Minciuni dulci

[Yaku-chin]

Multumim frumos de comentarii :d

Ch. 2

Soarele se ascundea in spatele norilor, iar razele sale nu aveau destula forta incat sa ii strabata. Totul parea atat de trist. Privirea ii era indreptata spre cer si voia sa zboare, sa se elibereze, sa fie liber, sa simta aerul batandu-i chipul, sa nu se gandeasca, sa traiasca inconstient, sa moara liber, sa fie independent. Dar putea face asta? Nu, acea dorinta era imposibila .

Trebuia sa traiasca in lumea aceea falsa, el prin propria lui natura, prin esenta existentei sale era un fals . Un fals ce isi ura camarazii din tot sufletul, dar carora le era atat de loaial incat si-ar fi dat nenorocita de viata lor, de fapt asta si facea, nu? Le-o vindea in cel mai nesimtit mod, dar nu ii pasa. Nu il interesa asta.
Isi muta privirea spre hartiile ce ii erau in fata.

Alte instructiuni, alte ordine, alte minciuni. A inspirat aer in piept si l-a expirat brusc. Incepuse sa se gandeasca la o posibiliate pentru acea misiune, pe cat era de scarboasa, pe atat de interesanta. Iar avea sa se poarte ca un ticalos, atacand pe la spate, fiind un las ca nu infrunta situatiile direct, cu sau fara arme. El...era detestabil. Stia asta, stia si totusi nu facea nimic .

Pentru ce? Nu avea motiv sa inceteze, nici macar unul cat de mic. Totul era atat de alb si negru in viata sa, incat nu gasea vreo granita intre cele doua nonculori. Ordinul nu era inca sa il omoare. Trebuia sa il supravegheze, sa stie, sa afle, sa descopere.

Ii era sila de asta. Se ridica de pe fotoliu ducandu-se spre bucatarie, deschisese robinetul lasand apa rece sa curga intr-un pahar. Bause cu pofta. O alta viata urma sa fie curmata. Stia, presimtea, asta avea sa ii cere. In fond persoana pe care el trebuia sa o supravegheze, era un tradator, nu?Un tradator...De ce se simtea atat de mizerbail?
Nu conta. Sentimentele lui nu aveau vreo valoare in acel moment.

Viata lui era atat de nesemnificativa incat daca ar murdari-o si mai mult de sange nu s-ar observa, deoarece existenta sa era toata imbibata in sange, inota intr-o intreaga mare plina de acel lichid vascos si rosu. Pe unde mergea totul era transformat intr-o tragedie, era mai ceva ca moartea, sau poate doar era intermediarul mortii sau era insasi moartea?

Atatea intrebari fara rost, atatea...Zambi . Zambetul ce ii alunga orice gand, orice parere, zambetul ce ii infrunta frica si i-o distrugea, o alunga in cea mai infundata parte a mintii sale, adormind-o, inlantuind-o in cele mai groase lanturi .
Isi aprinse o tigara tragand abundent. Buzele sale acaparau cu brutalitate filtru tigarii , iar degetele sale loveau suprafata bufetelor din bucatarie. Trebuia sa se gandeasca, sa gaseasca o solutie, sa isi structureze in gand planul. Dar... ideile il lasau balta.

Informatiile le avea, stia unde il gasea, tocmai intr-un loc atat de sacru. Niste javre ca ei... aflandu-se intr-un asemenea loc, purtand o batalie ce avea sa fie patata, murdarita de niste fiinte atat de nelegiuite.

Aruncase tigara in ghiuveta si merse in propria camera, lua un rucsac si isi arunca niste haine in el . Se enervase, asa ceva era imposibil. El nu gasea o solutie, el nu gasea o portita pe unde sa iasa. Imposibil!
Nervos, iesi din camera, se incalta si iesi din apartament inchizand usa de la intrare. Puse cheia intr-un ghiveci si se aventura afara. Ploua! Era intuneric, norii acaparand soarele iar fulgerele se vedea din ce in ce mai des. Tuna, cerul era furios. La acel gand nu isi putu abtine un ranjet batjocoritor.

- Daichi, Daichi te afunzi din ce in ce mai mult.

Vorbi singur, adresandu-se propriei persoane. Chiar o ducea rau, foarte. Chestia aia nu era de el, stia asta, si totusi, nu facea nimic sa o opreasca, din contra, se avanta si mai mult. Doar ii placeau problemele, nu? Il incata acea stare in care problemele il acaparau si nu gasea decat o singura cale de iesire, o lumina intr-un vid, intr-un abis infect si intunecat. Dar, nu conta, el singur reusea sa se familiarizeze cu intunericul. Acum, ei doi, erau camarazi, frati, erau fideli unul altuia. Doi tradatori atat de loiali.

Pasea victorios pe asfaltul rece ce era brazdat de picaturi mari de ploaie. Se ducea cartre pierzare, dar nu, nu asta era esential. Urma sa fie o simpla si comuna misiune, una atat de tampita . Rolul sau in acea chestie chiar nu il placea, nu era destul ca suferea intotdeauna din cauza a ceea ce era? De ce sa se afunde si mai mult, de ce sa o faca? De ce? Fiindca asa era el, un loial, un tradator atat de devotat alor sai. Iar gandurile iar ii deveneau incoerente.

Isi trecu o mana prin parul saten imprastiindu-l. Avea sa fie un impostor, un tradator, o insecta in acea lume mare, o insecta ce stie doar sa suga sange si sa provoace rau. Asta era, acea definitie il caracteriza intr-un totul.

Pasii sai erau medii, dar erau rapizi. Asa ca in curand ajunsese la destinatie. Cata idiotenie, nu mai calcase intr-un asemenea loc de o gramada de timp. Ce ciudat, se gandea daca acea lume , din interiorul acelui loc sacru, va vedea cine este el cu adevarat. Oare acei oameni vor simti pericolul? Ranji. Ce stupid! Demonul din el nu era asa usor de descoperit. Chiar se indoise ca el putea fi o asemenea persoana, dar realitatea il izbi in fata si nu mai avea vreo indoiala.

- Buna ziua, spuse cand intrase in acel loc.

Momentan nimeni nu il auzise. Se inchinase. Cel putin asa trebuia sa o faca, nu? Spera doar sa nu se faca de tot rasul.
Macar putea sa se relaxeze, era doar intr-o biserica. Macar pentru un minut putea uita de tot si putea sa simta putina liniste, pace si bunavointa.