Ura, cantecul si visul nostru

[Harona]

Capitolul cinci: Si tocmai cand credeati ca se inteleg bine... v-ati inselat!

Sasuke P.O.V

Ce naiba m-a apucat? Nu pot sa cred ca am facut asta. Pur si simplu nu m-am putut abtine. Ce se intampla? Nu imi sta in caracter. Cu toate astea are mana grea! Si un corp beton! Ce nai… Au!Dar sa revenim la situatia initiala. Suntem incuiati, iar ea probabil ca fierbe de nervi acum. Nu ma va ierta niciodata. Sunt un fraier. Intr-un final ma apropi cu pasi marunti si incerc sa o calmez:
- Sakura, eu nu am vrut sa…
Privirea ii era atintita spre usa. Era ca si cum inghetase. Ce sa fac?
- Uite, imi pare sincer rau. Nu m-am putut controla. Sunt un mare idiot!
- Hmm… Nu stiu ce ma mira mai mult:faptul ca ai admis ca esti idiot sau faptul ca iti ceri scuze…
- Nu inteleg ura asta dintre noi.
- Sincer, nici eu!
- Hai sa o luam de la capat! Stii, pot sa fiu un tip de treaba uneori.
- Da! Dupa o tentativa de viol ti-e usor sa vorbesti.
Astfel se intoare cu spatele la mine si isi scoate Ipodul. Dupa cateva clipe de tacere am spart gheata:
- Deci, ce asculti?
- The Cranberries-Zombie.
- Glumesti? Iubesc melodia asta!
- Si eu. Cred ca o voi canta la concurs.
Concursul… Am uitat complet!Cat timp i-am spionat pe Sai si Sakura nu am avut timp sa ma gandesc la un cantec. La naiba!
- Vrei sa mi-l canti? intreb eu putin rusinat.
- Ce?! exclama surprinsa intorcandu-si privirea spre mine.
- Canta-mi ceva, apoi iti voi canta si eu ceva tie.
- De ce?
- Ca sa-ti arat ca sunt mai bun! ii spun eu cu un zambet smecher pe fata.
Am uitat cumva sa mentionez faptul ca sala de arhitectura a fost candva sala de muzica a scolii?Mda… si din acest motiv instrumentele musicale sunt tinute acolo… Deci Sakura a luat o chitara clasica si a inceput sa cante melodia(The Cranberries Zombie).


Another head hangs lowly,
Child is slowly taken.
And the violence caused such silence,
Who are we mistaken?

But you see, it's not me, it's not my family.
In your head, in your head they are fighting,
With their tanks and their bombs,
And their bombs and their guns.
In your head, in your head, they are crying...



In your head, in your head,
Zombie, zombie, zombie…

Am ramas fara cuvinte… Vocea ei era pur si simplu… frumoasa!Sincronizarea dintre chitara si voce era una impecabila. Este facuta pentru a deveni o cantareata. Voi avea de muncit daca vreau sa castig.

Sakura P.O.V

M-am oprit din cantat si i-am spus:
- Acum e randul tau.
Cu un zambet smecher pe fata mi-a luat chitara din mana si s-a asezat pe banca. Incepe sa cante(Breaking Benjamin-Dear agony).

I have nothing left to give
I have found the perfect end
You were made to make it hurt
Disappear into the dirt
Carry me to heaven's arms
Light the way and let me go
Take the time to take my breath
I will end where I began

And I will find the enemy whithin
Because I can feel it crawl beneath my skin

Dear Agony
Just let go of me
Suffer slowly
Is this the way it's got to be?
Dear Agony…

Am ramas uimita. Vocea lui era minunata. Voi avea mult de muncit.
- A fost frumos! ii spun eu putin rusinata.
- Stii Broken by Seether?
- Glumesti? il intreb entuziasmata. Iubesc melodia aia!
- Si eu! Hai sa o cantam!
- Ok!
S-a apropiat de mine si a zambit. Am inceput sa cantam dar parca ne pierdeam unul in privirea celuilalt.

I wanted you to know…
That I love the way you laught
I wanna hold you high and steal your pain…away

I keep your photograph
And I know it serves me well
I wanna hold you high and steal your pain…

Cuz I’m broken
When I’m open
And I don’t feel right
When your gone away…

A fost un moment minunat. Ochii lui patrunzatori ma priveau fermecator. Parca visam. Oare ce e cu el? Crede ca ma va face sa ma indragostesc de el? Nu sunt proasta. Nu voi cadea in plasa. Nu!
- Nu e rau, Haruno! Acum, ce vom face? ma intreaba nelinistit uitandu-se spre usa.
- A, pai…
Am uitat complet! Eram incuiati acolo de ceva vreme. Cum poate cineva sa fie atat de incompetent? Of! Se pare ca va trebui sa asteptam pana maine dimineata. Dar sala asta nu se descuie decat la pranz! Ce situatie incurcata. Intr-un final l-am privit si i-am spus calma:
- Nu eu sunt vinovata! Deci, cel mai bine ar fi sa asteptam.
- Pana maine? Ce vom manca? Unde vom dormi?
- Aici! Suntem la etajul 3, deci nu putem sari iar de mancat. Mai e niste creta la tabla.-ii spun eu amuzata de situatie.
In mod normal, m-as panica, dar stiu ca nu are ce sa mi se intample. Nu-i asa? Astfel, am pus husa de la chitara pe o banca si m-am intins pe ea. Era atat de comod…
- Ce crezi ca faci?
- Este ora 11 seara! Aparent, vreau sa dorm.-ii raspund iritata.
- Cred ca voi face si eu la fel! imi spune acesta cu zambetul pe buze.
- Bun!
Nu era deloc bine! A inceput sa ploua cu tunete si fulgere, iar dintr-o data s-a luat curentul. Sa fiu sincera, intotdeauna mi-a fost frica de intuneric. Era asa de infricosator:frunzele copacilor zburau salbatic prin aer, stropii de ploaie loveau violent geamul, iar norii erau parca de cerneala. Mi-am indreptat privirea spre obiectele din clasa. Puteam deosebi totul atat de usor… Sasuke probabil dormea adanc. Sper sa fie totul bine.

Sasuke P.O.V

Ce schimbare brusca a vremii. Se pare ca Sakurei ii e frica de asa ceva .Puteam observa cu usurinta felul in care privea speriata incaperea. Tin minte ca atunci cand eram mic, mama imi spunea ca atunci cand ploua, cerul plange de fapt… datorita oamenilor rai care distrug totul. Pe atunci era atat de usor… Dar mama a murit de cancer si de-atunci tatal meu nu a mai vrut sa stie nimic de mine. Poate asta este motivul pentru care ma comport atat de urat cu ceilalti. Mi-e frica sa nu-i pierd. Am inchis ochii si am vazut chipul de inger al mamei. Lacrimi calde si amare se raspandeau cu rapiditate pe obrajii mei. Nu ma puteam abtine. Imi lipsea atat de mult.
Insa gandurile mele au fost intrerupte de o voce blanda:
- Esti in regula?
Am tresarit. Era doar Sakura. Credeam ca dormea.
- Da! Sunt bine.
- Atunci de ce plangi? ma intreaba zambind in timp ce isi apropia batista de mine.
- Nu plang!
-Bine, n-ai decat sa nu-mi spui. Dar tine minte:eu stiu ca ai o inima. Sunt sigura ca ai un motiv intemeiat pentru care nu vrei sa o arati.
Nu puteam crede. Ea chiar ma intelege! Atunci m-am uitat in ochii ei, am pus-o langa mine pe banca si am imbratisat-o.
- Ce faci? ma intreaba nelinistita.
- Nu am de gand sa-ti fac nimic. Ai incredere in mine! Culca-te!
Astfel, ne-am adancit amandoi intr-un somn adanc…
A doua zi dimineata am fost trezit brutal de o voce groasa,cunoscuta:
- Ce faceti aici? Treziti-va!
Am deschis ochii:nimeni altul decat Domnul Laurentiu, proful de chimie. Langa el se afla toata clasa noastra. Toti au inceput sa rada, iar mie si Sakurei ne venea sa intram in pamant de rusine.
Dupa o zi plina de chestii de genul”Deci, Sasuke, cum e noua pietena?’’ si’’ Ati fost ocupati azi-noapte?’’ am iesit pe poarta scolii, fugind nervos spre casa. Pe drum am intalnit-o pe Sakura. Fata asta ma duce pe culmile disperarii. M-am oprit si i-am spus:
- Uite ,nu este, nu a fost si nu va fi vreodata ceva intre noi! Clar?
- Ce e cu tine? incepe sa rada in hohote.
Atunci, fara sa ma pot controla i-am dat o palma pe obrazul drept. Siruri de lacrimi au inceput sa porneasca cu repeziciune pe obrazul ei fin. Ce am facut?


Cam asta e tot! Bye!