Legaturi

[Miss Serenity]

Imi cer scuze ca am abandonat povestea atat de mult, dar o sa incerc sa ma ocup de ea asa cum trebuie. Si dupa o imensa absenta... aici este continuarea:


Capitolul X


Depozitul fusese abandonat cu multi ani in urma datorita inchiderii filialei din acea parte a orasului. Defapt agricultura nu mai reprezenta de mult un beneficiu pentru maretul oras Tokyo. Acum era ceva de domeniul trecutului, totul se rezuma la export si import, asa ca astfel de depozite precum acesta fusesera aruncate in negura anilor necrutatori ce isi spusesera cuvantul prin daramaturile si situatia jalnica din jurul vechilor complexe agricole.
"Extraordinar... am fost tarata pe taramul nimanui... nici cainii nu m-ar gasi in daramaturile astea.... bine ca nu am nici un plan pana la ora actuala."
Incerca sa para relaxata, dar nici macar propriul sarcasm nu putea sa alunge teama de necunoscut ce se apropia cu pasi grabiti.
"Oarecum am ajuns la timp... si mai departe?"
Privea curioasa in jur cautand ceva anume, orice, un semn, o persoana, ceva care sa-i demonstreze ca nu era singura... doar ca totul parea in zadar. Inchise ochii resemnata si se intoarse pregatita sa intre in masina in ideea de a se indeparta cat mai mult cu putinta de toata mizeria din jur. Dar chiar in momentul in care se rasuci pe calcaie , corpul ii ramase inflexibil in fata revolverului ce statea acum lipit de fruntea ei.
Nu intelegea nimic, nu putea sa realizeze cand ajunsese in situatia aceasta, nu isi putea misca nici un muschi din corp, dar mai mult decat atat nu putea sa-l citeasca pe cel din fata ei. Il privea uimita, dar desi privirea ii cadea asupra lui, nu putea sa simta nimic. Starea de soc in care intrase era aproape inexplicabila, mai ales ca meseria ei includea astfel de detalii chiar daca ea nu avusese parte de niciunul pana atunci.
Isi inchise usor ochii, respira profund si incerca sa isi potoleasca bataile inimii. Stia ca trebuie sa-si revina, astfel ca dupa cateva secunde, in momentul in care isi ridica pleoapele, ochii ii cazura peste cicatricea violenta ce brazda intreg obrazul drept al barbatului din fata sa. Inghiti in sec, dupa care isi ridica privirea si ii analiza cu atentie chipul... sau cel putin incerca sa faca asta... nici ea nu mai stia, caci mintea refuza sa-si intipareasca orice altceva inafara acelei cicatrici imense.
- Esti venita pentru intalnire?
Vocea lui inflexibila sparse linistea ce domnea in intreg depozitul, astfel ca Minako se simti tarata inapoi in realitatea mizera. Era greu sa spuna daca se bucura sau nu pentru faptul ca acum intelegea ce se petrece, dar profesionalismul isi spuse cavantul inca o data, astfel ca propozitia ii iesi fara ca ea sa o gandeasca macar.
- Ma numesc...
- Fara nume!
Acest nou soc o lovi chiar mai rau decat prima data, caci daca pana atunci nu stia cum sa reactioneze, acum nu mai stia nici ce sa spuna, nu mai stia nimic, doar ca cineva era pe punctul de a-i imprastia creierii pe peretii depozitului.
Cu toate ca intreaga-i fiinta tremura in nestire, reusi cumva sa-si controleze spasmele si articula:
- Sunt aici pentru intalnire!
Vocea ii sunase sparta, inexpresiva, iar teama domnea in intregu-i corp, dar se parea ca numai ea era constienta de acest lucru. Fara sa-si dea seama, anii de activitate isi spuneau cuvantul iar ea, desi tremura in sinea ei din toate incheieturile, in fata necunoscutului aparea doar rigida, fara nici o forma de expresivitate.
- Urca!
In cateva secunde barbatul se dadu la o parte si ii facu semn sa urce in masina care pana atunci nu se aflase acolo... asta, sau poate o magie, sau poate ca fusese ea prea ingrozita ca sa mai sesizeze prezenta autovehiculului. Ar fi fost usurata sa stie ca avea sa paraseasca acest loc si mai ales aceasta proasta companie, iar cand se gandea la companie nu stia pe cine sa incadreze mai repde... omul, cicatricea sau poate revolverul. Dar era in zadar caci fierul rece din ceafa ei ii urla din rasputeri ca toti trei erau acolo, gata sa-i tina de urat pe tot parcursul calatoriei.
"Bon voyage..."
Isi inchise ochii resemnata si incepu sa mearga robotic catre limuzina neagra din fata ei.
"Si ce micuta este... ma mir cum de n-am observat-o"
Sarcasmul mintii ii revenise ceea ce era un semn bun... macar acum putea sa gandeasca... asta da reusita in astfel de momente.
"Partea buna... sunt in viata, partea si mai buna... s-ar putea sa am o moarte celebra intr-o limuzina de lux... perfect"
Ironia era acum dulce pe langa incapacitatea ei de a gandi de mai devreme asa ca nici nu realiza cand intrase in limuzina si mai ales cand barbatul isi coborase revolverul, multumindu-se sa o fixeze cu privirea de pe bancheta alaturata.
De parca ar mai fi putut face ceva. Masina asta parea de genul celor politiste, caci din cate putuse observa, nu se deschidea decat din exterior. Si daca tot se bucurau de aceasta calatorie impreuna, ii veni ideea sa-l studieze putin pe colegul ei.
Inalt, bine facut, brunet si ras in cap. Nu ii putea vedea ochii din cauza ochelarilor de soare ce ii incadrau intr-un mod meschin fata, dar cicatricea aceea trona pe intreg obrazul astfel ca isi intoarse privirea dezgustata refuzand orice dorinta de a-l mai analiza, chiar daca de o astfel de analiza ar fi depins rezolvarea cazului... nu, sub nici o forma nu mai dorea sa priveasca acel chip hidos inca o data.
Un lucru bun in acele momente ar fi fost sa-si faca un plan... dar era inutil. Nu stia unde merge, cu cine merge, nu stia pe cine avea sa intalneasca sau ce avea sa-i spuna... nu stia nimic... si era patetic caci tocmai ea aranjase aceasta "intalnire". Se parea ca singurul lucru care il mai avea de facut era sa astepte... asteptarea, ah dulcea asteptare... cum isi batea joc de ea cu fiecare ocazie... ii promitea mereu rezolvari dar o baga numai in necazuri. Si aceasta nu avea sa fie o exceptie. Cu siguranta acum mai mult ca niciodata stia ca avea sa urmeze o mare problema dupa toata aceasta asteptare.
Inchise ochii si se lasa purtata de val...