08-04-2011, 12:12 AM
Mersi mult, fetelor pentru comentarii! :* am adus noul capitol si sper ca de data asta sa nu dezamagesc.
Fetele au scos un sunet de uimire frecandu-si palmele si agitandu-se. Au mai privit pret de cateva secunde televizorul, dupa care s-au uitat curioase una la alta. Ar fi vrut sa spuna ceva, dar nu au putut. Frica deja pusese stapanire pe ele. Ce vor face acum? Cum se mai vor putea plimba? Sayumi s-a ridicat usor, si cu pasi marunti a ajuns la fereastra. S-a sprijinit cu mainile de pervaz intinzandu-si curioasa gatul spre a privi peisajul neclintit de afara. Cand s-a pregatit sa elibereze un oftat usurandu-se, un hohot i-a inundat urechile facand-o sa se ingrozeasca. S-ar fi uitat din nou pe geam daca nu i-ar fi fost asa de frica. Un simplu hohot scos cu atata intensitate si parand atat de malefic a facut-o pe fata sa se indeparteze de fereastra ajungand langa Aiko, care o privea speriata.
Sayumi si-a plecat privirea in pamant, dupa care a luat o perna si si-a astupat fata. Acum se gandea ca ii era prea frica sa plece acasa. Ii era frica pentru ea si pentru familia ei. Cu siguranta si Aiko simtea acelasi lucru.
-Haide, linisteste-te. Politia sigur il va prinde. Doar este un amarat .. s-au mai confruntat cu asemenea cazuri. glasul convingator al prietenei sale a facut-o pe Sayumi sa se simta mai bine. Cele doua fete si-au continuat activitatea.
Dar cine ar putea sa stea linistit gandindu-se la ce a auzit? Vocea era atat de intensa, de joasa si avea un tremur malefic. Oricand ai fi auzit-o te-ar fi facut sa tremuri din toate maruntaiele, iar inima ta s-ar face cat un purice.
Sayumi si-a luat geaca anuntand ca s-a hotarat sa plece. A pasit timid afara, sub incurajarile prietenei sale. In ciuda faptului ca fata ii spunea sa nu se sperie, ea era ingrozita. Ii era frica sa umble singura pe strazile pustii ale orasului, atata timp cat un criminal umbla liber. Si-a lasat privirea in pamant si si-a pus mainile in buzunar, incercand sa evite orice straduta laturalnica.
Pe cand se gandea la ce putea fi mai rau, a simtit nevoia sa isi arcuiasca spatele si sa se intoarca curioasa ca sa priveasca in spate. Inima ii zvacnea. A fost trezita chiar din acele ganduri negre. Avea impresia ca cineva era in spatele ei. Intotdeauna simtea prezenta cuiva. A incercat sa se minta ca de data aceasta a gresit, dar sunetele din spate au facut-o sa se simta din ce in ce mai rau. Parca ar fi vrut sa se teleporteze acasa, unde s-ar putea incuia si ar uita de tot. Dar nu. Era pe strada. Si isi alesese tocmai locul potrivit. O straduta prost luminata, pe unde vantul intra cu greu facand hartiile de pe jos sa fosneasca groaznic, iar umbrele micilor ganganii deveneau niste monstrii uriasi.
Privind din nou in spate, ochii sai caprui au putut observa umbra unei siluete suple a unui barbat. Era unul binefacut. Purta o palarie mica, avea nasul ascutit si un zambet larg pe buze. Chiar daca nu l-a vazut, ar fi putut jura ca era unul infiorator. Umbra sa greu de deslusit, indica faptul ca barbatul purta un sacou putin larg. Ayumi si-a dat seama. Era vorba de un costum. A ramas intepenita. Frica ii cuprinse inima, parca avea de gand sa o sfasie si sa o improaste cu venin. Respiratia era aproape imposibila, iar gandurile deveneau din ce in ce mai incetosate. Corpul parca nu mai reactiona la comenzile date de creier. Cand si-a mai revenit in fire, a decis sa gandeasca rational si logic gasind un mijloc prin care putea scapa. Dar de ce sa scape? Tot ce stia era ca niciodata nu i-a mai fost asa de frica. Dar de ce sa ii fie frica? Simturile sale spuneau ceva, iar ratiunea parca ar fi incercat sa le nege. Fata si-a dus palmele la gura, sufland aer cald peste ele. Si-a inconjurat corpul cu bratele pentru a putea sa-si tina geaca mai stransa pe ea si a plecat mai departe cu privirea plecata.
Nu mai putea face nimic. Tot ceea ce simtea era ca cineva ii dorea sangele. Si il dorea atat de mult... hohotul i-a umplut din nou urechile. Era sigura de ce auzea. Sa fie oare adevarat?
Capitolul II
Fetele au scos un sunet de uimire frecandu-si palmele si agitandu-se. Au mai privit pret de cateva secunde televizorul, dupa care s-au uitat curioase una la alta. Ar fi vrut sa spuna ceva, dar nu au putut. Frica deja pusese stapanire pe ele. Ce vor face acum? Cum se mai vor putea plimba? Sayumi s-a ridicat usor, si cu pasi marunti a ajuns la fereastra. S-a sprijinit cu mainile de pervaz intinzandu-si curioasa gatul spre a privi peisajul neclintit de afara. Cand s-a pregatit sa elibereze un oftat usurandu-se, un hohot i-a inundat urechile facand-o sa se ingrozeasca. S-ar fi uitat din nou pe geam daca nu i-ar fi fost asa de frica. Un simplu hohot scos cu atata intensitate si parand atat de malefic a facut-o pe fata sa se indeparteze de fereastra ajungand langa Aiko, care o privea speriata.
Sayumi si-a plecat privirea in pamant, dupa care a luat o perna si si-a astupat fata. Acum se gandea ca ii era prea frica sa plece acasa. Ii era frica pentru ea si pentru familia ei. Cu siguranta si Aiko simtea acelasi lucru.
-Haide, linisteste-te. Politia sigur il va prinde. Doar este un amarat .. s-au mai confruntat cu asemenea cazuri. glasul convingator al prietenei sale a facut-o pe Sayumi sa se simta mai bine. Cele doua fete si-au continuat activitatea.
Dar cine ar putea sa stea linistit gandindu-se la ce a auzit? Vocea era atat de intensa, de joasa si avea un tremur malefic. Oricand ai fi auzit-o te-ar fi facut sa tremuri din toate maruntaiele, iar inima ta s-ar face cat un purice.
Sayumi si-a luat geaca anuntand ca s-a hotarat sa plece. A pasit timid afara, sub incurajarile prietenei sale. In ciuda faptului ca fata ii spunea sa nu se sperie, ea era ingrozita. Ii era frica sa umble singura pe strazile pustii ale orasului, atata timp cat un criminal umbla liber. Si-a lasat privirea in pamant si si-a pus mainile in buzunar, incercand sa evite orice straduta laturalnica.
Pe cand se gandea la ce putea fi mai rau, a simtit nevoia sa isi arcuiasca spatele si sa se intoarca curioasa ca sa priveasca in spate. Inima ii zvacnea. A fost trezita chiar din acele ganduri negre. Avea impresia ca cineva era in spatele ei. Intotdeauna simtea prezenta cuiva. A incercat sa se minta ca de data aceasta a gresit, dar sunetele din spate au facut-o sa se simta din ce in ce mai rau. Parca ar fi vrut sa se teleporteze acasa, unde s-ar putea incuia si ar uita de tot. Dar nu. Era pe strada. Si isi alesese tocmai locul potrivit. O straduta prost luminata, pe unde vantul intra cu greu facand hartiile de pe jos sa fosneasca groaznic, iar umbrele micilor ganganii deveneau niste monstrii uriasi.
Privind din nou in spate, ochii sai caprui au putut observa umbra unei siluete suple a unui barbat. Era unul binefacut. Purta o palarie mica, avea nasul ascutit si un zambet larg pe buze. Chiar daca nu l-a vazut, ar fi putut jura ca era unul infiorator. Umbra sa greu de deslusit, indica faptul ca barbatul purta un sacou putin larg. Ayumi si-a dat seama. Era vorba de un costum. A ramas intepenita. Frica ii cuprinse inima, parca avea de gand sa o sfasie si sa o improaste cu venin. Respiratia era aproape imposibila, iar gandurile deveneau din ce in ce mai incetosate. Corpul parca nu mai reactiona la comenzile date de creier. Cand si-a mai revenit in fire, a decis sa gandeasca rational si logic gasind un mijloc prin care putea scapa. Dar de ce sa scape? Tot ce stia era ca niciodata nu i-a mai fost asa de frica. Dar de ce sa ii fie frica? Simturile sale spuneau ceva, iar ratiunea parca ar fi incercat sa le nege. Fata si-a dus palmele la gura, sufland aer cald peste ele. Si-a inconjurat corpul cu bratele pentru a putea sa-si tina geaca mai stransa pe ea si a plecat mai departe cu privirea plecata.
Nu mai putea face nimic. Tot ceea ce simtea era ca cineva ii dorea sangele. Si il dorea atat de mult... hohotul i-a umplut din nou urechile. Era sigura de ce auzea. Sa fie oare adevarat?
Cea mai reuşită semnătură.