Legaturi

[Miss Serenity]

In primul rand vreau sa imi cer scuze ca am intarziat atat de mult cu postarea capitolului urmator...dar am avut foarte multe pe cap si pur si simplu nu am vrut sa scriu ceva fara noima doar de dragul de a posta...asa ca am preferat sa astept sa imi fac ordine prin viata si prin idei...si abia acum m-am inotrs la poveste...deci inca o data imi cer scuze.
De asemenea va multumesc foarte frumos ca imi cititi si comentati povestea...si ma bucur ca va si place din cate am observat.
O sa incerc sa revin asupra intregii povesti cat mai curand si o sa corectez absolut toate greselile...va promit...iar cat despre continuari...sper din suflet sa nu mai fac altele...dar este nevoie doar sa imi spuneti ca ati vazut ceva suspect si eu o sa revin asupra capitolelor respective.
Little Star - ehh...ma bucur ca nu te-am dezamagit pana acum si ca, continui sa imi citesti lucrarea...apreciez mult parerile tale caci am vazut ca sunt sincere si constructive.
Bloom. - ma bucur mult ca imi citesti si aceasta poveste...o sa incerc sa nu te dezamagesc nici aici.
Artist - Multumesc frumos pentru opinii...pai da, imi place sa citesc multe povesti si daca tot las un comentariu o pot face intr-un mod dragut...nu doar critica rece.

Cat despre Daiko...tot ce pot sa va spun...este...cititi mai departe si veti afla :P

Si acum sa nu o mai lungesc...aici este continuarea care sper sa fie una buna si din punctul vostru de vedere:


Capitolul VII


Telefonul sunase deja de cateva ori si tocmai cand se pregatea sa inchida, in sfarsit cineva raspunse.
-ALo...
Stia exact ce avea de gand sa spuna, dar socul provocat de faptul ca interlocutorul sau vorbea aceeasi limba a facut-o sa uite tot ce isi pregatise dinainte.
-Alo...
Vocea ii suna nesigura si se pare ca celalalt isi dadu imediat seama ca se intamplase ceva.
-Va pot ajuta cu ceva?
Simtea ca trebuie sa spuna ceva repde...altfel avea sa isi piarda credibilitatea.
-Da...doar ca nu pot sa va spun prin telefon...este o chestie mai delicata.
Accentuase special ultimele cuvine pentru a-i observa reactia si se astepta la un interogatoriu mai amanuntit...dar raspunsul celuilalt o lua complet prin surprindere, mai ales ca avea aceeasi nota de mister pe care incercase si ea sa o atribuie cuvintelor sale.
-Inteleg...atunci nu cred ca este nevoie sa ma mai sunati pe "acest" numar...notatil pe cel potrivit si sunati-ma mai tarziu pentru o intalnire...
-Desigur...
Nu mai intelegea nimic, habar nu avea ce se intampla...dar nota numarul dupa care isi lua politicos la revedere.
-O zi buna si dumneavoastra doamna...sunt sigur ca o sa ne intelegem noi cumva.
Cuvintele lui o bagasera complet in ceata...habar nu avea cine era acel tip, nu stia cum il cheama, cu ce se ocupa, dar stia un lucru...tipul ala avusese o legatura cu Midori...si mai mult decat atat, ultimele sale cuvinte o pusesera pe ganduri de-a binelea.
Se grabi sa noteze numarul tipului in carnetelul sau pentru a nu-l pierde dar ramase socata...caci numarul facea parte din lista ei de numere suspecte.
Nu avea rost sa incerce sa formeze un alt numar...trebuia mai intai sa vada cine era acest tip.
Se trezise bine in dimineata aceasta si ramasese surpinsa, sa o gaseasca pe Ayame langa ea...nu mai dormisera impreuna de cativa ani si desi nu punea prea multa importanta pe acest aspect ii produsese un sentiment placut, mai ales ca initiativa o luase Ayame si nu ea. Pana la urma Ayame decisese ca ele doua sunt "fete mari" si nu pot dormi impreuna, decizie ce o facuse pe Minako sa planga mult timp fiindu-i frica de singuratatea apasatoare a noptii.
Dar nu avea timp sa se gandeasca la ce a fost...nostalgiile erau bine venite, dar numai atunci cand problemele nu iti incetosau memoria...iar ea acum avea lucruri mai importante de facut. Nu putea sa piarda timpul asteptand ca Ayame sa se trezeasca si sa aibe una din acele discutii interminabile de care ii fusese atat de dor pana acum...nu, ea trebuia sa mearga mai departe.
Ora fusese cam matinala si se astepta ca "tipul" sa nu raspunda, dar dupa mai multe insistente, in sfarsit a obtinut ce dorise...o intalnire cu acea persoana misterioasa, care clar avea sa devina o cheie in lupta pentru adevar.
Nu dorea sa o nelinisteasca pe Ayame...sau mai mult decat atat, nu dorea sa o enerveze. Ayame putea fi dura si cel mai adesea lipsita de sentimente materne sau orice altceva legat de familie, dar asta nu insemna ca era de acord cu riscurile prostesti. Traise pe pielea ei numeroase cosmaruri...de multe ori se implicase prea mult in cazuri si se alesese cu mai mult decat o experienta proasta.
Minako isi aducea perfect aminte de ziua in care Ayame a decis sa o scoata pe ea afara din calcule cand venea vorba de o misiune ce reprezenta un grad de pericol ridicat.
Alergase catre spitalul Tokyo Metropolitan Hiroo imediat ce primise un telefon de la o asistenta, in care i se comunicase ca sora ei fusese adusa in stare grava de catre un necunoscut. Statuse ore in sir pe coridoare incercand sa afle ce se intamplase, iar cand doctorul ii spusese ca Ayame supravietuise printr-o minune prabusirii unor schele asupra ei, fusese pe punctul de a ceda nervos. Ayame esuase intr-o misiune...se intampla rar dar mai apoi tot acest accident fusese spre binele misiunii caci lamurise cazul. Dar esuase prin simplul fapt ca fusese pe punctul de a-si pierde viata. Ea era inca un copil pe atunci, nu avea mari experiente si era obisnuita cu, cazuri usoare...
Ayame s-a recuperat greu si cand a facut-o a interzis accesul tuturor dosarelor periculoase in aria mea de lucru...defapt a facut asta cu toti. A luat totul asupra ei...si a mai trecut prin multe astfel de experiente si nu stiu cum se face dar ii multumesc cerului ca inca este in viata.
-Cred ca ar fi cazul sa imi largesc aria de munca...
Stiam ca vorbesc singura...era dragut sa am o "prietena" care nu ma contrazice. Probabil ca aceasta avea sa fie o misiune din care nu va scapa usor...simtea asta pana in maduva oaselor...dar era prea tarziu ca sa mai dea inapoi.
Gandurile o purtasera aiurea, astfel incat nu realizase cat era ceasul si cat timp pierduse.
-Se pare ca Ayame are un somn greu...iar mie mi-e foame. O sa-l sun pe Daiko.
Nu mai luasera de foarte mult timp micul dejun doar ei doi si simtea nevoia sa mai vorbeasca cu el, una alta, fara sa fie Ayame de fata...cu ea trebuia sa fie mereu retinuta, nu dorea sa o incomodeze cu vreun comentariu rautacios care spus in alte conjuncturi care bineinteles excludeau prezenta lui Ayame, ar fi fost chiar amuzant.
Se apropie de telefon si forma numarul lui Daiko...il stia pe derost, ca doar el era ca un al treilea membru al familiei si desi se asteptase ca acesta sa raspunda greu, paru foarte vioi cand vorbi, imediat dupa ce telefonul suna o singura data.
-Hey Day...
-Mina...ce surpriza.
Chiar parea surpins, dar nu stiu daca era o supriza placuta sau nu, caci parea mai mult intrerupt din ceva decat incantat sa ii auda vocea...sau poate ca pur si simplu se asteptase sa fie altcineva la telefon, cineva ca Ayame.
-Ai mancat?
Minako isi intrerupsese firul gandurilor, iar acum parea ca intradevar nu ii sta gandul decat la micul dejun.
-Inca nu...
Cu toate acestea tonul lui Daiko nu isi recapatase forma degajata din totdeauna.
-Atunci te invit in oras, la cafeneaua aceea draguta de langa "Gradinile Japoneze", sti tu...cea cu balansuare.
Era vesela...sau poate doar ii placea acea cafenea, dar tonul ei jucaus ii aduse din nou linistea in glas lui Daiko.
-Sigur Mina...ne intalnim acolo intr-o jumatate de ora...te pup.
-Si eu.
Puse vesela receptorul si intra in baie sa isi faca un dus, caci acesta era un alt aspect de care nu se ingrijorase in acea dimineata.
Apa calda curgea suvoaie peste corpul ei mladios, in timp ce cascade de par serpuiau pe intregul spate, creand imaginea unei ninfe din trecutul mitologic. Isi privea cu atentie trupul in oglinda mare din interiorul cabinei de dus si pentru prima data dupa multi ani zambi.
-Parca ultima data cand m-am privit in oglinda nu aratam chiar asa...paream mai...plata. Defapt aveam corpul unei fetite.
Rase puternic de conversatia aceea juvenila pe care o purta cu reflectia ei din oglinda, dar apoi se calma si isi privi cu atentie corpul. Ar fi mintit sa spuna ca nu ii placea ce vede. Nu era o blonda frumoasa cu ochi albastrii ca si Ayame, si nu avea un par perfect drept ce facea adevarate crime in randul tinerilor ce ajungeau sa o priveasca chiar si o singura data, dar asta nu insemna ca ea nu era frumoasa. Parul ei odata saten deschis parea acum mult mai inchis la culoare...chiar se apropia cu pasi rapizi de o nuanta de brunet.
-Hmmm...inca un semn ca trebuie sa ma fac bruneta.
Acei ochi verzi stralucira puternic la imaginea din mintea ei...o imagine care bineinteles o infatisa pe ea bruneta.
-Ahh...as arata divin...bruneta, inalta, cu niste forme de invidiat ce-i drept si cu ochii verzi. Tot ce mi-ar mai trebui ar fi sa mai pierd vremea cu Ayame si sa ajung sa ma port ca ea, diplomata si as fi perfecta. Asta...si un iubit ca al ei...doamne cat de norocoasa este...baietii ca Daiko nu apar peste noapte, dar nici fete ca ea.
Opri apa pentru a nu se mai gandi la alte prostii si iesi repede din cabina de dus. Nu avea mult timp la dispozitie asa ca prefera sa isi usuce parul cu uscatorul, lasandu-l mai mult rebel, caci buclele sale nu pareau sa mai aibe nici o noima.
Se imbraca usor, sperand ca nu o va trezi pe Ayame care inca dormea si pleca, caci terasa era foarte aproape si nu avea nevoie sa mai ia masina...plus ca nu vroia sa il lase pe Daiko sa o astepte.