23-03-2011, 11:57 PM
Să fim serioşi acum, cui îi mai place ceva când e aşa de comercial ? Practic, cu Hannah Banana se repetă aceeaşi chestie ca şi cu Twilight - prea mult strică.
Sincer să fiu, acest serial este detestabil. Poate e din cauză că sunt băiat, dar nici dacă aş fi orice altceva nu mi-ar plăcea. De ce ? Pentru că plot-ul e pur şi simplu banal. O tipă cu două vieţi ce trăieşte ca o prinţesă, dar mai face unele tâmpenii. Ce interesant ! Ştiţi, până şi seria Twilight mi se pare mai agreabilă.
În prezent, unii urăsc Hannah Montana fiindcă aşa e pă' trend. Dacă toţi prietenii tăi o urăsc sincer, atunci, ţop şi tu, spune că o urăşti. Also, peste tot vezi numai tricouri, ghiozdane, şepci şi toate minunile cu Hannah. Pur şi simplu oribil + că după mine Hannah se îmbracă urât.
După mine, generaţia asta cu Hannah Montana e fail. Frate, când noi eram mici aveam nişte desene mai... desene. Foarte drăguţe şi nu aşa de comerciale. Adică, cine nu îi îndrăgea pe idioţii de Ed, Ed n Eddy sau Viaţa cu Louie sau Ce-i cu Andy ? . Pe bune acum, alea erau cu adevărat desene, comparativ cu toate porcăriile făcute de ăia de la Disney.
Ce să o mai lungesc ? Nu-mi place deloc Hannah Montana fiindcă serialul e oribil.

Metal was here.
I\'ll start to worry when I\'m dead.