04-01-2011, 01:49 AM
WoW! Chiar nu ma asteptam la atatea comentarii, sincer! Va multumesc extraordinar de mult! Nici nu va imaginati cat apreciez! Credeti-ma ca nici nu mai am cuvinte... Inca o data va multumesc si... in sfarsit mi-am facut timp sa scriu continuarea!
Lectura placuta!!! Si... vrea sa va spun ca acest capitol va fi mai scurt. Imi pare rau, insa promit sa ma revansez cu urmatorul:*
Capitolul 4
Imi deschid buimaca ochii si ma foiesc pe suprafata moale a patului. Stai... pat?! Cand Dumnezeu am ajuns aici. Nu, nu-mi spune ca a fost din nou un vis. Oh, asta e chiar ciudat. Oftez lasandu-ma pagubasa dupa care incep sa analizez incaperea in care ma aflu. Asta in niciun caz nu e camera mea. Mi-o aminteam mai incarcata. Aici e doar un pat, o masa si un dulapior destul de neincapator. Seamana mai mult cu o camera dintr-o pestera...
Ma ridic brutal in picioare si ma sprijin de peretele din dreapta mea. Ei bine, se pare ca nu am visat, se pare ca totul e real ceea ce inseamna ca... sunt in pestera celor de la Akatsuki, sau la cei care au mai ramas din ei si mai inseamna si ca Sasuke e aici.
Incep sa tremur incotrolabil gandindu-ma ca sunt atat de aproape de cel ce l-am cautat atata timp. Ce ironie, vroiam atat de mult sa-l gasesc, dar se pare ca m-a gasit el pe mine. Nu mai pierd timpul si cu pasi marunti si inima stransa de frica si emotie ma indrept spre usa ezitand. Tocmai cand sa o deschid, cineva mi-o ia inainte, iar eu trebuie sa ma dau cativa pasi in spate pentru a evita vreo lovitura.
O privesc urat pe cea ce tocmai a intrat. Da, antipatica de Karin. Chiar daca nu am stat niciodata fata in fata cu ea, simplul fapt ca e mereu asa de aproape de Sasuke ma face sa innebunesc si sa o urasc mai mult pe zi ce trece.
Aceasta imi zambeste ironic dupa care ma apuca de brat tarandu-ma pe holurile acunzatorii.
Inima incepea sa-mi bata cu putere stiind clar locul in care ma ducea. Nu am incercat sa ripostez ci m-am lasat trasa de ea. Strang din pumn simtind cum palmele incep sa-mi transpire, iar bataile inimii se accentueaza cu fiecare pas ce-l face fata.
In scurt timp ajungem intr-o incapere foarte asemanatoare cu cea in care m-am trezit eu, doar ca aceasta e mai mobilata. Cercetez camera, iar ochii imi cad pe o persoana, mai exact, pe acel cineva pe care speram sa nu-l vad prea curand. Oficial, nici eu nu ma mai inteleg. Acum imi e frica sa dau ochii cu el, dar pana acum il cautam cu disperare. Cine Dumnezeu sa ma mai inteleaga daca nici eu nu pot. Cred ca sunt cea mai schimbatoare fiinta pe care am cunoscut-o.
Trag aer in piept si, intr-un final imi ridic capul intalnind ochii abisali ai brunetului. Da, la fel ca acum cinci ani, privirea sa nu s-a schimbat. Oh, ba da, s-a schimbat, insa nu in bine, acum acel infinit intunecat pare mai rece ca oricand.
Inghit in sec si imi trag cu brutalitate bratul din stransoarea fetei. As vrea sa pot spune ceva, sa-l intreb de ce m-a adus aici? Insa si cuvintele s-au inspaimantat de ele nedorind sa iasa din ascunzatoarea lor.
Ma resemnez si astept ca el sa zica ceva, ceea ce si face. Se ridica de pe scaunul pe care a stat pana acum cateva momente si se apropie de mine cu pasi apasati. As vrea sa ma dau in spate, dar picioarele ma contrazic cu incapatanare.
Adolescentul se opreste la cativiva metri distanta de mine si ma priveste cateva clipe dupa care incepe sa vorbeasca.
-Ei bine, sa lasam introducerile la o parte si sa trecem la ceea ce ne intereseaza cu adevarat. La motivul rapirii tale. spune dupa care iasa din camera, Karin impinganu-ma si fortandu-ma sa-l urmez.Ajungem in fata unei usi, iar brunetul se opreste deschiand-o, dupa care indra inauntru, eu facand acelasi lucru.
-Vezi toti acesti ninja? Ei bine, toti au nevoie de un medic si, avand in vedere ca in echipa mea nu e vreunul te-am ales pe tine, nu ca mi-ar face placere acest lucru, ci pentru ca am aflat din surse sigure ca tu esti cea mai buna in artele medicinei. imi spune pe o voce rece acum fiind in fata mea sprijinit de tocul ferestrei.
Da, bineinteles, doar pentru asta ma chemase, ce al motiv ar fi putut avea? Uh, normal ca nu avea altul. Vrea doar sa ma foloseasca, iar atunci cand nu va mai avea nevoie de mine sa ma lase sa plec, eventual sa ma ucida. Il cred in stare de asta. Defapt, pe el il cred in stare de orice si, chiar si asa, mereu reuseste sa ma surprinda.
Ei bine, imi doresc, chiar imi doresc sa-l refuz, insa nu pot, vreau sa stiu ca e aproape de mine, ca stam in acelasi loc. Sa nu mai luam in discutie ca nu am de ales. Adica, bineinteles ca el nu asteapta ca eu sa-i dau un raspuns pentru ca ma va obliga, insa chiar si asa , reusesc sa deschid gura pentru prima oara pe ziua de azi.
-Si... daca nu sunt de acord? intreb incercand sa fiu cat de cat convingatoare.
Aceasta zambeste ironic in coltul gurii si se apropie de mine ridicandu-mi barbia cu doua degete.
-Sa zicem ca, daca nu accepti, toate persoanele la care tii vor muri si tu stii chiar foarte bine ca nu sunt doar vorbe-n vant. imi raspune dupa care paraseste incaperea nu inainte de a-mi spune sa ma apuc de treaba, bineinteles, fiind ferm convins ca nu voi pleca pentru ca stie foarte bine ca sunt slaba, buna doar ca medic ninja si atat si, mai presus de acest lucru, ca stiu de ce e in stare si n-as putea face asta daca as tine la prietenii mei, ceea ce, e mai mult decat evident.
Un zambet imi apare pe chip si ma indrept spre primul meu pacient. Sincer, chiar nu-mi pasa ca nu mai sunt in sat, ca nu-mi mai pot vedea prietenii. Singurul lucru de care sunt sigura e ca vreau sa il ajut pe Sasuke, nu conteaza ce planuri ar avea acesta. Mi-am irosit atatia ani cautandu-l si plangandu-l, incat... acum nu vreau sa mai sufar. In fond, mi s-a indeplinit dorinta, chiar daca nu in totalitate.
Stiu ca-i cam scurt. Nici eu nu sunt multumita de el, insa chiar nu stiu cand voi mai putea intra pe net si am vrut sa postez capitolul asta!
Lectura placuta!!! Si... vrea sa va spun ca acest capitol va fi mai scurt. Imi pare rau, insa promit sa ma revansez cu urmatorul:*
Capitolul 4
Imi deschid buimaca ochii si ma foiesc pe suprafata moale a patului. Stai... pat?! Cand Dumnezeu am ajuns aici. Nu, nu-mi spune ca a fost din nou un vis. Oh, asta e chiar ciudat. Oftez lasandu-ma pagubasa dupa care incep sa analizez incaperea in care ma aflu. Asta in niciun caz nu e camera mea. Mi-o aminteam mai incarcata. Aici e doar un pat, o masa si un dulapior destul de neincapator. Seamana mai mult cu o camera dintr-o pestera...
Ma ridic brutal in picioare si ma sprijin de peretele din dreapta mea. Ei bine, se pare ca nu am visat, se pare ca totul e real ceea ce inseamna ca... sunt in pestera celor de la Akatsuki, sau la cei care au mai ramas din ei si mai inseamna si ca Sasuke e aici.
Incep sa tremur incotrolabil gandindu-ma ca sunt atat de aproape de cel ce l-am cautat atata timp. Ce ironie, vroiam atat de mult sa-l gasesc, dar se pare ca m-a gasit el pe mine. Nu mai pierd timpul si cu pasi marunti si inima stransa de frica si emotie ma indrept spre usa ezitand. Tocmai cand sa o deschid, cineva mi-o ia inainte, iar eu trebuie sa ma dau cativa pasi in spate pentru a evita vreo lovitura.
O privesc urat pe cea ce tocmai a intrat. Da, antipatica de Karin. Chiar daca nu am stat niciodata fata in fata cu ea, simplul fapt ca e mereu asa de aproape de Sasuke ma face sa innebunesc si sa o urasc mai mult pe zi ce trece.
Aceasta imi zambeste ironic dupa care ma apuca de brat tarandu-ma pe holurile acunzatorii.
Inima incepea sa-mi bata cu putere stiind clar locul in care ma ducea. Nu am incercat sa ripostez ci m-am lasat trasa de ea. Strang din pumn simtind cum palmele incep sa-mi transpire, iar bataile inimii se accentueaza cu fiecare pas ce-l face fata.
In scurt timp ajungem intr-o incapere foarte asemanatoare cu cea in care m-am trezit eu, doar ca aceasta e mai mobilata. Cercetez camera, iar ochii imi cad pe o persoana, mai exact, pe acel cineva pe care speram sa nu-l vad prea curand. Oficial, nici eu nu ma mai inteleg. Acum imi e frica sa dau ochii cu el, dar pana acum il cautam cu disperare. Cine Dumnezeu sa ma mai inteleaga daca nici eu nu pot. Cred ca sunt cea mai schimbatoare fiinta pe care am cunoscut-o.
Trag aer in piept si, intr-un final imi ridic capul intalnind ochii abisali ai brunetului. Da, la fel ca acum cinci ani, privirea sa nu s-a schimbat. Oh, ba da, s-a schimbat, insa nu in bine, acum acel infinit intunecat pare mai rece ca oricand.
Inghit in sec si imi trag cu brutalitate bratul din stransoarea fetei. As vrea sa pot spune ceva, sa-l intreb de ce m-a adus aici? Insa si cuvintele s-au inspaimantat de ele nedorind sa iasa din ascunzatoarea lor.
Ma resemnez si astept ca el sa zica ceva, ceea ce si face. Se ridica de pe scaunul pe care a stat pana acum cateva momente si se apropie de mine cu pasi apasati. As vrea sa ma dau in spate, dar picioarele ma contrazic cu incapatanare.
Adolescentul se opreste la cativiva metri distanta de mine si ma priveste cateva clipe dupa care incepe sa vorbeasca.
-Ei bine, sa lasam introducerile la o parte si sa trecem la ceea ce ne intereseaza cu adevarat. La motivul rapirii tale. spune dupa care iasa din camera, Karin impinganu-ma si fortandu-ma sa-l urmez.Ajungem in fata unei usi, iar brunetul se opreste deschiand-o, dupa care indra inauntru, eu facand acelasi lucru.
-Vezi toti acesti ninja? Ei bine, toti au nevoie de un medic si, avand in vedere ca in echipa mea nu e vreunul te-am ales pe tine, nu ca mi-ar face placere acest lucru, ci pentru ca am aflat din surse sigure ca tu esti cea mai buna in artele medicinei. imi spune pe o voce rece acum fiind in fata mea sprijinit de tocul ferestrei.
Da, bineinteles, doar pentru asta ma chemase, ce al motiv ar fi putut avea? Uh, normal ca nu avea altul. Vrea doar sa ma foloseasca, iar atunci cand nu va mai avea nevoie de mine sa ma lase sa plec, eventual sa ma ucida. Il cred in stare de asta. Defapt, pe el il cred in stare de orice si, chiar si asa, mereu reuseste sa ma surprinda.
Ei bine, imi doresc, chiar imi doresc sa-l refuz, insa nu pot, vreau sa stiu ca e aproape de mine, ca stam in acelasi loc. Sa nu mai luam in discutie ca nu am de ales. Adica, bineinteles ca el nu asteapta ca eu sa-i dau un raspuns pentru ca ma va obliga, insa chiar si asa , reusesc sa deschid gura pentru prima oara pe ziua de azi.
-Si... daca nu sunt de acord? intreb incercand sa fiu cat de cat convingatoare.
Aceasta zambeste ironic in coltul gurii si se apropie de mine ridicandu-mi barbia cu doua degete.
-Sa zicem ca, daca nu accepti, toate persoanele la care tii vor muri si tu stii chiar foarte bine ca nu sunt doar vorbe-n vant. imi raspune dupa care paraseste incaperea nu inainte de a-mi spune sa ma apuc de treaba, bineinteles, fiind ferm convins ca nu voi pleca pentru ca stie foarte bine ca sunt slaba, buna doar ca medic ninja si atat si, mai presus de acest lucru, ca stiu de ce e in stare si n-as putea face asta daca as tine la prietenii mei, ceea ce, e mai mult decat evident.
Un zambet imi apare pe chip si ma indrept spre primul meu pacient. Sincer, chiar nu-mi pasa ca nu mai sunt in sat, ca nu-mi mai pot vedea prietenii. Singurul lucru de care sunt sigura e ca vreau sa il ajut pe Sasuke, nu conteaza ce planuri ar avea acesta. Mi-am irosit atatia ani cautandu-l si plangandu-l, incat... acum nu vreau sa mai sufar. In fond, mi s-a indeplinit dorinta, chiar daca nu in totalitate.
Stiu ca-i cam scurt. Nici eu nu sunt multumita de el, insa chiar nu stiu cand voi mai putea intra pe net si am vrut sa postez capitolul asta!
![[Imagine: o7k7f6.jpg]](http://i1113.photobucket.com/albums/k509/Marina955/o7k7f6.jpg)
