Fic of the Week 2 - Lucrari

[Flaw]

Lucrarea 9

Poveste de toamna


Afara e frig. Frunzele verzi si frumoase de alta data ale copacilor incep a se ingalbeni, apoi cazand la cea mai mica adiere a vantului obraznic. Ploua. Vad copii putini la joaca si multi in magazine. Oare ce s-a intamplat? Ma indrept spre calendar cu dorinta de a ma informa despre luna in care ne aflam. A... da... este Septembrie, prima luna a anotimpului cel mai bogat in roadele plantelor, toamna. Acum inteleg totul: Septembrie, deci incepe scoala; incepe scoala deci trebuie sa ne cumparam tinutele speciale pentru aceasta: trening si uniforma. Da, de aceea sunt atat de multi copii prin magazine.
Pana la urma ma hotarasc sa merg intr-o mica plimbare prin orasul suparat din cauza acestei vremi posomorate. Macar pana vremea buna si insorita nu este alungata de cea rea si inorata.
Aleg ceva mai singuratic, ceva mai salbatic. Padurea mi s-a parut ceva perfect pentru dorintele mele. Intru in ea pe cararea cea mica, care alta data, pe timpul verii, era plina de iarba verde si foarte hranitoare pentru animale, si flori de tot felul, ce aveau tot felul de miresme imbatatoare, pe cand gandindu-ne la timpul de acum si privind cararea, se poate observa imediat schimbarea acestui “colt de Rai”. Aceasta carare duce spre adancul padurii marete, care acum se pare ca este nemultumita deasemenea fiindca cu venirea frigului, ei i s-a luat tot ceea ce avea mai frumos.
Privesc in jurul meu uimita de peisajul acela fermecat, insa uitat de Soarele ce alta data isi facea datoria foarte bine. Vantului ii place acum din nou sa-si cante doina sa trista printre frunzele aramii ale copacilor batrani. Unele frunze deja au picat din cauza acestuia si s-au uscat fara ca nimanui sa-i pese. Acestea fac zgomot sub talpa mea greoaie. Acest zgomot imi da intr-un fel fiori. Deja incepe sa mi se faca frica.Poate ca acesti fiori nu sunt numai pentru ca imi este frica, ci si din cauza faptului ca afara deja se cazase frigul cel ce nu iarta niciodata.
Cerul, care in urma cu ceva timp era senin si de un albastru atat de frumos si ti se parea atat de linistitor daca il priveai doar cinci minute, acum parca se stinge incet, incet din cauza norilor grei si negri plini de ploaie, care anunta o furtuna.
Ajung la luminisul ce era atat de insorit pe timpul verii incat acum nu mi-a venit sa cred cum de acest anotimp a putut sa-l schimbe atat de repede. Acesta se afla in centrul padurii. Azi, piatra cea mare din mijlocul pajistii verzi candva nu mai este atat de calda ca in timpul verii, iar pasarile nu se mai aduna sa-si cante melodiile lor frumoase. Au plecat in tarile calde probabil.
A inceput deja sa tune. In scurt timp va incepe a fulgera. Sunetul tunetelor se propaga in toata padurea dand senzatia ca padurea este bantuita. Mi-e frica. Trebuie sa ma intorc cat mai repede acasa, altfel, pe langa morala care o voi primi de la parintii mei, voi castiga si o raceala foarte frumoasa, iar acum inainte de scoala nu am niciun chef de asa ceva.
Acum trebuie sa fug spre casa. Deja au trecut cel putin patruzeci de minute de cand am plecat de acasa. Mi-e teama sa nu ma prinda aceasta furtuna in padure. Deci nu va mai pot povesti despre acest peisaj mirific al padurii de toamna... Si ce rau imi pare pentru asta...insa mai rau imi pare de faptul ca nu pot ajunge la timp acasa pentru a nu ma uda. Ei bine, pa-pa!