CAPITOLUL 5
~Tsunade~
Ce amintiri... as vrea sa pot ingropa trecutul, de cad am venit aici, de cand am vazut printesa, amintirile mele sunt din ce in ce mai agitate, nu mai pot trai asa! Sa ma tot chinui cu aceste amintiri groaznice? Prietenii mei, au plecat unul cate unul, familia mea , pierduta pe veci. Dar de ce? Nu pot sa uit acei ochi verzi, acel par, acele buze catifelate si rozalii, identice cu ale mele. Daca e copilul meu? Mii si mii de voci imi bantuie capul si simt cum picioarele nu ma mai tin. Deodata simt podeaua rece, iar parul meu auriu este risipit pe jos. Imaginile din trecut imi provoaca dureri groaznie de cap. Un tipat de durere iese din gura mea. Eram pe hol, in fata camerei printesei. Eu eram aproape moarta, din cauza impactului puternic a capului cu podeaua. Am inceput sa ametesc, ce mi se intampla? Oare asta imi este sfarsitul? Se pare ca nu, pe hol apare Konan, cu bagajele.
-Ajutor, un medic urgent! Ajutor! Va rog un medic! tipa aceasta din toate puterile si varsand lacrimi.
-Konan?! ma mir eu, dar deabia reusesc sa scot cateva cuvinte printre buze.
Un medic apare, iar Konan se da usor la o parte de langa mine, iar docturul se uita la starea mea.
Ma trezesc deabia dupa trei ore. Eram inca inconstienta, si nu imi dadeam seama de persoana de langa mine.
-Tsunade! Te-ai trezit, ce usurare! spune printesa cu o voce calda
Nu imi dadeam seama cine e, pana cand imi aduc aminte.
-Printesa? Ce cautati aici? La o simpla servitoare care nici nu merita atentia voastra?
Fata nu imi raspunde, dar in schimb imi ia mana in mana ei si o mangaie cu grija in timp ce imi zambeste calduros. In sfarsit, acum stiu foarte bine, sunt sigura de acest lucru. Dar cum sa ii zic?Cum sa ii zic ca sunt mama ei?Mai bine ar fi sa vorbesc cu regele. Fata se ridica de pe scaun si pleca din sala, ca sa ma lase singura sa ma odihnesc.
A doua zi o asistenta vine la mine si imi zice ca pot pleca acasa. Bucuria mea, niciodata nu mi-au placut cabinetele medicale, cat timp eram eu pacienta.Ma ridic si ma duc in camera mea. Acolo vad o fata inalta cam cat mine, cu parul negru ca taciunile si scurt pana pe la umeri , cu ochii negri ca abisul si un zambet pe fata. Ma indrept spre ea, si ma asez langa ea pe pat. Se pare ca se numeste Shizune, si ea este si noua mea colega de camera, dar si noua mea sefa. Se pare ca bvoi fi asistenta medicala, si nu o sa mai lucrez la cratita. Ma ridic si ma asez in patul meu. Ochii imi sunt relexati si speriati in acelasi timp. Se inchid usor, iar tot corpul meu intra intr-o relaxare completa. Am adormit ca un ingeras...
Incepeam sa visez, ma visam pe mine, Sasori si Sakura. Dintr-o data, il vad pe Sasori scotand o sabie si incercand sa ma omoare, o vad pe Sakura intorcandumi spatele cand am incercat sa o imbratisez si spunandumi ''Daca ai fi fost o mama mai buna, acum am fi fost o familie! Te urasc!''. Iar o lacrima se scurse din ochii eu , dupa care disparu ca o umbra, iar in fata mea apare un fel de imagine din viitor, in care sunt imbracat ca o regina, impreuna cu Sakura si ... regele Kakashi?!
Ma ridi si ma bucur ca este doar un vis. Era ora doua noaptea, iar eu ma imbrac si ma duc pana la baie, unde ma stropesc cu putina apa pe fata. Cred ca iar o sa lesin. Nu! Nu o sa lesin si nici nu o sa mor!
~Kakashi~
Cred ca este timpul ca Sakura sa afle adevarul, ca este adoptata. Da nu sunt sigur daca sa ii spun sau nu. Stiu ca va suferi daca ii spun, dar mai rau sufera in minciuna, ca acum. Dar am o banuiala, cum ca servitoarea aia Tsunade ar fi mama ei. Trebuie sa recunosc, parca ar si surori la cat de tare seamana! Amandoua sunt frumoase, ca niste flori de cires. Sper ca Sakura sa inteleaga si sa nu planga prea tare. Mai ales cand va afla ca Tsunade ar putea fi mama ei.
sper sa va placa capitolul 5 :X, si stiu ca este cam scurt. Astept comm-uri de la voi:o3
~Tsunade~
Ce amintiri... as vrea sa pot ingropa trecutul, de cad am venit aici, de cand am vazut printesa, amintirile mele sunt din ce in ce mai agitate, nu mai pot trai asa! Sa ma tot chinui cu aceste amintiri groaznice? Prietenii mei, au plecat unul cate unul, familia mea , pierduta pe veci. Dar de ce? Nu pot sa uit acei ochi verzi, acel par, acele buze catifelate si rozalii, identice cu ale mele. Daca e copilul meu? Mii si mii de voci imi bantuie capul si simt cum picioarele nu ma mai tin. Deodata simt podeaua rece, iar parul meu auriu este risipit pe jos. Imaginile din trecut imi provoaca dureri groaznie de cap. Un tipat de durere iese din gura mea. Eram pe hol, in fata camerei printesei. Eu eram aproape moarta, din cauza impactului puternic a capului cu podeaua. Am inceput sa ametesc, ce mi se intampla? Oare asta imi este sfarsitul? Se pare ca nu, pe hol apare Konan, cu bagajele.
-Ajutor, un medic urgent! Ajutor! Va rog un medic! tipa aceasta din toate puterile si varsand lacrimi.
-Konan?! ma mir eu, dar deabia reusesc sa scot cateva cuvinte printre buze.
Un medic apare, iar Konan se da usor la o parte de langa mine, iar docturul se uita la starea mea.
Ma trezesc deabia dupa trei ore. Eram inca inconstienta, si nu imi dadeam seama de persoana de langa mine.
-Tsunade! Te-ai trezit, ce usurare! spune printesa cu o voce calda
Nu imi dadeam seama cine e, pana cand imi aduc aminte.
-Printesa? Ce cautati aici? La o simpla servitoare care nici nu merita atentia voastra?
Fata nu imi raspunde, dar in schimb imi ia mana in mana ei si o mangaie cu grija in timp ce imi zambeste calduros. In sfarsit, acum stiu foarte bine, sunt sigura de acest lucru. Dar cum sa ii zic?Cum sa ii zic ca sunt mama ei?Mai bine ar fi sa vorbesc cu regele. Fata se ridica de pe scaun si pleca din sala, ca sa ma lase singura sa ma odihnesc.
A doua zi o asistenta vine la mine si imi zice ca pot pleca acasa. Bucuria mea, niciodata nu mi-au placut cabinetele medicale, cat timp eram eu pacienta.Ma ridic si ma duc in camera mea. Acolo vad o fata inalta cam cat mine, cu parul negru ca taciunile si scurt pana pe la umeri , cu ochii negri ca abisul si un zambet pe fata. Ma indrept spre ea, si ma asez langa ea pe pat. Se pare ca se numeste Shizune, si ea este si noua mea colega de camera, dar si noua mea sefa. Se pare ca bvoi fi asistenta medicala, si nu o sa mai lucrez la cratita. Ma ridic si ma asez in patul meu. Ochii imi sunt relexati si speriati in acelasi timp. Se inchid usor, iar tot corpul meu intra intr-o relaxare completa. Am adormit ca un ingeras...
Incepeam sa visez, ma visam pe mine, Sasori si Sakura. Dintr-o data, il vad pe Sasori scotand o sabie si incercand sa ma omoare, o vad pe Sakura intorcandumi spatele cand am incercat sa o imbratisez si spunandumi ''Daca ai fi fost o mama mai buna, acum am fi fost o familie! Te urasc!''. Iar o lacrima se scurse din ochii eu , dupa care disparu ca o umbra, iar in fata mea apare un fel de imagine din viitor, in care sunt imbracat ca o regina, impreuna cu Sakura si ... regele Kakashi?!
Ma ridi si ma bucur ca este doar un vis. Era ora doua noaptea, iar eu ma imbrac si ma duc pana la baie, unde ma stropesc cu putina apa pe fata. Cred ca iar o sa lesin. Nu! Nu o sa lesin si nici nu o sa mor!
~Kakashi~
Cred ca este timpul ca Sakura sa afle adevarul, ca este adoptata. Da nu sunt sigur daca sa ii spun sau nu. Stiu ca va suferi daca ii spun, dar mai rau sufera in minciuna, ca acum. Dar am o banuiala, cum ca servitoarea aia Tsunade ar fi mama ei. Trebuie sa recunosc, parca ar si surori la cat de tare seamana! Amandoua sunt frumoase, ca niste flori de cires. Sper ca Sakura sa inteleaga si sa nu planga prea tare. Mai ales cand va afla ca Tsunade ar putea fi mama ei.
sper sa va placa capitolul 5 :X, si stiu ca este cam scurt. Astept comm-uri de la voi:o3
Familia mea:
Sora mea: Venus-Roseta ; Sho-Yo
Nepotica mea: KittyKat
My fic: http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=25912 [Fic-ul e facut de mine si Venus-Roseta]
Chibi-ul meu:
, chibi-ul lui
Sora mea: Venus-Roseta ; Sho-Yo
Nepotica mea: KittyKat
My fic: http://animezup.com/forum/showthread.php?tid=25912 [Fic-ul e facut de mine si Venus-Roseta]
Chibi-ul meu:
, chibi-ul lui