Tradarea

[Reveuse]

Am ceva de comentat pe-aici! Să începem cu începutul:

Linistit eu stau si cant,
La ceea ce-a a fost demult,
Inima eu mi-o ascult,
Si cum bate asa cant.
Ar trebui să foloseşti diacritice. Dă un aspect mult mai plăcut textului. Acel “eu” nu are ce căuta acolo. Sună pleonasmic, cel puţin în a doua structură („Inima eu mi-o ascult”). Alergi după măsură şi asta nu e bine pentru că ea nu e foarte importantă. E mai important modul în care te exprimi şi mesajul transmis.

Bate incet neîntarziat, (sau „ ne-ntârziat”)
Dorul mi-l pune pe jar,
Amintirile iar apar, („reapar” suna mai bine şi nu altera în niciun fel ideea)
Nici acum nu le-am uitat. (dacă nu le-ai uitat erau deja acolo şi atunci de ce „apar iar”» ?)

Amintirile astea triste,
Ganduri multe ele imi dau, (pronumele personal „ele” este, de asemenea, fără rost. Subiectul există deja în versul precendent, este acel „amintirile”.)
Si tristete multa au, (ai spus deja că sunt triste)
De mai bine le uitam.

Nici acuma nu pot spune, („acuma” e nepotrivit pentru o poezie. Mai bine puneai „acum”.)
C-am trecut peste acele clipe,
Asi fi dat o groaza de lire, („aşi” nu există decât ca plural la „as” cu sensul de carte de joc. Cred că vrei să spui „aş”. Legat tot de versul acesta, „aş fi dat o groază de lire” sună a manea.)
Doar sa nu le mai am in mine.
Despre strofa asta : Rima nu există.

Sper acum ca va placut,
Versurile ce vi le-am spus.

Asta face parte din poezie ? Pentru cazul în care face parte, voi comenta : în primul rând, este « v-au plăcut » pentru că subiectul este « versurile » şi, din câte ştiu, subiectul trebuie să se acorde cu predicatul. În al doilea rând, este mai bine « versurile pe care vi le-am spus », formularea ta mă zgârie pe creier. În al treilea rând, virgula aceea nu are ce căuta între subiect şi predicat !


Si-o tristete foarte mare,
Care in inima exista,
Si sa plece nu se lasa,
Cade, cade si suspina.
Referitor la strofa asta : Ha ?? Lămureşte-mă ! Nu înţeleg versul « Şi să plece nu se lasă ». Apoi, cade…unde ? E în inimă deci cade…în splină ?
Suspină…tristeţea ?O_O E prea confuză şi e de umplutură. Nu transmite nimic, iar rima, din nou, nu există. Poate nu m-aş fi legat de asta dacă nu ar fi fost la începutul primului post acel « Poazia are rima imbratisata. »


De ce eu si nu altcineva?
Poate chiar sora mea,
Esti mica si poate trece, (poate „este mică”. Altfel nu are noimă.)
Peste o lovitura rece,
Despre strofa asta : rima e împerecheată aici, nu îmbrăţişată.

Ce ghinion eu pot sa am, ( „pot eu să am” e mai bine. Cum ai spus tu sună forţat, parcă aş auzi clasicele unghii care zgârie tabla.)
Viata este dura iar,
Parca nu mai are sfarsit,
Si eu trista iar ma simt. (ai repetat „iar”. Evită asta pe viitor.)
„Am” nu rimează cu „iar”.

Si cu mainile in zapada,
Si cu picioarele in zapada,
Si cu genunchii in zapada,
Plina numai de zapada.
Dacă asta vrea să fie rimă îmbrăţişată (sau de orice alt tip)… Nu ai predicat şi ai pus punct.

Singura si pustie
Im mijlocul acestei vie (Vie ? Via cu struguri ? În cazul ăsta e „vii”, nu „vie”.)
Gandindu-ma la saracie
Plina numai de mandrie (dacă eşti singură, pustie, te gândeşti la sărăcie de ce naiba mai poţi fi mândră ?)


Frigul rece si naprasnic,
Inima pustie o incarca, (ai mai folosit „pustie” în strofa precedentă )
De tristetea de nimic, (nu poţi să spui că tristeţea e „de nimic”. Tristeţea e un sentiment complex.)
Ca totul am pierdut. (că totul ai pierdut…ce ? De obicei se întâmplă ceva pentru că „totul am piedut”. La tine…)

Sentimentele alea pure, (Care sentimente pure că până acum ai vorbit doar de tristeţe ?)
Au disparut ca prin magie, (Abia acum ?)
Lasandu-ma in tacere,
Langa a ta mica cutie. (Ce cutie ? Dacă e o metaforă nu e tocmai cea mai reuşită şi eu nu o înţeleg. Te rog să-mi explici.)

O cutie in care este inima mea (Deci această cutie! Trebuia să postezi strofa asta mai devreme. Despărţite nu au sens. Apropos, nu era punct în strofa precedentă, era virgulă. Aici, pe de altă parte, e punct.)
Pe tava ti-am pus-o dar nu ti-a pasat
Mi-ai ignorat sentimentele cu desavarsire
Lasandu-ma sa ma chinui in agonie.
Nu mai zic nimic de rimă. Cred că îţi dai seama de-acum încolo.

Mi-asi da si viata pentru tine (Din nou, e „aş”, nu „aşi”.)
Dar eu insemn decat o lumina (E greşit „însemn decât”. Fie spui „ însemn numai /doar”, fie „nu însemn decât”. „Decât” se foloseşte numai în contrucţii negative. Apropos, la sfârşitul acestui vers e o virgulă.)
O alta fiinta pe care o conduci
Cu a ta frumusete de vis.

Nu exista in lume o fata mai frumoasa, (Până acum ai folosit femininul. Acum e la masculin sau e vorba de o relaţie girl x girl?)
Care sa ma faca sa cad pe spate (Locuţiunea verbală „a cădea pe spate” nu are ce căuta într-o poezie.)
Doar tu ai putut, dar nu ti-a pasat (Te repeţi cu „dar nu ţi-a păsat”.)
M-ai lasat aici infrigurat si speriat.

După toată asta ar fi o prostie să spun "totuşi, ideea este bună şi originală şi aştept nerăbdătoare continuarea!:x". După părerea mea, ideea este banală şi prost expusă. Versurile sună chinuit în cea mai mare parte. Ai greşeli de ortografie şi de punctuaţie şi am văzut că toate sunt "scrise în grabă". Te întreb : de ce ? O poezie nu se scrie în grabă. Trebuie gândită şi pentru asta trebuie timp. Măcar reciteşte-o înainte să o postezi şi corectează greşelile evidente. Poate mi-au scăpat şi mie câteva (caz în care îmi cer scuze).
Sper că nu te-ai supărat şi sper că zelul meu nu a fost considerat altceva. Încerc să te ajut să te perfecţionezi, dar nu pot dacă tu nu-ţi dai silinţa nici măcar să tratezi lucrurile serios.