Capcana iadului

[Child Of Sunset]

Okey , people , ma bucur enorm ca am reusit sa termin acest proiect horror la care am lucrat in ultimele saptamani . Este destul de scurt si a rezultat in urma unui vis ceea ce pare sadic dar neah e oke:)) . Sper sa va placa , personal sunt multumita de ceea ce a iesit. Fara alte introduceri , here ya' go :

Capitolul 1 – Legende

Am avut din nou cel mai ciudat vis posibil . Poate ca acele legende pe care toti locuitorii orasului le bolborosesc la colturi de strada sunt cauza . Nu prea stiu , cert este ca le-am avut . Si cumva nu le inteleg . Oare care este semnificatia ? Umbre , foc , sange , un sentiment infiorator de ura , teama , posedare . Cred ca articolele despre secte mi s-au urcat la cap . Si da , in fond , recunosc ca am fost usor marcata de ele . Ma intreb : oare cine nu ar fi ?
Hmm , este ora zece dimineata si nici macar nu m-am ridicat din pat . Sunt atat de aiurita , nici nu-mi dau seama cand a trecut timpul in acest interval . Poate ca doar nu am dat atentie . Ce ciudat .
Oftez adanc , casc prelung si ma ridic lenesa . O noua zi in care trebuie sa scormonesc prin crimele satanice ale oamenilor care-si ingroapa viata in rautate . Oh da , e adevarat . Nimeni nu o sa inteleaga despre ce vorbesc daca nu explic . Sunt Amber si lucrez la un ziar al carui nume nici macar nu are importanta pentru ca nu e cunoscut . In fine , am primit de lucru si respect ce mi se ofera . Orice e mai bine decat nimic . Nu-i asa ?
Imi beau cafeaua pe fuga , musc dintr-un corn de ieri , uitand ca am si lapte prin frigider , ma imbrac rapid si ies pe usa , rugandu-ma la bunul Dumnezeu sa nu intarzii si de aceasta data . Asta ar putea insemna o noua predica din partea sefului meu si numai asta nu sufar . Dar oare exista persoana pe lume care sa-si doreasca sa suporte asa ceva ? Chiar nu cred ! Odata, o sa-l sfidez si o sa ma ridic impotriva lui, sunt sigura de asta.
Ajung abia rasufland cu cinci minute mai tarziu si incerc sa ma fac neobservata, dar nu scap. Grozav , acum o sa-l aud urland. Asa genial ... nu. Tac si inghit . Daca ma trezeam mai devreme , acum i-as fi inchis gura , dar lucrurile stateau invers si nu aveam dreptul sa comentez . Cel putin , nu inca .
Ma retrag la biroul meu si incep sa pun cap la cap bucatele din viitorul articol . Crime...crime...crime. Cele mai sadice , daca as putea adauga . Ma trec fiorii cand ma uit peste poze . Cadavrele sunt extraordinar de mutilate si ceea ce ma intriga este faptul ca sunt savarsite parca de persoane care nu au stiut ce fac . Dar oare e posibil asa ceva ? Cum sa comiti asemenea atrocitati doar de dragul intamplarii ? Si apoi mai era si acea serie de disparitii total neobisnuite...ce patetic si totusi complicat. Poate ca mintea mea mergea mult mai departe decat ceea ce mi-as fi dorit sau ar fi fost necesar. Speram sa fie doar lucruri simple, crime facute in numele unei asociatii sau Dumnezeu mai stie ce. Ceva asemanator . Stiam doar ca imi cam doream sa termin cu acest articol si sa ma intorc la nuntile esuate in care mirele se impiedica in fata altarului sau mireasa isi rupe rochia . Nu as fi realizat cat de mult imi apreciam linistea si normalitatea daca nu ar fi fost acest subiect ce-mi dadea fiori . Mama , ce tampenie .
M-am ridicat de pe scaun , renuntand sa compun inceputul ,,povestii”, considerand ca nu aveam suficiente dovezi . Poate ca era doar o scuza , dar nu mai conta . Mi-am luat reportofonul si geanta , parasind sediul ziarului , pornind spre casa uneia dintre victime . Ceva , ceva trebuia sa aflu , macar o mica legatura . Nu voiam sa fiu nevoita sa nascocesc vreo poveste pentru ca nu ma simteam in stare sa fac asta , imaginatia mea o luase razna pur si simplu in ultima vreme .
Bat la usa si astept sa mi se deschida . Poate veti crede ca sunt insensibila , ca nu ma gandesc la durerea bietilor oameni , dar nu mi se pare asa . Ceea ce vreau sa fac este sa ajut la oprirea acestor nenorociri , chestia aia ce a ingrozit intreaga societate . Eram absolut sigura ca acel lucru avea sa-i ajute mai mult pe cei ce si-au pierdut persoanele dragi decat un sir lung si nesincer de compatimiri . Nu ? Asa credeam si eu .
Mi se deschide , ochi inlacrimati ma intampina , haine negre de doliu. Imi simt inima tresarind, dar trebuie sa raman impasibila in fata acestei imagini deprimante pentru a fi capabila sa raspund provocarii , pentru a putea sa-mi indeplinesc slujba .
Intru , ma asez , accept cu placere cafeaua ce mi se ofera si-mi incep sirul de intrebari. Vin una dupa alta , sufocand femeia din fata mea, pe masura ce pixul neobosit noteaza in carnetelul terfelit si vechi. O ultima intrebare marcheaza sfarsitul interogatoriului:
- Sotul dumneavoastra avea dusmani?
- Doar un vecin cu care se certa zilnic. Dar ... lacrimile ii provoaca suspine ce inghit restul frazei .
Si consider ca e suficient . Nu are rost sa o mai chinui . Ma scuz , multumesc pentru timpul acordat si plec. O oprire la vecin si cu asta pot termina pe acea zi . In fond , mai aveam timp pentru a emite teorii. Si daca era cazul , mai faceam rost. Ajunsa la destinatie, repet intrebarile si imi dau seama ca ceva nu e in regula. Si nu ma refer la faptul ca persoana pe care o cautam nu era prezenta, ci ,,disparuta” dupa precizarile sotiei sale. O fraza pe care o prind din zbor imi atrage atentia poate mai mult decat mi-as dori. Ciudat? Nu, aproape imposibil: o ultima cearta intre cei doi a provocat moartea violenta a unuia si evaporarea celuilalt. Ce putea insemna asta? Ca vecinul era intr-adevar vinovat, dar de ce era de negasit reprezenta adevaratul mister. Am multumit si m-am indreptat spre birou pentru a transcrie marturiile. Dupa aceea, puteam renunta la caz pe acea zi si puteam sa fac baia aia lunga si cu multa spuma pe care o visasem pe parcursul ultimelor ore.
Un telefon insa ma opreste din drum si deci imi naruie planurile: o noua crima a fost comisa , iar zona era nu departe de locul unde ma aflam. Am oftat si am promis ca ma indrept intr-acolo imediat. Era a patra in ultimele cinci zile. Eram cu adevarat obosita si satula. Chiar nu puteam avea parte de putina liniste? Nu, desigur ca nu.
Picioarele ascultatoare m-au purtat la locul crimei, ochii mei studiind scena cu atentia cuvenita. Era comisa in acelasi mod de neuitat, victima fiind total mutilata. Parti ale corpului erau desprinse dinauntrul cadavrului, sangele era imprastiat peste tot, iar ochii ii fusesera scosi. Sadism? Mult mai mult de atat. Corpul imi tremura mai rau decat anticipasem. Ma ingrozea lipsa de omenie cu care fusese tratat nefericitul, cred ca asta statea la baza. Am continuat insa sa privesc in jur, incercand sa prind orice detaliu pe care mai tarziu l-as fi putut folosi. Aveam nevoie de orice puteam gasi, stiam asta.
Ochii mi s-au oprit asupra unei persoane cu adevarat fioroasa prin rautatea pe care o prezenta. Privirea lipsita de mila si zambetul sarcastic de superioritate ce-i marca chipul in momentul in care cadavrul fu adunat intr-un sac ma facura sa devin alerta. Ceva nu parea tocmai in regula cu acel...om. Arata ca si cum s-ar fi bucurat ca asta se intamplase, ca si cum si-ar fi dorit ca asta sa se petreaca, ca si cum moartea acelui om reprezenta baza intregii sale existente. Aveam halucinatii? Pe naiba. Zambetul se transforma intr-un ras din alta lume parca. Nu-mi dadeam seama ce se intampla mai exact, dar cert era ca nu voiam sa stiu ce gandea respectivul. Ma speria intru-totul.
Si deodata ... trupul lui s-a transformat in praf. Ochii nu aveau cum sa ma insele pentru ca nu se dezlipisera de pe imaginea lui nici macar pret de o secunda. Mi-am dus mainile la gura , tipand scurt si privind cum praful este ridicat in aer de un vant puternic care inainte nu fusese prezent. Pentru numele lui Dumnezeu... ce se intampla? Asa ceva nu era posibil nici macar in filme. Si totusi...puteam nega adevarul atunci cand se afla in fata mea? Desigur ca nu.
Eram singura care vazuse ce tocmai se petrecuse? Atunci de ce eram singura care reactiona? Deja totul era sub puterile mele. Eram departe de a intelege ceea ce era legat de crimele astea sau de disparitiile care dadeau un nou sens cuvantului ,,evaporare”. In fond, eram doar o ziarista amarata la un ziar stupid. Ce puteam face de una singura?