[Terminat] I just wanna love you!

[Beatrix LaVey]

Buna!
Sa incepem... Cu marele inceput!

Wow...mersi pentru comm-uri fetelor.Ma bucur ca va place.

***

Terminase. Se uita la ceasul de pe perete, care arata ora zece seara si respira usurat. Totul era gata pentru ziua respectiva: operatile decursesera bine, pacientii fusesera examinati, fisele completate si nu in ultimul rand, tatal sau plecase.Da, medita Blake cu un zambet obosit pe chip, totul era bine si la locul lui. Acum putea sa mearga linistit la Jesse si sa se bucure de cina pe care o asteptase toata ziua. Deja il sunase pe tanar ca sa-i spuna ca va ajunge in curand si isi ceruse scuze pentru intarziere, dar acesta nu paruse suparat, spre fericirea lui.
Scapa repede de halat, pe care [mai bine scapa repede de halatul pe care] sil [si-l agatase in cuierul din stanga biroului, isi lua haina pe el si iesi pe usa intr-o dispozitie de milioane.
Drumul pana la apartamentul lui Jesse decursese fara incidente, traficul fiind neobisnuit de linistit la acea ora din noapte. Conduse incet, cu geamul coborat, lasand aerul usor caldut sa-i scalde fata, simtindu-se mai liber ca niciodata. Era ciudat cat de mult se schimbase in ultima vreme. Unde disparuse acel Blake ironic care vedea oamenii ca pe simplii pioni pe care ii folosea, doar ca sa-i arunce cand se plictisea? Raspunsul era simplu: se evaporase, la fel ca si acel gol din piept care il torturase in ultimii doi ani, de cand aflase ce facuse Issabela. Nu obisnuia sa se gandeasca la trecut, dar vizita tatalui sau il facuse sa-si reaminteasca de acele zile blestemate. Niciodata nu va putea sa-i ierte fapta, crima de a-i fi omorat copilul. Nascut sau nu era copilul lui. Merita sa aiba macar o sansa la viata ce ia [[bi-a[/b]] fost curmata chiar inainte sa se inchege bine. Chiar daca acel gol disparuse, umbra lui inca era prezenta, urmarindu-l, amintindu-i de greselile sale, greseli care costasera viata unui inocent. Nu, nu pe Issabela nu putea s-o ierte, ci pe el, pentru ca nu facuse nimic ca sa o opreasca, pentru ca nu fusese destul de prezent in viata ei ca sa stie adevarul sau macar sa-l banuiasca. Ofta si-si privi chipul indurerat in oglinda, incercand sa revina in prezent. Fantomele vor exista tot timpul in intunericul sufletului sau, de acea trebuia sa se indrepte spre lumina, iar acea lumina era, cel putin pentru moment, Jesse.
Inainte sa-si dea seama era deja in fata cladirii unde locuia tanarul. Isi parca masina si intra, urcand cele 5 [cinci-numeralele se scriu in litere] etaje cu liftul, abia asteptand sa vada chipul celui iubit…Se opri, incremenit si-si privi reflexia in usile liftului. Ce gandise tocmai acum? chipul celui iubit…? iubit…Usile se deschisera, dar barbatul parea blocat intre realitatea pe care o accepta si un adevar incontestabil. Il iubea? Chiar daca incerca sa nege, agatandu-se de iluziile care alcatuiau asa-zisa lume normala, sufletul sau stia deja raspunsul: da, il iubea. Cand se intamplase si de ce, nu mai conta acum…Iesi din cutia de metal si sticla cu pasi hotarati si mult mai inviorat ca mai devreme. Inima ii tresalta in piept de fiecare data cand cuvantul ''iubit''[intre ghilimele] isi facea loc in mintea lui. Batu la usa, dar nu astepta un raspuns, ci intra direct. Toate luminile erau stinse, dar apartamentul era imbracat intr-o manta placuta de culori si arome, provenite de la lumanarelele parfumate ce erau imprastiate peste tot. Un zambet ii inflori pe buze. Nu stia ca Jesse era un romantic din fire. Parcursese distanta mica pana in bucatarie, unde erau aranjate farfuriile si tacamurile pe mica masuta frumos oranata cu lumanari. Pe bufet era pregatita o sticla de sampanie destul de scumpa. Chiar daca nu luau masa in oras, Jesse dorise sa se asigure ca se vor afla intr-o atmosfera placuta si intima. Sigur si el il iubea. Daca nu l-ar fi iubit nu s-ar fi dat peste cap ca sa realizeze toate astea.
In timp ce Blake privea frumosul tablou din bucatarie, Jesse veni si el cu un prosop pe umeri, [virgula] stergandu-si energetic parul ud de la dus.
-Blake…zise uimit. Nu te-am auzit cand ai intrat…
-Buna si tie. Doctorul se duse langa el si-l saruta pe gura, bucurandu-se de buzele moi, care il primira numaidecat la fel de doritoare ca si in alte dati. Mi-a fost dor de tine, zise doctorul cu o voce joasa, senzuala.
-Si mie de tine. Tanarul zambi, dar il indeparta un pic, [virgula facandu-i cu ochiul. Eu nu sunt in meniu in seara asta. Hai sa mancam pana nu se raceste de tot.
Doctorul ofta cu parere de rau, dar, ascultator, se aseza la masa. Nu mancase nimic de dimineata, iar indiferent de nevoile inimii, de aceasta data stomacul sau insista sa fie pe primul loc.
Jesse scoase platourile din cuptor cu multa grija si le aseza pe masa. Erau adevarate opere de arta, fiecare fel fiind frumos ornat si aranjat, incat sa incante privirea unui necunoscator, iar mirosurile te faceau sa-ti lase gura apa. Cand Jesse mentionase de cina, Blake se asteptase la mancare chinezeasca, nu la asa ceva. Se intreba uimit unde gasise baiatul un restaurant care sa-ti livreze astfel de mancare acasa si in felul asta aranjata.
-Arata delicios.
-Astepta sa gusti si dupa mai vorbim.
Blake devora repede mancarea, care era mai gustoasa decat se asteptase, doar cand termina dandu-si seama cat de foame ii fusese defapt. Jesse in schimb manca incet si linistit, [virgula aruncand cate o ocheada amuzata in directia vizitatorului sau. Cand terminara de mancat amandoi, baiatul lua farfuriile si le puse in chiuveta, apucandu-se de spalat. Unul dintre lucrurile care nu-i placeau lui Jesse era dezordinea si oricat de neobisnuit ar fi pentru un babrbat sa dea atata atentie curateniei, el nu se putuse lasa de acest mic “defect”.
-Te ajut si eu, zise Blake, ridicandu-se la randul lui de la masa.
-Stai linistit, ma descurc. Mai bine du-te si alege un film.
Blake ridica din umeri si-i asculta sfatul. Nu era mare fan al spalatului de vase. Totusi, in loc sa mearga in living, alesese dormitorul din cauza patului mare si mult mai comod.
-Te dernjeaza daca ne uitam la film in dormitor?
-Cum vrei tu, mie mi-e indiferent.
-Ok, atunci dormitorul sa fie.
Blake dadu drumul la DVD si se arunca in patul moale, relaxandu-si muschii obositi si incordati. Se simtea atat de linistit [fara virgula] incat isi inchise ochii pentru cateva moment scurte.
-Blake, sper ca iti place popcornul cu unt…zise Jesse mergand in dormitor cu o farfurie mare in brate, dar se opri brusc cand il vazu cum doarme. Se apropie de el incet, pe varfuri, [virgula] si il privi cu mult drag. Parea atat de obosit [fara virguka] incat nu il lasa inima sa-l trezeasca, asa ca aseza pe noptiera farfuria, asezandu-se si el in pat. Blake se intoarse intr-o parte si-l cuprinse cu mana de dupa talie, strangadu-l la pieptul sau si oftand multumit. Jesse inchise la randul sau ochii, lasandu-se in voia celuilalt, nedorind altceva mai mult decat sa simta caldura si mirosul persoanei de care se indragostise, pentru ca el stia in adancul lui ca Blake nu era o faza sau un moft. Omul acesta imposibil reusise sa-i intre sub piele, spargandu-i toate scuturile pe care le ridicase cu atata truda in ultimii ani. Pentru prima oara in mult timp avea sa riste ceva mult mai pretios decat viata sa: inima si sufletul.

Mira, virgulele sunt acceptabile, nu prea ai gresit la ele, dar acum ai gresit la gramatica! Fii foarte atenta la cum scrii!

Cat despre capitol...A fost superb, superb! :X
Baietii isi dau seama ca se iubesc Aah, ce dulce! Abia astept sa vad cand isi spun asta.
Jesse e asa un educat si un dulce! Si a reusit si sa-l schimbe pe Blake!

Aaiaiai, sunt si in dormitor Abia astept urmatoru` capitol [ Suna foarte inctiant! ]
Bafta la scris!

[MiraA]

***
Un sunet strident il trezise. Blake privi confuz in jurul sau, dadu-si seama ca adormise in patul lui Jesse. Se dezmeticii si cauta prin buzunarele pantalonilor pana ce reusi sa opreasca pagerul, ce si vibra suparator. 911; 911.
Urgenta. Sari din pat, reusind sa-l trezeasca in graba sa si pe tanarul, care se cuibarise pana atunci la pieptul sau.
-Ce s-a intamplat? intreba Jesse somnoros.
-Nu stiu exact. Blake merse in bucatarie si-si culese celularul de pe unde il lasase mai devreme in seara respectiva si suna la spital. Jesse se ridica din pat si-si imbraca hanoracul, fiind pregatit sa plece.
-Ce crezi ca faci? Blake trecu prin dreptul dormitorului, dorind sa intre la baie sa se spele un pic pe fata, dar cand il vazu pe Jesse imbracat si gata de plecare se opri brusc.
-Trebuie sa pleci, nu? Cand Blake dadu din cap in semn ca da, tanarul continua: vin si eu cu tine.
-Nici nu ma gandesc. Am treaba. A fost un incendiu in centru si spitalul e plin de raniti. Au nevoie de mine. Imi pare rau, pustiule, dar ramai aici. Se indeparta grabit, cu Jesse pe urmele lui.
-Nu-ti voi sta in cale. Trebuie sa-ti faci meseria la fel ca mine. Nu am degand decat sa observ .Nici nu vei sti ca sunt acolo.
-Ti-am zis ca…
-Nu te-am intrebat daca pot veni cu tine, te-am anuntat ca vin cu tine. Punct.
Blake incepu sa injure, dar tanrul nu il baga in seama, mergand odata cu el jos in parcare. Tot drumul pana la spital il facura in liniste, niciunul neavand chef de discutii ,iar odata ajunsi la receptie, se despartira, fiecare vazandu-si de treburile lui.
Jesse se tinuse de promisiune: Blake nu il revazu restul noptii. La un moment dat crezuse ca pleca acasa, dar instinctul ii spunea ca este acolo, ascuns in cine stie ce cotlon si analizeaza situatia. Totusi, nu avusese atat de mult timp la dispozitie pentru a se gandi la tanar. Victimele veneau ca pe banda rulanta, unele cu arsuri grave, altele cu fracturi sau doar arsuri usoare. Incendiul de pe Bd Holliwood facuse in orice caz ravagii mari. Abia spre dimineata, Blake reusi sa-si traga sufletul si sa bea o cafea de la automatul din cantina. Acolo, la o masa mai retrasa, il vazu si pe Jesse sorbind dintr-un pahar de unica folosinta acelasi lichid cu gust de otrava.
-Buna, zise Blake apropindu-se de el. Nu stia ce sa-i zica. Fusese un pic cam dur cu cateva ore inainte si acum nu stia daca tanarul era sau nu suparat pe el.
-Buna. Jesse nici nu ridica privirea din foile pe care le citea, parand cu totul absorbit de subiect.
-Ce citesti acolo?
-Raportul politiei cu privire la incendiu.
-Cum naiba ai facut rost de el? ma gandeam ca chestile astea is confidentiale. Blake se aseza pe scaunul de langa Jesse, privindu-l cu uimire.
-Am metodele mele. In vocea lui se gasea o urma de amuzament, dar si mandrie profesionala. Eram curios sa vad ce s-a intamplat de fapt.
-Si la ce concluzie au ajuns?
-Focul a pornit de la un apartament de la etajul 6. Un copil nesupravegheat a aprins niste lumanari. De acolo…
-…s-a intins, complete Blake propozitia. Cine e copilul?
-Mike Doradora. Cica a fost adus la spital impreuna cu mama sa, care era in stare destul de grava.
-Da…Blake isi pleca privirea. Trebuia s-a operez. Facu o pauza sorbind inca o gura de cafea. A murit…inainte sa o preagtesca de operatie. Arsuri de gradul doi si insuficienta cardi-respiratorie. Nu au mai putut face nimic.
Jesse isi ridica ochii din foi, privindu-l intens, parca citindu-i insasi sufletul. Doctorul parea obosit si mahnit. Ochii rosii si incercanati il priveau cu interes, parca incercand sa descifreze ce gandea in momentul acela.
-Unde e copilul?
-L-am pus intr-o rezerva. Nu avea decat o arsura mica si un brat fracturat. Am sunat la protectia copilului ca sa aiba grija de el pana dam de tata.
-Parintii erau divortati deci…
-Da…
Jesse se ridica de la masa si arunca paharul gol in cosul din apropiere.
-Vreau sa vorbesc cu Mike. In care rezerva este?
-Nu cred ca e o idée buna. Blake se ridica la randul sau si-l urma pe tanar care déjà era la iesire din cantina. Copilul e in soc. Nu a scos o singura vorba de cand l-am adus aici.
-Nici nu-i de mirare avand in vedere ce s-a intamplat, dar eu tot vreau sa-l vad.
-De ce?
-Nu ai intelege, Blake, zise Jesse, oftand si continuandu-si drumul. Probabil are nevoie de cineva acum, nu de singuratate. Va avea destul timp sa se impace si cu ea. Mai mult timp decat isi doreste defapt.
-Rezerva 1, dar tot nu sunt de acord.
Jesse merse cu pasi hotarati spre camera unde se astepta sa gaseasca un baiat distrus, la fel cum fusese si el in urma cu 14 ani. Nu, nu trebuia sa-l lase singur sau sa-l lase pe mana celor de la Protectia Copilului, nu acum cand mai mult ca sigur era in Iad. Intr-un Iad propriu, mult mai intunecat si friguros decat cel despre care se vorbeste in Biblie, un Iad in care va trai pentru tot restul vietii sale cand singuratatea il va acapara.
Deschise usa, dar nu intra privind cu ochi uimiti patul gol de spital cu cuverturi deranjate.
-Blake nu e aici! Cheama paza.
Blake intra in camera si arunca o privire rapida in toate cotloanele. Nu ar fi fost pentru prima oara cand un copil speriat s-ar fi ascuns pe undeva, dar nu parea a fi cazul.
-La naiba! puse mana pe interfon si suna la receptie.
-Trebuie sa-l gasesc! tanarul iesi din incapere, alergand pe palierele reci, scormonindu-si mintea pentru a gasi un raspuns logic. Unde te-ai duce daca ai fi in locul lui? Sau mai bine zis unde te-ai dus cand ai fost in locul lui? amintirile refulate de atatia ani il lovira din plin, facandu-l sa se clatine un pic pe picioare. Asta nu e momentul potrivit pentru regrete,baiate.Hai,gaseste-l pana nu e prea tarziu si vei mai adauga inca un regret pe lunga ta lista. Respiratia ii deveni mai grea pe masura ce alerga de pe un colidor pe altul, dar nu avea de gand sa se dea batut. Il va gasi. Trebuia sa-l gaseasca. Pana sa-si dea seama ajunsese deja la ultimul etaj si nimeni nu-l vazuse pe copil. Singura posibilitate era…
Inlemni cand raspusul isi facu loc in mintea sa. Da, aia era singura posibilitate. De ce naiba nu se gadise mai repede la ea. Alerga spre acoperis, trantind cu putere usa, ochii sai masurand in momentul exact urmator imprejurarile. Apoi il vazu, stand pe marginea cea mai indepartata, privind undeva la orasul agitat. Jesse inghiti in sec, incepand sa faca pasi mici si controlati spre baiat. Nu vroia sa-l sperie. Auzi in spatele lui un zgomot si-si intoarse capul, cand Blake se napusti pe usa ca un tanc. Tot atunci copilul se intoarse si el, vazandu-i pe cei doi barbati. Incepu sa se fastaceasca si sa se apropie mai mult de margine.
-Nu! Jesse urla cu putere, dar dandu-si seama ca, probabil, il va speria si mai mult, isi calma cat de cat vocea. Nu te duce acolo. Poti sa cazi.
-Jesse ce faci? intreba in soapte Blake. Trebuie sa-l dam jos de acolo.
-Si cum ai degand sa procedezi? Sa te napustesti? Lasa-ma pe mine. Mai facu cativa pasi mici in fata. Hai sa vorbim, Mike.
-Am omorat-o. Am omorat-o pe mamica. Capilul incepu sa plaga cu suspine, lasandu-si trupul scuturat de frison dupa frison.
-Nu tu ai omorat-o, Mike. Ci focul. Nu e vina ta. Jesse mai facu doi pasi.
-Eu am pornit focul. E vina mea! urla copilul. Daca o ascultam, daca nu aprindeam lumnarile…Ea ar fi aici !E vina mea!!
-Nu aveai de unde sa sti ca asta se va intampla. Vocea lui Jesse era linistitoare si avea un timbru anume, de parca spunea o incantatie.
-Ce sti tu? Habar nu ai ce simt eu acum.
-Te inseli, stiu prea bine ce simti acum. Jesse se apropie de margine, pana o atinse si se aseza jos, trecandu-si picioarele peste ea. Blake il privea tacut din spate, neindraznind sa scoata un singur sunet. Pe de-o parte pentru ca vroia ca Mike sa fie in siguranta, dar pe de alta parte, stia ca poate acum avea ocazia unica de a afla ceva despre trecutul lui Jesse.
Te simti singur, continua Jesse. Si nu e acea singuratate pe care ai cunoscut-o pana acum. E ca o grota neagra si adanca, care te trage inauntru. Un intuneric, rece, bolnavicios te inconjoara. Nu mai vezi lumina, dar nici nu vrei s-o vezi pentru ca tu crezi ca nu meriti. Privi in jos la lumea ce trecea pe strada, la masinile care claxonau. Crezi ca daca te arunci, vei scapa din acel intuneric, crezi ca te vei reintoarce la ea.
Copilu il privi uimit si indurerat. Cuvintele ii strapungeau trupul ca niste lame ascutite, iar adevarul lor il zruncinara.
-De…unde sti?
-Cand mama mea a murit m-am simtit la fel. Singur, pierdut, vinovat. Mi-a luat multi ani ca sa inteleg ca, defapt, nu a fost vina mea pentru ce a patit. Daca stau sa ma gandesc bine, chiar si acum mai am momente cand ma invinuiesc.
Nu am degand sa te mint. Nu va fi usor. Vei duce multe lupte cu tine insuti, cu demonii tai, dar merita. Pentru prima oara zambi. Daca te vei arunca acum, nu o vei gasi pe ea, ci vei gasi intunericul de care vrei sa fugi. Hai, da-mi mana. E cam frig aici si pijamaua aia nu te ajuta prea mult. Intinse mana spre copilul ce il privea inca cu neincredere. Mike ezita, dar, apoi isi intinse manuta mica si se lasa tras de pe margine. Jesse il lua in brate si-l stranse cu putere la piept.
Vei fi bine, ai incredere in mine, ii sopti la ureche. Copilul incepu sa planga, agatandu-si manutele micute de umerii tanarului.
Cu copilul in brate Jesse trecu pe langa Blake, care ii astepta in usa.
-Hai sa-l ducem inapoi.
Blake aproba cu o miscare scurta din cap si-si inghiti toate intrebarile pe care simtea nevoia sa le puna. Mai tarziu va avea destul timp ca sa afle raspunsurile.
In cateva minute Mike era din nou in camera sa cu o perfuzie calmanta in brat, dormind linistit.
Jesse il privea prin gemul ce despartea camera de colidor in timp ce-si sorbea cafeaua ce se racise déjà.
-Ai spus adevarul acolo?
Vocea aspra a lui Blake il trezi din visare, facandu-l sa tresara usor.
-Nu te-am auzit cand ai venit. Mai lua o gura din cafea. La ce te referi?
-I-ai zis ca sti cum se simte acum. Era adevarat sau doar o minciuna ca sa-l faci sa coboare?
-Nu e foarte frumos din partea ta sa insinuezi ca as minti, Blake.
-Nu mi-ai raspuns la intrebare.
Jesse ofta. Poate era mai bina sa-i spuna. Nu chiar tot, dar destul de mult ca sa-l satisfaca.
-Nu am mintit. Stiu prin ce trece acum. Ochii lui priveau prin salon, mult mai departe, intr-un trecut pe care incerca sa-l uite. Cand mama mea a murit eram mai mic decat el. Facu o pauza, incercand sa-si gaseasca cuvintele. Nu ii era usor sa vorbeasca despre asta. Era singurul subiect pe care il ocolea cu adevarat. Am fost o epava, nu puteam dormi, manca ,nici macar vorbi. Doctorii au spus ca am avut un soc puternic si nu stiau cand imi voi reveni sau daca voi mai fi vreodata ca inainte.
Blake il privea uimit. Stiuse de la Ian de moartea mamei sale, dar niciodata nu se gandise ca l-a afectat atat de mult pe Jesse. Isi ridica mana si si-o trecu peste obrazul celuilalt, care era inca cufundat in trecut.
Nu am mai putut rezista. Intr-o noapte, dupa ce m-au mutat acasa, am…am vrut sa…sa termin. Vocea ii devenise gatuita de emotie si mainile incepura sa-i tremure pe ceasca de cafea. Aveam camera la etajul doi. Am deschis fereastra si..am…m-am aruncat.
Blake ramase cu mana suspendata in aer. Clipi de cateva ori ca sa-is revina din socul descoperirii. Jesse incercase sa se sinucida. Tanarul isi intoarse privirea albastra spre el si-i zambi de parca, tocmai, ii zisese cel mai normal lucru din lume. Intr-o fractinue de secunda, Blake il trase in bratele sale si-l stranse cu putere la piept.
-Doamne Sfinte! Puteai sa..puteai…dar nici macar nu era in stare sa zica cuvantul.
-Da, puteam sa mor…defapt am si murit. Pe cand au ajuns paramedicii, inima mi se oprise. Am fost mort 5 minute.
Stransoarea din jurul sau deveni mai dura, dar Blake parea ca nu se poate abtine.
Au reusit sa ma readuca la viata, dar am stat in coma timp de o saptamana. Cand mi-am revenit eram partial amnezic.
-Imi pare rau, Jesse. Nici nu stiu ce as putea sa-ti zic.
-Stai linistit. A trecut mult timp de atunci. Mie nu- mi pare rau. Blake il privi, dar nu observa nici o urma de stres sau durere pe fata tanarului. Era atat de calm, de parca vorbea de altcineva, nu de el insusi. Am aflat ce ma interesa : de partea cealalta nu m-a asteptat ea asa cum doream, ci intunericul. Jesse ofta. Nu putea sa-l las pe Mike sa se arunce, nu atunci cand stiu ca nu va gasi ce cauta. Cred ca experimental meu a fost de ajuns ca sa testeze teoria aceea. Astepta cateva clipe ca Blake saiI dea drumul. In fine, hai sa schimbam subiectul.
Doctorul isi recapata calmul si se indeparta de tanar, sprijinindu-se si el de de perete.
-Da, desigur. Despre ce vrei sa vorbim?
-Ti-ai rezolvat problemele cu tatal tau?
-Nu. Batranul a plecat. Mai bine asa, oricum nu aveam chef de teoriile lui.
-Nu te-ai gandit deloc la ce ti-a zis? daca domnisoara Anderson ar vrea sa va impacati…
-Domnisoara Anderson nu are decat sa se duca dracu, i-o taie scurt Blake. Nu ma intereseaza ce vrea femeia aia. Nu e problema mea. Si nici a ta, pustiule.
Blake nu intelegea cum de reusea omul asta sa-l faca sa treaca de la un sentiment la altul in mai putin de cinci minute. Jesse era una dintre putinele persoane care aveau darul de a-l scoate din sarite.
-Ok. Nu mai zic nimic. Observ ca subiectul e cam sensibil pentru tine. Jesse casca zgomotos, ducandu-si mana la gura. Ma duc acasa sa dorm un pic. Tu ce faci?
-Eu abia am intrat in tura, dar ma duc si eu pana acasa sa ma schimb si sa fac un dus, dupa care ma intorc. Nu stiu la cat scap azi de aici, caci, dupa cum vezi, e o nebunie.
-Da observ…Jesse zambi lenes spre barbatul din fata sa. Dar stiu ca vei face fata. Doar asta ti-e meseria,nu-i asa?
-Evident, domnule Rosson, nu as indrazni sa va dezamagesc asteptarile.
-Normal ca nu. Iti dai seama ce publicitate proasta ar iesi? pe tanar il bufni rasul cand vazu asa zisa mutra indignata a lui Blake. Hai ca am fugit de aici. Ramasese un pic pe ganduri daca sa-l sarute sau nu, dar se hotarase sa plece pur si simplu. Nu aveau nevoie de publicitate si inca nu era complet sigur de cat de stabila era relatia sa cu doctorul. Nu avusesera inca discutii serioase pe tema aceasta si spera ca nici nu vor avea in curand. Se indeparta si ii facu cu mana, indreptandu-se cu pasi mari spre iesierea din spital.
Pe drumul sau ignora privirile curioase a asistentelor si a unor paciente care parca il invitau sa se bage in seama, gandurile sale fiindu-i acaparate de munca pe care trebuia s-o termine. Trebuia sa dicute cu tatal lui Blake. Nu numai cu tatal lui, ci si cu mama sa, dar inca nu stia cum sa procedeze. Avea nevoie de mai multe informatii despre copilaria doctorului, despre adolescenta sa, despre modul in care Blake relationa cu familia si singura posibilitate de a le obtine era sa discute cu parintii lui. Usor de zis, dar greu de facut. Daca Blake nu i-ar fi zis tatalui sau ce i-a zis, poate ar fi avut o mica sansa, dar acum nu putea decat sa spere la un miracol…


Multumesc de commuri fetelor...V-am puapt si sper ca si acest capitol va fi pe placul vostru

[Beatrix LaVey]

Buna!
Nu corectez tot pe text, iarta-ma, sunt obosita, le voi face clasic, ditai carnatoiu`

Greseli:
dezmeticii = dezmetici
pagerul, ce si vibra = pagerul ce si vibra
pe tanarul, care se cuibarise = pe tanarul care se cuibarise
tanrul = tanarul
facuse in orice caz ravagii = facuse, in orice caz, ravagii
ma gandeam ca = Ma gandeam ca
is = sunt
defapt = de fapt
nu acum cand mai mult ca sigur era = nu acum cand, mai mult ca sigur, era
dar nu intra privind = dar nu intra, privind
cu cuverturi -> cacofonie.
Blake nu e = Blake, nu e ( Vocativ )
tanarul iesi = Tanarul iesi
De ce naiba nu se gandise mai repede la ea. -> intrebare
isi intoarse capul, cand Blake = isi intoarse capul cand Blake
Jesse ce faci = Jesse, ce faci (vocativ)
degand = de gand
lumnarile = lumanarile
un intuneric, rece = un intuneric rece
zruncinara = zdruncinara
De...unde sti? = De.... Unde stii?
degand -=de gand
defapt = de fapt
Hai, da-mi mana. -> indemn-> semnul exclamarii
dar, apoi = dar apoi
Cu copilul in brate Jesse trecu = Cu copilul in brate, Jesse trecu
Hai sa-l ducem inapoi -> indemn->!
va avea destul timp ca sa afle -> Nu mai folosi '' ca sa'', asta cere cauzala, ceea ce tu nu ai in aceasta fraza. Folosesti simplu '' sa ''/ '' pentru a ''
In cateva minute MIke = In cateva minute, Mike
colidor = coridor
inca cufundat -> cacofonie
sa-is = sa-si
de parca, tocmai, ii zisese = de parca tocmai ii zisese
de partea cealalta -> a iesit un emonel
putea = puteam
saiI = sa-i
daca domnisoara = Daca domnisoara
dracu = dracu'
Da observ = Da, observ
pe tanar = Pe tanar
asa zisa = asa-zisa

A terminat de aici!:d
Deci... Virgule, dar am vazut o imbunatatire considerabila. De tastare mai sunt, dar astea nu se pun, ca sunt omenesti

Waaa Bietul Jesse... Prin ce a trecut... Si Mike... Pacat ca se repeta istoria... Mi-a placut insa ca Jesse a fost sincer, la fel si Blake, referitor la curva de ex-neva-sa Belea capitolul, n-am ce spune.
De de nu sarutat la Blake? Si de ce Blake nu sarutat la Jesse? [Gata]

Bafta la scris in continuare! :X

[Addeh]

Bineinteles ca este placul nostru L-ai postat repede. Ma bucur ca relatia dintre cei doi evolueaza mult, adica observ un ajutor reciproc.
Ce bine ca a putut sa salveze copilul, chiar ma speriasem. Si cat a suferit Jesse Insa i-a povestit o parte din trecutul sau lui Blake, ceea ce este foarte bine:X O legatura stransa
Draga mea Mira, te asteptam cu un nou capitol. Succes si spor la scris[posturi unite]
Bineinteles ca este placul nostru L-ai postat repede. Ma bucur ca relatia dintre cei doi evolueaza mult, adica observ un ajutor reciproc.
Ce bine ca a putut sa salveze copilul, chiar ma speriasem. Si cat a suferit Jesse Insa i-a povestit o parte din trecutul sau lui Blake, ceea ce este foarte bine:X O legatura stransa
Draga mea Mira, te asteptam cu un nou capitol. Succes si spor la scris

[MiraA]

Deci...multumesc mult pentru comentarii fetelor... hmmm ii multumesc dragei mele gaby pentru corectare . Si acum nexxxt :

***

Si miracolul pe care il astepta venise o luna mai tarziu sub forma unui Blake foarte nervos.Jesse statea linistit pe scaunul de la birou, cu ochii pironiti in ecranul calculatorului, dar cu atentia indreptata spre doctorul care facea ture prin apartament.
-Ai de gand sa-mi spui ce ai patit? De esti asa nervos?
Blake se opri din mers si il privi timp de cateva clipe,apoi izbucni:
-M-a sunat mama.
-Asa, si...? Ce-i asa de grav? E normal sa te sune, doar e mama ta.
-Inca nu stii de ce m-a sunat!
-Pai.. Inca nu, dar banuiesc ca-mi vei spune, nu-i asa?
-Ne-a invitat pe amandoi acolo.Zice ca vrea sa te cunoasca.
Lui Jesse ii veni sa zambeasca, dar se abtinu. Se asteptase la asta. Natura umana ii era foarte previzibila. Cel mai mult se mira ca trecuse atata timp, dar era sigur ca si asta avea o explicatie. Ultima data cand il intalnise pe tatal lui Blake aflase ca nu prea accepta ideea ca fiul sau sa fie implicat intr-o relatie cu un partener de acelasi sex. Probabil cand ajunsese acasa, Hank Thorton spumegase, se infuriase si asa mai departe, pana cand sotia sa fusese in stare sa-l potoleasca, caci baga mana in foc ca ideea acestei invitatii fusese a mamei lui Blake.
-Si e chiar asa de rau daca vor sa ma cunoasca? Sau ti-e rusine cu mine? intreba aparent cu indiferenta.Adevarul era ca pe de-o parte il intelegea pe Blake si reticenta lui de a se intoarce acasa, dar undeva, in adancul sufletului, nu putea sa nu se simta ranit de faptul ca doctorul nu dorea sa-l prezite oficial familiei lui.
-Stii bine ca nu e vorba de asa ceva. Blake se apropie de el si-i depuse un sarut fugar pe buze. Doar ca nu vreau sa te bag in gura lupului. Nu-l cunosti pe tatal meu, Jesse. Daca mergem acolo va folosi fiecare ocazie ca sa te umileasca si nu vreau asta.
-Blake, daca am facut fata frontului din Afganistan si Irack ma voi descurca si cu parintii tai. Haide,nu crezi ca exagerezi un pic?Ce s-ar putea intampla?
Blake ofta. Nu avea rost. Din cate vedea Jesse se hotarase deja: voia sa mearga. Si la cat de bine il cunostea stia ca nu va putea face nimic ca sa-l opreasca. Nu stia de ce avea impresia ca Jesse sperase la aceasta invitatie de mult timp... Probabil fusese acea scanteie de satisfactie si asteptare pe care o vazuse la el in ochii pentru cateva clipe.De ce se mai mira oare?
-Deci vrei sa mergem, nu-i asa?
-Ar fi o schimbare buna, nu crezi? Plecam pentru cateva zile de aici... Alt aer,alt peisaj...
-... alte informatii despre trecutul meu, continua doctorul propozitia usor amuzat.
-Da, si aia, dar macar o sa ai ocazia sa-ti vezi parintii. Ai spus ca au trecut ani de zile de cand ai mers ultima oara acasa. Acum ai o ocazie perfecta. Zambi cu caldura spre barbatul pe care stia ca il iubeste.
-Bine, fie! O sun pe mama sa-i spun ca mergem, zise Blake invins. Dar sa nu zici ca nu te-am avertizat,pustiule.
-Blake, o singura intrebare mai am: unde locuiesc acum parintii tai?
-Alaska, zise doctorul cu o urma de satisfactie in glas.
Jesse pufni. Se putea ? Era normal ca ceva sa nu fie tocmai bine. In Alaska in timpul ala al anului erau minus 10 grade noaptea.Credea ca a scapat pentru o vreme de frig, dar se pare ca nu avea sanse.
-Off, cred ca trebuie sa-mi scot pufoaica de la naftalina atunci...

Doua zile mai tarziu se aflau amandoi pe aeroportul din McCarthy, infofoliti cu haine groase de iarna si cu doua valize in mana. Cu toate cu nu arata, Jesse se simtea un pic emotionat de vizita asta. Nu vroia sa faca o impresie proasta, dar nici nu vroia sa fie calcat in picioare, caci stia ca ceea ce-i zisese Blake in urma cu cateva zile era adevarat. Singurul motiv pentru care tatal sau fusese de acord cu vizita asta era probabil ocazia de a-l umili pe el. Nu s-ar mira nici daca ar aduce-o pe Issabela Anderson acolo pentru o vizita "surpriza". Dar era pregatit fizic si mental. Nu va da inapoi, nu acum... Pe de-o parte era vorba si de meseria lui, dar pe de alta era pura curiozitate.Acum va avea ocazia de a cunoaste mai multe despre Blake.
Iesira in frigul de afara si se indreptara spre parcarea aeroportului, unde se afla masina pe care o inchiriasera: un ford 4X4, inchis la culoare. O data ajunsi in masina, Jesse scoase harta pe care si-o cumparase din aeroport si incepu sa o studieze. Cel mai bine era sa fie pregatit, caci nu se astepta sa fie o saptamana usoara. Avusese doua zile la dispozitie sa afle ce fel de om era tatal lui Blake si pe oricine intrebai, raspunsul era acelasi: om dur, care stie ce vrea, un mare impatimit al vanatorii si un excelent om de afaceri.Nu erau multe informatii, dar destul ce sa-i contureze caracterul. Pe scurt, nu era obisnuit sa piarda.
-Esti bine? Vocea ingrijorata a doctorului il facu sa-si revina un pic.
-Da, desigur. De nu as fi?
-Pari ingandurat. Ai indoieli? Inca ne mai putem intoarce daca vrei...
-Nici nu ma gandesc, zise tanarul cu o voce hotarata. Mergem. Pun pariu ca mama ta s-a pregatit. Nu putem sa o dezamagim.
-Nu numai ea s-a pregatit, mormai Blake. Avea o presimtire foarte proasta despre saptamana ce urma.
-Ai zis ceva?
-Nu... Vorbeam de unul singur. Ofta usor. Spera ca pustiul era pregatit pentru ceea ce-l astepta...
In masina se lasa din nou linistea, dar era o liniste placuta, care le dadea posibilitatea de gandire. Jesse privea pe geam peisajul ce i se afisa in fata ochilor. Drumul trecea printr-o padure de conifere, fiind incadrat din ambele parti de copacii inalti acoperiti de zapada. Chiar si in masina se putea simti mirosul puternic de brad. Trebuia sa recunoasca: era magnific. Vegetatia luxurianta era stapana in locurile astea, omul avand rangul unui musafir de cele mai multe ori nepoftit. Undeva deasupra copacilor putea observa ultimele raze ale soarelui care se rasfirau peste panorama, imbracand-o intr-o haina aurie, aproape mistica. Se intreba cat vor mai merge cu masina. Casa familiei Thorton era undeva in afara orasului, la vreo 10 km, dar nu stia exact unde. Din cate aflase de la Blake, casa fusese construita in apropierea unui lac in urma cu o suta de ani si ca devenise resedinta familiei acum vreo cincisprezece ani.
Blake semnaliza si intra pe un drum ingust din partea dreapta care era incadrat de felinare cam din o suta in o suta de metrii, in cateva minute ajungand intr-un fel de povarnis cu vedere spre apa, iar undeva mai in spate, ascunsa de ramurile unor brazi, Jesse putu sa observe ceea ce parea a fi o parte din casa.
-Am ajuns? intreba cu nerabdare.
-Da. Blake zambi si ii arata cu mana casa. Uite, aceea este casa parintilor mei.
Cu cat se apropiau mai mult Jesse observa structura solida,dar eleganta, a casei de lemn.Era destul de maricica, dar prin materialele folosite la costruirea ei se incadra perfect in imagine. In momentul in care masina se opri pe aleea din fata, usa casei se deschise brusc si in prag aparu o femeie blonda, destul de inalta, ce parea a avea in jur de 50 de ani. Totusi varsta nu reusi sa-i stearga frumusetea. Parul destul de lung se unduia pe umerii ingusti, incadrandu-i fata ce zambea cu bucurie. Cu pasi hotarati se apropie de masina nemaiavand stare.
-Blake... In sfarsit ati ajuns, zise femeia prinzandu-l pe doctor intr-o imbaratisare stransa de cum iesise din masina.
-Si mie imi pare bine sa te vad, mama. Blake o stranse la randul sau, apoi se indeparta un pic si-si intoarse privirea spre Jesse. Mama, el este Jesse Rosson.
Femeia isi indrepta privirea imediat spre tanarul care astepta linistit langa portiera si ramasese izbita de frumusetea lui. Clipi de cateva ori ca sa-si revina si sa nu se faca de ras,dupa care merse langa el si-l stranse in brate.
-Imi pare atat de bine sa te cunosc. Eu sunt Hana Thorton, dar poti sa-mi zici Hana.
-Imi pare bine, doamna Thorton. Jesse zambi fericit, dar si un pic surprins de primire.
-Hana... Nu doamna Thorton. Femeia il privi curioasa. Pur si simplu nu se putea abtine. Tanarul era ca o raza de soare. Nu se astepta la asa ceva. Cand sotul ei venise acasa in urma cu o luna si-i povestise ce aflase despre Blake si despre "prietena" lui fusese ultragiata. Se considera o femeie cu gandire libera, dar si asa, vestea venise ca un soc. Dar acum, cand il avea fata in fata pe tanarul-problema (asa cum il numise Hank), credea ca intelege de ce Blake se simtea atras de el. Vantul ii rasfira parul brunet si lung pana la umeri, facandu-l sa-i intre in ochii incredibili de albastri. Cand zambise, Hana nu putu sa nu observe cele doua gropite mici care ii aparusera in obrajii ce se imbujorasera, probabil, de la frig. Avea fata unui copil, dar nu se lasa pacalita, caci in acei ochii vazuse o sclipire distincta de inteligenta si hotarare. Nu, nu era un baiat. Sotul ei se inselase. Era un barbat in toata firea, un barbat care stia ce-si doreste. Ofta in sinea ei. Va fi o saptamana interesanta.
-Haide-ti sa mergem inauntru, ce mai stati aici? O sa inghetam.
-De acord, zise Blake.
-Mergeti inainte, iau eu bagajele.
-As putea sa te ajut, se oferi doctorul, dar Jesse ii facu semn din cap ca se descurca.
Lua cele doua bagaje in brate si porni in urma lor spre usa din fata a casei. Dar oricat de mult s-ar fi pregatit pentru asta, scena il lua prin surprindere.
O data intrat in casa se trezi urmarit indeaproape de cel putin 12 perechi de ochi curiosi.
-Ce bine imi pare ca ati ajuns, auzi o voce de bariton binecunoscuta. Hank Thorton se apropie de fiul sau, care privea la fel de uimit livingul plin de oameni. Tatal sau il batu prieteneste pe umar, dupa care adauga: Prietenii tai au auzit ca vii in vizita si s-au hotarat sa treaca sa te salute.Nu-i asa ca e dragut din partea lor?intreba cu o voce suspicios de satisfacuta.
Blake se intoarse spre Jesse si-i arunca o privire incordata.
-Sa nu zici ca nu te-am avertizat...mormai enervat...

[Beatrix LaVey]

Buna! :X
Ca de obicei, am venit cu iubitul meu comentariu: Sunt happy sa vad ca n-am de ce edita si ce corecta \:d/

A fost foarte interesant! :X Prevad peripetii in Alaska
Hana e foarte de treaba ~ iarta-ma daca voi scrie Hama, e din cauza vampiroaicei din ficul meu si al lui pissu`:X ~, e o dulceata, spre deosebire de Hank, pe care nu l-am suportat de cand l-am cunoscut ~ indirect, desigur. Intelegi tu ~, imi vine sa-i dau una sa-l sparg! Ce dracului are cu Blake si Jesse?!

M-a lasat cu gura cascata faza cu toti prietenii Parca n-ar fi fi-so, drace, i-a chemat pe toti! O.o Ce nebun! =.= Lasa-l pe mana mea pe `nea Hank, ii dau eu o lectie de nu mai poate ~ cu toate ca nu-mi plac yaoi-urile cu mosi

Abia astept continuarea!
Bafta la scris!

[MiraA]

Ms fetelor... scz pentru dialogul in exces din acest capitol, dar nu am stiut cum altfel sa descriu mai bine scena...Lectura placuta

***

In incapere domnea o agitatie de nedescris. Toata lumea vorbea in acelasi timp asa ca nu puteai sa intelegi mare lucru din conversatie. Jesse statea linistit pe unul dintre fotolii si-i privea pe toti, nestiind ce sa zica. Era clar ca Hank pusese la cale toata treaba asta, astfel incat sa-l faca sa se simta pe dinafara, dar nu-l deranja foarte mult. Din cand in cand obsera privirile discrete, dar extrem de curioase ce erau indreptate spre el, de parca toata lumea vroia sa intrebe ceva, dar nu aveau curajul. Respira adanc si se pregati de interogatoriul care stia ca va urma.
-Deci, cum ati reusit sa va cunoasteti? intreba intr-un final unul dintre barbatii de pe canapele, despre care Jesse aflse ca erau fost coleg de liceu cu Blake.
Intrebarea era adresata amandurora, dar toata lumea se uita la tanar. Blake se foi un pic pe fotoliu si dori sa raspunda, dar Jesse i-o lua inainte.
-As putea spune ca a fost o intamplare. Din anumite motive am fost ales sa scriu bibliografia lui Blake.
-Deci ,esti scriitor? intreba acelasi barbat, care se numea Antony.
Jesse zambi si mai lua o gura din vinul fiert pe care il avea in fata.
-Nu tocmai. Sunt jurnalist.
-Serios? intreba un altul care il privea intes pe tanar. Ma gandeam ca esti fotomodel...
-Te asigur ca nu. Sunt suta la suta un jurnalist de exterior.
-Dar nu inteleg...cum ajunge un jurnalist sa scrie o carte? Antony il privea cu atentie, parca dorind sa-i citeasca insasi sufletul.
-E complicat...
-A fost obligat. Vocea dura a lui Blake se auzi din partea opusa a camerei. La fel ca mine dealtfel. Nu inteleg de ce toata lumea e asa de curioasa.
-Eh bine, si tu, zise Hank. Nu ai mai venit acasa de cativa ani si acum ai venit cu un tanar, care se intampla sa fie si iubitul tau. Mi se pare normal sa fim curiosi.
-Voi ne-ati invitat, iti aduci aminte?
-Gata baieti, nu va mai certati, interveni Hana. Nu e frumos.
-Cum am zis si mai devreme, chiar nu inteleg. Daca nici unul nu a vrut proiectul asta cum se face ca..?
-Fiecare am avut motivele noastre, zise Jesse repede. Blake a vrut sa scape de presiunile consiliului de administratie, iar eu am vrut sa scap de un concediu fortat. Ridica din umeri. In momentul acela era singura alegere disponibila.
-De ce erai amenintat cu un concediu fortat? Hank zambi malitios. Ai probleme de disciplina la munca?
Blake fierbea in suc propriu. Nu mai putea suporta mult. Cum de indraznise tatal lui sa-i cheme prietenii din adolescenta aici, doar cu scopul de a-l umili pe Jesse.
-Era vorba de un concediu medical, anunta cu o voce sumbra care nu mai lasa loc de comentarii.
Pentru moment se facu liniste in incapere, dar Hank nu avea de gand sa renunte.
-Pentru ce? ti-ai rupt o unghie cand scriai unul dintre articolele mondene?
Din nou se lasa liniste. Toata lumea il privea pe Jesse ca sa vada reactia lui la intrebarea plina de sarcasm a batranului, dar baiatul se multumi se zambeasca.
-Nu, nicidecum, domnule Thorton. Daca mi-as fi rupt o unghie ar fi fost o urgenta cu adevarat majora si mi-as fi luat concediu fara sa stau pe ganduri. Lua inca o gura de vin, dupa care se ridica. Ma scuzati, revin imediat. Isi facu loc cu grija printre cei aflati acolo si merse pe un colidor ingust spre baie.
Toate privirile se mutara spre Hank. Unii se uitau la el cu neincredere, altii cu un usor amuzament sau intelegere sau, in cazul lui Blake, cu adevarata ura.
-Noi vom pleca, anunta doctorul.
-Cum adica sa plecati? abia ati ajuns. Hana era oripilata.
-Imi pare rau, mama, dar nu am batut atata drum doar ca sa-l ascult pe omul acesta cum il umileste pe Jesse. Nu am degand sa accept asta.
-Hai, omule, nu crezi ca exagerezi, zise Jeff, unul dintre cei prezenti. Era doar o gluma. Pun pariu ca pustiul nu s-a suparat. Mai dori sa adauge ceva, dar privirea lui Blake il opri.
-Am sa fiu foarte clar: nu va voi permite sa va bateti joc de el. Ati inteles? Daca nu, veti avea de a face cu mine. Lua un fursec de pe farfurie si musca usor din el. Apropo, tata, nu si-a rupt o unghie...
-Si atunci ce a patit? sarcasmul din vocea lui Hank era evident.
-A fost impuscat.
Hank clipi de cateva ori si-si drese glasul. Nu se astepta la raspunsul asta.
-Unde naiba a patit asa ceva?
-In Rusia in timp ce incerca sa salveze o fetita.
-Credeam ca scrie articole mondene, zise cu neincredere Matt, un alt prieten de a lui Blake.
Doctorul incepu sa rada, reusid pentru cateva clipe sa destinda atmosfera.
-Defapt, zise dupa ce se mai potoli un pic, cred ca eu sunt primul si singurul articol monden pe care Jesse l-a facut vreodata. Cum am mai zis, daca ar fi putut sa scape de mine, ar fi facut-o fara sa clipeasca atunci cand ne-am cunoscut.
-Dar sunteti impreuna acum. Deci poti sa zici ca tot raul a fost spre bine. Femeia care ocupa locul din stanga lui Blake ii zambi cu caldura. Blake o privi la randul sau, gandindu-se ca o data ii placuse de ea, ii incitase simturile, dar acum nu putea sa o priveasca decat ca pe o prietena veche.
-Merci, Kirsten. Aici ai dreptate. A iesit si ceva bun din toata porcaria asta.
-Normal ca am dreptate. Oricum, nu-i baga in seama pe astia. Importanta e fericirea ta. Sincer, Blake, nici nu stii cat ma bucur sa te vad atat de multumit si sa te vad...nu stiu...zambind din nou. Cand te-ai despartit de Issabela erai o epava, apoi te-ai ingropat in munca. Dar acum...pari sa fi bine, chiar mai mult decat bine si daca Jesse e vinovat pentru schimbarea asta a ta merita un premiu. Femeia isi ridica paharul. Propun un tost pentru Jesse. Fie ca momentele bune sa tina la nesfarsit.
Toti cei prezenti isi ridicara paharele si aprobara discret din cap. Singurul care mai avea inca retineri era tatal lui Blake, dar care nu mai comenta nimic cand prinse privirea hotarata a Hanei.
Jesse se intoarse la locul sau fix in momentul in care toti isi lasara paharele jos.
-Ce am pierdut?
-Nimic interesant, mormai Blake. Te cinstesc pentru ca ai reusit sa invingi capcaunul din mine.
-Hmmm...imi pare rau sa va dezamagesc, dar capacaunul nu-i invins. Lupta abia a inceput. Zambi cu subinteles si-i facu cu ochiul lui Blake.
Restul serii decursese lin, fara incidente majore. Chiar si Hank paruse a se potoli. Nu-i venea sa creada, dar se simtise bine si cu reusise sa-si faca si niste notite mentale. Din cate observa, Blake avusese o adolescenta tipica: prieteni multi, parinti buni si intelegatori. Aflase ca fusese timp de doi ani fundas, dar renuntase cand intrase la facultate, spre uimirea parintilor si supararea fostilor colegi, dar el isi motivase alegerea prin faptul ca vroia sa aiba mai mult timp pentru a invata.
Nu erau informatii multe, dar erau destul de utile. Daca lucrurile mergeau si in viitor asa de bine, putea sa-i prezinte lui Ian forma finala a cartii in cel mult o luna.
Prima lui carte...nu-i venea sa creada, dar o samanta de mandrie crestea inauntrul sau. Spera ca nu va dezamagii pe nimeni si se chinuia sa nu se gandeasca la ce se va intampla cu relatia dintre el si Blake dupa ce va termina acest proiect. Era mult mai bine sa se concentreze pe prezent si sa lase viitorul pe maine.
Toata lumea era obosita, dupa cum observase Jesse...si inca un lucru la care nu se astepta: in seara aceea toti urmau sa stea acolo. Afara se pornise o furtuna teribila in timp ce ei luau masa, asa ca Hank insistase ca toti sa ramana si sa doarma acolo peste noapte. Jesse se intreba daca motivul era neaparat furtuna sau inca mai vroia sa-l prinda la colt. Dar pana la urma urmei nu era problema lui.
-Cred ca ar fi timpul sa mergem la culcare, zise intr-un final Blake intre doua cascaturi zgomotoase. Majoritatea se retrasesera deja in camerele de la etaj, in living ramanand parintii doctorului, Antony, Jesse si Blake. A fost o zi lunga si avem nevoie de odihna.
-Ai dreptate. Mi-ar prinde bine un somn bun acum. Jesse se ridica sa-l urmeze pe Blake, dar un tusit discret din partea lui Hank il opri.
-A...Blake, nu cred ca ar fi bine ca voi doi sa dormiti in aceeasi camera.
-Poftim?! Blake se intoarse si-si pironi tatal cu o privire plina de neincredere si exasperare. Poti sa mai repeti o data, te rog. Cred ca nu am auzit bine.
-Am zis: cred ca nu ar trebui sa dormiti in aceeasi camera!
-Da-mi un motiv destul de bun ca sa te ascult.
-Casa mea, regulile mele. Hank ranji.
Jesse ofta. Dupa cate vedea, batranul nu se va potoli. Era clar ca nu-l placea si, din pacate, nu avea ce sa faca ca sa-i schimbe parerea. Era sigur ca in alte circumstante s-ar fi inteles bine, dar asa nu era nici o sansa.
-Asta este cea mai stupida chestie...
-Stai linistit, Blake, nu ma deranjeaza deloc, zise Jesse impaciuitor. Deci, unde pot sa dorm, domnule Thorton?
Hank ar fi zis fericit in masina, dar in loc de asta zambi si-i arata cu mana canapeaua
-Aici. Hana o sa-ti dea niste paturi si o perna.
-Nici nu ma gandesc. De ce trebuie sa doarma aici? Ai ditamai casa si il pui sa doarma in living. Chiar ai o problema cu capul ,batrane? Blake mai avea un pic si izbucnea. Daca banuia ca tatal sau se va comporta atat de rau cu Jesse nu ar fi fost niciodata de acord cu venirea lor aici.
-In caz ca ai uitat, tinere, casa este plina. Asta e singurul loc disponibil.
-Atunci va dormi cu mine in camera. Ce ai? ti-e frica ca o sa-l...
-Nici sa nu indraznesti sa folosesti asemenea limbaj la mine in casa!
Hana tocmai venea din bucatarie cand cei doi erau pe punctul de a se strange de gat.
-Gata, amandoi! Daca nu va potoliti o sa dormiti afara. Blake nu a fost acasa de atata timp si acum cand e insfarsit aici nu faci altceva decat sa te certi cu el!Gata, Hank sau tu vei dormi afara!
In incapere se lasa linistea. Antony disparuse si el la etaj. Jesse ofta. Nu-i place sa fie motivul de cearta dintre cei doi.
-Nu va mai certati. Voi dormi aici.
-Dar...
-Stai linistit, Blake. Am dormit in locuri mult mai rele si n-am patit nimic.Oricum, e doar ceva temporar. Cand restul musafirilor vor pleca, o sa dorm si eu la etaj.
-Da, normal ca asa va fi, zise Hana cu zambetul pe buze. O noapte nu o sa pateasca nimic.
-Pot sa dorm eu aici si doarme el la mine in camera.
-Stai linistit, Blake, nu ma deranjaza deloc canapeaua.
Jesse zambi si ii facu cu ochiul complice. Doctorul se incrunta, dar nu mai adauga nimic. Daca Jesse vroia sa doarma pe nenorocita aia de canapea nu avea decat.
-Cum vrei.
Blake incepu sa urce scarile ce duceau la etaj. Jesse il urmari indeaproape.
-Vin si eu sa-mi iau niste haine de schimb.
Urca in urma doctorului fara a zice nimic, pana cand intrara in camera lui. Incaperea era destul de spatioasa, decorata cu diferite postere si poze cu Blake din anii liceului impreuna cu prietenii lui. Pe langa patul de o singura persoana in camera mai era un birou masiv de lemn, un dulap destul de incapator si o mica noptiera pe care era asezat un televizor. Jesse ghicise ca parintii lui nu schimbasera nimic de cand plecase de acasa. Camera ii insipra un sentiment de nostaligie si pana intr-un anumit punct ii aducea aminte de propria lui camera si copilarie.
-Imi pare rau, pustiule. Vocea lui Blake era plina de regret, dar si de frustrare.Daca stiam ca se va comporta asa, nu veneam aici.
-Tu n-ai nici o vina. Defapt, eu chiar ma asteptam sa se comporte asa cu mine. Jesse ridica din umeri. Nu-ti face probleme, se va potoli intr-un final.
-Nu eu ar trebui sa-ti zic asta?
Blake se apropie de tanar si-i prinse buzele intr-un sarut patimas. De cateva ore asteptase ocazia asta si acum avea de gand sa se desfete cu gustul si mirosul sau. Jesse ofta si-si intredeschise buzele, unindu-si limba cu a doctorului intr-un joc deosebit de erotic si incitant. Isi trecu mainile pe dupa umerii sai, plimbandu-si degetele prin parul matasos, tragand din cand in cand de firele zburlite, pe masura ce placerea crestea.
-Doamne, ce-mi faci tu mie! soapta lui Blake era ca un foc lichid la care corpul tanarului reactiona instantaneu. Jesse se incorda si-l trase mai aproape, dorind sa-l simta mai mult.
-Hei, ce faceti voi doi acolo?
Vocea autoritara veni ca un dus rece pentru cei doi. Hank se afla de partea cealalta a usii inchise, batand destul de tare in lemn.
Blake injura si se indeparta de Jesse cu regret. Asta nu era un moment bun ca sa-si sfideze tatal. Jesse se desmeciti si el, isi infasca prima pereche de pantaloni de casa pe care ii gasi si iesi din camera.
-Mai tarziu. Blake il urmari cu privirea cum iasa din camera, dar nu uita promisiunea pe care tanarul i-o facuse. Mai tarziu va cobora si-si va lua rasplata...

[Addeh]

Ms ca m-ai anuntat. Din pacate acum sunt foarte obosita, dau maine...
Revin cu un edit.
So, I'm the first
[EDIT]

Asa cum am spus my dear, am revenit cu un edit.
Wow, familia lui Blake este chiar ciudata. Bine, eu n-am nimic impotriva mamei sale, ci am ce am cu taicasu
Sarutul dintre ei mi-a placut, ca de obicei. Pacat ca doctorul nu a putut s-o faca pt mai mult timp, oricum, sper sa-si ia revansa
Si presimt ceva, ceva rau. Daca toti o sa doarma in acea camera... Am vazut cum Antony si ceilalti se uitau ciudat la Jesse. Sper sa nu-i faca nimic rau in aceasta seara Btw, te astept cu nextu`:bye:

[Beatrix LaVey]

Bun, am terminat si eu de citit, iarta-ma. Nu am nici dispozitia necesara sa dau edit si sa-l purichez, vorba lu` pissu`, nici sa corectez greselile, iarta-ma.
Imi place, e foarte interesant noul capitol. Ma enerveaza credtinu` ala de Hank, imi vine sa-i dau un pumn in gura.
Si ce sarut Abia astept continuarea =p~
Se promite o scena importanta si sexy =p~ Sa fie detalii mullte Pan` la os

Gata.... Abia astept continuarea Bafta la scris

[MiraA]

***

Ploaia batea in geam... Jesse se intoarse de pe o parte pe alta in incercarea de a-si gasi locul, dar degeaba. Sunetul stropilor minuscului care se loveau de sticla il deranja. Niciodata nu-i placusera noptile ploioase, mai ales daca trebuia sa le petreaca intr-o casa straina, unde stia ca nu este bine venit. Se ridica in sezut, dadu patura la o parte si se indrepta cu marunti spre fereastra. Imaginea de afara il facu sa se gandeasca la una din cartile lui Stephen King. Avea un presentiment prost in legatura cu vizita lor aici. Da, el insistase sa accepte invitatia, dar acum se intreba daca facuse bine. Oricum nu mai avea nici un rost sa-si faca griji acum. Se reintoarse in pat tinandu-si mainile pe langa corp din cauza frigului din camera. Trase inapoi patura peste el, acoperindu-se pana sub barbie si incerca pentru a suta oara sa adoarma. La un moment dat incepuse sa numere miei:un miel,doi miei...235 de miei. Turma avea prea multi miei, dar incapatanat continua numaratoarea, pana ce isi pierdu sirul gandurilor si miei pe la numarul 400. Adormi...

Trebuie sa fug... Nu vreau sa raman aici, singur in intuneric.Mi-e frica.Simt cum ploaia imi biciuieste fata si corpul si asa lovit, dar nu imi pasa. Nu am de gand sa ma opresc. Vreau sa scap pana nu isi da seama ca am plecat sau va veni dupa mine. Alerg, ma las purtat de picioarele mele desculte tot mai mult in intuneric pe un drum pe care nu-l cunosc. Dar nu imi pasa. Mai bine intunericul si pustietatea decat o singura secunda in plus cu el. Ceva mi se incalceste in picioare si cad, reusind sa ma murdaresc cu noroi. Incerc sa ma ridic, dar o durere ascutita imi sageata piciorul drept. Icnesc si ma las sa cad infrant. S-a terminat!
Stau asa, cazut la pamant, blestemandu-mi neputinta. Nu stiu cat am stat asa, dar aud pasi si simt prezenta cuiva langa mine. Incerc sa strig, dar golul din stomac ma opreste. E el. M-a gasit! Imi ridic privirea inspaimantat, dar in acel intuneric nu-i vad decat ochii ca doua flacari ce reusesc sa-mi arda sufletul. Se apropie din ce in ce mai mult acei ochi. Doamne,acei ochi! Aerul mi se blocheaza in plamani. Nu mai pot respira pe masura de privirea ma strapunge ca un tarus. Atunci am stiut ca ochii aceia vor deschide portile Iadului...

Nici Blake nu avea prea mare noroc cu somnul. Promisiunea care i-o facuse tanarul reusea sa-l tina treaz. In ultima ora isi insirase in gand cam 20 de motive pentru care nu ar trebui sa coboare jos, iar apoi adauga la lista cam o suta de contrargumente. Se simtra ca un adolescent plin de hormoni care era pe punctul de a face o prostie cu parintii in casa. Ei bine... Era destul de adevarat, se amuza el in gand. Doar ca nu mai era un adolescent...
Nici acum nu putea sa inteleaga cum de putea Jesse sa-l starneasca atat de mult. Ultimele luni fusesera un adevarat paradis pentru el. Niciodata nu se asteptase sa simta asa ceva, nici macar cand fusese cu Issabela. Crezuse ca se va plictisi dupa o vreme, dar sentimentele sale devenisera din ce in ce mai puternice. Se indragostise de un barbat. Pufni. Daca cineva ii spunea acum sase luni ca va pati asa ceva era sigur ca l-ar fi pocnit pe respectivul, dar acum... Totul se schimbase.
Se ridica din pat si iesi din camera pe varfuri. Ultimul lucru de care avea nevoie era ca parintii sai sau unul dintre musafiri sa se trezeasca. Cobori scarile cu grija, injurand in gand treptele care scartaiau sub greutatea lui. O data ajuns jos, isi plimba privirea prin incaperea spatioasa pana ce vazu in semiobscuritate silueta lui intinsa pe pat. Se apropie si-l privi pret de cateva clipe, dar cand sunetul unui tunet puternic sparse tacerea, trupul lui Jesse se convulsiona puternic. Tanarul se ridica cu o miscare brusca in capul oaselor, respirand sacadat, cu trupul scaldata in sudoare si ochii mariti de groza care scrutau incaperea.
-Jesse, esti bine? Blake se apropie mai mult si se lasa pe pat ingrijorat. Esti palid.
Tanarul clipi de cateva ori si trase adanc aer in piept, dupa care zambi usurat.
-Esti doar tu...! M-ai speriat. Nu mai face asta!
Blake isi ridica mana si i-o trecu prin parul dezordonat, aranjandu-i suvitele ce ii cazusera in ochi si zambi. Deja devenise un tic. De fiecare data cand avea ocazia isi trece mana prin parul lui. Nu stia de ce, dar senzatia il reconforta.
-Ce s-a intamplat?
-Un cosmar... Nimic mai mult...
Stia ca minte. Petrecuse destul de mult timp cu el ca sa ajunga sa-l cunoasca. Nu era primul cosmar pe care il avea. Prima data se intamplase dupa operatie, la spital. Atunci crezuse ca era un caz izolat, dar se inselase. Petrecuse destul de multe nopti in compania lui Jesse ca sa stie ca avea cosmaruri in mod frecvent, dar niciodata nu-i zicea ce visa. Un lucru era cert: indiferent ce vedea reusea cu adevarat sa-l zguduie. Putea vedea teroarea si agonia din ochii lui de fiecare data cand se trezea dupa un asemenea vis. Ar fi vrut sa-l intrebe ce vazuse, dar se abtinu. Inca nu era pregatit sa-i spuna. Va fi un moment potrivit si pentru asa ceva.
Isi trecu bratele in jurul sau si-l stranse cu putere. Trupul celuilalat incepu sa tremure incontrolabil,pe masura ce un alt tunet deranja linistea din camera.
-Sunt bine.
Dar vocea lui zicea altceva.
Blake se lasa pe spate pe canapea si il trase pe Jesse odata cu el, punandu-i capul pe umarul sau, in timp ce mana sa mare se plimba prin parul rebel al tanarului, dezmierdandu-l usor. Ar fi vrut sa-i spuna atat de multe, dar cuvintele nu vroiau sa iasa. Nu va strica aceste clipe perfecte vorbind... Uneori ceea ce simti nu poate fi explicat prin cuvinte. Niciodata nu se simtise atat de usor, lipsit de griji si fericit ca in acel moment. Blake ofta multumit. Acum era cu adevarat acasa...
Jesse se stranse langa trupul barbatului de langa el in incercarea de a imprumuta un pic din caldura lui. Inca se resimtea dupa cosmarul pe care il avuse. Inainte sa-l cunoasca pe Blake nu mai resusea sa adoarma daca avusese un vis de genul acela, dar acum nu mai era atat de rau. Stiindu-l langa el, putand sa simta mirosul se simtea in siguranta. Bratele lui mari il cuprinsesera, iar tanarul se lasa cu toata greutatea pe pieptul doctorului, inchizand ochii fericit. In cateva clipe adormi din nou...