My circus ....

[Vex]

Heei, diărs ! Thx pentru comentariu, Mysterious Desire. , uite că scriu cu diacritice :] Mda, n-am şi eu ce face, se pare, dar dacă asta e dorinţa cititorului, eu mă supun ;) Eh, sper că o să vă placă acest one-shout *smile* Eh, aceasta poveste e mai...nebună, într-un fel ciudat >.> Totuuşi, lectură Plăcută !

~ Tăcerea ~

Nu te mai aud . . .

Glasul tău, ce acum un an îmi răsuna în minte, ce-mi şoptea vorbe dulci, nu se mai aude. Nu mai răsună în dormitor, nu mai mă strigă, nu-mi mai rosteşte numele atât de dorit de tine. Dar doare ! Ştii tu cât doare ? Nu, tu ai plecat, m-ai lăsat în łinişte, în pură tăcere. Nu-ţi pasă, poate că nu ţi-a păsat vreodată de mine, dar de ce mi-ai vorbit ? Puteai să taci, să nu te mai aud în al nopţii întuneric .

Gânduri ne-rostite. . .

M-am gândit la tine. La imaginea ta difuză ce se vedea în lac. La zâmbetul tău isteric când te enervai. Mintea mi-a zburat doar la înfăţişarea ta, dar niciodată n-am putut să-ţi văd privirea în care, poate, focul dragostei ardea. Nu am putut, am vrut să-ţi vorbesc în gând, să-ţi spun că inima mea se va opri cândva, am vrut să ma asculţi şi să taci. Da, doar să taci şi să-mi transmiţi sentimente puternice doar prin privirea, doar în tăcere!

Încă mai trăieşti, sau ai dispărut o dată cu vocea ta ?

Glasul tău suna aşa frumos, ca un cântec de leagân ce niciodată nu avea sfârşit. Nu se oprea, se auzea şi-n vise, peste tot auzeam acel cântec al iubirii ştiut şi rostit numai de tine. Buzele-ţi rozali, cărnoase scoteau cuvinte magice, ce mă făceau să mă pierd în nebuania visării.
Dar s-a oprit! Pur şi simplu vocea ta numai avea sens, numai avea sunet. Tu ai căzut în apa aceea cristalină, te-ai rănit, ai uitat să te întorci la mine. Ai murit ! Iar sunetul plăcut ce se auzea numai din gura ta a pierit! Din cauza ta, el numai e !


Te învinovăţesc cumva ?

Toţi îmi spun asta. Mă fac să mă pierd, nu-mi place să-i aud cum mă jignesc subtil, de parcă eu aş fi de vină. Dar eu ştiu că e vina ta ! Vocea îţi aparţinea numai ţie, iar tu ai fost aşa de egoist, m-ai lăsat singură cu tăcerea-mi . Poate că eu te-am împins în lacul ce-ţi arăta frumuseţea eternă, dar tu, doar tu, l-ai făcut să se mai audă. L-ai făcut să dispară o dată cu tine, nu-i drept!


Psihic, numai sunt, sufleteşte, încă-mi conduc viaţa-n depărtări ucise.

Râd. Da, râd ! Nu mă pot opri, totul în jurul meu e aşa de amuzant de când tu şi mirificul glas al tău aţi dispărut. Nu, acum văd realitatea crudă ce-mi trece fugar prin faţă şi mă obligă s-o privesc şi să râd. Să mă amuz de nebunia mea. Blocată între patru pereţi albi, fără nici-o fereastră, fără vreun sunet. Acum, nu se mai aude nimic. Aud, râd! Da, se aud decăt bătăile prosteşti ale inimi mele. Oare când se vor opri ? Sau. . . se vor opri vreodată ? Pentru că eu nu mai suport mult ! Fără sunetul produs de vocea ta,fără imaginea ta oglindată-n albia lacului, eu o să mor. Nu, nu de durere! Ci o să mă amuz de nebunia mea. E aşa frumos să râzi mereu când amintirile mâhnite că nu le mai bagi în seamă te învăluie, oh, e atât de plăcut ! Nu vrei să-ncerci şi tu ?

________________________
Sper că o să va placă, e o idee venită pe moment :]
Cee Ya ! ^^