14-08-2007, 06:42 PM
Yusuke stia ca nu poate sa vorbeasca cu nimeni despre ce intamplase. Insa simtea nevoia sa-i ceara cuiva sfatul. Era foarte confuz. Ii promisese lui Keiko ca se casatoreste cu ea cand se intoarce si ea mai avea putin si termina liceul. Trebuia sa-si tina promisiunea. Dar oare asta era ce visase? El care iubea lupta mai mult decat orice... Sa traiasca ca un simplu om.
Timp de o saptamana se gandi la ce era de facut. Intre timp se angajase la o fabrica de automobile pentru a se putea intretine. In cele din urma se hotari sa vorbeasca cu Kurama. Sa-l intrebe de unde pornise totul.
A doua zi dimineata se duse la el acasa si suna la usa. Ii raspunse mama lui, spunandu-i ca o sa-l gaseasca in gradina, unde isi petrecea el majoritatea timpului.
Kurama fu foarte surprins sa-l vada pe Yusuke, insa tresari la gandul ca acesta ar putea sa fi venit pentru a-i cere explicatii. Cum putea el oare sa-i explice cum incepuse sa-l iubeasca, cand de fapt nici el nu stia sigur...
Y: Dar de unde a pornit aceasta dragoste? Spune-mi! Trebuie sa stiu. Te-am incurajat eu vreodata?
K: E greu de explicat! Mi-am dat seama de ce simt atunci cand ai murit dupa ce ai luptat cu Sensui. Insa cred ca tineam la tine inca de prima data cand te-am vazut, atunci cand mi-ai spus ca cel mai patetic lucru e sa-ti faci mama sa sufere. Ai fost primul om care mi-a deschis ochii cu privire la consecintele actiunilor mele. Inainte nu ma interesa de ceilalti, eram rece si nepasator. Nici macar nu omoram din placere, ci din plictiseala. Dar anii in care am trait in lumea umana m-au schimbat. Tu mi-ai deschis ochii ca poti lupta cu placere, mi-ai oferit o noua filosofie a luptei. Dar m-ai ales, m-ai facut sa te iubesc din tot sufletul... (stiu ca e cam patetic, dar sa zicem ca Kurama nu-mi place prea mult)
Y: Kurama, nu stiu ce sa zic. Nu ma asteptam la asa ceva. Sunt foarte tulburat. Nu mai stiu ce simt. Credeam ca o iubesc pe Keiko, insa acum nu mai stiu!
In sufletul Kuramei se aprinse speranta. Nu totul era pierdut!
Y: Acum trebuie sa plec. Incep serviciul, m-am angajat.
Era duminica seara. Yusuke iesise cu Keiko in oras. Ea era imbracata intr-o rochie foarte draguta, alba, cu un pulover negru pe deasupra rochiei. El era imbracat in blugi, cu un tricou si o camasa desfacuta. Pareau foarte fericiti, susotind si saruntandu-se.
- Keiko, ii spune Yusuke, hai sa mergem la film ca n-am mai fost de mult. Poate vedem un film de actiune.
- Of, Yusuke! Cat de dor mi-era de vechile timpuri, zambind. Dar nu am merge mai bine in parcul de langa liceul lui Kurama!
- Nu! tipa Yusuke
- Scuza-ma, vream doar sa fim noi doi, singuri, fara ca nimeni sa nu ne deranjeze! spuse Keiko uitandu-se in ochii lui. Dar daca nu vrei? nu e nici o problema.
- Yusuke, emotionat de cat de frumos se purta cu el Keiko in ultima vreme, accepta. Se simtea vinovat ca nu putea sa mai fie totul la fel ca inainte.
- Haide, spuse el.
Keiko foarte bucuroasa il lua de brat si-l saruta. Mersera ei linistiti sub lumina noptii pana cand ajunsera intr-un loc foarte retras al parcului, unde era o cabana parasita, dar destul de draguta. Intrara
Keiko isi desfacu usor pulovarul si incepu sa-l sarute. Il ruga pe Yusuke sa-i deschida fermoarul. Primul impuls al acestuia fu de a-i desface fermoarul. Ii dadu rochia jos si-i incepu sa-o mangaie peste tot corpul si sa o sarute pasional. Era prima lor noapte impreuna. Cand deodata tot sarutand-o i se paru ca-l vede pe Kurama in locul ei. Deveni si mai pasional. Insa Keiko striga ca o doare, sa se opreasca.
Yusuke, foarte tulburat, cu ochii in jos, dandu-si seama de gravitatea lucrurilor, ii spuse:
- Scuza-ma, nu asa trebuia sa fie prima noapte impreuna! Trebuia sa fie ceva magic, asa cum meriti tu.
K: O nu Yusuke! A fost exact cum credeam ca o sa fie. Tu ca intotdeauna, esti si vei fi cel mai important lucru din viata mea.
Y: Ar fi timpul sa ne intoarcem! Tatal tau cred ca este ingrijorat.
Ma bucur ca-ti place Reila, dar nu am scris prea bine, oricum am un fic mai bine scris, o sa-l postez si pe ala daca te-ar interesa.
Timp de o saptamana se gandi la ce era de facut. Intre timp se angajase la o fabrica de automobile pentru a se putea intretine. In cele din urma se hotari sa vorbeasca cu Kurama. Sa-l intrebe de unde pornise totul.
A doua zi dimineata se duse la el acasa si suna la usa. Ii raspunse mama lui, spunandu-i ca o sa-l gaseasca in gradina, unde isi petrecea el majoritatea timpului.
Kurama fu foarte surprins sa-l vada pe Yusuke, insa tresari la gandul ca acesta ar putea sa fi venit pentru a-i cere explicatii. Cum putea el oare sa-i explice cum incepuse sa-l iubeasca, cand de fapt nici el nu stia sigur...
Y: Dar de unde a pornit aceasta dragoste? Spune-mi! Trebuie sa stiu. Te-am incurajat eu vreodata?
K: E greu de explicat! Mi-am dat seama de ce simt atunci cand ai murit dupa ce ai luptat cu Sensui. Insa cred ca tineam la tine inca de prima data cand te-am vazut, atunci cand mi-ai spus ca cel mai patetic lucru e sa-ti faci mama sa sufere. Ai fost primul om care mi-a deschis ochii cu privire la consecintele actiunilor mele. Inainte nu ma interesa de ceilalti, eram rece si nepasator. Nici macar nu omoram din placere, ci din plictiseala. Dar anii in care am trait in lumea umana m-au schimbat. Tu mi-ai deschis ochii ca poti lupta cu placere, mi-ai oferit o noua filosofie a luptei. Dar m-ai ales, m-ai facut sa te iubesc din tot sufletul... (stiu ca e cam patetic, dar sa zicem ca Kurama nu-mi place prea mult)
Y: Kurama, nu stiu ce sa zic. Nu ma asteptam la asa ceva. Sunt foarte tulburat. Nu mai stiu ce simt. Credeam ca o iubesc pe Keiko, insa acum nu mai stiu!
In sufletul Kuramei se aprinse speranta. Nu totul era pierdut!
Y: Acum trebuie sa plec. Incep serviciul, m-am angajat.
Era duminica seara. Yusuke iesise cu Keiko in oras. Ea era imbracata intr-o rochie foarte draguta, alba, cu un pulover negru pe deasupra rochiei. El era imbracat in blugi, cu un tricou si o camasa desfacuta. Pareau foarte fericiti, susotind si saruntandu-se.
- Keiko, ii spune Yusuke, hai sa mergem la film ca n-am mai fost de mult. Poate vedem un film de actiune.
- Of, Yusuke! Cat de dor mi-era de vechile timpuri, zambind. Dar nu am merge mai bine in parcul de langa liceul lui Kurama!
- Nu! tipa Yusuke
- Scuza-ma, vream doar sa fim noi doi, singuri, fara ca nimeni sa nu ne deranjeze! spuse Keiko uitandu-se in ochii lui. Dar daca nu vrei? nu e nici o problema.
- Yusuke, emotionat de cat de frumos se purta cu el Keiko in ultima vreme, accepta. Se simtea vinovat ca nu putea sa mai fie totul la fel ca inainte.
- Haide, spuse el.
Keiko foarte bucuroasa il lua de brat si-l saruta. Mersera ei linistiti sub lumina noptii pana cand ajunsera intr-un loc foarte retras al parcului, unde era o cabana parasita, dar destul de draguta. Intrara
Keiko isi desfacu usor pulovarul si incepu sa-l sarute. Il ruga pe Yusuke sa-i deschida fermoarul. Primul impuls al acestuia fu de a-i desface fermoarul. Ii dadu rochia jos si-i incepu sa-o mangaie peste tot corpul si sa o sarute pasional. Era prima lor noapte impreuna. Cand deodata tot sarutand-o i se paru ca-l vede pe Kurama in locul ei. Deveni si mai pasional. Insa Keiko striga ca o doare, sa se opreasca.
Yusuke, foarte tulburat, cu ochii in jos, dandu-si seama de gravitatea lucrurilor, ii spuse:
- Scuza-ma, nu asa trebuia sa fie prima noapte impreuna! Trebuia sa fie ceva magic, asa cum meriti tu.
K: O nu Yusuke! A fost exact cum credeam ca o sa fie. Tu ca intotdeauna, esti si vei fi cel mai important lucru din viata mea.
Y: Ar fi timpul sa ne intoarcem! Tatal tau cred ca este ingrijorat.
Ma bucur ca-ti place Reila, dar nu am scris prea bine, oricum am un fic mai bine scris, o sa-l postez si pe ala daca te-ar interesa.
It's a game...