Legaturi

[Miss Serenity]

Capitolul VIII


Isi dorise foarte mult sa nu intarzie...dar se parea ca efortul ei fusese in zadar, caci frumosul brunet o astepta ca de obicei la masa din colt. Il privi cu ciuda pana se apropie de el...cum se putea sa fie atat de punctual si totusi sa aibe timp sa arate atat de bine. Acesta ii surprinse incruntarea de pe chip si imediat presupuse motivul din spate, asa ca afisa un zambet larg dezvelind o dantura perfecta. Avea parul ciufulit, dar se putea observa de la o posta ca el dorise sa il faca sa stea asa si nicidecum nu era vorba de vreo zi proasta...dar nici ca mai conta. Se potrivea perfect cu privirea lui patrunzatoare, acea nuanta de albastru ce te facea sa te topesti dintr-o simpla privire.
Minako isi indeparta acest gand iar orgoliul de sine o facu sa se simta mult mai importanta decat era...dar nu a fost nevoie decat sa se aseze langa el si sa observe cat de atent se imbracase, stilul lui rebel si totusi perfect...ah, in dimineata asta ea arata groaznic pe langa el, astfel ca nu isi putu ascunde tonul rautacios.
-Buna Day...
Incerca sa para cat mai indiferenta fata de barbatul acesta care parca se incapatanase sa o puna in umbra, dar ochii ei nelinistiti o dadeau cu siguranta de gol.
-Mina...o zi proasta?
"Ha...si lui ii arde de glume"
Si-ar fi dorit sa riposteze...dar tonul lui dulce o facea sa isi piarda toate ideile...si era aiurea...intotdeauna stia cum sa-i dea o replica buna, iar azi nu era in stare nici macar sa il priveasca convingatoare in ochi...poate stresul...
In sfarsit ii veni in minte o replica acida, dar chelnerul paru sa nu fie de partea ei, caci se gasi chiar in acel moment sa vina sa le ia comanda.
-Cu ce va putem servi.
"Ahh...ar fi putut sa plece pur si simplu"
Isi arunca privirea nervoasa pe meniul din fata ei intorcand paginile aiurea fara ca macar sa se uite ce contin...simtea ca avea sa explodeze daca nu isi gasea o ocupatie, mai ales ca acea pereche de ochi albastrii continuau sa o fixeze arzator amuzandu-se parca in sinea lor de situatia ei.
-Doua cafele te rog...pentru moment.
Vocea lui parea atat de dulce si calma, contrasta puternic cu domnisoara nervoasa de langa el, fapt care ii aduse chelnerului un zambet pe buze.
-Eu vreau un ceai defapt...domnul amabilitate nu a binevoit sa imi ceara opinia.
Minako il privea sfidatoare pe Daiko in timp ce vorbea si afisa acum un zambet de profunda satisfactie...dar orgoliul ei fu puternic zdruncinat in momentul in care realiza ca in loc sa inatalneasca o privire surprinsa, se izbi de o privire la fel de sfidatoare ca a ei. Dar nu era momentul sa se lase mai prejos.
Inchise ochii pentru a-si limpezi putin gandurile si isi desfacu parul lasandu-l in bataia vantului...briza usoara era perfecta pentru nervii ei. Se intoarse catre chelner si ii arunca un zambet plin de multumire, prin care intentiona mai mult sa ii arate ca se poate retrage.
-Tot insisti sa te faci bruneta?
-Lasa tonul asta de atotstiutor Day...am o zi frumoasa si nu te las sa mi-o strici.
Acum se intorsese catre el si il privea pe sub gene incercand sa para complet sigura pe ceea ce spune dar raspunsul lui ii taie putin din avant.
-Tot nu mi-ai raspuns la intrebare.
"Ahhh...ar merita el vreo cateva raspunsuri...dar m-a prins intr-o zi proasta"
-Probabil ca da...cat mai curand...dc?
-Arati bine asa...nu-ti trebuiesc schimbari.
Minako vru sa ii dea o replica pe masura dar ramase tacuta in momentul in care el incepu sa isi treaca mana prin parul ei, incercand sa ii dea o forma mai rebela. Primul instinct a fost sa se retraga, dar chiar si ei i se parea o prostie...chestiile astea intre ei doi erau normale...de ce sa se poarte "ciudat" ?
Daiko continua sa se joace in parul ei fara ca aceasta sa isi dea seama ca in realitate venise mult mai aproape de ea iar acum parea ca o tine mai mult in brate.
-Ia o pauza Mina...
Vorbea incet, iar buzele lui aproape ca ii atingeau parul, iar acest sentiment care o cuprinsese era ciudat...simtea o caldura in tot corpul si nu intelegea de ce, toata dimineata asta se purtase ciudat, iar acum lucruri care inainte i se pareau firesti, lucruri precum aceste apropieri cu Daiko, incepeau sa o zguduie fara nici un motiv.
-Nu stiu despre ce vorbesti...
Nici macar nu isi mai dadea seama ca acum vorbea in soapta...dar de un lucru era constienta...se lasase in bratele lui.
-Midori e moarta...nu poti schimba asta...suntem doar noi.
Felul in care rostise acele cuvinte...tonul lui, si faptul ca vorbea de asemenea in soapta...sau poate ca de vina era atingerea dintre corpurile lor....nici nu mai realiza care era adevaratul motiv...dar parca nici nu auzi bine raspunsul lui...defapt inregistra doar ultima parte si mai mult involuntar o reproduse usor:
-Doar noi...
Lasa propotitia neterminata...asteptand ca el sa spuna ceva, nu stia ce vrea sa auda...nu intelegea rostul acelei discutii, dar simtea ce trebuie sa auda continuarea din gura lui...si aceasta veni, veni mai rau ca o maciuca in moalele capului.
-Da...noi...tu...eu si Ayame.
O saruta usor pe par, dar Minako se smulse de langa el si il privi in ochi si fara sa isi dea seama puse o intrebare mai mult decat stupida.
-Ayame?
Si-ar fi dorit ca el sa isi dea seama cat de nepotrivit sunase numele surorii ei in aceasta conversatie, defapt si-ar fi dorit ca el sa-si ceara scuze pentru ca a adus vorba despre asta, dar vraja fusese rupta...cel putin pentru ea, caci el...poate ca nu fusese nici o secunda constienta de ea...cel putin nu dupa raspunsul lui.
-O iubesc mai mult decat viata mea...
Se lasa pe spate si inchise ochii zambind fericit...probabil cu gandul undeva departe...undeva la ea, iar dupa cateva momente de liniste o privi din nou vesel pe Minako.
-Asta ma face sa ma simt parte din familie...de aia ti-am spus ca acum suntem doar noi...suntem fericiti...nu avem nevoie de umbra cuiva care sa ne supere pe oricare din noi.
"La ce naiba mi-a fost gandul..."
-Tu nu intelegi Daiko...nu intelegi nimic!
Se ridica furioasa de la masa iar cuvintele i le arunca mai mult in mers. Nu avea de gand sa mai stea acolo. Cum indraznise sa-i sugereze ca Midori nu mai conteaza...ca trebuie sa o uite...nu putea accepta asa ceva, mai bine pleca de langa el inainte sa apuce sa-i reproseze ceva ce probabil apoi i-ar fi durut pe amandoi.
Se astepta ca el sa se ridice si sa vina dupa ea incercand sa o calmeze...dar realiza curand ca se indepartase de cafenea, iar el probabil nu avusese nici cea mai mica intentie sa o urmeze...
Nu se simtise nicicand mai furioasa...
Si totusi, continua sa mearga pana cand realiza ca ajunsese acasa. Intra fara sa bata, trantind usa in urma ei...simtea ca nimeni nu o intelege si nu dorea sa vada pe nimeni la fata.
-Mina...ce naiba ai?
Vocea lui Ayame suna mai mult ca o mustrare in urechile ei, desi Ayame folosise un ton interogativ...dar poate ca nu intrebarea in sine era de vina.
-Chiar nu sti cand sa te retragi?
-Sa ma retrag?
-Da adica sa nu te mai bagi...veziti de viata ta si lasa-ma in pace!
Urca scarile furioasa fara ca macar sa isi dea seama de cuvintele ce le spusese, caci Ayame ramasese mai mult decat socata...era un dialog fara sens...din ce anume sa se retraga?
"Poate ca e nervoasa...si nu stie ce spune"