06-02-2011, 02:36 AM
***
Un sunet strident il trezise. Blake privi confuz in jurul sau, dadu-si seama ca adormise in patul lui Jesse. Se dezmeticii si cauta prin buzunarele pantalonilor pana ce reusi sa opreasca pagerul, ce si vibra suparator. 911; 911.
Urgenta. Sari din pat, reusind sa-l trezeasca in graba sa si pe tanarul, care se cuibarise pana atunci la pieptul sau.
-Ce s-a intamplat? intreba Jesse somnoros.
-Nu stiu exact. Blake merse in bucatarie si-si culese celularul de pe unde il lasase mai devreme in seara respectiva si suna la spital. Jesse se ridica din pat si-si imbraca hanoracul, fiind pregatit sa plece.
-Ce crezi ca faci? Blake trecu prin dreptul dormitorului, dorind sa intre la baie sa se spele un pic pe fata, dar cand il vazu pe Jesse imbracat si gata de plecare se opri brusc.
-Trebuie sa pleci, nu? Cand Blake dadu din cap in semn ca da, tanarul continua: vin si eu cu tine.
-Nici nu ma gandesc. Am treaba. A fost un incendiu in centru si spitalul e plin de raniti. Au nevoie de mine. Imi pare rau, pustiule, dar ramai aici. Se indeparta grabit, cu Jesse pe urmele lui.
-Nu-ti voi sta in cale. Trebuie sa-ti faci meseria la fel ca mine. Nu am degand decat sa observ .Nici nu vei sti ca sunt acolo.
-Ti-am zis ca…
-Nu te-am intrebat daca pot veni cu tine, te-am anuntat ca vin cu tine. Punct.
Blake incepu sa injure, dar tanrul nu il baga in seama, mergand odata cu el jos in parcare. Tot drumul pana la spital il facura in liniste, niciunul neavand chef de discutii ,iar odata ajunsi la receptie, se despartira, fiecare vazandu-si de treburile lui.
Jesse se tinuse de promisiune: Blake nu il revazu restul noptii. La un moment dat crezuse ca pleca acasa, dar instinctul ii spunea ca este acolo, ascuns in cine stie ce cotlon si analizeaza situatia. Totusi, nu avusese atat de mult timp la dispozitie pentru a se gandi la tanar. Victimele veneau ca pe banda rulanta, unele cu arsuri grave, altele cu fracturi sau doar arsuri usoare. Incendiul de pe Bd Holliwood facuse in orice caz ravagii mari. Abia spre dimineata, Blake reusi sa-si traga sufletul si sa bea o cafea de la automatul din cantina. Acolo, la o masa mai retrasa, il vazu si pe Jesse sorbind dintr-un pahar de unica folosinta acelasi lichid cu gust de otrava.
-Buna, zise Blake apropindu-se de el. Nu stia ce sa-i zica. Fusese un pic cam dur cu cateva ore inainte si acum nu stia daca tanarul era sau nu suparat pe el.
-Buna. Jesse nici nu ridica privirea din foile pe care le citea, parand cu totul absorbit de subiect.
-Ce citesti acolo?
-Raportul politiei cu privire la incendiu.
-Cum naiba ai facut rost de el? ma gandeam ca chestile astea is confidentiale. Blake se aseza pe scaunul de langa Jesse, privindu-l cu uimire.
-Am metodele mele. In vocea lui se gasea o urma de amuzament, dar si mandrie profesionala. Eram curios sa vad ce s-a intamplat de fapt.
-Si la ce concluzie au ajuns?
-Focul a pornit de la un apartament de la etajul 6. Un copil nesupravegheat a aprins niste lumanari. De acolo…
-…s-a intins, complete Blake propozitia. Cine e copilul?
-Mike Doradora. Cica a fost adus la spital impreuna cu mama sa, care era in stare destul de grava.
-Da…Blake isi pleca privirea. Trebuia s-a operez. Facu o pauza sorbind inca o gura de cafea. A murit…inainte sa o preagtesca de operatie. Arsuri de gradul doi si insuficienta cardi-respiratorie. Nu au mai putut face nimic.
Jesse isi ridica ochii din foi, privindu-l intens, parca citindu-i insasi sufletul. Doctorul parea obosit si mahnit. Ochii rosii si incercanati il priveau cu interes, parca incercand sa descifreze ce gandea in momentul acela.
-Unde e copilul?
-L-am pus intr-o rezerva. Nu avea decat o arsura mica si un brat fracturat. Am sunat la protectia copilului ca sa aiba grija de el pana dam de tata.
-Parintii erau divortati deci…
-Da…
Jesse se ridica de la masa si arunca paharul gol in cosul din apropiere.
-Vreau sa vorbesc cu Mike. In care rezerva este?
-Nu cred ca e o idée buna. Blake se ridica la randul sau si-l urma pe tanar care déjà era la iesire din cantina. Copilul e in soc. Nu a scos o singura vorba de cand l-am adus aici.
-Nici nu-i de mirare avand in vedere ce s-a intamplat, dar eu tot vreau sa-l vad.
-De ce?
-Nu ai intelege, Blake, zise Jesse, oftand si continuandu-si drumul. Probabil are nevoie de cineva acum, nu de singuratate. Va avea destul timp sa se impace si cu ea. Mai mult timp decat isi doreste defapt.
-Rezerva 1, dar tot nu sunt de acord.
Jesse merse cu pasi hotarati spre camera unde se astepta sa gaseasca un baiat distrus, la fel cum fusese si el in urma cu 14 ani. Nu, nu trebuia sa-l lase singur sau sa-l lase pe mana celor de la Protectia Copilului, nu acum cand mai mult ca sigur era in Iad. Intr-un Iad propriu, mult mai intunecat si friguros decat cel despre care se vorbeste in Biblie, un Iad in care va trai pentru tot restul vietii sale cand singuratatea il va acapara.
Deschise usa, dar nu intra privind cu ochi uimiti patul gol de spital cu cuverturi deranjate.
-Blake nu e aici! Cheama paza.
Blake intra in camera si arunca o privire rapida in toate cotloanele. Nu ar fi fost pentru prima oara cand un copil speriat s-ar fi ascuns pe undeva, dar nu parea a fi cazul.
-La naiba! puse mana pe interfon si suna la receptie.
-Trebuie sa-l gasesc! tanarul iesi din incapere, alergand pe palierele reci, scormonindu-si mintea pentru a gasi un raspuns logic. Unde te-ai duce daca ai fi in locul lui? Sau mai bine zis unde te-ai dus cand ai fost in locul lui? amintirile refulate de atatia ani il lovira din plin, facandu-l sa se clatine un pic pe picioare. Asta nu e momentul potrivit pentru regrete,baiate.Hai,gaseste-l pana nu e prea tarziu si vei mai adauga inca un regret pe lunga ta lista. Respiratia ii deveni mai grea pe masura ce alerga de pe un colidor pe altul, dar nu avea de gand sa se dea batut. Il va gasi. Trebuia sa-l gaseasca. Pana sa-si dea seama ajunsese deja la ultimul etaj si nimeni nu-l vazuse pe copil. Singura posibilitate era…
Inlemni cand raspusul isi facu loc in mintea sa. Da, aia era singura posibilitate. De ce naiba nu se gadise mai repede la ea. Alerga spre acoperis, trantind cu putere usa, ochii sai masurand in momentul exact urmator imprejurarile. Apoi il vazu, stand pe marginea cea mai indepartata, privind undeva la orasul agitat. Jesse inghiti in sec, incepand sa faca pasi mici si controlati spre baiat. Nu vroia sa-l sperie. Auzi in spatele lui un zgomot si-si intoarse capul, cand Blake se napusti pe usa ca un tanc. Tot atunci copilul se intoarse si el, vazandu-i pe cei doi barbati. Incepu sa se fastaceasca si sa se apropie mai mult de margine.
-Nu! Jesse urla cu putere, dar dandu-si seama ca, probabil, il va speria si mai mult, isi calma cat de cat vocea. Nu te duce acolo. Poti sa cazi.
-Jesse ce faci? intreba in soapte Blake. Trebuie sa-l dam jos de acolo.
-Si cum ai degand sa procedezi? Sa te napustesti? Lasa-ma pe mine. Mai facu cativa pasi mici in fata. Hai sa vorbim, Mike.
-Am omorat-o. Am omorat-o pe mamica. Capilul incepu sa plaga cu suspine, lasandu-si trupul scuturat de frison dupa frison.
-Nu tu ai omorat-o, Mike. Ci focul. Nu e vina ta. Jesse mai facu doi pasi.
-Eu am pornit focul. E vina mea! urla copilul. Daca o ascultam, daca nu aprindeam lumnarile…Ea ar fi aici !E vina mea!!
-Nu aveai de unde sa sti ca asta se va intampla. Vocea lui Jesse era linistitoare si avea un timbru anume, de parca spunea o incantatie.
-Ce sti tu? Habar nu ai ce simt eu acum.
-Te inseli, stiu prea bine ce simti acum. Jesse se apropie de margine, pana o atinse si se aseza jos, trecandu-si picioarele peste ea. Blake il privea tacut din spate, neindraznind sa scoata un singur sunet. Pe de-o parte pentru ca vroia ca Mike sa fie in siguranta, dar pe de alta parte, stia ca poate acum avea ocazia unica de a afla ceva despre trecutul lui Jesse.
Te simti singur, continua Jesse. Si nu e acea singuratate pe care ai cunoscut-o pana acum. E ca o grota neagra si adanca, care te trage inauntru. Un intuneric, rece, bolnavicios te inconjoara. Nu mai vezi lumina, dar nici nu vrei s-o vezi pentru ca tu crezi ca nu meriti. Privi in jos la lumea ce trecea pe strada, la masinile care claxonau. Crezi ca daca te arunci, vei scapa din acel intuneric, crezi ca te vei reintoarce la ea.
Copilu il privi uimit si indurerat. Cuvintele ii strapungeau trupul ca niste lame ascutite, iar adevarul lor il zruncinara.
-De…unde sti?
-Cand mama mea a murit m-am simtit la fel. Singur, pierdut, vinovat. Mi-a luat multi ani ca sa inteleg ca, defapt, nu a fost vina mea pentru ce a patit. Daca stau sa ma gandesc bine, chiar si acum mai am momente cand ma invinuiesc.
Nu am degand sa te mint. Nu va fi usor. Vei duce multe lupte cu tine insuti, cu demonii tai, dar merita. Pentru prima oara zambi. Daca te vei arunca acum, nu o vei gasi pe ea, ci vei gasi intunericul de care vrei sa fugi. Hai, da-mi mana. E cam frig aici si pijamaua aia nu te ajuta prea mult. Intinse mana spre copilul ce il privea inca cu neincredere. Mike ezita, dar, apoi isi intinse manuta mica si se lasa tras de pe margine. Jesse il lua in brate si-l stranse cu putere la piept.
Vei fi bine, ai incredere in mine, ii sopti la ureche. Copilul incepu sa planga, agatandu-si manutele micute de umerii tanarului.
Cu copilul in brate Jesse trecu pe langa Blake, care ii astepta in usa.
-Hai sa-l ducem inapoi.
Blake aproba cu o miscare scurta din cap si-si inghiti toate intrebarile pe care simtea nevoia sa le puna. Mai tarziu va avea destul timp ca sa afle raspunsurile.
In cateva minute Mike era din nou in camera sa cu o perfuzie calmanta in brat, dormind linistit.
Jesse il privea prin gemul ce despartea camera de colidor in timp ce-si sorbea cafeaua ce se racise déjà .
-Ai spus adevarul acolo?
Vocea aspra a lui Blake il trezi din visare, facandu-l sa tresara usor.
-Nu te-am auzit cand ai venit. Mai lua o gura din cafea. La ce te referi?
-I-ai zis ca sti cum se simte acum. Era adevarat sau doar o minciuna ca sa-l faci sa coboare?
-Nu e foarte frumos din partea ta sa insinuezi ca as minti, Blake.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare.
Jesse ofta. Poate era mai bina sa-i spuna. Nu chiar tot, dar destul de mult ca sa-l satisfaca.
-Nu am mintit. Stiu prin ce trece acum. Ochii lui priveau prin salon, mult mai departe, intr-un trecut pe care incerca sa-l uite. Cand mama mea a murit eram mai mic decat el. Facu o pauza, incercand sa-si gaseasca cuvintele. Nu ii era usor sa vorbeasca despre asta. Era singurul subiect pe care il ocolea cu adevarat. Am fost o epava, nu puteam dormi, manca ,nici macar vorbi. Doctorii au spus ca am avut un soc puternic si nu stiau cand imi voi reveni sau daca voi mai fi vreodata ca inainte.
Blake il privea uimit. Stiuse de la Ian de moartea mamei sale, dar niciodata nu se gandise ca l-a afectat atat de mult pe Jesse. Isi ridica mana si si-o trecu peste obrazul celuilalt, care era inca cufundat in trecut.
Nu am mai putut rezista. Intr-o noapte, dupa ce m-au mutat acasa, am…am vrut sa…sa termin. Vocea ii devenise gatuita de emotie si mainile incepura sa-i tremure pe ceasca de cafea. Aveam camera la etajul doi. Am deschis fereastra si..am…m-am aruncat.
Blake ramase cu mana suspendata in aer. Clipi de cateva ori ca sa-is revina din socul descoperirii. Jesse incercase sa se sinucida. Tanarul isi intoarse privirea albastra spre el si-i zambi de parca, tocmai, ii zisese cel mai normal lucru din lume. Intr-o fractinue de secunda, Blake il trase in bratele sale si-l stranse cu putere la piept.
-Doamne Sfinte! Puteai sa..puteai…dar nici macar nu era in stare sa zica cuvantul.
-Da, puteam sa mor…defapt am si murit. Pe cand au ajuns paramedicii, inima mi se oprise. Am fost mort 5 minute.
Stransoarea din jurul sau deveni mai dura, dar Blake parea ca nu se poate abtine.
Au reusit sa ma readuca la viata, dar am stat in coma timp de o saptamana. Cand mi-am revenit eram partial amnezic.
-Imi pare rau, Jesse. Nici nu stiu ce as putea sa-ti zic.
-Stai linistit. A trecut mult timp de atunci. Mie nu- mi pare rau. Blake il privi, dar nu observa nici o urma de stres sau durere pe fata tanarului. Era atat de calm, de parca vorbea de altcineva, nu de el insusi. Am aflat ce ma interesa : de partea cealalta nu m-a asteptat ea asa cum doream, ci intunericul. Jesse ofta. Nu putea sa-l las pe Mike sa se arunce, nu atunci cand stiu ca nu va gasi ce cauta. Cred ca experimental meu a fost de ajuns ca sa testeze teoria aceea. Astepta cateva clipe ca Blake saiI dea drumul. In fine, hai sa schimbam subiectul.
Doctorul isi recapata calmul si se indeparta de tanar, sprijinindu-se si el de de perete.
-Da, desigur. Despre ce vrei sa vorbim?
-Ti-ai rezolvat problemele cu tatal tau?
-Nu. Batranul a plecat. Mai bine asa, oricum nu aveam chef de teoriile lui.
-Nu te-ai gandit deloc la ce ti-a zis? daca domnisoara Anderson ar vrea sa va impacati…
-Domnisoara Anderson nu are decat sa se duca dracu, i-o taie scurt Blake. Nu ma intereseaza ce vrea femeia aia. Nu e problema mea. Si nici a ta, pustiule.
Blake nu intelegea cum de reusea omul asta sa-l faca sa treaca de la un sentiment la altul in mai putin de cinci minute. Jesse era una dintre putinele persoane care aveau darul de a-l scoate din sarite.
-Ok. Nu mai zic nimic. Observ ca subiectul e cam sensibil pentru tine. Jesse casca zgomotos, ducandu-si mana la gura. Ma duc acasa sa dorm un pic. Tu ce faci?
-Eu abia am intrat in tura, dar ma duc si eu pana acasa sa ma schimb si sa fac un dus, dupa care ma intorc. Nu stiu la cat scap azi de aici, caci, dupa cum vezi, e o nebunie.
-Da observ…Jesse zambi lenes spre barbatul din fata sa. Dar stiu ca vei face fata. Doar asta ti-e meseria,nu-i asa?
-Evident, domnule Rosson, nu as indrazni sa va dezamagesc asteptarile.
-Normal ca nu. Iti dai seama ce publicitate proasta ar iesi? pe tanar il bufni rasul cand vazu asa zisa mutra indignata a lui Blake. Hai ca am fugit de aici. Ramasese un pic pe ganduri daca sa-l sarute sau nu, dar se hotarase sa plece pur si simplu. Nu aveau nevoie de publicitate si inca nu era complet sigur de cat de stabila era relatia sa cu doctorul. Nu avusesera inca discutii serioase pe tema aceasta si spera ca nici nu vor avea in curand. Se indeparta si ii facu cu mana, indreptandu-se cu pasi mari spre iesierea din spital.
Pe drumul sau ignora privirile curioase a asistentelor si a unor paciente care parca il invitau sa se bage in seama, gandurile sale fiindu-i acaparate de munca pe care trebuia s-o termine. Trebuia sa dicute cu tatal lui Blake. Nu numai cu tatal lui, ci si cu mama sa, dar inca nu stia cum sa procedeze. Avea nevoie de mai multe informatii despre copilaria doctorului, despre adolescenta sa, despre modul in care Blake relationa cu familia si singura posibilitate de a le obtine era sa discute cu parintii lui. Usor de zis, dar greu de facut. Daca Blake nu i-ar fi zis tatalui sau ce i-a zis, poate ar fi avut o mica sansa, dar acum nu putea decat sa spere la un miracol…
Multumesc de commuri fetelor...V-am puapt si sper ca si acest capitol va fi pe placul vostru
Un sunet strident il trezise. Blake privi confuz in jurul sau, dadu-si seama ca adormise in patul lui Jesse. Se dezmeticii si cauta prin buzunarele pantalonilor pana ce reusi sa opreasca pagerul, ce si vibra suparator. 911; 911.
Urgenta. Sari din pat, reusind sa-l trezeasca in graba sa si pe tanarul, care se cuibarise pana atunci la pieptul sau.
-Ce s-a intamplat? intreba Jesse somnoros.
-Nu stiu exact. Blake merse in bucatarie si-si culese celularul de pe unde il lasase mai devreme in seara respectiva si suna la spital. Jesse se ridica din pat si-si imbraca hanoracul, fiind pregatit sa plece.
-Ce crezi ca faci? Blake trecu prin dreptul dormitorului, dorind sa intre la baie sa se spele un pic pe fata, dar cand il vazu pe Jesse imbracat si gata de plecare se opri brusc.
-Trebuie sa pleci, nu? Cand Blake dadu din cap in semn ca da, tanarul continua: vin si eu cu tine.
-Nici nu ma gandesc. Am treaba. A fost un incendiu in centru si spitalul e plin de raniti. Au nevoie de mine. Imi pare rau, pustiule, dar ramai aici. Se indeparta grabit, cu Jesse pe urmele lui.
-Nu-ti voi sta in cale. Trebuie sa-ti faci meseria la fel ca mine. Nu am degand decat sa observ .Nici nu vei sti ca sunt acolo.
-Ti-am zis ca…
-Nu te-am intrebat daca pot veni cu tine, te-am anuntat ca vin cu tine. Punct.
Blake incepu sa injure, dar tanrul nu il baga in seama, mergand odata cu el jos in parcare. Tot drumul pana la spital il facura in liniste, niciunul neavand chef de discutii ,iar odata ajunsi la receptie, se despartira, fiecare vazandu-si de treburile lui.
Jesse se tinuse de promisiune: Blake nu il revazu restul noptii. La un moment dat crezuse ca pleca acasa, dar instinctul ii spunea ca este acolo, ascuns in cine stie ce cotlon si analizeaza situatia. Totusi, nu avusese atat de mult timp la dispozitie pentru a se gandi la tanar. Victimele veneau ca pe banda rulanta, unele cu arsuri grave, altele cu fracturi sau doar arsuri usoare. Incendiul de pe Bd Holliwood facuse in orice caz ravagii mari. Abia spre dimineata, Blake reusi sa-si traga sufletul si sa bea o cafea de la automatul din cantina. Acolo, la o masa mai retrasa, il vazu si pe Jesse sorbind dintr-un pahar de unica folosinta acelasi lichid cu gust de otrava.
-Buna, zise Blake apropindu-se de el. Nu stia ce sa-i zica. Fusese un pic cam dur cu cateva ore inainte si acum nu stia daca tanarul era sau nu suparat pe el.
-Buna. Jesse nici nu ridica privirea din foile pe care le citea, parand cu totul absorbit de subiect.
-Ce citesti acolo?
-Raportul politiei cu privire la incendiu.
-Cum naiba ai facut rost de el? ma gandeam ca chestile astea is confidentiale. Blake se aseza pe scaunul de langa Jesse, privindu-l cu uimire.
-Am metodele mele. In vocea lui se gasea o urma de amuzament, dar si mandrie profesionala. Eram curios sa vad ce s-a intamplat de fapt.
-Si la ce concluzie au ajuns?
-Focul a pornit de la un apartament de la etajul 6. Un copil nesupravegheat a aprins niste lumanari. De acolo…
-…s-a intins, complete Blake propozitia. Cine e copilul?
-Mike Doradora. Cica a fost adus la spital impreuna cu mama sa, care era in stare destul de grava.
-Da…Blake isi pleca privirea. Trebuia s-a operez. Facu o pauza sorbind inca o gura de cafea. A murit…inainte sa o preagtesca de operatie. Arsuri de gradul doi si insuficienta cardi-respiratorie. Nu au mai putut face nimic.
Jesse isi ridica ochii din foi, privindu-l intens, parca citindu-i insasi sufletul. Doctorul parea obosit si mahnit. Ochii rosii si incercanati il priveau cu interes, parca incercand sa descifreze ce gandea in momentul acela.
-Unde e copilul?
-L-am pus intr-o rezerva. Nu avea decat o arsura mica si un brat fracturat. Am sunat la protectia copilului ca sa aiba grija de el pana dam de tata.
-Parintii erau divortati deci…
-Da…
Jesse se ridica de la masa si arunca paharul gol in cosul din apropiere.
-Vreau sa vorbesc cu Mike. In care rezerva este?
-Nu cred ca e o idée buna. Blake se ridica la randul sau si-l urma pe tanar care déjà era la iesire din cantina. Copilul e in soc. Nu a scos o singura vorba de cand l-am adus aici.
-Nici nu-i de mirare avand in vedere ce s-a intamplat, dar eu tot vreau sa-l vad.
-De ce?
-Nu ai intelege, Blake, zise Jesse, oftand si continuandu-si drumul. Probabil are nevoie de cineva acum, nu de singuratate. Va avea destul timp sa se impace si cu ea. Mai mult timp decat isi doreste defapt.
-Rezerva 1, dar tot nu sunt de acord.
Jesse merse cu pasi hotarati spre camera unde se astepta sa gaseasca un baiat distrus, la fel cum fusese si el in urma cu 14 ani. Nu, nu trebuia sa-l lase singur sau sa-l lase pe mana celor de la Protectia Copilului, nu acum cand mai mult ca sigur era in Iad. Intr-un Iad propriu, mult mai intunecat si friguros decat cel despre care se vorbeste in Biblie, un Iad in care va trai pentru tot restul vietii sale cand singuratatea il va acapara.
Deschise usa, dar nu intra privind cu ochi uimiti patul gol de spital cu cuverturi deranjate.
-Blake nu e aici! Cheama paza.
Blake intra in camera si arunca o privire rapida in toate cotloanele. Nu ar fi fost pentru prima oara cand un copil speriat s-ar fi ascuns pe undeva, dar nu parea a fi cazul.
-La naiba! puse mana pe interfon si suna la receptie.
-Trebuie sa-l gasesc! tanarul iesi din incapere, alergand pe palierele reci, scormonindu-si mintea pentru a gasi un raspuns logic. Unde te-ai duce daca ai fi in locul lui? Sau mai bine zis unde te-ai dus cand ai fost in locul lui? amintirile refulate de atatia ani il lovira din plin, facandu-l sa se clatine un pic pe picioare. Asta nu e momentul potrivit pentru regrete,baiate.Hai,gaseste-l pana nu e prea tarziu si vei mai adauga inca un regret pe lunga ta lista. Respiratia ii deveni mai grea pe masura ce alerga de pe un colidor pe altul, dar nu avea de gand sa se dea batut. Il va gasi. Trebuia sa-l gaseasca. Pana sa-si dea seama ajunsese deja la ultimul etaj si nimeni nu-l vazuse pe copil. Singura posibilitate era…
Inlemni cand raspusul isi facu loc in mintea sa. Da, aia era singura posibilitate. De ce naiba nu se gadise mai repede la ea. Alerga spre acoperis, trantind cu putere usa, ochii sai masurand in momentul exact urmator imprejurarile. Apoi il vazu, stand pe marginea cea mai indepartata, privind undeva la orasul agitat. Jesse inghiti in sec, incepand sa faca pasi mici si controlati spre baiat. Nu vroia sa-l sperie. Auzi in spatele lui un zgomot si-si intoarse capul, cand Blake se napusti pe usa ca un tanc. Tot atunci copilul se intoarse si el, vazandu-i pe cei doi barbati. Incepu sa se fastaceasca si sa se apropie mai mult de margine.
-Nu! Jesse urla cu putere, dar dandu-si seama ca, probabil, il va speria si mai mult, isi calma cat de cat vocea. Nu te duce acolo. Poti sa cazi.
-Jesse ce faci? intreba in soapte Blake. Trebuie sa-l dam jos de acolo.
-Si cum ai degand sa procedezi? Sa te napustesti? Lasa-ma pe mine. Mai facu cativa pasi mici in fata. Hai sa vorbim, Mike.
-Am omorat-o. Am omorat-o pe mamica. Capilul incepu sa plaga cu suspine, lasandu-si trupul scuturat de frison dupa frison.
-Nu tu ai omorat-o, Mike. Ci focul. Nu e vina ta. Jesse mai facu doi pasi.
-Eu am pornit focul. E vina mea! urla copilul. Daca o ascultam, daca nu aprindeam lumnarile…Ea ar fi aici !E vina mea!!
-Nu aveai de unde sa sti ca asta se va intampla. Vocea lui Jesse era linistitoare si avea un timbru anume, de parca spunea o incantatie.
-Ce sti tu? Habar nu ai ce simt eu acum.
-Te inseli, stiu prea bine ce simti acum. Jesse se apropie de margine, pana o atinse si se aseza jos, trecandu-si picioarele peste ea. Blake il privea tacut din spate, neindraznind sa scoata un singur sunet. Pe de-o parte pentru ca vroia ca Mike sa fie in siguranta, dar pe de alta parte, stia ca poate acum avea ocazia unica de a afla ceva despre trecutul lui Jesse.
Te simti singur, continua Jesse. Si nu e acea singuratate pe care ai cunoscut-o pana acum. E ca o grota neagra si adanca, care te trage inauntru. Un intuneric, rece, bolnavicios te inconjoara. Nu mai vezi lumina, dar nici nu vrei s-o vezi pentru ca tu crezi ca nu meriti. Privi in jos la lumea ce trecea pe strada, la masinile care claxonau. Crezi ca daca te arunci, vei scapa din acel intuneric, crezi ca te vei reintoarce la ea.
Copilu il privi uimit si indurerat. Cuvintele ii strapungeau trupul ca niste lame ascutite, iar adevarul lor il zruncinara.
-De…unde sti?
-Cand mama mea a murit m-am simtit la fel. Singur, pierdut, vinovat. Mi-a luat multi ani ca sa inteleg ca, defapt, nu a fost vina mea pentru ce a patit. Daca stau sa ma gandesc bine, chiar si acum mai am momente cand ma invinuiesc.
Nu am degand sa te mint. Nu va fi usor. Vei duce multe lupte cu tine insuti, cu demonii tai, dar merita. Pentru prima oara zambi. Daca te vei arunca acum, nu o vei gasi pe ea, ci vei gasi intunericul de care vrei sa fugi. Hai, da-mi mana. E cam frig aici si pijamaua aia nu te ajuta prea mult. Intinse mana spre copilul ce il privea inca cu neincredere. Mike ezita, dar, apoi isi intinse manuta mica si se lasa tras de pe margine. Jesse il lua in brate si-l stranse cu putere la piept.
Vei fi bine, ai incredere in mine, ii sopti la ureche. Copilul incepu sa planga, agatandu-si manutele micute de umerii tanarului.
Cu copilul in brate Jesse trecu pe langa Blake, care ii astepta in usa.
-Hai sa-l ducem inapoi.
Blake aproba cu o miscare scurta din cap si-si inghiti toate intrebarile pe care simtea nevoia sa le puna. Mai tarziu va avea destul timp ca sa afle raspunsurile.
In cateva minute Mike era din nou in camera sa cu o perfuzie calmanta in brat, dormind linistit.
Jesse il privea prin gemul ce despartea camera de colidor in timp ce-si sorbea cafeaua ce se racise déjà .
-Ai spus adevarul acolo?
Vocea aspra a lui Blake il trezi din visare, facandu-l sa tresara usor.
-Nu te-am auzit cand ai venit. Mai lua o gura din cafea. La ce te referi?
-I-ai zis ca sti cum se simte acum. Era adevarat sau doar o minciuna ca sa-l faci sa coboare?
-Nu e foarte frumos din partea ta sa insinuezi ca as minti, Blake.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare.
Jesse ofta. Poate era mai bina sa-i spuna. Nu chiar tot, dar destul de mult ca sa-l satisfaca.
-Nu am mintit. Stiu prin ce trece acum. Ochii lui priveau prin salon, mult mai departe, intr-un trecut pe care incerca sa-l uite. Cand mama mea a murit eram mai mic decat el. Facu o pauza, incercand sa-si gaseasca cuvintele. Nu ii era usor sa vorbeasca despre asta. Era singurul subiect pe care il ocolea cu adevarat. Am fost o epava, nu puteam dormi, manca ,nici macar vorbi. Doctorii au spus ca am avut un soc puternic si nu stiau cand imi voi reveni sau daca voi mai fi vreodata ca inainte.
Blake il privea uimit. Stiuse de la Ian de moartea mamei sale, dar niciodata nu se gandise ca l-a afectat atat de mult pe Jesse. Isi ridica mana si si-o trecu peste obrazul celuilalt, care era inca cufundat in trecut.
Nu am mai putut rezista. Intr-o noapte, dupa ce m-au mutat acasa, am…am vrut sa…sa termin. Vocea ii devenise gatuita de emotie si mainile incepura sa-i tremure pe ceasca de cafea. Aveam camera la etajul doi. Am deschis fereastra si..am…m-am aruncat.
Blake ramase cu mana suspendata in aer. Clipi de cateva ori ca sa-is revina din socul descoperirii. Jesse incercase sa se sinucida. Tanarul isi intoarse privirea albastra spre el si-i zambi de parca, tocmai, ii zisese cel mai normal lucru din lume. Intr-o fractinue de secunda, Blake il trase in bratele sale si-l stranse cu putere la piept.
-Doamne Sfinte! Puteai sa..puteai…dar nici macar nu era in stare sa zica cuvantul.
-Da, puteam sa mor…defapt am si murit. Pe cand au ajuns paramedicii, inima mi se oprise. Am fost mort 5 minute.
Stransoarea din jurul sau deveni mai dura, dar Blake parea ca nu se poate abtine.
Au reusit sa ma readuca la viata, dar am stat in coma timp de o saptamana. Cand mi-am revenit eram partial amnezic.
-Imi pare rau, Jesse. Nici nu stiu ce as putea sa-ti zic.
-Stai linistit. A trecut mult timp de atunci. Mie nu- mi pare rau. Blake il privi, dar nu observa nici o urma de stres sau durere pe fata tanarului. Era atat de calm, de parca vorbea de altcineva, nu de el insusi. Am aflat ce ma interesa : de partea cealalta nu m-a asteptat ea asa cum doream, ci intunericul. Jesse ofta. Nu putea sa-l las pe Mike sa se arunce, nu atunci cand stiu ca nu va gasi ce cauta. Cred ca experimental meu a fost de ajuns ca sa testeze teoria aceea. Astepta cateva clipe ca Blake saiI dea drumul. In fine, hai sa schimbam subiectul.
Doctorul isi recapata calmul si se indeparta de tanar, sprijinindu-se si el de de perete.
-Da, desigur. Despre ce vrei sa vorbim?
-Ti-ai rezolvat problemele cu tatal tau?
-Nu. Batranul a plecat. Mai bine asa, oricum nu aveam chef de teoriile lui.
-Nu te-ai gandit deloc la ce ti-a zis? daca domnisoara Anderson ar vrea sa va impacati…
-Domnisoara Anderson nu are decat sa se duca dracu, i-o taie scurt Blake. Nu ma intereseaza ce vrea femeia aia. Nu e problema mea. Si nici a ta, pustiule.
Blake nu intelegea cum de reusea omul asta sa-l faca sa treaca de la un sentiment la altul in mai putin de cinci minute. Jesse era una dintre putinele persoane care aveau darul de a-l scoate din sarite.
-Ok. Nu mai zic nimic. Observ ca subiectul e cam sensibil pentru tine. Jesse casca zgomotos, ducandu-si mana la gura. Ma duc acasa sa dorm un pic. Tu ce faci?
-Eu abia am intrat in tura, dar ma duc si eu pana acasa sa ma schimb si sa fac un dus, dupa care ma intorc. Nu stiu la cat scap azi de aici, caci, dupa cum vezi, e o nebunie.
-Da observ…Jesse zambi lenes spre barbatul din fata sa. Dar stiu ca vei face fata. Doar asta ti-e meseria,nu-i asa?
-Evident, domnule Rosson, nu as indrazni sa va dezamagesc asteptarile.
-Normal ca nu. Iti dai seama ce publicitate proasta ar iesi? pe tanar il bufni rasul cand vazu asa zisa mutra indignata a lui Blake. Hai ca am fugit de aici. Ramasese un pic pe ganduri daca sa-l sarute sau nu, dar se hotarase sa plece pur si simplu. Nu aveau nevoie de publicitate si inca nu era complet sigur de cat de stabila era relatia sa cu doctorul. Nu avusesera inca discutii serioase pe tema aceasta si spera ca nici nu vor avea in curand. Se indeparta si ii facu cu mana, indreptandu-se cu pasi mari spre iesierea din spital.
Pe drumul sau ignora privirile curioase a asistentelor si a unor paciente care parca il invitau sa se bage in seama, gandurile sale fiindu-i acaparate de munca pe care trebuia s-o termine. Trebuia sa dicute cu tatal lui Blake. Nu numai cu tatal lui, ci si cu mama sa, dar inca nu stia cum sa procedeze. Avea nevoie de mai multe informatii despre copilaria doctorului, despre adolescenta sa, despre modul in care Blake relationa cu familia si singura posibilitate de a le obtine era sa discute cu parintii lui. Usor de zis, dar greu de facut. Daca Blake nu i-ar fi zis tatalui sau ce i-a zis, poate ar fi avut o mica sansa, dar acum nu putea decat sa spere la un miracol…
Multumesc de commuri fetelor...V-am puapt si sper ca si acest capitol va fi pe placul vostru
"Omul este cel mai putin el insusi,atunci cand vorbeste in propria persoana.Da-i o masca si el va spune adevarul."Oscar Wilde
![[Imagine: chibi_5001.gif]](http://animezup.com/chibi/img/user/chibi_5001.gif)
, chibi-ul lui