Timp oprit !

[Vex]

A venit Craciunul, si mda, m-a gasit intr-o totala inspiratie *smile* Deci, un nou fic [ postez si continuarea alorlante ^^" ], noua munca. Imi asum risul, diars, be relax : ).Ah, nu-mi merg diacricile, rezolv problema la al doi`lea capitol :] . Hope you like`t ! Ah, sa comentati, daca vreti doar...:]]
Lectura Placuta !

Sosirea

***

Doi ani in care timpul s-a oprit. Universul n-a mai existat pentru el, limbile ceasului au ramas atintite asupra orei patru dimineata, fix chiar. Nimeni n-a stiut ce s-a intamplat cu el, toti dormeau, se gandeau, probabil la dimineata viitoare de Craciun.

Doar el, Joshua Damon Selv, nu plecase in lumea viselor. Ramasese treaz, privind un tablou in care imaginea proprie ii era reflectata. Poate ca se gandea, pentru ca nici el nu simtise cand timpul numai vroia sa-si continue cursul. Singura care-si daduse seama de aceasta grozavie fusese Emma, fata cu pielea maslinie si ochii de culoarea marii. Privise luna atenta, numarse stelele, iar cand nici macar o lumina din cartier nu s-a mai oprit, sau pisicile n-au mai scos vreun sunet, Emma si-a simtit inima batand puternic, si parca in mintea ei, insusi timpul ii vorbea. Ii soptea lin, duios ca a venit momentul. "Pentru ce ?" se intrebase biata fata atunci, reusind sa gaseasca raspunsul tocmai cand fusese prinsa in vartejul neexistentei.

***

Joshua Damon Selv , sau mai simplu, Damon J. era un baiat tanar in varsta de douazeci si doi de ani. Studiase Dreptul, si ca orice fiu de oameni boagti, se gandise ca poate va reusi sa-si deschida propria afacere. Ei bine, reusise cu putin ajutor venit din partea parintilor, normal.
Avea un chip fermecator, frumos, de aceea multe domnisioare ravneau la dansul. Brunet, mereu cu parul ravasit, o piele palida, dar frumoasa si niste ochii intunecati, nesentimentali. Iar corpul era bine construit, parca sculptat de un artist renumit.
Ei, Damon nu credea tocmai asta. Era de felul sau egoist, si foarte plin de el, ce-i drept, dar mereu se gandise ca frumusetea de care avea parte o dobandise de undeva de sus, nu de la parintii sai. Exact, nici recunoscator nu stia sa fie, ce sa mai vorbim despre politete.

Emma Vykens era fica unor contabili, dintr-un cartier sarac, ce niciodata nu avusese sansa de a vedea lumea in adevartul sens al cuvantului. Cand implinise douazeci si trei de ani, plecase de la parintii ei, cumparandu-si un apartament oarecum modet in inima New York-ului. Tot timpul fusese frumoasa, stia si ea asta, iar comportamentul ei nu se lasa mai prejos. Mereu politicoasa si vesela, fara sa-i pese de familia din care facea parte. Avea un par lung, si blond, ce-i cadea in valuri pe umeri, iar trupul ii era zvelt, finut. Reusise dupa doua luni de la plecarea ei din cartier sa-si gaseasca o slujba la firma Star Dreams, ce auzise ca-i apartinea lui Damon Selv, acel tip ce dadea dovada de o nesimtire aparte.

***

Am deschis cu greu usa din sticla, intrand intr-o imensitate de incapere. Vazusem afara cladirea, dar sincer, nu credeam ca birourile aveau sa fie asa de mari, iar oamenii ce lucrau aici, atat de multi. Am inghitit in sec, uitandu-ma furis la fiecare birou unde cate un angajat isi facea linistit treaba, fara ai pasa de noua venita, adica eu. Trebuia sa-mi fac curaj, pana la urma venisem aici pentru prima data si trebuia neaparat sa fac o impresie buna.
Mi-am aranjat sacoul negru, apoi mi-am dat parul auriu dupa ureche si am tras adanc aer in piept, luand-o usor la pas catre biroul directorului.
"A venit momentul" , mi-am spus, in timp ce ma uitam in treacat la aceasta camera. Cate patru birouri pe doua randuri, toate cu fata catre un ecran imens, ce presupun ca arata niste grafici, in stanga lor aflandu-se un sir de ferestere, pe care soarele intra fara vreo sfiire. Se vede ca cel ce conducea firma asta tinea foarte mult la imaginea lui, cat si a cladiri. Nici macar nu puteam sa vad o hartie aruncata pe jos sau ceva de genul. Mi-am dat ochii albastrui peste cap, lovindu-ma din greseala de cineva.
- Ma scuzati!
Am spus stanjenita, rosindu-ma in obraji. Cat de fraiera mai puteam fi! M-am uitat atenta la cel de care ma lovisem, un tanar simpatic, roscat cu ochii verzi. A zambit larg, uitandu-se si el la mine cu voiesie in privire.
- Nu este nimic, eu sunt de vina! Daca eram mai atent pe unde merg poate nu se intampla nimic. Hm, ma scuzati ca va intreb, sunteti nou venita ? Intreba, zambetul senin ramanandu-i pe chip. Ciudatel baiatul, dar tare dragalas mai era.
- Da, sunt noua! Ma duceam catre biroul domnului...Ah...
Oh, foarte bine, Emma ! Uitasem numele directorului! M-am uitat rusinata in alta parte, subtiindu-mi buzele, gandindu-ma intens.
- Domnul Selv, da ! Atunci, eu va las. Sper sa ne mai intalnim !
Imi zambi cald si ma ocoli, apoi se indeparta de mine fredonand ceva. Am ridicat o spranceana, uitandu-ma cateva clipe la acest roscat. Eh, probabil ca-mi va deveni prieten, poate...Niciodata nu se stie!
Am respirat adanc, apoi mi-am intors privirea catre usa din lemn de brad. Atingand cleanta, s-a auzit un clinchet, apoi usa s-a deschis, dezvaluind o camera cu peretii crem, in mijlocul caruia se afla un birou. Un tanar cu parul brunet statea tolanit intr-un scaun, tragand vicios dintr-o tigare. Si-a ridicat privirea parca uimita catre mine, schitand un zambet arogant in timp ce se ridica.
Cred ca ma holbam la el, de fapt, sunt sigura de asta. Am facut o grimasa, ce vroia mai mult sa para un zambet amabil, intr-un sfarsit lasand balta gestul.
- Cred ca tu trebuie sa fii Emma, nu ? Noua angajata, presupun! Incantat de cunostiinta, eu sunt Joshua Damon Selv, dar tu imi poti spune Damon J.
Ce necioplit! Dar eu ? Adica ce eram eu ? M-am incruntat, apoi i-am zambit neutra, deschizandu-mi sacoul. Adevarul e ca se facea cald aici, foarte cald.
- Deasemnea, domnule...ah, Damon. Da, am venit pentru postul de secretera si, stiti, ei bine, ma intreba, cand pot incepe ?
- Azi ! A spus deodata, intorcandu-se pe calcaie si luand niste dosare. Mi le-a trantit in brate, apoi a facut un semn catre usa. - In stanga iti vei gasi biroul, are tot ce ai nevoie! Programul este de la noua dimineata pana la cinci dupa-amiaza. Sambata si duminica ai liber! Sper ca e bine !
Surase, apoi ridica scurt din umeri. Am aprobat scurt din cap, murmurand un "am inteles" si am zbughit-o afara din camera, punand cu grija dosarele pe biroul meu.

Era ciudat, ma simteam intr-un fel umilita, dar pe o parte, fericita pentru ca imi gasisem un loc de munca. Ei, poate erau doar emotiile.
Exact, venise momentul ! "Pentru ce ?" m-am intrebat, apoi am respirat usor, nereusind sa gasesc un raspuns pentru gandurile mele foarte confuze.

____________________________
Sper ca o sa va placa:]
Merry X-mas and happy comment *smile*