ÃŽnainte de mine am fost eu

[hiimera]

Asa cum am promis trec si eu sa-ti citesc ficul.
Ce pot spune m-ai lasat fara cuvinte, e superb totul. Greseli hmm.. una, doua pe acolo, nu e mare lucru sa stii.
Tot ce vreu sa-ti spun este ca ador modul tau de a descrie faptele si intamplarile.
Este ceva interesant, caci ei nu sunt vampiri ci sunt zei, deci asta cu siguranta mi-a captat interesul. :X:X:X
NU cred ca o sa fie un comm asa de lung pentru ca nu prea am ce sa-ti spun.
Totul este intr-o armonie sublima, cuvintele sunt la locul lor. Ce sa mai spun esti grozava, iar idea este una foarte originala, pana acum nu am maii citit un asemenea fic. :X:X

[ultimate wulf]

@ Snowy♥CoPiL iNoCeNt♥: mersi de sfat
@ K.OG: într-adevăr îmi dau silința să scot ceva original din căpușorul meu frumos.

În următorul capitol mă regăsesc cu totul, mai ales pentru că de câteva zile cam fac nopți albe și se vede asupra mea că nu îmi prinde bine. Mă doare capul, mă dor ochii, nu mă mai satur de 30stm, dar citiți voi mai jos și vedeți.



Capitolul VI: Durere

Am început să dispar treptat. Tristețea a pus stăpânire pe mine și am început să mă pierd în umbrele trecutului. Simt că nu mai sunt eu, simt că Iadul s-a deschis și toți monștrii din adâncuri s-au aruncat asupra mea, strivindu-mă cu greautatea lor. Sunt înapoi în New York. Ascult muzica traficului care parcă mă cheamă. Îmi strigă numele, îl ovaționează apoi îl aruncă în dizgrație. Louis s-a întors la ceea ce făcea cel mai bine secole în urmă. Se distrează cu alții din neamul nostru. Ultima dată am auzit vești de la el era undeva în sudul Australiei la vânătoare de canguri. I-am dat din nou speranțe și discursul meu pare că l-a schimbat câtuși de puțin. I-am promis că într-una din zile îl voi duce să o vadă pe sora lui Alexander, cât despre cel din urmă nu mai știu nimic de aproape un an. A început de câteva săptămâni să mă doară capul îngrozitor. Stau tot timpul în casă și nici de pictură nu mă mai ocup. Prietenii mei mă sună mai mereu și mă invită în diverse locuri la câte un eveniment de amploare dar nu am starea necesară ca să suport pe altcineva în afară de mine. Abia mai pot să stau cu propria mea persoană în aceeași cameră. Acum câteva zile am aruncat toate oglinzile din casă și am desființat definitiv ușa de la baie când am trântit-o de prete. Am dărâmat și jumătate din zid dar nu m-am ocupat de el. Casa mea e o paragină, la fel ca și mine. Nu mai radiază, nu mai are viață. Acum un an era gazda celor mai zgomotoase petreceri, acum este un cimitir. Am schimbat perdelele galbene cu unele albastre prin care nu mai trece soarele. Facturile s-au adunat și l-am chemat pe Julieen tocmai din Luxemburg să vină să mi le plătească. Mi-e foame, nu am mai mâncat de zile bune dar nu sunt în stare nici să mă dau jos din pat. Am auzit tot felul de mituri care spuneau că așa începe moartea unui zeu – prin decădere și durere. Simt un miros cunoscut. Se poate să fie Julieen. Nu mai pot să fac diferența și nici să etichetez nimic de ceva timp. Am simțit ieri un miros de curcan prăjit la vecina de sub mine, dar defapt erau spaghete. Ce este ciudat este faptul că parcă toți m-au uitat. Julieen care era de obicei preocupat de starea mea nici nu mă mai sună, Louis la fel, Anastasia este și ea ciudată iar tata... mai bine nu mai zic nimic. Parcă aș avea ciumă. Ochii mi s-au înroșit exesiv iar pe pielea mea au apărut pete violete. Cearcănele îm ajung până la obraji și mi se pare că am și slăbit, ceea ce ar fi cam imposibil. Unde este acea creatură cu părul lung și întunecat, cu ochii vii și sclipitori care înebunea pe toată lumea? Unde naiba a dispărut. Încep să mă scufund într-o cadă întunecată din care nu mai am cale de ieșire. Poate voi muri. Exact când să îmi las mintea să se odihnească și întunericul să mă îmbrățișeze ca să îmi fure suflteul ușa se deschide. Aud cum cheia se răsucește de două ori în butuc apoi cum pașii înaintează. Parcă ar fi Louis. Sau o fi Julieen? Acum îl aud la baie. Probabil se uită la perete, prin care privește către sufragerie. Se îndreaptă către mine. Deschide ușor ușa și privește în cameră. Ochii mă dor atât de tare încât nici nu pot să mă uit cine este. Nu sunt frații mei și cu siguranță nu este nici tata sau Anastasia. Aș vrea să pot întreba cine stă în ușă și lasă să se facă curent în cameră, dar maxilarul și mușchii feței mă dor de asemenea. Se apropie ușor de pat apoi asupra mea. Moartea miroase bine. Simt părul cum îmi mângâie fața apoi cum mă sărută pe buze.
- A trecut mult timp, spune vocea pe care nu o pot recunoaște.
Întind mâinile ca din reflex și mă agăț de gâtul lui. Își bagă mâinile pe sub mine și mă ridică ușor.
- Pentru mine un an, pentru tine o secundă, mai adaugă vocea.
Îmi bag capul la pipetul lui și îmi ascund fața sub părul neîngrijit. Deschid încet ochii, dar parcă lumina m-ar orbi instantaneu. „Nu este lumină”, îmi spun, dar corpul meu nu vrea să reacționeze.
- De când nu ai mai mâncat? continuă glasul. Acum un an aproape m-ai sfâșiat, m-ai plătit pentru a-ți fi hrană și asta voi deveni.
Am deschid ochii într-un final, am privit chipul din fața mea dar nu am putut să îmi dau seama...
- Nu te cunosc.
Era o ființă frumoasă pe care aș fi regretat dacă aș fi ucis-o, indiferent cine ar fi fost ea. M-a privit șocat.
- Alexander... Alexander sunt.
M-a luat în brațe și m-a dus până la baie. A călcat peste moloz și m-a așezat pe marginea căzii. A clătit cât a putut de repede suprafața lucioasă apoi m-a băgat în cadă. A dat drumul la apă. Nu pot să îmi dau seama dacă era rece sau caldă. Nu simțeam nimic.
- Sunt moartă, am șoptit eu.
- Nu, nu ești moartă, ești doar flămândă.
Apa începea să umple cadă. Trecuse deja de pulpa piciorului și continua să se ridice. Mi-am dat seama că arăt deplorabil. Nu vroiam să mă vadă nimeni așa. M-am ascuns din nou sub păr și am început să plâng. Lacrimi roșii se prelingeau din colțurile ochilor mei.
- Ieși... sunt hidoasă.
- Nu, nu! Ești foarte frumoasă.
- Cum poți să mă minți așa, Julieen?
- Sunt Alexander. Julieen m-a trimis. El nu este aici. În Universul vostru perfect începe un război. Trebuie să îți revii și să lupți. A căutat prin dulăpiorul de sub chiuvetă un obiect ascuțit și și-a tăiat venele mâinii stângi. A oprit apa și a întins mâna către mine.
- Ora cinei, a șoptit încruntat, nu refuza.
Mirosul îmi inunda nările. Am prins mâna lui între ale mele și am început festinul. Vedeam lumina din întunericul care îmi acaparase viața. Săream treaptele și mă grăbeam să urc cât mai repede. M-am dezlipit de mâna lui, l-am lăsat aproape secătuit.
- Alexander...
- Nu mă așteptam niciodată să o văd pe regina mea într-o astfel de situație. Ai tăi au nevoie de tine. Războiul începe.

[hiimera]

Yey!! inca un capitol superb din partea ta.. :X:X.
Deci imi pare asa de rau de ea, acuma ma bucur ca Alexander a venit si a salvat-o din negura si din foametea ei. Uraa... opa razboi ? Cand ? :-O
Trebuie sa aflu mai multe, sa pui nextul cat mai curand ai auzit,a dica nu te crizez tu punel cand ai chef si cand ai buna dispozitie de a scrie. >:D<
Inca odata m-ai lasat uimita cu scrisul tau impecabil si frumos, sa fiu sincera nu am vazut nici o greseala de tastare sau gramaticala, dar nici ca m-am uitat dupa ea.. ce sa fac eram mult prea atenta la ce se petrecea :)).

Pai iti urez spor la scris si multa imaginatie. :*:*
NU ma mai tine in suspans ca mor eu nu ea.. :))

[ultimate wulf]

Capitolul VII: Adevărul

În Universul nostru existau trei mari categorii de imperii: Imperiul Morților care aparținea demonilor, Imperiul Terestru în care se găseau mereu în conflict zeii cu vampirii și Imperiul Ceresc în care îngerii domneau. Îngerii căzuți au fost acele creaturi care au încercat să obțină puterea atât în Ceruri cât și pe Pământ prin alianțe cu demonii. Alințele au fost descoperite de îngeri și aceia care au trădat au fost izgoniți. Li s-au tăiat aripile, au fost trimiși în lumea materială și au primit numele de “Cei Căzuți”.

Mă grăbeam către Avelon. Cu fiecare secundă pe care o petreceam în avion cu atât nervii mei se întindeau la maxim. Îmi revenisem complet din depresia mea și arătam din nou ca odinioară. Nu știam care era situația, cine declanșase războiul și cine încălcase vre-un tratat, dar știam că este timpul să lupt. După câteva ore infernale de zbor în care auzeam huruitul motorului în creier vedeam deja pe fereastră insula Avelon. Alexander mă privise tot timpul acesta. Tăcerea mă omora.
- Ți-a mai crescut părul, am spart eu gheața. Adică vreau să zic că e drăguț.
- Nu m-ai mai sunat, spuse el sec.
Îmi venea să pufnesc în râs, dar spre deosebire de el știam când să tac.
- Nici tu, am atacat eu.
- Tu ești regina. Tu ar trebui să-ți chemi supușii.
- De ce o ții sus și tare chestia asta cu regina? Nu îmi mai zice așa!
- Îmi cer scuze, maiestate, adăugă ștrengărește.
- Ai uitat ce era să se întâmple data trecută pentru că nu ai știut să taci?
Nu se schimbase deloc. Pe lângă faptul că arăta mult mai bine era la fel de prost și căuta moartea cu lumânarea. Mi-am înfipt unghiile în scaunul din piele pe care eram așezată numai ca să nu fac vreo prostie.
- Ai rămas la fel de impulsivă, observ.
- Iar tu la fel de sfidător. Nu mă supăra că s-ar putea s...
- S-ar putea să ce?
În nici măcar o secundă a fost deasupra mea. Eram țintuită de scaun de o forță mult mai puternică decât a mea. Așa ceva nu era posibil. Cum se putea ca el să fie... și dacă era, cum se face că a devenit atât de puternic în doar un an sau mai puțin.
- Cine ți-a făcut asta? Răspunde-mi!
- Nimeni nu îmi comandă mie. Vei vedea.
Începuse aterizarea. În câteva secundea avea să fiu cu picioarele pe pământ. Am coborât imediat ce trapa s-a deschis, Alexander urmându-mă. Știam cum încep războaiele. În sala de conferință a reședinței. Dacă nu se punea de acor asupra unui lucru începea bătălia. Dar de ce ar vrea vampirii să se bată cu noi? Vedeam cum aceștia împânzeau locul, dar nu erau doar vampiri, ci și demoni. Ceva nu era bine, cu siguranță nu era bine. Când am trecut pe lângă ei aceștia s-au aplecat în fața mea. Am intrat în reședință, am alergat către sala de conferințe și mi-am văzut familia acolo: Anastasia, Julieen, Louis și tata în capul mesei. În partea dreaptă erau câțiva reprezentanți ai vampirilor iar în partea stângă ai demonilor. Păreau toți foarte calmi. Se uitau la mine și mă citeau ca pe o carte deschisă. Vedeau pe fața mea nelămurire.
- Surioară, strigă Julieen, în sfârșit ai apărut.
- Ce naiba se întâmplă aici?
- Ia un loc, ordonă tata pe cel mai rece ton pe care l-am auzit de la el în atâtea milenii.
Alexander intră și el și se așeză lângă o vampă. Păreau că se cunosc și că se înțeleg foarte bine. Am mai aruncat un ochi în cameră încă o dată și am văzut lângă Louis pe cineva pe care nu observasem înainte. Era sora lui Alexander și era exact ca el. Cât timp am dormit? Mi-a fost rău o săptămână, nu trei decenii. M-am așezat pe un scaun și am așteptat. Un individ ciudat a aruncat o privire în cameră. În momentul în care m-a zărit a dat de veste că am ajuns. Zbieretele lui ar fi sculat și morții. Toți de la masă s-au ridicat. Eu nu aveam de gând. Tata a venit lângă mine și m-a tras de mână violent.
- Nu este nevoie să fi-ți dur cu ea, nu a învățat că în fața unui Creator trebuie să te ridici.
Am recunoscut imediat vocea. Era de neuitat un glas ca acela. Plind de invidie și de goană după putere. Era un nenorocit de înger căzut.
- Câtă modestie, acum vă spuneți Creatorii? am întrebat ironică.
- Nu te juca cu focul pentru că s-ar putea să te arzi prințesă.
- Un amărât ca tine convoacă atâta adunare? Acum ce vrei, Australia? Insulele Grecești?
- Vezi cum vorbești frumușico. Ar fi păcat să ți se întâmple ceva.
Eram recunoscuți pentru sarcasmul și orgoliul pe care îl aveam, atât zeii, cât și îngerii. Îmi plăceau demonii, ei nu mergeau pe atâtea amenințări. Ei tăceau și omorau.
- Nu eu am convocat nimic, ci șeful meu.
- Șeful zici? De când urmezi tu ordinele altora, Lucifer sau acum lucrezi cu jumătate de normă?
- Ar trebui să te...
- Nu vei face nimic, interveni o voce necunoscută. Pe ușa sălii intră un bărbat înalt, cu păr lung și negru. Era îmbrăcat cu un sacou foarte frumos. Toți cei din sală se aplecară în fața lui, eu fiind singura care nu se sinchisise nici măcar să se ridice de pe scaun.
- Pe cât ești de frumoasă, pe atât de inteligentă și orgolioasă. Poveștile despre tine sunt adevărate spre bucuria mea, zâmbi bărbatul.
- Cu cine am onoarea?
Era mult mai rafinat și mai manierat decât Lucifer. Timpul petrecut în inchisoarea de foc se pare că l-a lăsat cu sechele.
- Canaan. Doar Canaan.
Se apropie de masă și de mine. Știam ce avea să urmeze. M-am ridicat, iar el mi-a sărutat mâna.
- Nimeni nu l-a mai înfruntat pe Lucifer așa cum ai făcut-o tu, spuse încântat Canaan.
- Nimeni nu l-a cunoscut pe Lucifer așa cum am făcut-o eu, am adăugat în scârbă.
- Ridicați-vă, porunci Cannan.
Toți se așezară la locurile lor.
- Mă bucur că voi avea o mireasă ca tine.
Pentru câteva secunde nu am perceput bine cuvintele, dar când am realizat ce spuse am rămas înmărmurită.
- Se pare că nu ai fost anunțată. Vremea tatălui tău se apropia de sfârșit. În schimbul unui nou contract pe următoarele trei milenii mi te-a oferit pe tine.
Am aprobat din cap și mi-am mușcat buză, după care m-am uitat către tata.
- Tată, ce mi-ai zis tu când m-am născut?
Îl vedeam cum lasă capul în jos.
- Tată, te rog frumos să îmi zici.
Niciun răspuns.
- Ai zis că nu ne vindem familia, tată. Ai zis că familia este cea mai importantă și că nu o trădăm. Asta ai zis, tată! Asta ai zis în morții mă-sii de treabă, tată. De ce? Spune-mi de ce? Ce se întâmplă dacă eu nu vreau să mă căsătoresc cu tine, l-am întrebat pe Canaan.
- Contractul existrent cu tatăl tău este apropae de sfârșit. Pentru că el nu a fost un zeu născut din sânge pur a căutat diverse moduri prin care să rămână în viață. Daca nu încheiem un nou contract se va transforma în cenușă.
- Dar, tu ești un zeu pur, tată!
A urmat o liniște mormântală. Eu eram un zeu pur, la fel Julieen și Louis.
- Deci este o altă minciună de-a ta. Nici măcar nu sunt fiica ta. Cât ne-ai șters din memorie? Câte minciuni ai pus de la tine? Și cu Alexander ce ai făcut? A fost parte din planul tău? Tot ce ai făcut în ultima perioadă a fost din vina ta? Eu nu am fost bolnavă doar o săptămână, nu-i așa? Și asta din cauza ta, te hrăneai cu mine. Mă dezguști. Mi-e silă de tine și de locul ăsta.
- Antoinette, să nu judecăm prea devreme, interveni Louis.
- Îi iei apărarea? Deci și tu știai. De cât timp?
- Antoinette, te rog să înțelegi...
- Taci din gură mai bine. Văd că deja ai îmbrăcat-o cu hainele ei. Nu va ține înșelătoria asta. Nu așa cum ai vrea tu. Nu ai păcălit moartea frățioare, asta nu e Cornelia!
- Draga mea, se apropie Canaan de mine și îmi șopti, tu alegi ce vrei să faci. Te poți căsători cu mine și să îl salvezi pe cel care te-a crescut, sau îl poți lăsa să moară și dă te răzbuni. Mie îmi place orice variantă.

[Addeh]

Ms ca m-ai anuntat cu privire la fic; de cand a inceput scoala, nu mai am asa mult timp liber:((
In orice caz, faci treaba buna.:bv:
Imi plac mult numele pe care le-ai folosit in fic, sunt mai rar intalnite,adica sa recapitulam: Antoinette, Louis, Alexander, Julieen, etc. Ador cum scri, ti-am mai zis:))
Si acum a intervenit misteru`:yes: Cine e tipu` ala, noul sot? oh, devine din ce in ce mai interesant....Eu am niste banuieli cu ceea ce se va intampla dar...:smart:
Sa nu ne lasi sa asteptam muuuult, ok? te pup si succes la urmatorul capitol.:-h[posturi unite]
Ms ca m-ai anuntat cu privire la fic; de cand a inceput scoala, nu mai am asa mult timp liber:((
In orice caz, faci treaba buna.:bv:
Imi plac mult numele pe care le-ai folosit in fic, sunt mai rar intalnite,adica sa recapitulam: Antoinette, Louis, Alexander, Julieen, etc. Ador cum scri, ti-am mai zis:))
Si acum a intervenit misteru`:yes: Cine e tipu` ala, noul sot? oh, devine din ce in ce mai interesant....Eu am niste banuieli cu ceea ce se va intampla dar...:smart:
Sa nu ne lasi sa asteptam muuuult, ok? te pup si succes la urmatorul capitol.:-h

[Amélie]

Let's see...
Am citit toate capitolele aseara, dar eram prea obosita sa las un reply. Anw, here I am!
Fic'ul chiar imi place. Ai un mod placut de a povesti, toatal neplictisitor. Esti foarte atenta la detalii, ceea ce iti da un mare plus. Nu ma refer neaparat la descrierea de personaje sau sentimente, ci la cea a lucrurilor si intamplarilor in sine. Numele personajelor mi se par bine alese, iar caracterul Antoinettei e frumos conturat in fiecare capitol, desi la inceput mi s-a parut putin cam schimbatoare. Personajul masculin care mi-a atras cel mai mult atentia este Julieen ( nu, nu Alexander ) si habar nu am de ce. Nu ai pomenit prea des de el, dar mi se pare interesant. As vrea sa-mi explici si mie ce'i cu tot "congresul" asta din ultimul capitol pentru ca nu am inteles. Ce se intamplase cu Alexander, cu sora lui, cu Vivi ( ^^ cute name ) si care era treaba cu tatal ei? Sincer m'ai cam bagat in ceata? Iar Canaan asta era un inger cazut?
In orice caz, povestea e chiar frumusica, e placut sa o citesc. Bineinteles ca mai ai greseli. Unele propozitii nu prea au logica, trebuie sa le citesti de doua ori pentru a le intelege si mai ai si cateva greseli de tastare.
Astept continuarea si succes la scris!

Amélie

[Axel .]

Am întârziat prea mult. Şi am pierdut trei capitole. Ar trebui să-mi scriu pe frunte : "Uită-te atent la ficul X -mi-e lene să scriu tot titlul."
Lăsând sarcasmul la o parte, vreau să-ţi mărturisesc că îţi ador ficul. E uşor sadic şi îmi place asta. Dar, în ultimele două capitole ai avut mici scăpări de exprimare -presupun că nu ai coretat textul. Şi totuşi nu e o problemă.
Sincer, nu ştiu ce să mai zic. Nu am idei şi azi nu mi-am alimentat doza de "ură". Defapt, nu e chiar ură.
Anyway, ţine-o tot aşa. Spor la scris şi vreau cât mai mult sadicism xD.

[SnowFlake.]

Bună :]. Scuze pentru întârziere.
Ahhh, povestea ia o întorsătură sau mi se pare mie ? * smile * Canaan, ador numele ăsta şi personalitate lui, l-ai creat perfect şi ultima replică mi-a plăcut * evil *.
Decizii, decizii ... Oare ce va face, îl va lăsa să moară sau nu ? Vom afla doar în următorul capitol din " Înainte de mine am fost eu ", dragii mei, în exclusivitate pe Animezup :))))) [ Nu întreba, mă apucă :)) ].
Greşeli de tastare am văzut câteva, vreo trei, dar nu le-am dat prea mare importanţă. Dialogul, naraţiunea şi descrierea se îmbină perfect. Nextu' Fast :].
[ Apropo, treci şi pe la al meu : ) ? Şi anunţă-mă când pui next-ul. ]
:bye:

[ultimate wulf]

Capitolul VIII: Moartea unui Zeu

Acum doi ani eram nepăsătoare. Nimic nu mă impresiona, nimic nu mă atingea.

Acum un an m-am îndrăgostit de un bărbat care în timp a început să mă urască atât de tare încât în timp a plănuit în secret cum să scape de mine.

Acum două luni am aflat că tatăl meu nu era nici pe departe rudă cu mine, dar m-a și vândut pe de asupra unui înger căzut.

Acum două săptămâni am semnat acordul prin care îi prelungeam viața nemernicului.

Astăzi, douăzeci și doi februarie mă căsătoresc.

Port o rochie simplă care cade pe mine fără prea multă viață, parcă pregătită și ea de execuție. Soțul meu mă va târâ în iad unde voi rămâne următoarele câteva secole. Nu voi mai auzi zgomotului orașului făcut în toiul nopții, bătăile din cartierele vecine, țipetele de plăcere, agonia, extazul. Restul vieții mele va fi doar un lung șir de întâmplări monotone. Schingiuirea sufletelor în iad nu mi se mai pare la fel de amuzant ca acum câteva secole, ci doar o metodă barbară de pedeapsă eternă. Acum regret că nu pot muri.

Dumnezeule, dacă într-adevăr exiști, ia-mă la tine, sau dacă nu sunt suficient de bună pentru raiul tău, măcar fă-mă să dispar de aici pentru totdeauna. Trimite-mă unde vrei tu, numai să mă trimiți. Pedepsește-mă crunt pentru anii pe care i-am pierdut aici stând degeaba. Arată-mi dreptatea de dincolo și lasă-mă să ating lumina. Fă-mă om, acum și pentru totdeauna. Fă-mă să sufăr și să mor, să plâng de durere, ia-mi puterile și fă ce vrei cu ele, numai iartă-mă căci am fost nemiloasă, dar nu îți bate joc de mine, nu mă lăsa aici.

Julieen P.O.V.

O căutam pe sora mea. Chiar dacă sângele nu ne era același, viața pe care am petrecut-o împreună nu era o minciună. Am zărit la marginea lacului o pată de alb. Rochia ei era superbă. Fusese făcută din cele mai fine mătăsuri și brodată cu fire de argint.

- Antoinette!

Am strigat-o, dar fără răspuns.

- Antoinette Viviene!

Mi-am încercat norocul și a doua oară. Cu cât înaintam mai mult spre ea, cu atât mi se părea că în acea imensitate de alb se zărea o pată roșie. Un sentiment nemaiîntâlnit până atunci, de frică și durere mă înlemnea. Am ajuns lângă ea și am văzut cum mâinile ei ținea o sabie albă. Corpul ei era îmbibat în miros de sânge, dar pe buze i se vedea zâmbetul. Antoinette Viviene era moartă. Cei ca noi nu au pus întrebări. Așa ceva nu era posibil.
Canaan a fost într-adevăr surprins. Într-un fel îi părea rău, dar statul lui nu îi permitea să verse lacrimi. Alexander nici nu a mai fost de găsit, la fel și sora lui. Louis a căzut din nou în întuneric și amărăciune. Tatăl nostru a decis să își trăiască viața din plin. A început o mișcare de cucerire a întregului pământ, în timp ce Anastasia se bucura de glorie și faimă. Zilele treceau din ce în ce mai greu, iar toamna ne bătea din nou la ușă. Oricum ar fi, de sub plapuma groasă a zăpezii, mereu va răsări o floare.


Sfârșit

[SnowFlake.]

" dar m-a și vândut pe de asupra vândut unui înger căzut. "
Nu trebuia să repeţi de două ori ^_^. Este singură greşeală pe care am văzut-o la tine în acest capitol. Nu mă aşteptam să aibă un final aşa de sadic.... S-a sinucis? În mare parte o înţeleg, dar ....
Descrierea, naraţiunea şi dialogul care a fost foarte-foarte puţin, s-au îmbinat minunat şi au făcut un întreg :].
Succes în continuare ^_^ în tot ce vrei tu.