O Minte Bolnava...

[Darky]

Focul stinge durerea

Luna sangerie se impletea in parul meu framantandu-mi obraji lipsiti de culoare. Moartea se infiltra tragic de repete sub pielea mea alba ingropandu-mi simplele ultime ganduri sub o mare de soapte intunecate. Sunetul violent al tunetului se pierdea in vesnicia sangerie a noptii, in timp ce lumina fulgerului se rasfrangea pe pupilele-mi dilatate.
Un firicel stagojiu la fel de subtire ca si tulpina singuratica ce-mi mai sustine viata, atarna respingator pe barbia mea, coborand incet spre tricoul alb improscat de sange negricios.
Suvitele castanii stateau ravasite, si totusi cuminti pe asternutul movaliu, in timp ce umbrele greselilor facute ma tintuiau intr-o stare de amorteala, sfidandu-mi dorinta de-a pasii in infern, tarandu-mi sufletul mor de atat de mult timp in urma mea.
Cuvinte…ar fi multe ce-mi stau inca pe buzele vinetii, insa in momentul de fata n-ar fi folositoare nimanui, cu atat mai putin mie.
Imaginile se invarteau in jur ca o mare de amaraciune inecata intr-un ocean de pacate. Simple cuvinte ce-mi mor acum pe buze, simple priviri care acum se intuneca in mintea mea, efemere atingeri…sau doar un zambet plastificat ce-ar fi trebuit plasmuit de mult pe fata mea, raman ca niste dorinte neimplinite, ori poate ceva ce mi se pare necesar in ultimul moment si de care o viata nu mi-a pasat.
Sa dau timpul doar odata inapoi…Imposibil de realizat ! Si totusi, de-as putea n-as schimba nimic, nici macar spusele goale ce-mi inconjoara existenta.
Ura, iubire, teama, armonie, durere, placere, lacrimi si efemere zambete…Le-am experimentat si le-am uitat atunci cand mintea sa lasat condusa de-o neluciditate crunta, sa lasat prada patimei de-a numai simti si-a doua oara gustul caderi si-a ales ce-a mai simpla cale…Moartea…
Simt picaturi calde scugandu-se pe pielea mea moarta, insa nu-mi apartin, stiu mult prea bine ca n-am fost capabila sa vars lacrimi cand mintea mea era obsedata de pustiul si dulcele infern.
Simt o atingere calda ce-mi strabate chipul, dar eu sunt mult prea amortita si inghetata ca sa mai am urme de caldura in trup.
Ar fi atat de multa placere pe chipul meu incremenit daca m-as intoarce, mi-as redeschide ochii intunecati si in loc de flacari inghetate sa simt o dulce caldura a imbratisari…Dar nu! Sa ma intorc nu e posibil si nici necesar, am facut tot ce n-am putut o viata inainte sa aleg calea intunericului…Inaite sa las in urma o posibila tristete, pe care imi voi intoarce spatele sa nu o mai vad…
- Erai atat de sigura ca asta vrei si acum dai inapoi?
Mi-am rasucit ochii purpurii catre el. O expresie neutra ii impodobea chipul. Genele lungi ii ascundeau ochii albi si cuprinsi de moarte, pielea galbena si fara viata de pe obraji i se increti cand realiza ca nesatula mea pofta de-a cunoste nu murise odata cu cu trupul si o parte din sufletul meu.
- Nu, nu dau inapoi! am sasait anemic plimbandu-mi limba peste buzele-mi vineti, in timp ghearele mele zgaltaiau inca odata taieturile sinistre de pe trupul meu spiritual.
- Atunci…care e problema?
Pasii lui venira spre mine, iar rasuflarea sa glaciala imi gadila suvitele intunecate de sange.
M-am rasucit pe calcaie, fetele noastre aflandu-se acum la o distanta milimetrica. Mirosul lui mort se infiltra in narile mele amestecandu-se cu povara sufletului ce se inchega la fel ca si sangele de pe corpul meu ce ramase-se, acolo prabusit intr-o mare de movaliu si visinui, si pe a carei piele se scurgeau lacrimi sclipitoare.
- De ce ei pot simti asta si eu n-am putut niciodata? De ce ei trebuie sa aiba atat de multe sentimente contradictorii pe care sa le lase sa curga, iar nu am putut?Vocea imi devenea ragusita, in timp ce ochii mi se stingeau cu fiecare secunda in care in care-mi regretam gandurile si alegerile.
- De ce ? Ei bine asta nu stiu nici macar eu… Se daparta facand cativa pasi oprindu-se apoi si continuand de parca ar fi ras. Dar sti ce… Nici tu n-ai sa afli! O alegere gresit facuta nu se mai indreapta… Niciodata! Acum, vi, sau ai de gand sa ratacesti printre alte nimicuri arse in focurile eterne?
M-am comformat desi nu-mi convenea. Spiritul incepuse-se sa se destrame, iar mirosul mortii sa pulseze si in mine. I-am urmat atent pasii, dar nu inainte sa arunc o privire goala si plina de tristete inspre trupul fara viata ce mi-a fost odata casa…
Atat de multa liniste imi strabatea obraji albi, mai multa ca niciodata. Credeam ca durerea din mine e doar singuratate, amaraciune…suferinta pura, insa n-a fost asa. A fost doar simpla furie a unei pustoaice mult prea strans legata in lanturi de proprilei dezamagiri.


“Amaraciunea este ca si cancerul. Devoreaza gazda. Dar furia e ca si focul. Arde tot si lasa curat in urma” Maya Angelou.

[CyBeR]

Buna si bine ai venit. Vezi ca exista un Ghid al incepatorului care discuta in niste linii largi cum ar trebui postat un text pe aici pentru ca nimeni sa nu se supere de nimic.

Eu, citind textul, iti pot face cateva recomandari.

1. Foarte, foarte multe hiperbole la inceputul textului, probabil si pe parcurs (scriu pe masura ce citesc). Mai taie din ele, ca imaginea impresioneaza prin sinea ei, nu prin cat de dramatic o descrii.

2. De unde stie personajul tau ca are buze vineti? De ce ne pasa ca are pielea alba? Pune-ti intrebarile astea cand scrii la persoana I: "De unde stie? Cum stie? De ce trebuie sa mentioneze asta? E important? Ar fi ceva ce as mentiona eu intr-o conversatie sau intr-o descriere despre mine?". Persoana I trebuie sa fie naturala, nu fortata.

3. Grija la gramatica, cratime, si diferenta intre "odata" si "o data". "Neluciditate" nu exista decat ca moft artistic.

4. "Mi-am rasucit ochii purpurii"...intreba-te te rog: ar putea avea alti ochi de rasucit? E o chestie care se repeta in textul tau si pe mine personal ma irita groaznic asa banale greseli care strica totul.

5. Are vreun rost citatul ala de final? Stiu ca-i o moda in general sa se puna asa ceva, dar eu personal nu vad corelatia cu textul si atat mai putin ce ar trebui sa semnifice pentru cititori.


E o idee aici, ingropata sub exagerari stilistice, o idee ce ar putea fi buna. Din pacate ai incarcat textul cu incredibil de multe adjective fara noima, fara rost, incat acea idee nu are nici un fel de putere aici. Stam si citim despre un trup ce moare si un suflet necajit ce iese din el spre a face...ceva, om afla mai incolo. Dar tu ZICI, te uiti in ochii cititorului tau si-i ZICI tot ce e in povestea ta de zis...nu-i arati nimic, nu-i conferi nici o imagine, nu-l lasi sa-si descopere nici o opinie proprie sau sincera. Tu ne dictezi ca si cititori TOTUL, nu ne lasi sa aflam nimic singuri. Ceea ce nu-i bine.

Acum, un lucru iritant pentru mine. Cat am verificat cateva lucruri din cele mentionate mai sus, am gasit ca ai postat acest text pe wattpad acum 5 luni. In 5 luni n-ai gasit timp sa cureti gramatica si sa corectezi erorile de timpuri verbale? Nu-i frumos sa prezint o lucrare neslefuita dupa ce ai avut timp suficient s-o cureti.

Ce recomand de asemenea pentru o descriere la persoana I: nu-ti mai pune personajul sa se descrie pe sine. El stie cine este, cum arata, cum se simte, n-are sa-si treaca prin asa lucruri in cap. O descriere usoara e ca un personaj sa se vada reflectat intr-o suprafata si acolo va reactiona la aspectul sau. In cazul textului tau, personajul isi paraseste corpul...ar fi putut privi inspre acel corp si nota toate schimbarile ce i s-au petrecut, astfel REACTIONAND la ceva si avand un motiv sa vorbeasca despre acele lucruri.

Cam atat am avut eu personal sa-ti zic. Pe Watt acolo ziceai c-ai abandonat ideea, deci sper ca aceste lucruri sa-ti ajute in general.