Minciuni dulci

[Yaku-chin]

Am venit si eu cu nextul cam greu cei drept:d scuzele de rigoare.
Multumim fetelor ca treceti pe aici, pupici:*

Ch. 8



Era sigur, de fapt si de drept, ca Tsukasa nu era preot si stia cu siguranta ca el nu ar fi putut sa ii spuna adevarul brunetului. Desi se lasase prada acelei placeri mistuitoare, asta nu insemna ca avea incredere in asa zisul preot. Nu era sigur nici macar ce fel de relatie urmau ei doi sa aibe. Biserica era un impediment, iar faptul ca Daichi se afla acolo era alta problema. Cum avea el sa actioneze sau ce avea el sa le zica superiorilor sai, daca ar fi spus ca acel tradator nu era acolo, atunci ar fi trebuit sa plece, sa il caute, dar era sigur ca Tsukasa era implicat direct in aceasta incurcatura. Trebuia sa gaseasca o cale de mijloc la aceste probleme, o solutie exista, dar momentan nu era atat de sigur care era aceea.

Daichi nu era chiar genul de persoana care sa vorbeasca mult si prost, dar faptul ca vorbise atunci cu Tsukasa si purtase acea discutie, il ajutase, intr-o oarecare masura. Si desi nu era el direct in vorbe, era cel putin in fapte. Nu regreta nimic, nu trebuia sa o faca, parerile de rau le arunca la spate, el nu avea nevoie de cuvinte aruncate in vant, sau de sentimente superficiale, poate privea lucrurile putin cam indifernt si cam dur, dar el asa era. Totul in el se pietrificase cu timpul, faptul ca facea parte din yakuza, ii intarsise sangele si perspectiva lui fata de viata si omenire, era cam ciudata. Pentru el existase pana atunci doar prada si pradatorul, nu acorda un foarte mare pret propriilor sentimente, desi acestea existau si se luptau in el, incerca sa le ingore. Asa era cel mai bine, asa fusese invatat. Sentimentele faceau oamenii sa fie slabi, sentimentele erau ucigatoare, ele puteau fi tocmai moarte insasi. Iar Daichi jongla destul de des cu moarte si avea totusi mici retineri cand venea vorba de ea.

Se indrepta cu pasi fermi spre gradina bisericii, avea senzatia ca isi gasise un loc de refugiu, insa vremea nu ii era tocmai placuta si stia ca odata cu venirea frigului propia lui camera avea sa-i fie refugiu. Totul decursese atat de rapid si nu percepea cum putuse Tsukasa sa-l bulverseze. Un zambet isi facu loc pe chipul sau impenetrabil la amintirea acelei discutii.


Facea rau, stia ca facea rau lasandu-se prada sentimentelor, dar de aceasta data voia sa isi asume riscul. Stia bine ca el nu era singurul trimis sa faca toata acea treaba, dar oricum, el era piesa principala. Inca nu avea dovezi solide ca Tsukasa era inamicul, dar ceva in el spunea ca acesta era. Intuitia sa nu prea il insela si acel sentiment il bulversa destul de tare. Avea din nou sa fie un tradator, unul atat pentru mafie,cat si pentru Tsukasa. Stia ca daca avea sa stea mult timp pe langa Tsukasa avea sa se apropie prea mult de aceasta, iar ruptura va fi destul de dureroasa.
Fiind atat de absorbit de gandurile sale nu il observase pe Tsukasa decat cand acesta vorbise.

-Buna!
Zambetul brunetului ii atrase atentia pentru o secunda, dar apoi ii privi ochii si se simti putin intimidat. Dar nu arata asta si incerca sa fie relaxat. Zambi la randul sau si se apropie putin de acesta.
-Buna!
-Ce faci?
Ridica indiferent din umeri si nu statuse prea mult pe ganduri, dand un raspuns banal.
-Din pacate, inca respir.
Daichi il privi curios si observa ca Tsukasa se uita prin imprejurimi. Un zambet isi facu aparitia pe buzele satenului, poate era usor rautacios, dar era din inima. Fu surprins cand brunetul se apropie de el si ii cuprinse buzele intr-un sarut, la care in mod inconstient Daichi participa, nefiind sfios nicio clipa. Se departa usor de el si cu zambetul inca pe buze intreba:

-Infometat? intreba curios.
-Foarte, raspunsul il amuza destul de tare si ar fi chicotit, daca nu si-ar tine atat de mult emotiile in frau.
-Se observa, comenta cu un aer degajat.
-Nici nu incercam sa ascund asta.
Baiatul ridica dintr-o spranceana.
-Oh, si asta se observa, crede-ma!
Discutia lor era una lejara si chiar relaxanta. Gradina parea a fi mult mai linistita si mai calma cu Tsukasa acolo, un sentiment si o stare ce il atrageau pe Daichi si mai mult.

Tsukasa chicoti la comentariul primit si il trase pe Daichi mai aproape de el, sarutandu-l din nou. Se pare ca pana si lui Daichi ii placeau aceste gesturi ce ii incalzea corpul incet, dar sigur. Ii placea jocul acesta, desi era periculos. De fapt, pericolul il atragea in mod obligatoriu, era mult prea riscant si savuros tot ceea ce faceau ei doi.
-Uhm, astfel de tratamente se aplica la biserica? il intreba cu amuzament si cu ironie in glas.
-Doar tie, tu esti un caz special.
Vocea lui Tsukasa rasuna intr-un mod atat de diferit si pentru o secunda intreaga raceala sau idiferenta, sau orice alt tip de sentiment sau gand negativ se evapora de pe chipul si din ochii lui Daichi si zambi sincer, dar rupse contactul vizual revenindu-si din mica transa in care cazuse.
-Atunci ma simt flatat.

Vocea sa ii suna vioaie si sincera, iar zambetul pervers ii acompanie cuvintele. Un mic zgomot ii facuse pe cei doi sa se departeze considerabil, iar zambetul ironic a lui Daichi reveni imediat, il amuza situatia. O pasare era cauza departarii celor doi.
-Este cam riscant pe aici. As putea sa te vad mai tarziu?
Ii cerceta curios chipul si incepu sa chicoteasca.
-Banuiesc ca da.

Nu era o problema sa se vada, nu? Nu era o crima, dar daca se gandea mai bine, prefera sa renunte la gandul cu crima. Mai bine renunta la gandurile lui, macar atunci putea trai clipa.
-Dupa ora opt vin la tine. Sa ma astepti. Acum nu pot sa stau mult, spuse cu regret Tsukasa si il saruta din nou, dar de aceasta data scurt.
-Aha... vizite nocturne, inteleg.
Dar adevarul era ca nu intelegea, vizitele nocturne il duceau cu gandul departe, asa ca tonul sau sunase destul de rece si impasibil.
-Naptea se studiaza mai bine, ca sa iti dovedesc, voi aduce si cateva carti.
Observase ca lui Tsukasa nu ii placeuse tonul folosit de el, iar chestia asta cu cartile il amuza.
-Pf, carti de religie? Nu, mersi.

Incepuse a rade, desi ii placea sa citeasca, ei bine, religia nu era tocmai ceva ce el prefera.
-Regret, dar Kamasutra nu am.
Amandoi radeau acum, dar Daichi se potoli si il privi serios.
-Pacat, as fi vrut sa invat.
Spuse pe un ton pervers si il privi pe Tsukasa intr-un mod indecent. Bineinteles, raspunsul veni si acesta imediat. Tsukasa se apropie de Daichi si ii sopti la ureche:
-Asta se poate rezolva si fara carte,
Limba brunetului trecu peste lobul urechii lui Daichi ceea ce il facu pe acesta sa se incrunte. Corpul lui reactiona intr-un mod atat de diferit.
-Esti sigur ca poti fi un profesor bun? Isi trecu limba peste buze si continua sa il priveasca direct, fara a se feri de frumoasa sa privire, ce era si foarte ademenitoare.
-Cel mai bun.
Raspunsul il puse pe ganduri, acea discutie cu tente perverse il facea sa doreasca ceva mai mult, dar se abtinea si continua sa se joace, caci jocul, pe el cel putin, il incata peste masura.
-Si trebuie sa ma bucur?

Bineinteles ca el avusese multi profesori de-a lungul vietii, dar nu si in acel domeniu, nu ca i-ar lipsi cunostintele, dar dupa cum afirmase si el in intimitatea gandurilor sale, acea discutie il infierbanta destul de mult si ii facea placere sa sporeasca.
-Sa te bucuri, desigur.
Nu stia el prea bine definitia cuvantului bucurie, dar intalnise niste adjective pe care le mai incercase, poate nu era chiar asa de gheata.
-Um, nu prea stiu, oscilez, si ma cam indoiesc de abilitatile unui preot, vocea ii fusese invenintata cu o doza proaspata de perversitate si rautate.
-Ne vedem diseara, vei fi uimit.
Daichi ii zambi si chiar se gandea daca va fi sau nu uimit.Era greu sa fie impresionat de ceva, chiar si necunoscut fiind, Daichi parea mereu plictisit si indiferent, chiar daca i s-ar fi spus si o imensa prostie aberanta care s-ar dovedi a fi adevarata pe el nu l-ai fi scos din acea stare nepasatoare.
- Bine atunci, voi astepta sa ma uimesti.
Buzele lui Tsukasa se lipisera din nou de ale sale si se departase la fel de repede, o urma de regret izvora in ochii sai, dar zambetul stergea repede emotia scapata.

-Abia astept.
Dupa acele cuvinte Tsukasa se indeparta lasandu-l cu multe intrebari si concluzii.
-Cred ca de asta ma si tem.
Spuse mai mult pentru el, caci nimeni nu era acolo pentru a-l auzi. Cel putin se alina cu faptul ca nu va avea o seara plictisitoare, ci plina cu surprize. Acum depinde, daca bune, sau rele.