pe gâtul lui chiar se putea vedea urma buzelor ei. Trase adânc aer în piept și își continuă lectura.
Te rog, vino și caută-mă. Vreau să fim iar împreună. Deși credeam că nu te pot ierta, mai bine îmi rănesc orgoliul decât să sufăr toată viața. Te iubesc.
A ta pe veci,
Abby.
Abby.
Se ridică de pe scaun, cuprins de o idee subită. O va găsi. Chiar de va fi ultimul lucru pe care îl va face.
Intunecand intunericul,
iata
portile luminii.
iata
portile luminii.