Fairy's reflection

[Juliette]

Nu stiu daca mai citeste cineva, dar am sa mai pun o perioada. Poate mai doreste cineva sa citeasca. Ma rog :D
Am avut tendinta sa caut poze, dar mi-a pierit cheful, asa ca o sa las pe alta data cautarea. Am bagat putina descriere. Sper sa va placa!
Lectura placuta..

Capitolul III: Apropierea.

• O secundă avea 60 de sutimi. Un minut dura 60 de secunde, iar o oră din preÅ£iosul timp al fiinÅ£ei umane avea doar 60 de minute. Atunci, o eternitate cât Å£inea? Hermann Hesse spunea că eternitatea nu avea timp, nu exista. Eternitatea nu este decât o clipă, dar nimeni nu ÅŸtie cât înseamnă acea clipă. Åži totuÅŸi, curiozitatea împinge mintea umană să pătrundă mai mult, să cerceteze. De ce?
  Nu degeaba se spunea că timpul trece repede. Era adevărat! Doar că omul este atât de ocupat şi stresat încât dă peste momente de genul când nu realizează că timpul chiar a trecut. Ciudat, nu? Dar, adevărat! În cărţile cu poveşti, cei care aveau veşnicie erau vampiri. În realitate, însă, vampirii erau doar o invenţie menită să aducă profit celor care scriau sau regizau filme. Într-o astfel de societate, timpul costă bani!
  Şi totuşi, pentru Aileen timpul chiar era preţios. Vorba aceea, era, pentru că-n momentul de faţă chiar pierdea timp. De ce? Mai în urmă cu câteva minute, plângea şi-şi amintea de un nenorocit pentru care şi-a făcut planuri de viitor. Adolescentele de vârsta ei se gândea la cu totul altceva. Ea, în schimb, avea altele în minte, cu totul diferite faţă de cele ale colegelor ei. O durea şi nu voia să îndepărteze această durere, pentru că era singurul lucru care îi menţinea iluzia. Proastă alegere, motiv pentru care fratele ei ştia de ce să o tragă cu forţa, dacă ar fi fost nevoie. Măcar nu mai plângea. Era bine, nu?
  Muzica era la maxim, iar adulţii se distrau. Norocul ei era că-n acest club nu exista limită de vârstă, altfel nu ar fi intrat. Dar, chiar şi asa, Caleb avea relaţii. Îi ştia aproape pe toţi şi se avea în relaţii bune şi cu patronul, chiar dacă acesta nu era prin preajmă în această seară. Caleb îşi salută tovarăşii la bar, Aileen aşezându-se pe un scaun. Îşi privi fratele şi-i zâmbi, neuitând să comande două Martini cu gheaţă. Aileen aruncă o privire prin jur, studiind aproape fiecare chip care-i apărea în vizor.
  Din nou, avea o presimţire. Puţin mai departe de bar, la o masă, aproape de scenă chiar, stăteau cei trei petrecăreţi. Deşi singura care dansa lângă masă cu mişcări care întorceau orice privire era Mialyn. Jarah nu mai putea de roşu ce era la faţă, motiv pentru care aproape o sticlă de vin o consumă doar el. Liam se amuza, chiar dacă erau cei mai buni prieteni ai lui. Se ştiau de mici copii şi era normal să fie atât de apropiaţi, ca nişte fraţi! Atenţia îi fusese atrasă când ochii lui se întâlniră cu ai ei. Aileen tresări când îl privi, aproape să-i scape paharul din mână. Se opri din căutat, întorcându-se cu faţa spre bar. Liam zâmbi, ridicându-se.
  - Unde te duci, Liam? întrebă Jarah.
  - Mă întorc imediat, îi răspunse acesta, îndepărtându-se de masă.
  - Caleb, ce faci? întrebă Aileen când o.. domnişoară îşi puse eşarfa în jurul gâtului fratelui ei, sorbindu-l din priviri şi trăgându-l după ea spre ringul de dans.
  - Erhm, după cum se observă, surioară, eu…
  - Te superi dacă-l răpesc puţin, surioară? zise bruneta, muşcându-şi buza în timp ce-l privea pe Caleb.
  - Erhm, nu chiar, dar te-aş ruga să mi-l aduci întreg şi fără prea mult ruj, te rog! zise Aileen, dându-şi ochii peste cap.
  Liam zâmbi când Aileen se întoarse în poziţia pe care o avusese mai devreme, înainte să fie deranjată de.. această domnişoară care nu mai putea de… căldură într-un anumit loc. Tresări, din nou, când îi întâlni privirea, din instinct luând o gură din paharul ei cu Martini. Realiză că asistase misteriosul băiat la toată scena, aşa că nu mai îndrăzni să-l întrebe, pentru că ştia deja răspunsul.
  - Am fost jalnică, nu?
  - De fapt, ai fost chiar amuzantă, îi răspunse, auzindu-i vocea şi făcându-o să tresare de pe scaun. Eşti bine?
  - Da, zise Aileen, aşezându-se la loc. Uhm, scuze. Fumul de aici mă îneacă câteodată. E normal, având în vedere faptul că sunt printre fumători.
  - Nu fumezi?
  - Nu. E un lucru rău?
  - De fapt, e o alegere bună. Nicotina te omoară.
  - Nu e adevărat. Nicotina provoacă dependenţă. Ce conţine ţigară te omoară cu încetişorul.
  Aileen se opri, privindu-l încă o dată. Nu-şi putea explica de ce, dar era ceva ciudat la băiatul din faţa ei. Ochii lui erau, pur şi simplu, fermecători. Nu-şi putea muta privirea în altă parte. Avea impresia că se sufocă, dar cum era posibil? Părul, obraji, ochii, conturul buzelor, gâtul, umerii şi… tot mai jos, îşi zise, oprindu-se. Dacă mai cobora cu privirea, cine ştie ce mai făcea. Uneori, Aileen avea tendinţa să facă anumite lucruri fără să gândească. Şi alteori, o făcea fără să se controleze. Şi totuşi, dorinţa exista undeva înlăuntrul ei. Ce, cum? O dorinţă stupidă, era imposibil. Cum putea să se gândească la aşa ceva.
  La doar câţiva metri stătea, departe de acel loc mirific, dar în acelaşi timp periculos. Pentru ea, pentru el, pentru toţi cei care locuiau acolo. Purta nişte veşminte pe care nu le mai întâlnise până acum decât.. în cărţile pentru copii? Albă din cap până-n picioare, cu câteva codiţe împletite şi restul părului care era mai lung decât îşi amintea ea, desprins. Avea multe bijuterii pe ea. Cum de era posibil? Brăţări, lanţuri, inele, avea de toate. Arăta mai ceva decât o prinţesă adevărată, care cu siguranţă exista doar în anumite ţări, departe de oraşul în care se născuse.
  Lipită de trunchiul unui copac, privea spre acel ţinut. De ce se îndepărtase? De ce plecase? Încerca să-şi amintească, dar nu putea. Ceva o împiedica, dar ce? Îi era frică, putea să simtă asta, dar de ce? Ce se întâmplase acolo şi de ce tocmai ei? Nu-şi mai amintea nici unde fusese ultima dată înainte să ajungă aici şi îmbrăcată ca-n poveşti. Pădurea suspina. Vântul punea-n mişcare frunzele, unele desprinzându-se uşor de crengile copacilor. Pâmântul era acoperit de iarbă şi flori, iar frunzele care se desprindeau erau foarte puţine. Nu era nici toamnă, dar nici vară. Ce era locul asta?
  Şi atunci, inima-i bătu cu putere, simţind că ceva se apropia cu repeziciune. Nu ştia încotro să o ia sau ce să facă, dar când se întoarse îl văzu de la distanţă pe…
  Se trezi, paharul spărgându-i-se în mână, atrăgând atenţia celor din jur. Liam, pentru o secundă, se sperie, deşi avusese grijă să nu arate acest lucru. Cioburile îi făcură mici tăieturi pe piele, dându-i sângele uşor. Liam le făcu semn celor din jur să-şi vadă de treabă, spunându-i barmanului să treacă pe nota lui de plată şi o luă pe Aileen, îndreptându-se spre baia femeilor. Nu era nimeni. Ce bine! Dădu drumul la apă, cu o batistă pe care o avea aproape de fiecare dată când ieşea, în buzunar, atingându-i palma. În momentul contactului cu pielea lui, Aileen îşi reveni. Roşi toată, aducându-şi aminte ceea ce tocmai se întâmplase.
  - Îmi cer scuze. Nu ştiu ce mi s-a întâmplat.
  - Nicio problemă, se mai întâmplă. Oricine poate păţi, aşa că stai liniştită.
  - Trec printr-o perioadă nu tocmai plăcută.
  - Oh, îmi pare tare rău să aud asta.
  - Îţi pare rău?
  - Ar trebui să mă bucur?
  - Uhm, nu ÅŸtiu. Ar trebui?
  - Nu ÅŸtiu nici eu. Tu ce zici?
  - Nu mai contează, zise fata oprind apa şi lăsându-l pe băiat să-i înfăşoare mâna cu batista lui.
  - Eu sunt Liam, încântat să te cunosc.
  - Aileen, de asemenea, zise aceasta zâmbindu-i. Uhm, trebuie să plec. Probabil, fratele meu mă caută. Mai vorbim. Pe curând! zise Aileen ieşind în grabă din baie.