Fallen without sound

[Too Many Dreams.]

Heey >:D< Va cer scuze ca am intarzaiat atat cu next, dar nu prea am avut eu chef asa de mare sa scriu. Imi cer scuze de pe acum daca am greseli de tastare, ca nu am mai avut timp sa corectez si sa pun diacritice si ca actiunea merge cu sageata albastra.

Va multumesc foarte mult ca ati trecut pe la ficul meu si ati lasat chiar atatea comentarii, sincer nu ma asteptam. Va multumesc tuturor pentru critici, sfaturi si aprecieri, care ma ajuta sa ma perfecionez.

Enjoy!

Cap. 3 - Greselile se iarta?

Sakura:
Fug in padure. Initial voiam sa ma ascund de el, dar totusi are Sharingan-ul ala blestemat si ma poate gasi intr-o fractiune de secunda.
Dintr-un nor de fum, apare el. In sinea mea il injuram de toti sfintii ca m-am speriat groasnic, desi nu s-a vazut deloc asta in comportamentul meu, cu atat pe fata mea care era ferita de ochii sai.
Tipul asta ma scoate din sarite: acum se poarta rece, indiferent si arogant, iar acum se poarta ca si cum ar fi vrut sa ma aiba toata viata aproape. Ii spun ca poate sa plece, dar tot insista, dupa care incepe:
-Eu doar voiam să ştii…
-Ce sa stiu? Ca esti cel mai arogant baiat de pe planeta?
-Cred ca ar trebui sa ne ascultam putin unul pe altul.
-Eu nu cred, sunt sigura…ca nu. si plec fara sa il mai las sa spuna ceva.
Nu, nu inca. Eram cat se poate de calma si sigura pe mine. M-am hotarat: nu am chef acum sa vorbesc cu el. Sau am? Nici eu nu mai stiu, dar totusi incerc sa plec. Daca te uitai in jur, puteai observa cat de nervoasa am fost inainte ca brunetul sa ajunga aici. Cam un sfert din padure era ravasita de furia mea.
-Vrei sa te duc acasa?
A spus el grijuliu din spatele meu. Tot timpul cat am vorbit in seara asta, nu l-am privit niciodata.
-Poate alta data. spun eu si plec.
Incerc sa sar pe crengi, sa fac salturi mari, dar nu mai am chackra si ma prabusesc chiar in fata lui.
-Esti sigura?
-Nu. si abia atunci l-am privit cu adevarat in ochi.
Incercam sa fiu dura, dar dand de privirea abisala a brunetului, nu imi mai reusea nimic din ce imi propuneam. Glezna mea era sucita, nu mai puteam pasi ca lumea, iar singura mea sansa sa ajung acasa si sa evit o cearta cu mama sau cel putin o morala de trei ore tinuta de ea era sa accept oferta lui. Dar ce tot spun? Mama este plecata din oras, la nu stiu ce conferinta, mi-a lasat azi un bilet cand am ajuns acasa, in care imi spunea si ca nu stie cand se va intoarce acasa.
Vedeam hipnotizata privirea lor, una abisala. Nu sunt sigura, ori imi era foame, ori aveam fluturi in stomac datorita lui.
-…Vad ca nu am de ales, i-am spus in timp ce cautm niste bandaje in borseta pe care o purtam la spate.
Il vad pe brunet cum se apropie de mine, dar nu il bag in seama deocamdata. Sunt prea preocupata de bandajele mele ca sa imi mai pese prea mult de ceea ce mai face el. Nu mai gasesc bandajele alea nebune si ma enervez rau. Deja mi se umflase destul de urat glezna. Dau cu pumnul in pamant cat de tare pot si simt cum doua maini calde imi ating cu delicatete piciorul si il bandajeaza.
-Mersi.
Mai privesc putin in jur si simt o usturime intepatoare la mana drapta.
-Drace!! Ahh, ustura rau! racnesc chiar la mine insami privind picaturile calzi de sange care se scurgeau din mana mea cu cate un firisor de praf pe alocuri.
Imi stergeam mana din cand in cand de haine. Sasuke se grabea sa termine de bandajat piciorul meu pentru a putea trece si la mana, da i-am luat-o ianinte. Imi rup cu violenta o bucata din tricoul de pe mine si ma leg rapid, cu o stransoare destul de buna cat sa imi opreasca sangerarea.
Ok, tipul asta e deja foarte ciudat. Mai intai ma pandeste pe la fereastra, ma urmareste pana in padure si acum ma ajuta sa merg supa ce mi-am sucit glezna. Am spus cumva ca ma ajuta sa merg? Imi pare rau, m-am inselat. Defapt, el chiar ma cara in brate. Fac o fata stanjenita, care se schimba imediat dupa ce vad ca se indrapta spre o motocicleta Kawasaki ninja. Mi-e frica. Inca mai am frica de acum multi ani, de cand tatal meu a murit intr-un accident de motocicleta.
-Sper ca nu ma duci acasa cu chestia aia.
La care Sasuke zambeste ironic, spunandu-mi doar din expresia fetei: “Vrei sa ajungi acasa sau nu?” iar eu oftez resemnata. Ma lasa pe locul din spate si imi da casca sa. Ma asez cum trebuie si imi pun casca pe cap, desi nu am chef sa o port. Motorul porneste, incepand sa ne miscam din ce in ce mai repede pe strazile Konohai.
Ce? Un semafor?! Eu credeam ca are micutul Bacau asa ceva, dar nu am mai trecut de ani pe aici, deci trebuia sa fie si lucruri noi. Am prins fix pe rosu. La viteza care o aveam, ne-am oprit brusc si m-am izbit de trupul lui Sasuke. Cred ca am zarit pe chipul lui furisandu-se un zambet victorios.
-Ai facut asta intentionat.
-Cum spui tu… spuse acesta calm si fara griji.
Nu mai mergem mult si ajungem in fata casei mele, o vila cu doua etaje, vopsita in crem si cu usi maro din termopan, la fel si geamurile care erau cu sticla polarizata. Cobor de pe motocicleta, ii dau inapoi casca brunetului, care ma intreaba:
-Ai de gand sa ramai in Konoha sau te duci iar la plimbare cu Naruto?
-Nu stiu, va trebui sa vorbesc cu el, desi am indoieli ca mai vreau sa plec. Ma gandeam sa ma inscriu inapoi la scoala ninja… si am plecat.
Vreau sa inchid usa, dar ceva ma opreste, ceva din interiorul meu. Dar ce? Intru incet dar sigur pe teritoriul mic, numit granita, una dintre iubire si razboi. Mi-e frica de ceea ce voi alege, fiecare are riscurile ei. Inca ceva mai opreste usa sa nu se inchida, de data asta ceva material.
Deschid usa sa vad de ce Sasuke a oprit-o.
-Ce vrei? spun eu si incerc sa fac sa nu se vada tremurul din vocea mea.
-Ti-e frica. Ti-e frica sa nu te indragostesti. imi spune si imi traseaza usor cu un deget conturul fetei.
-Poate…
I-am spus si am plecat. Am o obsesie nebuna pentru el. Inca mai tin la el, orice cuvant ma face sa tremur, dar…as vrea sa il uit. Imi impun de mult timp sa il uit, sa las totul trecutului si sa sterg orice cu un burete, dar imi este imposibil. Vreau sa ii simt bataile inimii, sa il am in brate, dar parca nu vreau. Ceva ma retine.

Sunt in camera mea de la etaj. Ma simt intre peretii ei ca intr-o camera mica, in care nu iti ajunge aerul. Capul meu parca imi era strans intr-o menghina de cea mai buna calitate. Ies pe balcon schiopatand. Deschid usa si intru. Nu mai am nici un pas de facut, ca ma las pentru o fractiune de secunda pe piciorul ranit, ma dezechilibrez si cad. Cred ca am ramas un timp pe acolo pe jos, deoarece am stat, dorindu-mi ca el sa fie aici, sa ma prinda cu mainile sale puternice de solduri si sa ma ridice pe picioarele mele, sa ma ajute sa merg. Imi era…dor.
Privirea mea a ramas incremenita cand doua maini calde imi incojoara mijlocul cu blandete si ma ajuta sa ma ridic, exact cum imi imaginam eu. Imi intorc privirea sa vad daca totul era dupa cum imi doream eu, dar nu, nu a fost.
-Ce vrei, Sasori Speed?
-Speram ca pot vorbi putin cu tine. spune acesta scurt, constientizand ca nu sunt in apele mele, deoarece i-am pronuntat tot numele.
-Spune, voi incerca sa te ascult.
Fac o fata abatuta care nu a mai vazut-o frate-miu de mult timp. Ma intreaba discret daca este ceva intre mine si Sasuke Uchiha.
-Ce te face sa crezi ca ar fi? El e doar un simplu…nimic! Nu inseamna nimic in viata mea! Pentru asta imi mananci mie secundele din viata? ma rastesc eu la el si imi intorc privirea in alta parte.
Baiatul asta e destept, si-a dat seama destul de usor cat de tare ma enervez daca imi aduc aminte de el.
Ma uit la casa de peste drum, la acoperis. Cine o fi idiotul ala care sta si se uita asa la mine? Are parca o privire distrusa. Se ridica de pe tigla acoperisului si sare gratios pe balcon si intra in casa. De-abia cand imi arunca o ultima privire distrusa din spatele geamului mi-am dat seama ca el e. I-am recunoscut suvitele negre prea tarziu.
Privesc o ultima oara uluita la geamul sau, cad in genunchi si dau drumul pe fata mea la lacrimi mari, amare si fierbinti. Raman incremenita pe balcon timp de 3 ore pangand incontinuu.
Telefonul incepe sa vibreze violent pe masa de pe balcon. Raspund.
-Esti idioata rau! Cum ai putut sa faci una ca asta? Iti dai seama ce i-ai facut?
-Da, Ten-ten, imi dau seama! spun eu mai mult racnind printre suspine si inchid. Lasa-ma te rog, nu am chef.
Inchid telefonul si vad ca am primit un mesaj. Il deschid, de la el era. Citesc nerabdatoare, sperand sa fie ceva bun.
“Ma asteptam la orice de la tine, dar nu la asta. Imi pare rau. Te-am iubit, dar acum…nu mai stiu. Sper sa te simti mai bine fara mine in preajma. Adio!”
A plecat! A plecat! Nu, numai nu asta!

Incerc sa il sun, dar are telefonul inchis. Asta inseamna ca este intr-un avion. Vreau sa fiu langa el! Nu suport sa fie departe de mine. Nu iar. Stiu! Insfac telefonul si il sun pe colegul meu de trupa.
-Naruto, in cinci minute esti la mine acasa, daca nu te strand de gat! Sa ai bagajele facute, macar ia-ti o pijama, restul iti cumpar eu.
-De ce?
-Nu am timp de discutii. In cinci minute vii aici! si inchid telefonul in nasul blondului.
Ma reped la geamantanul cel mai mic pe care il tineam pe un dulap si imi pun acolo strictul necesar: pijamale, haine de casa, lenjerie, machiaj si toate economiile mele. Sciu mamei un bilet in care, desi nu vreau sa o mint, ii spun ca sunt chemata intr-o misiune, fiind deja inscrisa prin pile la scoala ninja.
Ies pe poarta si dau peste Naruto, care avea doar un rucsac in spate.
-Mergem la aeroport. Acum!
O luam la fuga prin tot Bacaul, uitand de autouze si taxiuri. Ajung la ghiseul aeroportului si ma tineam de burta, nu mai puteam nici sa respir de la fugit. Ii cer un avion de urgenta tipei, platesc si ii spun sa pastreze restul. Avionul era deja pregatit.
-Sakura! Pana la urma unde mergem?
-In Konoha. Am de rezolvat urgent niste treburi acolo, si nu pot merge singura.
-…Sasuke, nu? Am aflat totul. Neji mi-a spus.
Dau din cap afirmativ. Ma grabeam mai tare ca oricand. Stiam ca va merge acolo si nu aveam de gand sa il las singur. Nu azi.
Konoha este satul in care am stat cat timp am invatat la adevarata scoala ninja. Am plecat in turnee si parintii meu s-au mutat in Bacau. Nu conteaza. Casa noastra cred ca inca mai era buna de locuit.
O ora intraga de asteptat a parut un an. Vreau sa ajung pe sol, nu mai vreau sa astept.

Aleluia!! Am ajuns. Imi iau bagajelul si cobor ca nebuna, nici nu mai salut, nu mai multumesc, nu il mai iau pe Naruto dupa mine. Blondul face scuzele de rigoare si fuge dupa mine, afara din aeroport. Ma prinde de mana si imi aduce aminte ca inca mai stiu sa folosesc chackra.
-Ai dreptate! si dispar intr-un nor de fum alaturi de el.

Am ajuns in fata vechii mele case. Imi arunc bagajul pe deasupra portii, ii pasez lui Naruto cheile si ii spun sa se faca comod pana ma intorc. Fug ca nebuna pana la cascada de la marginea satului, sunt sigura ca acolo ar fi si Sasuke. De o parte si de alta, erau sculptate in stanca chipurile a doua persoane, ambii tipi fosti Hokage. Unul era chiar din clanul Uchiha, dar murise acum mult timp in urma, odata cu tot restul clanului. Doar Sasuke mai ramasese si Itachi. Vad pe cineva ca statea deasupra celui care a fost un Uchiha, asa ca merg la el. nu trebuie sa ii vad fata ca sa stiu ca e el.
Sunt in spatele lui. Mi se inmoaie picioarele, nu mai stiu ce sa spun. Dar sunt trezita in scurt timp de urletul cascadei ce cadea zgomotos.
-Imi pare rau. Nu credeam ca te voi rani asa. Iarta-ma.

~ Va urma! ~


Cam atat. Sper ca v-a placut! :-) Bye, astept commurile voastre!