18-03-2011, 08:27 PM
Multumim mult pentru comentarii si ma bucur ca va place.
Now, am de facut cateva precizari.
1. Ideea ficului (biserica) ii apartine 100% lui iubi. (Yaku-chin)
2. Dialogul din acest capitol l-am scris impreuna.
Si inca ceva. As vrea sa ii dedic capitolul asta lui KawaiiS pentru msajul incredibil de dragut pe care mi l-a lasat la profil. Nu stiu cat de bine mi-a iesit, though.
Sper sa va placa. :-)
*hugs*
Ch. 5
Nu rezista prea mult in interiorul camerei sale. Gandurile ii erau pline de Daichi si numele lui i se invartea obsesiv in cap. Incerca sa citeasca, rasfoi cartea pe care o luase si se chinui sa descifreze cuvintele aproape sterse si dialectul acela vechi, dar fara succes. Oricat de mult ar fi incercat, nu putea sa citeasca acea carte. O lasa langa el, pe pat, si se ghemui razamandu-se de perete, inconjurandu-si genunchii cu bratele. Nu si-a ales cel mai bun moment sa se gandeasca la un tip pe care il cunoscuse cu putin timp in urma. Recunostea ca se simtea atras de el si nu era ca si cum Tsukasa nu avea niciun fel de experienta in relatiile de acest gen, ba din contra, se simtea mult mai satisfacut in compania unui barbat decat a unei femei.
Isi aminti, cu un zambet amar, de primul baiat care i s-a daruit... Se numea Ryo si era unul dinte cei mai buni prieteni ai lui. Crescusera impreuna si odata, Ryo, fusese singura persoana in care avusese incredere. Chiar si acum ii mai vorbea, apoi se intreba daca il aude sau ce i-ar raspunde. Uneori se intreba ce ar face Ryo in locul lui. Numai in ultimele zile isi pusese aceasta intrebare de sute de ori. Tsukasa stranse pumnii, amintindu-si acel 'te iubesc' soptit si chipul lui Ryo atunci cand a murit in bratele lui. Isi spuneau ca se iubesc si ca vor fi pentru eternitate impreuna, dar ce stiau ei atunci? Erau la o varsta mult prea frageda ca sa poate vorbi macar de iubire. Acum, Tsukasa stia asta, stia ca niciodata nu l-a iubit cu adevarat pe Ryo, dar la fel de bine stia ca daca ar fi in viata, ar face orice pentru el, pentru ca tinea la el, il pretuia ca persoana.
Se ridica brusc de pe pat si lua cartea cu el. Cu pasi repezi intra in biblioteca si se duse tinta la raftul de unde o luase. O puse la loc si inchise ochii pentru cateva clipe. Inima ii batea puternic. Toate acele amintiri nu ii faceau bine, mai ales stiind motivul pentru care a murit Ryo, stiind ca Ryo a murit pentru ca el sa traiasca. Un zambet trist isi facu aparitia pe buzele lui si alesese o alta carte, de data aceasta una cu coperti noi, dar din nou nu ii pasa autorul sau titlul. Se indrepta spre una dintre mesele din biblioteca si lua loc. Deschise cartea la o pagina oareceare, dar nu avu timp sa citeasca mai mult de trei randuri, fiind intrerupt de cineva care tocmai intrase in incapere. Ridica ochii si inima i se opri cand il zari pe Daichi. Ii urmari miscarile, cum lua o carte de pe raft si o deschise. Il saluta slab si nu era convins ca acesta il auzise. Vroia sa inceapa o conversatie, dar ce ar putea sa ii spuna? Cum sa il abordeze.
Isi reintoarse atentia la cartea care ii statea in fata incercand sa citeasca cateva randuri, dar privirea ii fugea la Daichi. Nu se putea concentra la cartea aia daca Daichi era acolo.
- Te-ai acomodat cu imprejurimile? intreba intr-un final, vorbind suficient de tare ca Daichi sa il auda, acesta ridicand privirea neinteresat din carte si privindu-l pe Tsukasa timp de cateva secunde.
- Aha, ii raspunse plictisit si indiferent.
Tsukasa se simti putin incurcat, nestiind cum sa treaca peste acea bariera din jurul lui Daichi. Vroia sa vorbeasca cu el atat de mult, dar tanarul din fata lui nu facea nimic sa ii usureze situatia.
- Daca ai nevoie de ajutor... spune-mi.
- Hm... Ok. Voi tine minte. Cred, raspunse fara convingere.
Atitudinea lui il facea pe Tsukasa sa se simta oarecum intimidat. Nu stia cum ar trebui sa vorbesca cu el, ceea ce era destul de bizar pentru el. Nu mai avusese probleme de genul asta si il mira propriul lui comportament. Si nici nu avea motive sa se simta asa, nu il cunostea pe Daichi. In momentul de fata tot ce stia despre el era numele, cum arata si ca este atras fizic de el, nimic mai mult.
- Nu ar strica daca ai fii mai cald, stii? zise fara sa gandeasca
- Stiu, dar nu cunosc, raspunse Daichi, buzele arcuindu-se intr-un zambet.
- Daca ai nevoie de ajutor cu asta... poate reusesc sa te ajut, veni raspunsul lui Tsukasa care inghiti in sec in secunda in care realiza ce spusese. Asta se putea interpreta in mai multe feluri si din postura lui de preot nu era prea bine.
- Te oferi? vocea ii era usor ironica, iar privirea amuzata atunci cand rostise intrebarea.
- Umm... d-da...
- Sa te vad.
- A-acum...? Adica...
- Las-o balta!
Tsukasa, intr-un moment aproape disperat, se apropie de Daichi, ridicandu-se brusc de pe scaun. Il prinse de mana, apoi isi uni buzele cu ale lui. Sarutul acela fusese mai mult decat isi putea imagina. Interiorul cald si umed al gurii lui Daichi parca il invita sa il sarute in continuare, desi Daichi nu participa la sarut. Il accepta, dar nu ii arata nimic in schimb. Si totusi, acel sarut, buzele lui Daichi lipite de ale lui Tsukasa era unul dintre cele mai uimitoare lucruri pe care le experimentase pana acum. Era sigur de asta.
Atunci cand sarutul luase sfarsit, Daichi il privi in ochi cu aceeasi expresie indiferenta, deja mult prea cunoscuta de Tsukasa.
- Nu cred ca trebuia sa fac asta..., incerca sa se scuze.
- Mai bine nu o faceai si punct. Ma dezgusta regretele, veni raspunsul indiferent si Daichi vru sa pleace.
- Dar am vrut sa o fac! Stai! striga Tsukasa si il prinse din nou de mana. Vroiam sa spun... nu regret, dar... n-as vrea sa incepem cu stangul.
Acum chipurile lor erau foarte aproape. Tsukasa incerca sa citeasca ceva in ochii lui, dar aceeasi privire nepasatoare si indiferenta il intampina. Isi simtea inima batand foarte tare si respiratia greoaie. Era nesigur pe el si incredibil de confuz.
- Incepem? Ce sa incepem?
- Orice... Nu stiu. Pentru inceput ce ai zice sa fim prieteni?
Intrebarea lui primi un raspuns mut, o ridicatura din umeri si aceeasi privire indiferenta. De ce era asa? Incepea sa il frustreze faptul ca nu putea sa se apropie mai mult de Daichi. Nu putea de fiecare data sa ii fure cate un sarut si, mai mult de atat, vroia sa il cunoasca pe Daichi, sa stie ce se ascunde in spatele acelei priviri indiferente si in acelasi timp atat de fermecatoare.
- Bine... Uita de asta, zise Tsukasa aproape resemnat si se intoarse la locul lui, incepand sa rasfoiasca cartea fara sa caute ceva anume.
- Nu stiu prea bine cum sa fiu un prieten. Asta e tot, mai spuse Daichi si parasi biblioteca lasandu-l pe Tsukasa nedumerit.
Privi usa mult timp dupa ce Daichi iesise pe ea, cartea fiind uitata complet. Nu il intelegea deloc si isi dorea atat de mult sa inteleaga... Urmatoarea lor discutie nu putea sa fie in aceeasi nota, dar ce putea sa faca? Nu stia absolut nimic despre Daichi, deci cum ar putea sa discute altfel cu el?
Isi sprijini capul in palme, inca privind usa. Poate ca isi dorea ca Daichi sa se intoarca si sa inceapa sa vorbeasca cu el, sa ii spuna tot ce vrea sa stie si sa il priveasca cu caldura. Deja incepuse sa il obsedeze privirea lui si atunci, in acea clipa, Tsukasa a hotarat ca nu se va opri pana cand Daichi nu il va privi cu caldura.
Now, am de facut cateva precizari.
1. Ideea ficului (biserica) ii apartine 100% lui iubi. (Yaku-chin)
2. Dialogul din acest capitol l-am scris impreuna.
Si inca ceva. As vrea sa ii dedic capitolul asta lui KawaiiS pentru msajul incredibil de dragut pe care mi l-a lasat la profil. Nu stiu cat de bine mi-a iesit, though.
Sper sa va placa. :-)
*hugs*
Ch. 5
Nu rezista prea mult in interiorul camerei sale. Gandurile ii erau pline de Daichi si numele lui i se invartea obsesiv in cap. Incerca sa citeasca, rasfoi cartea pe care o luase si se chinui sa descifreze cuvintele aproape sterse si dialectul acela vechi, dar fara succes. Oricat de mult ar fi incercat, nu putea sa citeasca acea carte. O lasa langa el, pe pat, si se ghemui razamandu-se de perete, inconjurandu-si genunchii cu bratele. Nu si-a ales cel mai bun moment sa se gandeasca la un tip pe care il cunoscuse cu putin timp in urma. Recunostea ca se simtea atras de el si nu era ca si cum Tsukasa nu avea niciun fel de experienta in relatiile de acest gen, ba din contra, se simtea mult mai satisfacut in compania unui barbat decat a unei femei.
Isi aminti, cu un zambet amar, de primul baiat care i s-a daruit... Se numea Ryo si era unul dinte cei mai buni prieteni ai lui. Crescusera impreuna si odata, Ryo, fusese singura persoana in care avusese incredere. Chiar si acum ii mai vorbea, apoi se intreba daca il aude sau ce i-ar raspunde. Uneori se intreba ce ar face Ryo in locul lui. Numai in ultimele zile isi pusese aceasta intrebare de sute de ori. Tsukasa stranse pumnii, amintindu-si acel 'te iubesc' soptit si chipul lui Ryo atunci cand a murit in bratele lui. Isi spuneau ca se iubesc si ca vor fi pentru eternitate impreuna, dar ce stiau ei atunci? Erau la o varsta mult prea frageda ca sa poate vorbi macar de iubire. Acum, Tsukasa stia asta, stia ca niciodata nu l-a iubit cu adevarat pe Ryo, dar la fel de bine stia ca daca ar fi in viata, ar face orice pentru el, pentru ca tinea la el, il pretuia ca persoana.
Se ridica brusc de pe pat si lua cartea cu el. Cu pasi repezi intra in biblioteca si se duse tinta la raftul de unde o luase. O puse la loc si inchise ochii pentru cateva clipe. Inima ii batea puternic. Toate acele amintiri nu ii faceau bine, mai ales stiind motivul pentru care a murit Ryo, stiind ca Ryo a murit pentru ca el sa traiasca. Un zambet trist isi facu aparitia pe buzele lui si alesese o alta carte, de data aceasta una cu coperti noi, dar din nou nu ii pasa autorul sau titlul. Se indrepta spre una dintre mesele din biblioteca si lua loc. Deschise cartea la o pagina oareceare, dar nu avu timp sa citeasca mai mult de trei randuri, fiind intrerupt de cineva care tocmai intrase in incapere. Ridica ochii si inima i se opri cand il zari pe Daichi. Ii urmari miscarile, cum lua o carte de pe raft si o deschise. Il saluta slab si nu era convins ca acesta il auzise. Vroia sa inceapa o conversatie, dar ce ar putea sa ii spuna? Cum sa il abordeze.
Isi reintoarse atentia la cartea care ii statea in fata incercand sa citeasca cateva randuri, dar privirea ii fugea la Daichi. Nu se putea concentra la cartea aia daca Daichi era acolo.
- Te-ai acomodat cu imprejurimile? intreba intr-un final, vorbind suficient de tare ca Daichi sa il auda, acesta ridicand privirea neinteresat din carte si privindu-l pe Tsukasa timp de cateva secunde.
- Aha, ii raspunse plictisit si indiferent.
Tsukasa se simti putin incurcat, nestiind cum sa treaca peste acea bariera din jurul lui Daichi. Vroia sa vorbeasca cu el atat de mult, dar tanarul din fata lui nu facea nimic sa ii usureze situatia.
- Daca ai nevoie de ajutor... spune-mi.
- Hm... Ok. Voi tine minte. Cred, raspunse fara convingere.
Atitudinea lui il facea pe Tsukasa sa se simta oarecum intimidat. Nu stia cum ar trebui sa vorbesca cu el, ceea ce era destul de bizar pentru el. Nu mai avusese probleme de genul asta si il mira propriul lui comportament. Si nici nu avea motive sa se simta asa, nu il cunostea pe Daichi. In momentul de fata tot ce stia despre el era numele, cum arata si ca este atras fizic de el, nimic mai mult.
- Nu ar strica daca ai fii mai cald, stii? zise fara sa gandeasca
- Stiu, dar nu cunosc, raspunse Daichi, buzele arcuindu-se intr-un zambet.
- Daca ai nevoie de ajutor cu asta... poate reusesc sa te ajut, veni raspunsul lui Tsukasa care inghiti in sec in secunda in care realiza ce spusese. Asta se putea interpreta in mai multe feluri si din postura lui de preot nu era prea bine.
- Te oferi? vocea ii era usor ironica, iar privirea amuzata atunci cand rostise intrebarea.
- Umm... d-da...
- Sa te vad.
- A-acum...? Adica...
- Las-o balta!
Tsukasa, intr-un moment aproape disperat, se apropie de Daichi, ridicandu-se brusc de pe scaun. Il prinse de mana, apoi isi uni buzele cu ale lui. Sarutul acela fusese mai mult decat isi putea imagina. Interiorul cald si umed al gurii lui Daichi parca il invita sa il sarute in continuare, desi Daichi nu participa la sarut. Il accepta, dar nu ii arata nimic in schimb. Si totusi, acel sarut, buzele lui Daichi lipite de ale lui Tsukasa era unul dintre cele mai uimitoare lucruri pe care le experimentase pana acum. Era sigur de asta.
Atunci cand sarutul luase sfarsit, Daichi il privi in ochi cu aceeasi expresie indiferenta, deja mult prea cunoscuta de Tsukasa.
- Nu cred ca trebuia sa fac asta..., incerca sa se scuze.
- Mai bine nu o faceai si punct. Ma dezgusta regretele, veni raspunsul indiferent si Daichi vru sa pleace.
- Dar am vrut sa o fac! Stai! striga Tsukasa si il prinse din nou de mana. Vroiam sa spun... nu regret, dar... n-as vrea sa incepem cu stangul.
Acum chipurile lor erau foarte aproape. Tsukasa incerca sa citeasca ceva in ochii lui, dar aceeasi privire nepasatoare si indiferenta il intampina. Isi simtea inima batand foarte tare si respiratia greoaie. Era nesigur pe el si incredibil de confuz.
- Incepem? Ce sa incepem?
- Orice... Nu stiu. Pentru inceput ce ai zice sa fim prieteni?
Intrebarea lui primi un raspuns mut, o ridicatura din umeri si aceeasi privire indiferenta. De ce era asa? Incepea sa il frustreze faptul ca nu putea sa se apropie mai mult de Daichi. Nu putea de fiecare data sa ii fure cate un sarut si, mai mult de atat, vroia sa il cunoasca pe Daichi, sa stie ce se ascunde in spatele acelei priviri indiferente si in acelasi timp atat de fermecatoare.
- Bine... Uita de asta, zise Tsukasa aproape resemnat si se intoarse la locul lui, incepand sa rasfoiasca cartea fara sa caute ceva anume.
- Nu stiu prea bine cum sa fiu un prieten. Asta e tot, mai spuse Daichi si parasi biblioteca lasandu-l pe Tsukasa nedumerit.
Privi usa mult timp dupa ce Daichi iesise pe ea, cartea fiind uitata complet. Nu il intelegea deloc si isi dorea atat de mult sa inteleaga... Urmatoarea lor discutie nu putea sa fie in aceeasi nota, dar ce putea sa faca? Nu stia absolut nimic despre Daichi, deci cum ar putea sa discute altfel cu el?
Isi sprijini capul in palme, inca privind usa. Poate ca isi dorea ca Daichi sa se intoarca si sa inceapa sa vorbeasca cu el, sa ii spuna tot ce vrea sa stie si sa il priveasca cu caldura. Deja incepuse sa il obsedeze privirea lui si atunci, in acea clipa, Tsukasa a hotarat ca nu se va opri pana cand Daichi nu il va privi cu caldura.
![[Imagine: LCGbvGa.png]](http://i.imgur.com/LCGbvGa.png)