19-01-2011, 08:59 PM
* K.OG - nu ai idee cat iti multumesc pentru comentariu... Nu ai de ce sa-ti ceri scuze, eu ma bucur ca macar ai lasat o parere... Multumesc mult pentru cuvintele spuse.
* Moon princess - si tie iti multumec mult de tot pentru reply si ma bucur ca iti place aceasta povestioara :x
Va multumesc mult pentru ca ati citit si ma bucur mult ca v-a placut!
Acum postez si ultima parte a acestei povesti... Astept in continuare parerile voastre [ bune sau rele ]...
Va urez Lectura placuta!
Partea a treia!
- Cum ai putut, era mama ta? glasul acelui bărbat, în jur de vreo patruzeci de ani se auzi, acesta adresându-i-se lui Max pe un ton autoritar, însa băiatul nici nu-i acordă vreun pic de atenţie, chinuindu-se să-şi realizeze desenul.
Dupa vreo alte câteva momente, copilul s-a întors spre bărbatul ce-i vorbise, privindu-l cu multă ură, văzându-l în aceea persoană pe vechiul său prieten, pe trădator, apropiindu-se mai apoi de el, atacându-l şi strângându-l de gât.
- Mori, tradatorule! Max, i se adresa omului ce statea nemiscat in fata sa.
Poliţiştii revenindu-şi din şocul avut în urmă cu câteva secunde, se năpustiră asupra băiatului, prinzându-l de mâini, întorcându-i-le la spate. Acesta a început să se zbată pentru a scăpa din strânsoare, însă n-a reuşit. Plecă capul în jos gândindu-se la ce să facă ca să scape, însă nu putu să-şi pună vreun plan la punct. A încercat totuşi să înainteze spre omul din faţa sa, vrând să-l atace din nou, de data aceasta lovindu-l pe bărbat cu picioarele. O altă încercare eşuată, ţipetele lui scandalizând întregul bloc, traumatizându-i pe oamenii ce-l priveau în timp ce ofiţerii de poliţie îl băgau în maşina acestora, îndreptându-se cu el spre spitalul de nebuni.
Amintirile clipelor trecute îi reveneau în minte, traumatizându-l şi torturându-l fără încetare. Privea peretele alb cu mici dâre roşi, ce păreau a fii pete de sânge închegat, nu spunea nimic, doar stătea şi studia încăperea în care se afla, cu ochii săi mici, plini de răutate şi cruzime. Nu dorea să se mişte din acel loc comod în care reuşise să se aşeze, privea-n gol, iar râsul său insuportabil şi dramatic se auzea cu ecou cu tot.
„ - Şi... ce fac acum?
- PriveÅŸti răsăritul sângeriu, dă-l naibii de cadavru, deja duhneste. â€
Încă câteva clipe din trecut, alte câteva secunde rătacite. Vroia să înţeleagă cu ce greşise pentru a fii închis între patru pereţi albi cu o cămaşă de forţă pe el. Nu regreta nimic, tot ce făcuse pentru acesta era o bucurie, o satisfacere. Îşi amintii de clipa-n care cu sânge rece o omorâse pe iubita sa şi pe femeia ce-i semănase mult celeilalte, care, însă se presupunea a-i fi mamă, iar pe buze-i apăru zâmbetul malefic de nebun. Chipul său palid avea acea lumină stranie de asasin, părul său castaniu stătea aşezat în toate direcţile, iar ochii verzi încercau să imite nevinovăţia.
- Ai venit să mă vizitezi? vocea sa rasună în încăperea goală, privea spre ceva, însă nu mai el ştia cu cine vorbea. O vedea pe ce care-l trădase şi pe care el o iubise nespus de mult, îi observă ochii plini de ură, dând din mâini pentru a ajunge la băiat. Privirea lui părea speriată, iar corpul său tremura făra încetare.
- Tu m-ai determinat să te ucid, femeie! ţipă, însă nimeni nu-i răspundea.
Se ridică de jos, pregătindu-se să atace aceea persoană imaginară, adolescenta cu care el vorbise şi pe care o considera mai reală decât propria sa fiinţă. Dădea în perete, se lovea de unul singur, însă nu realiză că ceea ce el crede că vede este doar o halucinatie. Câteva persoane-n alb intrară-n încăpere vrând să-l potolească, însă nu izbutiră, tot ce au reuşit să facă a fost să se aleagă cu zgârieturi de la turbat. Câteva minute mai târziu nebunul a fost trimis într-o altă sală, unde se afla un scaun electric, îl aşezară acolo, iar acesta părea mai liniştit decât oricând. Vedea un înger cum îi face cu mâna, spunându-i să fie calm. Mintea sa fusese pierdută-n trecut, nu-i mai păsa de ce avea să se întâmple-n jur, dorea doar să-şi amintească ce făcu-se înainte. Avea să moară în chinuri, lipit de acel scaun al naibii de strâmt, boala-i distrusese creierul, transformându-l în răufăcator, într-un nebun fără scrupule.
Aceasta a fost intreaga poveste! Eu sper ca v-a placut cat de cat si astept in continuare sa citesc parerile voastre.
Multumesc tuturor celor care au citito, dar si celor care au lasat comentari!
* Z-bye *
* Moon princess - si tie iti multumec mult de tot pentru reply si ma bucur ca iti place aceasta povestioara :x
Va multumesc mult pentru ca ati citit si ma bucur mult ca v-a placut!
Acum postez si ultima parte a acestei povesti... Astept in continuare parerile voastre [ bune sau rele ]...
Va urez Lectura placuta!
Partea a treia!
- Cum ai putut, era mama ta? glasul acelui bărbat, în jur de vreo patruzeci de ani se auzi, acesta adresându-i-se lui Max pe un ton autoritar, însa băiatul nici nu-i acordă vreun pic de atenţie, chinuindu-se să-şi realizeze desenul.
Dupa vreo alte câteva momente, copilul s-a întors spre bărbatul ce-i vorbise, privindu-l cu multă ură, văzându-l în aceea persoană pe vechiul său prieten, pe trădator, apropiindu-se mai apoi de el, atacându-l şi strângându-l de gât.
- Mori, tradatorule! Max, i se adresa omului ce statea nemiscat in fata sa.
Poliţiştii revenindu-şi din şocul avut în urmă cu câteva secunde, se năpustiră asupra băiatului, prinzându-l de mâini, întorcându-i-le la spate. Acesta a început să se zbată pentru a scăpa din strânsoare, însă n-a reuşit. Plecă capul în jos gândindu-se la ce să facă ca să scape, însă nu putu să-şi pună vreun plan la punct. A încercat totuşi să înainteze spre omul din faţa sa, vrând să-l atace din nou, de data aceasta lovindu-l pe bărbat cu picioarele. O altă încercare eşuată, ţipetele lui scandalizând întregul bloc, traumatizându-i pe oamenii ce-l priveau în timp ce ofiţerii de poliţie îl băgau în maşina acestora, îndreptându-se cu el spre spitalul de nebuni.
- Un vis cu aripi frânte. -
Amintirile clipelor trecute îi reveneau în minte, traumatizându-l şi torturându-l fără încetare. Privea peretele alb cu mici dâre roşi, ce păreau a fii pete de sânge închegat, nu spunea nimic, doar stătea şi studia încăperea în care se afla, cu ochii săi mici, plini de răutate şi cruzime. Nu dorea să se mişte din acel loc comod în care reuşise să se aşeze, privea-n gol, iar râsul său insuportabil şi dramatic se auzea cu ecou cu tot.
„ - Şi... ce fac acum?
- PriveÅŸti răsăritul sângeriu, dă-l naibii de cadavru, deja duhneste. â€
Încă câteva clipe din trecut, alte câteva secunde rătacite. Vroia să înţeleagă cu ce greşise pentru a fii închis între patru pereţi albi cu o cămaşă de forţă pe el. Nu regreta nimic, tot ce făcuse pentru acesta era o bucurie, o satisfacere. Îşi amintii de clipa-n care cu sânge rece o omorâse pe iubita sa şi pe femeia ce-i semănase mult celeilalte, care, însă se presupunea a-i fi mamă, iar pe buze-i apăru zâmbetul malefic de nebun. Chipul său palid avea acea lumină stranie de asasin, părul său castaniu stătea aşezat în toate direcţile, iar ochii verzi încercau să imite nevinovăţia.
- Ai venit să mă vizitezi? vocea sa rasună în încăperea goală, privea spre ceva, însă nu mai el ştia cu cine vorbea. O vedea pe ce care-l trădase şi pe care el o iubise nespus de mult, îi observă ochii plini de ură, dând din mâini pentru a ajunge la băiat. Privirea lui părea speriată, iar corpul său tremura făra încetare.
- Tu m-ai determinat să te ucid, femeie! ţipă, însă nimeni nu-i răspundea.
Se ridică de jos, pregătindu-se să atace aceea persoană imaginară, adolescenta cu care el vorbise şi pe care o considera mai reală decât propria sa fiinţă. Dădea în perete, se lovea de unul singur, însă nu realiză că ceea ce el crede că vede este doar o halucinatie. Câteva persoane-n alb intrară-n încăpere vrând să-l potolească, însă nu izbutiră, tot ce au reuşit să facă a fost să se aleagă cu zgârieturi de la turbat. Câteva minute mai târziu nebunul a fost trimis într-o altă sală, unde se afla un scaun electric, îl aşezară acolo, iar acesta părea mai liniştit decât oricând. Vedea un înger cum îi face cu mâna, spunându-i să fie calm. Mintea sa fusese pierdută-n trecut, nu-i mai păsa de ce avea să se întâmple-n jur, dorea doar să-şi amintească ce făcu-se înainte. Avea să moară în chinuri, lipit de acel scaun al naibii de strâmt, boala-i distrusese creierul, transformându-l în răufăcator, într-un nebun fără scrupule.
~ Murind fără amintiri tulburi, închizând ochii sperând la o viaţă mai bună. ~
- Adevărul gol-goluţ este ascuns printre minciuni nespuse. -
Aceasta a fost intreaga poveste! Eu sper ca v-a placut cat de cat si astept in continuare sa citesc parerile voastre.
Multumesc tuturor celor care au citito, dar si celor care au lasat comentari!
* Z-bye *