03-04-2011, 07:53 PM
Unii dintre voi cred că sunteţi obişnuiţi cu mine * laughs * . Yeah, yeah, un nou fic, dar de această dată yaoi şi... puţin mai diferit de ce am scris până acum.
Este cu mafioţi şi arme şi tot ce ţine de Italia, deşi mare parte din acţiune nu se petrece în această ţară. E puţin mai complicat de explicat aşa, pe scurt.
Primul capitol este mai... fail pentru că a fost scris acum mult timp şi l-am dezgropat azi. Nu am putut să-i schimb foarte multe lucruri fiindcă se pierdea ideea iniţială. Also, e cam mult dialog, dar fără el nu se pot înţelege foarte multe lucruri.
Oricum, următorul capitol va fi mai bun, presupun.
Este acceptată orice tip de critică.
Lectură plăcută !
O altă zi „minunată†în frumoasa peninsulă numită Sicilia. Să ştiţi că locurile sunt frumoase, dar oamenii nu prea. Soarele strălucea pe cerul însorit, câteva raze aurii pătrunzând în încăpere. Păsările amuţeau de fiecare dată când o altă împuşcătură se făcea auzită şi zburau să se adăpostească. Totuşi, se întorceau de fiecare dată, după încetarea sunetelor produse de arme. Rămâneau fidele acestui pământ mic, plin de mafioţi. Un loc sărac, unde micile furturi nu dispăreau niciodată.
Tatăl meu m-a pleznit peste obraz cu putere pentru a mă trezi. Am mormăit o înjurătură, altă palmă venind peste celălalt obraz. Fără a mai spune ceva, mi-am deschis ochii şi l-am privit pe bărbatul din faţa mea: părul său era brunet, ochii negri, iar faţa dură. O cicatrice îi brăzda obrazul drept. Ţinea în mână un pistol negru, pe care abia îl încărcase.
- Haide, Vittorio. Ridică-te naibii odată ! A spus înainte de a ieşi din cameră.
Pleca probabil la piaţă şi fără un pistol, nu se întorcea viu acasă. Aceasta era viaţa miunată a unui om din Sicilia.
Numele meu este Vittorio Aleksei Moretti. Probabil că vă întrebaţi de ce am un nume rusesc, iar eu sunt italian. Mama a fost rusoaică şi, ca în poveştile de dragoste, ea şi tata s-au îndrăgostit şi s-au mutat aici, în Italia. După doi ani de la căsătoria lor, mama a fost împuşcată şi viaţa mea şi a lui tata s-a degratat treptat.
M-am ridicat din patul de campanie şi mi-am întins trupul acoperit de o pijama subţire şi veche. Mi-am ciufulit părul blond, ce îmi ajungea până mai jos de umeri. Nu mă tunsesem de mai mult de un an şi jumătate. Ochii mei verzi erau lipsiţi de viaţă, îndureraţi. Am auzit câteva focuri de armă şi m-am lipit de un perete, impacientat. Uşa din lemn a casei s-a deschis cu putere, doi oameni necunoscuţi intrând înăuntru. Unul dintre ei, îmbrăcat într-un costum negru şi cu părul dat pe spate, îl ţinea pe tata de gulerul cămăşii, iar celălalt, tot în costum, fuma relaxat dintr-o ţigară. Cel ce îl ţinea pe tata, avea pistolul părintelui meu în mână.
- Ai încercat să ne jefuieşti, spuse fumătorul calm.
- Îmi... Îmi pare rău, se scuză tata.
Patetică scuză. Omori pe cineva şi apoi îţi ceri scuze. Totuşi, nu avea rost să comentez în acel moment căci eu eram curios de ce se aflau tustrei în casa familiei mele. Mai exact, mă întrebam de ce i-a adus tata aici.
- Şi ai vrut să ne omori, continuă el, la fel de calm. Ce ai zis că îmi dai ca să nu te omor, nemernicule ? Se enervase.
Parcă reacţionând la furia lui, cel care îl ţinea pe tata, aruncă cu putere pistolul pe podea.
- Pe... Pe el ! Pe fiul meu ! Luaţi-l, dar să nu-mi faceţi nimic ! Ţipă tata.
Când l-am auzit, am fost şocat. Ştiam că tata nu mă suporta, dar să mă dea pe mine în schimbul libertăţii sale ? Nu m-aş fi gândit la aşa ceva din partea sa. Bărbatul i-a dat drumul lui tata, care a căzut pe podea şi s-a apropiat de mine. A scos nişte cătuşe din buzunar şi mi-a prins mâinile la spate, în ciuda faptului că mă zbăteam. Nu voiam să plec din Italia, deşi uram ţara. Şi, în plus, nu voiam să fiu considerat un obiect ce poate fi luat şi mutat de colo – colo. Fumătorul îşi aruncă ţigarea pe podeaua din lemn, nepăsător dacă ar fi început un incendiu, şi se apropie de mine. Îmi prinse faţa cu o singură mână şi mă examină. Apoi îmi atinse fundul îmi dădu o palmă tare peste el. Am scâncit. El a început să râdă şi îi făcu semn celuilalt bărbat care mă ridică şi mă puse pe umărul său.
- Bun schimb. Cum ziceai că-l cheamă ? A întrebat fumătorul.
- Vittorio Aleksei Moretti, răspunse tata, cu vocea tremurândă.
Apoi, fumătorul scoase o seringă şi împinse lichidul în vena mâinii mele drepte. M-am cufundat într-un somn profund, la două secunde după ce mi-a făcut injecţia şi am uitat de toată nedreptatea ce-mi fusese făcută în ziua aceea.
Câteva ore mai târziu, m-am trezit pe un pat imens, cu aşternut roşu. Camera în care mă aflam era uriaşă, cu tavanul înalt şi pereţii albi. Mobilierul era simplu, dar se potrivea perfect cu eleganţa încăperii. Am vrut să mă ridic din pat, dar eram prea ameţit să stau în picioare. M-am trântit la loc, gândindu-mă la tata. Nu-l iubeam, dar ştiam că el era singura mea familie, iar pierderea sa lăsa un gol în inima mea. Ştiam că lui nu-i păsa şi că, probabil, se afla în vreun bar, bând bere cu prietenii lui de doi bani. Sigur uitase de mine în maxim o oră. De fapt, abia aştepta să scape de mine cât mai repede. Pentru el, eram o povară, încă o gură de hrănit.
Uşile camerei s-au deschis, înăuntru intrând fumătorul. Purta un costum crem şi o cămaşă de un albastru deschis. M-a privit preţ de o secundă, analizându-mi trupul. Instinctiv, m-am uitat şi eu la mine şi am observat că purtam o cămaşă lungă de noapte, albă, din in. Un material foarte scump.
- Mă bucur să te cunosc, Vittorio, a spus afişând un zâmbet cald.
- În primul rând, eu nu mă bucur să te cunosc, cine eşti tu. În al doilea rând, nu-mi spune Vittorio, ci Aleksei. Şi ieşi naibii din camera mea ! Am urlat nervos.
- Damon Diedrick. Aşa mă numesc, spuse el calm.
L-am analizat pentru o clipă. Părul negru şi lung îi încadra faţa albă precum o foaie de hârtie. Ochii săi căprui – verzui mă fixau atenţi, analizându-mi fiecare gest. Era înalt şi bine făcut, muşchii observându-i-se, chiar dacă era acoperit de veşminte. Per total, era un bărbat frumos şi, cu siguranţă, putea avea orice femeie în patul său.
- M-ai luat de lângă tata... Te urăsc ! Am spus, începând să plâng.
Lacrimile îmi şiroiau pe obrajii roşiatici, durerea fiind prea mare să-i rezist. Ştiam că bărbatul acesta dorea ceva de la mine, dar nu-mi doream să aflu ce voia.
- În fine. Să vii la cină la ora şapte. Ai haine în dulap.
Apoi, la fel de indiferent precum intrase a şi ieşit. M-a lăsat singur în cameră, cu lacrimile ce-mi curgeau fără oprire pe faţă.
Aş vrea să mor.
Este cu mafioţi şi arme şi tot ce ţine de Italia, deşi mare parte din acţiune nu se petrece în această ţară. E puţin mai complicat de explicat aşa, pe scurt.
Primul capitol este mai... fail pentru că a fost scris acum mult timp şi l-am dezgropat azi. Nu am putut să-i schimb foarte multe lucruri fiindcă se pierdea ideea iniţială. Also, e cam mult dialog, dar fără el nu se pot înţelege foarte multe lucruri.
Oricum, următorul capitol va fi mai bun, presupun.
Este acceptată orice tip de critică.
Lectură plăcută !
Ultimul glonţ
1
-Cucoană, dă-te sau te împuşc! Ţipă un bărbat.
-Nu, n-am să te las să-mi omori copilul şi să-mi iei moşia ! Niciodată !
-Perfect atunci, veni răspunsul sigur al bărbatului.
Cinci împuşcături, cinci glonţuri, doi răniţi şi o moşie luată.
1
-Cucoană, dă-te sau te împuşc! Ţipă un bărbat.
-Nu, n-am să te las să-mi omori copilul şi să-mi iei moşia ! Niciodată !
-Perfect atunci, veni răspunsul sigur al bărbatului.
Cinci împuşcături, cinci glonţuri, doi răniţi şi o moşie luată.
O altă zi „minunată†în frumoasa peninsulă numită Sicilia. Să ştiţi că locurile sunt frumoase, dar oamenii nu prea. Soarele strălucea pe cerul însorit, câteva raze aurii pătrunzând în încăpere. Păsările amuţeau de fiecare dată când o altă împuşcătură se făcea auzită şi zburau să se adăpostească. Totuşi, se întorceau de fiecare dată, după încetarea sunetelor produse de arme. Rămâneau fidele acestui pământ mic, plin de mafioţi. Un loc sărac, unde micile furturi nu dispăreau niciodată.
Tatăl meu m-a pleznit peste obraz cu putere pentru a mă trezi. Am mormăit o înjurătură, altă palmă venind peste celălalt obraz. Fără a mai spune ceva, mi-am deschis ochii şi l-am privit pe bărbatul din faţa mea: părul său era brunet, ochii negri, iar faţa dură. O cicatrice îi brăzda obrazul drept. Ţinea în mână un pistol negru, pe care abia îl încărcase.
- Haide, Vittorio. Ridică-te naibii odată ! A spus înainte de a ieşi din cameră.
Pleca probabil la piaţă şi fără un pistol, nu se întorcea viu acasă. Aceasta era viaţa miunată a unui om din Sicilia.
Numele meu este Vittorio Aleksei Moretti. Probabil că vă întrebaţi de ce am un nume rusesc, iar eu sunt italian. Mama a fost rusoaică şi, ca în poveştile de dragoste, ea şi tata s-au îndrăgostit şi s-au mutat aici, în Italia. După doi ani de la căsătoria lor, mama a fost împuşcată şi viaţa mea şi a lui tata s-a degratat treptat.
M-am ridicat din patul de campanie şi mi-am întins trupul acoperit de o pijama subţire şi veche. Mi-am ciufulit părul blond, ce îmi ajungea până mai jos de umeri. Nu mă tunsesem de mai mult de un an şi jumătate. Ochii mei verzi erau lipsiţi de viaţă, îndureraţi. Am auzit câteva focuri de armă şi m-am lipit de un perete, impacientat. Uşa din lemn a casei s-a deschis cu putere, doi oameni necunoscuţi intrând înăuntru. Unul dintre ei, îmbrăcat într-un costum negru şi cu părul dat pe spate, îl ţinea pe tata de gulerul cămăşii, iar celălalt, tot în costum, fuma relaxat dintr-o ţigară. Cel ce îl ţinea pe tata, avea pistolul părintelui meu în mână.
- Ai încercat să ne jefuieşti, spuse fumătorul calm.
- Îmi... Îmi pare rău, se scuză tata.
Patetică scuză. Omori pe cineva şi apoi îţi ceri scuze. Totuşi, nu avea rost să comentez în acel moment căci eu eram curios de ce se aflau tustrei în casa familiei mele. Mai exact, mă întrebam de ce i-a adus tata aici.
- Şi ai vrut să ne omori, continuă el, la fel de calm. Ce ai zis că îmi dai ca să nu te omor, nemernicule ? Se enervase.
Parcă reacţionând la furia lui, cel care îl ţinea pe tata, aruncă cu putere pistolul pe podea.
- Pe... Pe el ! Pe fiul meu ! Luaţi-l, dar să nu-mi faceţi nimic ! Ţipă tata.
Când l-am auzit, am fost şocat. Ştiam că tata nu mă suporta, dar să mă dea pe mine în schimbul libertăţii sale ? Nu m-aş fi gândit la aşa ceva din partea sa. Bărbatul i-a dat drumul lui tata, care a căzut pe podea şi s-a apropiat de mine. A scos nişte cătuşe din buzunar şi mi-a prins mâinile la spate, în ciuda faptului că mă zbăteam. Nu voiam să plec din Italia, deşi uram ţara. Şi, în plus, nu voiam să fiu considerat un obiect ce poate fi luat şi mutat de colo – colo. Fumătorul îşi aruncă ţigarea pe podeaua din lemn, nepăsător dacă ar fi început un incendiu, şi se apropie de mine. Îmi prinse faţa cu o singură mână şi mă examină. Apoi îmi atinse fundul îmi dădu o palmă tare peste el. Am scâncit. El a început să râdă şi îi făcu semn celuilalt bărbat care mă ridică şi mă puse pe umărul său.
- Bun schimb. Cum ziceai că-l cheamă ? A întrebat fumătorul.
- Vittorio Aleksei Moretti, răspunse tata, cu vocea tremurândă.
Apoi, fumătorul scoase o seringă şi împinse lichidul în vena mâinii mele drepte. M-am cufundat într-un somn profund, la două secunde după ce mi-a făcut injecţia şi am uitat de toată nedreptatea ce-mi fusese făcută în ziua aceea.
Câteva ore mai târziu, m-am trezit pe un pat imens, cu aşternut roşu. Camera în care mă aflam era uriaşă, cu tavanul înalt şi pereţii albi. Mobilierul era simplu, dar se potrivea perfect cu eleganţa încăperii. Am vrut să mă ridic din pat, dar eram prea ameţit să stau în picioare. M-am trântit la loc, gândindu-mă la tata. Nu-l iubeam, dar ştiam că el era singura mea familie, iar pierderea sa lăsa un gol în inima mea. Ştiam că lui nu-i păsa şi că, probabil, se afla în vreun bar, bând bere cu prietenii lui de doi bani. Sigur uitase de mine în maxim o oră. De fapt, abia aştepta să scape de mine cât mai repede. Pentru el, eram o povară, încă o gură de hrănit.
Uşile camerei s-au deschis, înăuntru intrând fumătorul. Purta un costum crem şi o cămaşă de un albastru deschis. M-a privit preţ de o secundă, analizându-mi trupul. Instinctiv, m-am uitat şi eu la mine şi am observat că purtam o cămaşă lungă de noapte, albă, din in. Un material foarte scump.
- Mă bucur să te cunosc, Vittorio, a spus afişând un zâmbet cald.
- În primul rând, eu nu mă bucur să te cunosc, cine eşti tu. În al doilea rând, nu-mi spune Vittorio, ci Aleksei. Şi ieşi naibii din camera mea ! Am urlat nervos.
- Damon Diedrick. Aşa mă numesc, spuse el calm.
L-am analizat pentru o clipă. Părul negru şi lung îi încadra faţa albă precum o foaie de hârtie. Ochii săi căprui – verzui mă fixau atenţi, analizându-mi fiecare gest. Era înalt şi bine făcut, muşchii observându-i-se, chiar dacă era acoperit de veşminte. Per total, era un bărbat frumos şi, cu siguranţă, putea avea orice femeie în patul său.
- M-ai luat de lângă tata... Te urăsc ! Am spus, începând să plâng.
Lacrimile îmi şiroiau pe obrajii roşiatici, durerea fiind prea mare să-i rezist. Ştiam că bărbatul acesta dorea ceva de la mine, dar nu-mi doream să aflu ce voia.
- În fine. Să vii la cină la ora şapte. Ai haine în dulap.
Apoi, la fel de indiferent precum intrase a şi ieşit. M-a lăsat singur în cameră, cu lacrimile ce-mi curgeau fără oprire pe faţă.
Aş vrea să mor.
Metal was here.
![[Imagine: metalsig.png]](http://i538.photobucket.com/albums/ff350/Ram369/metalsig.png)
I\'ll start to worry when I\'m dead.