08-04-2011, 01:37 AM
Hi, girls! Merci mult pentru replies. :-)
Reed., hun, nu e nevoie sa te scuzi, apreciem faptul ca treci pe aici. >:D<
KawaiiS, nop, Daichi nu vorbea singur. ^^ Vei vedea in capitolul asta. >:D<
Aici vine urmatorul capitol. ^^
*huuugsss*
Ch. 7
Era cufundat in lectura si nu prea. Desi citea, acele randuri nu aveau nicio logica pentru el, nu insemnau nimic, erau doar o insiruire de litere care nu aveau niciun sens. Nici macar nu stia de ce citeste, oricum informatia nu ii ajungea la creier, ci se pierdea pe retina. Ofta de cateva ori, dar tot nu renunta sa citeasca. Ca si cum era vital pentru el sa continue sa priveasca acele randuri care se intersectau constant cu imaginea lui Daichi. Incerca sa citeasca tocmai ca sa scape pentru cateva clipe de imaginea lui, dar, evident, fara succes. Daichi ii intrase pana in strafundurile creierului si nu parea ca vrea sa mai plece. Ii acaparase toata atentia si acum nu se putea concentra sa faca ceva simplu. Sa inteleaga cateva randuri.
Isi dorise ca Daichi sa se intoarca si sa ii vorbeasca, dar acum, avandu-l in fata, nu era sigur ca a fost o idee asa de buna sa isi doreasca asta. Ramasese in biblioteca de la plecarea lui, iar acum el se intoarse. Ar trebui sa plece?
- Tu... Tu nu esti preot! a zis el. Cuvintele rasunau in urechile lui Tsukasa ca un ecou si il facura sa il priveasca uimit pe Daichi si sa inghita in sec.
Cum aflase? Este adevarat ca Tsukasa nu aveusese nicio legatura cu preotia, el fiind, de fapt, la polul opus, inconjurat de crime, minciuni si tradari. Nici acum nu se putea spune ca este departe de acest aspect al vietii lui prin ceea ce pretindea ca este, dar nu avea alta sansa.
- Serios? Nu sunt? intreaba oarecum ironic, pastrandu-si calmul. Poate ca un preot nu ar raspunde asa, dar daca pretindea ca este unul, nu inseamna ca are si atitudinea unuia. Tsukasa era foarte departe de a fi preot in acest sens.
Daichi il privi cu repulsie si un fior ii strabatu corpul lui Tsukasa, simtind atat de vie repulsia lui.
- De fapt esti un fals! continua Daichi, sigur pe el.
- Sunt fals? intreaba zambind. Si cum ai ajuns la minunata concluzie? se ridica de pe scaun si inainta putin spre el, dar nu prea aproape.
- Simplu.
- Da, asta e o dovada rasunatoare, continua Tsukasa cu ironia de mai devreme.
- Bine. Cum vrei!
Daichi vru sa plece, dar Tsukasa il opri. Nu vroia sa plece atat de repede, desi nu ar spune ca discutia lor este una dintre cele mai placute. Se simtea descoperit si asta nu ii placea deloc. Era vital pentru el ca toata lumea sa il stie preot, nu altceva si asta ii ingreuna refacerea.
- Doar nu vrei sa renunti asa de usor! Arata-mi ca sunt fals! Sau ce? Nu esti in stare sa iti sustii acuzatiile? ii spune, privindu-l superior, una dintre caracteristicile lui cand vine vorba de viata lui ca Yakuza.
- Am ceva de castigat? Crezi ca ma intereseaza?
Nu ii placea tonul ironic pe care il adoptase acum Daichi si incepu sa vorbeasca din nou, simtind cum incepe sa se enerveze. Nu ii placea deloc situatia creata, il facea sa se simta prins ca intr-o cusca si putin nesigur.
- Atunci care..., se opri pentru cateva secunde pentru a lua o gura de aer si pentru a vorbi mai calm. Care este scopul acuzatiei? Sau tu acuzi oamenii in functie de ce visezi noaptea?
- Nu... Doar ca... In fine, doar speram..., ii raspunde Daichi, dar nu isi continua ideea, Tsukasa putand observa dezamagire in vocea lui si facandu-l sa se intrebe de ce s-ar simti dezamagit.
- Sperai? il provoaca sa vorbeasca acum ca se calmase si devenise mai atent.
- Nu... Adica voiam sa zic...
- Hotaraste-te! Sunt fals sau nu sunt? Sperai ce? Sa fiu fals ca sa nu te inseli sau sa nu fiu fals sa poti tu sa dormi noaptea?
- Nu ma lua asa! Nu stiu... Stiu doar ca... Un preot nu e bisexual sau homosexual si nu saruta oamenii asa!
- Nici politistii nu fac abuz in serviciu si nici prietenii nu se tradeaza intre ei! rabufneste Tsukasa iritat.
- Bine desteptule! tonul lui Daichi urcase, fiind vizibil iritat.
Tsukasa ofteaza inainte de a continua, stia ca nu ajunge nicaieri daca va continua asa. Trebuia sa fie calm. De fapt, lui nu ii placea sa se enerveze, dar o facea destul de des. In ultimele saptamani nu avusese motive sa se piarda cu firea, dar uite ca Daichi scotea la suprafata aceasta latura a lui. Il enerva atitudinea lui, dar cel mai mult in enerva ca Daichi banuia macar ca el nu ar fi preot. Stia ca il place pe Daichi la fel de bine cum stia ca are toate sansele sa se indragosteasca de el - daca nu a facut-o deja - si nu era o buna strategie sa afle ca a mintit si ca el, de fapt, este un Yakuza renegat.
Nu ii placea termenul de fost Yakuza, el considerandu-se in continuare unul dintre ei. Sangele acela ii alerga prin vene in fiecare secunda si uneori mai visa la cum ar ucide pe cutare sau cum ar schingiui pe un altul. Asa fusese crescut si ajunsese sa ii placa, sa se simta bine printre urlete de durere si implorari sa inceteze, sa dea ordine si sa faca tot ce vrea. Ii era dor de viata lui, cu atat mai mult cu cat era acolo, in acel oras in care facuse atat de multe faradelegi, fiecare privire pe fereastra amintindu-i asta.
Privea pe fereastra, uneori, din incaperea lui mica si ofta. Ii era atat de dor!
- Stii ce? Daca te-a bulversat asa de tare sarutul ala, uita de el. Bine? spuse calm. Si eu voi incerca sa nu mai fac asta. Dar nu promit, mai adauga si ii evita privirea lui Daichi, fixand un punct de pe perete.
- Nu promiti. Adica?
- Adica nimic, raspuns usor nervos, observand acea privire inexpresiva care aparuse din nou pe chipul lui Daichi si se apropie de masa, lua cartea in mana si citi randurile acelea pe care inca nu le intelegea.
-Bine atunci. Nimic e si intre noi.
- C... Ce?
Tsukasa se intreba daca auzise bine si alerga dupa Daichi care deja se indrepta spre iesirea din biblioteca. Il prinse de mana si il forta sa se intoarca astfel incat sa ii intalneasca privirea.
- Sa fie ceva... intre noi? continua, speranta fiind vizibila in ochii lui.
- Nu. Nu e nimic.
Tonul lui Daichi devenise superior si indiferent, determinandu-l pe Tsukasa sa se enerveze din nou. Pe parcursul discutiei lor de pana acum, Tsukasa se enervase de nenumarate ori si se calmase din nou, iar asta nu facea decat sa se enerveza mai tare, asa ca ii dadu drumul lui Daichi si ii vorbi privindu-l insistent.
- De cate ori te razgandesti? Sunt fals sau nu sunt? E ceva sau nu?
- Unu, esti fals. Doi, cand eu te-am intrebat ceva mi-ai raspuns cu nimic, deci e nimic intre noi! spuse zambind ironic si privirea schimbandu-i-se, in ochii lui citindu-se enervare.
- Nu! Nu sunt fals cand spun asta! Eu te plac! ii marturisi cu hotarare.
- Si eu te cred, veni replica ironica din partea lui Daichi.
Tsukasa era descurajat, nu parea sa mai fie nimic de facut. Daichi statea ferm pe pozitie si Tsukasa parea ca isi pierduse forta necesara sa mai continue. Si nu prea. Stia ca lucrurile nu aveau cum sa ramana asa, deci era tot una daca continua sau nu.
- Bine. Ramai cu ideile tale fixe! ii replica furios si se hotari sa iasa din incapere.
- Ce, acum fugi tu de mine?
- Ai vreo problema cu asta? intreaba intorcandu-se brusc spre Daichi si ajungand langa el. Daca ai vreo problema cu mine ar fi cazul sa mi-o spui!
- Da, am o problema! Nu este evident? Dar nu vreau sa o spun, vreau sa o afli singur!
- Stii, ce? Nu am chef de jocuri copilaresti! M-am saturat sa te joci asa cu mintea mea! furia lui Tsukasa isi facu din nou aparitia, tonul lui fiind ceva mai ridicat.
- Eu ma joc cu mintea ta? Dar tu ce faci cu a mea? Si ce vrei sa iti zic cand nu pot? Vrei sa te mint?
- Sa ma minti? Nu iti cer sa faci asta, dar poti sa omiti. Vreau doar sa fii sincer fata de sentimentele tale pentru mine. Eu ti-am zis deja ce te plac...
Nu vroia sa il minta, dar omiterea parea ceva potrivit. Asa macar ar fi fost egali, amandoi mintindu-se intr-un fel sau altul, dar asta era in regula pentru Tsukasa, daca asta insemna ca Daichi sa ii impartaseasca, macare pe jumatate, sentimentele.
- Si crezi ca sentimentele mele sunt ceva usor de inteles? Ti se pare ca sunt o persoana usor de inteles? vocea ii era iritata si privirea ii devenise rece, dar nu indiferenta.
- Nu... Dar... macar arata-mi..., il indemna Tsukasa, atingandu-i buzele cu degetele.
Daichi era vizibil deranjat de acea cerere, lucru care il facu pe Tsukasa sa se teama de ceea ce va face. Daichi putea foarte bine sa ii intoarca spatele si sa plece, atunci ce ar face Tsukasa? Asteptarea i se paru ca dureaza mai mult, simtea ca se ineaca in ochii lui Daichi si ca i se usuca gatul. Era nerabdator, dar in acelasi timp nu vroia sa stie, nu vroia sa fie respins, insa Daichi se ridica usor pe varfuri atingandu-i buzele intr-un sarut usor timid. Desi mirat, Tsukasa, ii raspunse la sarut, atingandu-i usor spatele cu degetele si urcandu-le spre ceafa lui, simtind firele parului sau. Ii placea senzatia pe care i-o dadeau buzele lui si limba lui Daichi lovindu-se de a sa. Ii cuprinse trupul cu bratele si il imbratisa strans atunci cand sarutul se intrerupse, putand sa auda un oftat din partea lui Daichi.
La inceputul discutiei nu ii trecuse prin gand ca acesta ar putea fi rezultatul si daca statea bine sa se gandeasca, inca nu ajunsera la o concluzie. Tsukasa ii marturisise ca il place, Daichi ii aratase asta, dar nu stabilisera daca Tsukasa este sau nu preot. Nu stia ce crede Daichi, dar nici nu vroia sa afle, poate ca era mai bine asa, sa lase lucrurile sa pluteasca o perioada.
Un zgomot il facu pe Tsukasa sa se indeparteze cu regret de Daichi, dorind instantaneu sa ii simta din nou corpul langa al lui.
- Ah, aici erati! se aude vocea tanarului cu care vorbise Daichi atunci cand a sosit. Parintele Jose are nevoie de putin ajutor, daca il puteti ajuta, frate Tsukasa.
- Mda... Sigur, ii raspunse fara convingere, iar tanarul pleca zambitor. Trebuie sa plec, ii spuse cu regret lui Daichi.
- Frate Tsukasa du-te sa-ti indeplinesti datoria, spuse ironic si rase scurt privindu-l cu putina rautate.
Tsukasa se apropie de el si ii saruta scurt buzele, apoi se indeparta, vrand sa mearga unde stia ca il va gasi pe parintele Jose, cel pe care il ajuta de foarte multe ori la oficierea slujbelor, dar se intoarse, prinzandu-i buzele lui Daichi intr-un sarut mult mai lung si mai indraznet decat cel de mai devreme. Constata ca Daichi nu avea nicio retinere si ii raspunse la sarut, permitandu-i sa ii exploreze interiorul gurii. Pleca zambind dupa ce il mai privi cateva clipe.
Reed., hun, nu e nevoie sa te scuzi, apreciem faptul ca treci pe aici. >:D<
KawaiiS, nop, Daichi nu vorbea singur. ^^ Vei vedea in capitolul asta. >:D<
Aici vine urmatorul capitol. ^^
*huuugsss*
Ch. 7
Era cufundat in lectura si nu prea. Desi citea, acele randuri nu aveau nicio logica pentru el, nu insemnau nimic, erau doar o insiruire de litere care nu aveau niciun sens. Nici macar nu stia de ce citeste, oricum informatia nu ii ajungea la creier, ci se pierdea pe retina. Ofta de cateva ori, dar tot nu renunta sa citeasca. Ca si cum era vital pentru el sa continue sa priveasca acele randuri care se intersectau constant cu imaginea lui Daichi. Incerca sa citeasca tocmai ca sa scape pentru cateva clipe de imaginea lui, dar, evident, fara succes. Daichi ii intrase pana in strafundurile creierului si nu parea ca vrea sa mai plece. Ii acaparase toata atentia si acum nu se putea concentra sa faca ceva simplu. Sa inteleaga cateva randuri.
Isi dorise ca Daichi sa se intoarca si sa ii vorbeasca, dar acum, avandu-l in fata, nu era sigur ca a fost o idee asa de buna sa isi doreasca asta. Ramasese in biblioteca de la plecarea lui, iar acum el se intoarse. Ar trebui sa plece?
- Tu... Tu nu esti preot! a zis el. Cuvintele rasunau in urechile lui Tsukasa ca un ecou si il facura sa il priveasca uimit pe Daichi si sa inghita in sec.
Cum aflase? Este adevarat ca Tsukasa nu aveusese nicio legatura cu preotia, el fiind, de fapt, la polul opus, inconjurat de crime, minciuni si tradari. Nici acum nu se putea spune ca este departe de acest aspect al vietii lui prin ceea ce pretindea ca este, dar nu avea alta sansa.
- Serios? Nu sunt? intreaba oarecum ironic, pastrandu-si calmul. Poate ca un preot nu ar raspunde asa, dar daca pretindea ca este unul, nu inseamna ca are si atitudinea unuia. Tsukasa era foarte departe de a fi preot in acest sens.
Daichi il privi cu repulsie si un fior ii strabatu corpul lui Tsukasa, simtind atat de vie repulsia lui.
- De fapt esti un fals! continua Daichi, sigur pe el.
- Sunt fals? intreaba zambind. Si cum ai ajuns la minunata concluzie? se ridica de pe scaun si inainta putin spre el, dar nu prea aproape.
- Simplu.
- Da, asta e o dovada rasunatoare, continua Tsukasa cu ironia de mai devreme.
- Bine. Cum vrei!
Daichi vru sa plece, dar Tsukasa il opri. Nu vroia sa plece atat de repede, desi nu ar spune ca discutia lor este una dintre cele mai placute. Se simtea descoperit si asta nu ii placea deloc. Era vital pentru el ca toata lumea sa il stie preot, nu altceva si asta ii ingreuna refacerea.
- Doar nu vrei sa renunti asa de usor! Arata-mi ca sunt fals! Sau ce? Nu esti in stare sa iti sustii acuzatiile? ii spune, privindu-l superior, una dintre caracteristicile lui cand vine vorba de viata lui ca Yakuza.
- Am ceva de castigat? Crezi ca ma intereseaza?
Nu ii placea tonul ironic pe care il adoptase acum Daichi si incepu sa vorbeasca din nou, simtind cum incepe sa se enerveze. Nu ii placea deloc situatia creata, il facea sa se simta prins ca intr-o cusca si putin nesigur.
- Atunci care..., se opri pentru cateva secunde pentru a lua o gura de aer si pentru a vorbi mai calm. Care este scopul acuzatiei? Sau tu acuzi oamenii in functie de ce visezi noaptea?
- Nu... Doar ca... In fine, doar speram..., ii raspunde Daichi, dar nu isi continua ideea, Tsukasa putand observa dezamagire in vocea lui si facandu-l sa se intrebe de ce s-ar simti dezamagit.
- Sperai? il provoaca sa vorbeasca acum ca se calmase si devenise mai atent.
- Nu... Adica voiam sa zic...
- Hotaraste-te! Sunt fals sau nu sunt? Sperai ce? Sa fiu fals ca sa nu te inseli sau sa nu fiu fals sa poti tu sa dormi noaptea?
- Nu ma lua asa! Nu stiu... Stiu doar ca... Un preot nu e bisexual sau homosexual si nu saruta oamenii asa!
- Nici politistii nu fac abuz in serviciu si nici prietenii nu se tradeaza intre ei! rabufneste Tsukasa iritat.
- Bine desteptule! tonul lui Daichi urcase, fiind vizibil iritat.
Tsukasa ofteaza inainte de a continua, stia ca nu ajunge nicaieri daca va continua asa. Trebuia sa fie calm. De fapt, lui nu ii placea sa se enerveze, dar o facea destul de des. In ultimele saptamani nu avusese motive sa se piarda cu firea, dar uite ca Daichi scotea la suprafata aceasta latura a lui. Il enerva atitudinea lui, dar cel mai mult in enerva ca Daichi banuia macar ca el nu ar fi preot. Stia ca il place pe Daichi la fel de bine cum stia ca are toate sansele sa se indragosteasca de el - daca nu a facut-o deja - si nu era o buna strategie sa afle ca a mintit si ca el, de fapt, este un Yakuza renegat.
Nu ii placea termenul de fost Yakuza, el considerandu-se in continuare unul dintre ei. Sangele acela ii alerga prin vene in fiecare secunda si uneori mai visa la cum ar ucide pe cutare sau cum ar schingiui pe un altul. Asa fusese crescut si ajunsese sa ii placa, sa se simta bine printre urlete de durere si implorari sa inceteze, sa dea ordine si sa faca tot ce vrea. Ii era dor de viata lui, cu atat mai mult cu cat era acolo, in acel oras in care facuse atat de multe faradelegi, fiecare privire pe fereastra amintindu-i asta.
Privea pe fereastra, uneori, din incaperea lui mica si ofta. Ii era atat de dor!
- Stii ce? Daca te-a bulversat asa de tare sarutul ala, uita de el. Bine? spuse calm. Si eu voi incerca sa nu mai fac asta. Dar nu promit, mai adauga si ii evita privirea lui Daichi, fixand un punct de pe perete.
- Nu promiti. Adica?
- Adica nimic, raspuns usor nervos, observand acea privire inexpresiva care aparuse din nou pe chipul lui Daichi si se apropie de masa, lua cartea in mana si citi randurile acelea pe care inca nu le intelegea.
-Bine atunci. Nimic e si intre noi.
- C... Ce?
Tsukasa se intreba daca auzise bine si alerga dupa Daichi care deja se indrepta spre iesirea din biblioteca. Il prinse de mana si il forta sa se intoarca astfel incat sa ii intalneasca privirea.
- Sa fie ceva... intre noi? continua, speranta fiind vizibila in ochii lui.
- Nu. Nu e nimic.
Tonul lui Daichi devenise superior si indiferent, determinandu-l pe Tsukasa sa se enerveze din nou. Pe parcursul discutiei lor de pana acum, Tsukasa se enervase de nenumarate ori si se calmase din nou, iar asta nu facea decat sa se enerveza mai tare, asa ca ii dadu drumul lui Daichi si ii vorbi privindu-l insistent.
- De cate ori te razgandesti? Sunt fals sau nu sunt? E ceva sau nu?
- Unu, esti fals. Doi, cand eu te-am intrebat ceva mi-ai raspuns cu nimic, deci e nimic intre noi! spuse zambind ironic si privirea schimbandu-i-se, in ochii lui citindu-se enervare.
- Nu! Nu sunt fals cand spun asta! Eu te plac! ii marturisi cu hotarare.
- Si eu te cred, veni replica ironica din partea lui Daichi.
Tsukasa era descurajat, nu parea sa mai fie nimic de facut. Daichi statea ferm pe pozitie si Tsukasa parea ca isi pierduse forta necesara sa mai continue. Si nu prea. Stia ca lucrurile nu aveau cum sa ramana asa, deci era tot una daca continua sau nu.
- Bine. Ramai cu ideile tale fixe! ii replica furios si se hotari sa iasa din incapere.
- Ce, acum fugi tu de mine?
- Ai vreo problema cu asta? intreaba intorcandu-se brusc spre Daichi si ajungand langa el. Daca ai vreo problema cu mine ar fi cazul sa mi-o spui!
- Da, am o problema! Nu este evident? Dar nu vreau sa o spun, vreau sa o afli singur!
- Stii, ce? Nu am chef de jocuri copilaresti! M-am saturat sa te joci asa cu mintea mea! furia lui Tsukasa isi facu din nou aparitia, tonul lui fiind ceva mai ridicat.
- Eu ma joc cu mintea ta? Dar tu ce faci cu a mea? Si ce vrei sa iti zic cand nu pot? Vrei sa te mint?
- Sa ma minti? Nu iti cer sa faci asta, dar poti sa omiti. Vreau doar sa fii sincer fata de sentimentele tale pentru mine. Eu ti-am zis deja ce te plac...
Nu vroia sa il minta, dar omiterea parea ceva potrivit. Asa macar ar fi fost egali, amandoi mintindu-se intr-un fel sau altul, dar asta era in regula pentru Tsukasa, daca asta insemna ca Daichi sa ii impartaseasca, macare pe jumatate, sentimentele.
- Si crezi ca sentimentele mele sunt ceva usor de inteles? Ti se pare ca sunt o persoana usor de inteles? vocea ii era iritata si privirea ii devenise rece, dar nu indiferenta.
- Nu... Dar... macar arata-mi..., il indemna Tsukasa, atingandu-i buzele cu degetele.
Daichi era vizibil deranjat de acea cerere, lucru care il facu pe Tsukasa sa se teama de ceea ce va face. Daichi putea foarte bine sa ii intoarca spatele si sa plece, atunci ce ar face Tsukasa? Asteptarea i se paru ca dureaza mai mult, simtea ca se ineaca in ochii lui Daichi si ca i se usuca gatul. Era nerabdator, dar in acelasi timp nu vroia sa stie, nu vroia sa fie respins, insa Daichi se ridica usor pe varfuri atingandu-i buzele intr-un sarut usor timid. Desi mirat, Tsukasa, ii raspunse la sarut, atingandu-i usor spatele cu degetele si urcandu-le spre ceafa lui, simtind firele parului sau. Ii placea senzatia pe care i-o dadeau buzele lui si limba lui Daichi lovindu-se de a sa. Ii cuprinse trupul cu bratele si il imbratisa strans atunci cand sarutul se intrerupse, putand sa auda un oftat din partea lui Daichi.
La inceputul discutiei nu ii trecuse prin gand ca acesta ar putea fi rezultatul si daca statea bine sa se gandeasca, inca nu ajunsera la o concluzie. Tsukasa ii marturisise ca il place, Daichi ii aratase asta, dar nu stabilisera daca Tsukasa este sau nu preot. Nu stia ce crede Daichi, dar nici nu vroia sa afle, poate ca era mai bine asa, sa lase lucrurile sa pluteasca o perioada.
Un zgomot il facu pe Tsukasa sa se indeparteze cu regret de Daichi, dorind instantaneu sa ii simta din nou corpul langa al lui.
- Ah, aici erati! se aude vocea tanarului cu care vorbise Daichi atunci cand a sosit. Parintele Jose are nevoie de putin ajutor, daca il puteti ajuta, frate Tsukasa.
- Mda... Sigur, ii raspunse fara convingere, iar tanarul pleca zambitor. Trebuie sa plec, ii spuse cu regret lui Daichi.
- Frate Tsukasa du-te sa-ti indeplinesti datoria, spuse ironic si rase scurt privindu-l cu putina rautate.
Tsukasa se apropie de el si ii saruta scurt buzele, apoi se indeparta, vrand sa mearga unde stia ca il va gasi pe parintele Jose, cel pe care il ajuta de foarte multe ori la oficierea slujbelor, dar se intoarse, prinzandu-i buzele lui Daichi intr-un sarut mult mai lung si mai indraznet decat cel de mai devreme. Constata ca Daichi nu avea nicio retinere si ii raspunse la sarut, permitandu-i sa ii exploreze interiorul gurii. Pleca zambind dupa ce il mai privi cateva clipe.
![[Imagine: LCGbvGa.png]](http://i.imgur.com/LCGbvGa.png)