A place where you belong

[Utsuru]

Deci, ma gandeam sa postez un fic la care lucrez de ceva vreme si as dori sa vi-l arat si voua. Nu prea scriu ficuri de multa vreme, inca sunt la inceput, dar totusi eu accept orice critica din partea voastra. Sincer, nu ma supar. Sa incep.

Capitolul 1

- Hei, boule! Prinde!
,,Fiara se apropia incetisor de prada si’’ continuarea nu am mai putut s-o citesc deoarece o cutie de suc tocmai ma lovise in cap. Am scapat cartea din maini si le-am pus pe cap. Parul meu era plin de suc si un zambet ironic imi rasari pe chip. M-am intors si cine credeti ca era : batausul scolii, Tony.
- Mersi Tony, data viitoare sa arunci chestia aia la cosul de gunoi, bine ?
- Oh, scuze, am crezut ca tu esti cosul de gunoi in forma umana, rosti el pe un ton batjocoritor.
Toata lumea de pe hol se uita, pardon, se holba la noi de parca ar fi venit circul in oras.
- Ha ha, foarte amuzant, amice, i-am zis luandu-mi cartea de pe jos si ducandu-ma in clasa.
Si uite asa mi-am inceput ziua. Era ora 8:00 si trebuia sa inceapa ora de fizica. Proful nu avea sa apara la ore azi,nici maine , nici poimaine. Niciodata nu va mai veni. Un zambet de satisfactie imi aparu pe fata, iar toata lumea din clasa era prea ocupata sa faca galagie ca sa fie atenta la mine. In spatele meu se afla prietenul meu cel mai bun, Taylor. Acesta trimitea mesaje de pe telefonul mobil iubitei lui, Kelly. Ma intorc la el plictisit si incerc sa conversez cu el, ca sa-l mai alung din starea lui prea ciudata. Indragostitii sunt ciudati rau.
- Taylor, frate, las-o balta cu mesajele, las-o si tu sa respire. E de-abia 8 dimineata!
De-abia ridicandu-si ochii din telefon, imi zambi si ma saluta.
- Hei, neata!
- Ii scrii un roman cumva de nu iti mai iei ochii din telefon?
- Nu, dar ma gandesc ce sa ii zic frumoasei mele flori, zise el fermecat.
- Ok, de data asta cu ce ai pacalit-o?
- I-am zis ca sunt poet, spuse razand in hohote de ce a zis, in timp ce eu stateam si ma holbam la el, apoi am chicotit.
- Tu nu esti sanatos, acum o sa te cari zi si noapte cu cartile de poezie dupa tine ca sa ii scrii prea frumoasei tale prietene un poem in loc de un mesaj obisnuit.
L-am privit cum statea si se gandea si cum scria el de repede pe telefonul lui mobil Nokia 5230, cel mai nou model de pe piata. Peste vreo 10 minute, i-a trimis mesajul de vreo 6 randuri asa, in stil poetic, dupa a aruncat mobilul la marginea bancii si a inceput sa vorbeasca cu mine.
- Greu e sa scrii un mesaj. Vreau s-o impresionez foarte mult, Matt.
- Ma uit la tine si nu imi vine sa cred in ce hal ai ajuns, zisei eu dand din cap in semn de dezamagire.
Imi lovi bratul cu pumnul in gluma si amandoi am inceput sa vorbim despre ce se mai intamplase seara trecuta in familiile noastre. La noi e un subiect foarte amuzant, radem la fiecare minut de surorile noastre, de parintii lui Taylor si de unele chestii pe care le-am vazut la televizor.
In timpul acesta, directorul intra serios in clasa, anuntand pe un ton autoritar ca orele de azi sunt anulate pe motiv ca multi profesori nu au putut sa ajunga la scoala. Foile de hartii au fost aruncate in aer de catre colegi, si-au luat rapid ghiozdanele si au zbughit-o spre casa, ca sa-si continue somnul. Eu cu Taylor am ramas ultimii in clasa, preferam sa mergem spre casa in liniste.
- Tay, poti veni la mine acasa? Sora mea e plecata toata ziua la nu stiu ce concurs.
- Cu placere, prietene.

*

Oh, aici o sa fac mereu la sfarsitul capitolului o mica paranteza, ca sa va povestesc mai pe larg despre viata mea.
Eu sunt Matt Scrubbs, un baiat de 15, aproape 16 ani. Locuiesc intr-un orasel numit Plain City in Utah, SUA. Si sunt in clasa a X-a la liceul Fremont. Acolo studiez intens matematica, care desigur este una dintre materiile mele preferate. Si ador mult sa stau la calculator, sa umblu pe el, sa ii aflu toate secretele. Si as dori sa devin un om de afaceri. Dar sa lasam balta planurile mele de viitor deocamdata.
Peste 1 luna o sa imbatranesc cu un an - data exacta: 26 septembrie. Mereu in fiecare an de ziua mea mi s-au intamplat o gramada de lucruri oribile. Imi urasc ziua de nastere si numarul 26. Se zice ca intamplarile nasoale care ti s-au intamplat pe 13 se dubleaza pe 26. Nu rade, ca asa am facut si eu la inceput cand am auzit. Si e destul de adevarat. Niciodata n-am putut avea o zi de nastere obisnuita, mereu am primit daruri ciudate, cum ar fi ca de ziua mea la 13 ani, in loc sa primesc o noua bicicleta sau un nou joc pe calculator, am fost transformat intr-un varcolac. Iar tot in aceeazi zi, mi-au fost ucisi parintii. Am ramas numai eu cu sora mea mai mare in varsta de 17 ani cu care ma inteleg super bine. Si ea a suferit mult de ziua mea. Cand aveam 12 ani, ea avea 13 si i se daduse puterea de a se transforma in varcolac cand vroia ea si inca alte puteri. Si inca o chestie ciudata: nu imi pot aminti ce mi s-a intamplat la celelalte zile de nastere, adica cand am implinit 7,8,9,10 sau 11 ani. Oricum o parte din memorie mi s-a sters cand am devenit varcolac.
Am noroc si cu Taylor, care este cel mai bun prieten al meu cum am zis si anterior, il stiu de cand am ajuns la liceu. El a stiut cum sa se apropie de mine si uite asa am sfarsit prin a deveni prieteni. Toata lumea nu ma placea cand am ajuns la liceu. Chestia e ca eu am parul lung si sunt rocker, asta i-a indepartat instantaneu de mine. Taylor e genul de tip popular, aratos, parul scurt si ochi verzi foarte stralucitori si frumosi si sper ca prin descrierea aceasta sa nu va ganditi ca sunt cumva homosexual, ca nu sunt. Imi plac si mie fetele ca oricarui tip normal.
Altceva ce as mai putea sa zic despre mine, la liceu mereu sunt luat peste picior datorita tricourilor mele cu trupe si parului meu lung pana la umeri. Si ca mereu sunt cu castile in urechi si ascult muzica. Trupa mea favorita este Bullet for my Valentine, o trupa din Wales. Melodiile lor parca ar fi scrise pentru mine, ca in fiecare melodie ma regasesc si imi descrie perfect viata. Inca de cand am auzit ‚,Waking the Demon’’ m-am indragostit pe loc de trupa.
Pe langa faptul ca imi place matematica si informatica, ador mult sa citesc. Orice carte e binevenita la mine, mai ales cele de groaza. Acelea ma tin asa de mult in suspans incat nu ma pot satura de ele. Le citesc foarte repede si asta imi ocupa tot timpul. Uneori citesc si uit sa imi fac temele sau sa fac treburi prin casa, si atunci sora-mea se supara pe mine si incepe cu teoriile de parca ar fi mama. Nu-mi place sa-mi zica cineva ce sa fac. O sa fac lucrul acela cand am chef si gata.
Eh, cam atat despre viata mea cea ,,normala’’. O scurta introducere ca sa ma stii mai bine. Mai multe detalii...vei afla in curand.